Decizia nr. 67/2004

Nicolae Popa - președinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Dana Titian - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "DROSA IMEX" - S.R.L. în dosarele nr. 8.859/2002 și nr. 9.252/2002 ale Judecătoriei Pitești.

La apelul nominal se prezintă autoarea excepției, prin avocat, precum și partea Societatea Comercială "SERACOM" - S.R.L., de asemenea, prin avocat, lipsind CITIBANK București, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 340C/2003 la Dosarul nr. 339C/2003, având în vedere că obiectul și autoarea excepției de neconstituționalitate ridicate în cele două dosare sunt identice.

Părțile prezente și reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile conexării. În consecință, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă și al

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea dispune conexarea dosarelor anterior menționate, pentru o mai bună administrare a justiției.

Cauza fiind în stare de judecată, autoarea susține admiterea excepției, arătând că textul de lege criticat creează o discriminare între părți în raport de posibilitățile lor materiale, ceea ce este de natură să restrângă liberul acces la justiție pentru o categorie de justițiabili. Prin fixarea cauțiunii, instanța poate aprecia în mod arbitrar asupra cuantumului, impunând o barieră financiară artificială, care contravine art. 24 și 53 din Constituție.

Avocatul Societății Comerciale "SERACOM" - S.R.L. consideră că autoarea excepției pleacă de la o premisă greșită, suspectând instanța judecătorească de lipsă de obiectivitate în aprecierea corectă a cauțiunii, când, dimpotrivă, rațiunea dispoziției legale este aceea de a se da posibilitatea stabilirii unui cuantum rezonabil, în funcție de situația existentă în fiecare cauză, și de a se evita tergiversarea soluționării litigiului, cu consecințe păgubitoare pentru creditor. Critica este considerată cu atât mai neîntemeiată cu cât partea nemulțumită de cuantumul cauțiunii poate ataca separat cu recurs încheierea prin care s-a dispus suspendarea executării silite.

În final, avocatul Societății Comerciale "SERACOM" S.R.L. solicită instanței constituționale obligarea autoarei excepției la plata cheltuielilor de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale invocate, în acest sens existând o constantă jurisprudență a Curții. Întrucât nu au apărut elemente noi de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudențe, se apreciază că excepția este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea din 9 octombrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 8.859/2002, și prin Încheierea din 15 ianuarie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 9.252/2002, Judecătoria Pitești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "DROSA IMEX" - S.R.L.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin modul în care reglementează instituția cauțiunii, respectiv prin condiționarea judecării capătului de cerere privind suspendarea executării de plată unei cauțiuni, creează un privilegiu intimatei și o discriminare pentru contestatoare, ceea ce echivalează cu anularea dreptului de a beneficia de prevederile legale care reglementează instituția suspendării executării. Astfel, textul de lege criticat aduce atingere în mod nejustificat dreptului de a solicita instanțelor judecătorești suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, încălcând prevederile art. 49 din Constituție, referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

De asemenea, se apreciază că textul de lege criticat împiedică accesul liber la justiție, deoarece instituie, pe lângă obligația de plată a taxei judiciare de timbru, și pe aceea de plată a unei sume de bani suplimentare, contravenind principiului constituțional invocat. Mai mult, întrucât solicitarea suspendării executării reprezintă un mijloc de apărare, prin obligarea la plata cauțiunii se îngrădește și dreptul la apărare al persoanei interesate.

Autoarea excepției invocă în susținerea excepției de neconstituționalitate și dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privitoare la dreptul la un proces echitabil.

Judecătoria Pitești apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât obligația de a plăti cauțiunea este o garanție instituită în favoarea creditorului, necesară pentru a-și putea acoperi prejudiciul suferit ca urmare a suspendării executării silite. Așa fiind, dispozițiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă sunt considerate a fi în deplină concordanță cu prevederile constituționale invocate.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Guvernul consideră excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă ca fiind neîntemeiată. Astfel, se arată că principiul egalității în fața legii se aplică persoanelor aflate în situații similare, or, obligația depunerii cauțiunii subzistă în toate cazurile în care se cere suspendarea executării silite, pentru orice parte care formulează contestație la executare.

Împotriva susținerii autoarei excepției în sensul că textul de lege criticat contravine art. 20, art. 21 și art. 24 alin. (1) din Constituție, se reține că, potrivit art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, partea interesată poate formula recurs împotriva încheierii prin care instanța s-a pronunțat asupra cererii de suspendare, inclusiv în ceea ce privește stabilirea cuantumului cauțiunii, în cazul în care apreciază că acesta este exagerat.

Nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor art. 49 din Constituție, întrucât nu există vreo restrângere a unui drept, ci sunt aplicabile prevederile art. 125 alin. (3) din Constituție, instanța judecătorească fiind singura competentă să stabilească cuantumul cauțiunii, în funcție de specificul fiecărei cauze.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituția României, republicată, ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care are următorul conținut:

- Art. 403 alin. 1: "Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21, art. 24 alin. (1) și art. 49 din Constituție, care, ulterior sesizării, a fost modificată și completată prin

Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituție, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare. După republicare, textele constituționale invocate au numerotarea și conținutul următoare:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.";

- Art. 21 alin. (1) și (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";

- Art. 53: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."

De asemenea, sunt invocate dispozițiile internaționale cuprinse în art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la dreptul persoanei la judecarea în mod echitabil.

Referitor la cererea părții Societatea Comercială "SERACOM" - S.R.L. prin care se solicită obligarea autoarei excepției la plata cheltuielilor de judecată, Curtea Constituțională constată că, potrivit

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicată, "Curtea Constituțională este independentă față de orice altă autoritate publică și se supune numai Constituției și prezentei legi". Prin urmare, instanța constituțională este independentă față de autoritatea judecătorească, nefiind inclusă în sistemul instanțelor judecătorești de drept comun. Curtea are o competență specială, stabilită prin art. 146 din Constituție, republicată, pronunțând, în soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești, decizii definitive și obligatorii, care nu reprezintă titluri executorii precum hotărârile instanțelor de drept comun. Așa fiind, Curtea nu este competentă să se pronunțe cu privire la cererile care au ca obiect obligarea vreunei părți la plata cheltuielilor de judecată, stabilirea acestei obligații, precum și cuantumul ei, constituind atributul exclusiv al instanței judecătorești.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională constată că dispozițiile criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate sub aspectul încălcării principiilor constituționale al liberului acces la justiție și al dreptului la apărare. Astfel, prin

Decizia nr. 346 din 18 septembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751 din 27 octombrie 2003, Curtea a constatat constituționalitatea dispozițiilor legale criticate.

Cu acel prilej, s-a reținut că "art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă reglementează posibilitatea instanței de a suspenda executarea silită până la soluționarea contestației la executare dacă se depune o cauțiune al cărei cuantum este fixat de instanță. Instituirea obligației de plată a cauțiunii, ca o condiție a suspendării executării, are o dublă finalitate, și anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanție pentru creditor, cât privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, și, pe de altă parte, de a preveni și limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici.

Întrucât plata cauțiunii nu constituie o condiție de admisibilitate a contestației la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executării silite, instituirea acestei obligații nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiție.

Așa fiind, Curtea constată că, în condițiile în care, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, republicată, legiuitorul ordinar este abilitat să reglementeze competența și procedura de judecată, stabilind cadrul organizatoric și funcțional în care se realizează accesul liber la justiție, instituirea cauțiunii nu aduce nici o atingere principiului constituțional pretins a fi încălcat. Sub acest aspect, procedura contestației la executare asigură garanții suficiente de ocrotire a accesului liber la justiție tuturor părților implicate în proces, prin însuși faptul că le oferă posibilitatea de a contesta executarea și de a solicita suspendarea acesteia."

Potrivit art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, asupra cererilor de suspendare a executării silite, instanța se pronunță prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, astfel încât, cu prilejul exercitării acestei căi de atac, partea interesată poate formula toate apărările pe care le consideră necesare. Așa fiind, Curtea apreciază că art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă este în concordanță cu prevederile constituționale privind dreptul la apărare, precum și cu reglementările internaționale cuprinse în art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul persoanei la un proces echitabil.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

De asemenea, Curtea reține că dispozițiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu încalcă nici dispozițiile constituționale ale art. 53, deoarece acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "DROSA IMEX" - S.R.L. în dosarele nr. 8.859/2002 și nr. 9.252/2002 ale Judecătoriei Pitești.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 februarie 2004.