Decizia nr. 113/1996

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Ioan Deleanu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Valer-Vasile Bica - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale împotriva

Deciziei nr. 69 din 22 mai 1996 , prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a

art. 60 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 3/1977

privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială și a constatat ca dispozițiile acestuia sunt abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 1 octombrie 1996, în prezenta recurentului, a reprezentantului Ministerului Public și în lipsa celorlalte părți, legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a aminat pronunțarea pentru data de 8 octombrie 1996.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Decizia nr. 69 din 22 mai 1996, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a

art. 60 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 3/1977 , invocată din oficiu de Judecătoria Sectorului 1 București, și a constatat ca dispozițiile acestuia sunt abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție.

Legea nr. 3/1977 , prin art. 60 alin. (1) lit. b), statuează ca plata pensiei și a celorlalte drepturi aferente se suspenda pe timpul cît pensionarul are domiciliul stabilit pe teritoriul altei tari.

Excepția a fost ridicată pe motivul ca, față de prevederile art. 43 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "cetățenii au dreptul la pensie" fără a se distinge dacă aceștia au sau nu domiciliul în România, dispoziția

art. 60 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 3/1977

apare ca fiind contrară Constituției.

Prin Decizia nr. 69 din 22 mai 1996, Curtea a reținut ca nici un text constituțional nu condiționeaza dreptul la pensie de faptul ca titularul acestuia domiciliază sau nu în România și, pe cale de consecința, ca prevederile

art. 60 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 3/1977

contravin prevederilor art. 43 alin. (2) din Constituție, care statuează dreptul cetățenilor la pensie, ale art. 7, potrivit căruia statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afară frontierelor tarii, ale art. 25 alin. (2), privind libera circulație, fiecărui cetățean fiindu-i asigurat dreptul de a emigra și de a reveni în țara, cît și ale art. 16 din legea fundamentală, care consacra principiul egalității cetățenilor români în fața legii.

Împotriva deciziei a declarat recurs Ministerul Muncii și Protecției Sociale, aratind, în esenta, următoarele:

a) Dreptul la libera circulație, garantat prin dispozițiile art. 25 din Constituție, nu este încălcat prin prevederile

art. 60 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 3/1977 , "care nu fac decît sa stabilească una dintre condițiile de exercitare a dreptului."

b) Prevederile

art. 60 din Legea nr. 3/1977

se referă la modalitățile de plată a pensiei, când titularul acesteia se afla în anumite situații, fără a aduce atingere dreptului la pensie, care, de altfel, este imprescriptibil. Pe perioada cît titularul pensiei se afla în una dintre situațiile prevăzute la

art. 60 din Legea nr. 3/1977

se suspenda plata pensiei, dar, o dată cu încetarea cauzei care a determinat suspendarea, plata pensiei se reia.

c) Între România și S.U.A. nu exista încheiat un instrument juridic bilateral în domeniul asigurărilor sociale și al pensiilor, care să permită achitarea drepturilor de pensie pe teritoriul acestei tari, iar Codul european de securitate socială prevede suspendarea prestațiilor de asigurări sociale cît timp beneficiarul nu se afla pe teritoriul prestatorului.

d) Legea în discuție fiind preconstitutionala, constatarea abrogării acesteia este de competența instanței ordinare.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, precum și dispozițiile

art. 60 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 3/1977 , raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Prin motivele de recurs sunt reiterate argumentele formulate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale cu prilejul dezbaterii în fond a excepției de neconstituționalitate, având ca obiect prevederile

art. 60 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 3/1977 .

Recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond, potrivit practicii constante a Curții Constituționale, a reținut corect ca este competența să constate abrogarea unei legi sau a unei dispoziții dintr-o lege, atunci când raporturile juridice în litigiu au fost stabilite după intrarea în vigoare a Constituției, iar instanța ordinară nu a constatat ea însăși abrogarea. Soluția este intemeiata, întrucît, prin neconstatarea abrogării de către instanța ordinară a unei legi sau a unei dispoziții dintr-o lege, stăruie un conflict de constituționalitate, iar rezolvarea acestuia aparține în exclusivitate competentei Curții Constituționale.

În legătură cu temeiurile de fond invocate, este de reținut ca, potrivit art. 43 alin. (2) din Constituția României, cetățenii au dreptul la pensie. Acest drept nu este condiționat de faptul ca titularul pensiei domiciliază sau nu în România. Or, prin prevederile

art. 60 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 3/1977

s-a stabilit ca plata pensiei și a celorlalte drepturi aferente se suspenda pe timpul cît pensionarul are domiciliul stabilit pe teritoriul altei tari. Aceasta prevedere preconstitutionala trebuie considerată ca fiind în contradictie cu prevederile art. 43 alin. (2) din Constituție. Întrucît legea fundamentală nu condiționeaza plata pensiei și a celorlalte drepturi aferente de criteriul domiciliului titularului acestora, legea specială nu poate păstra sau introduce un asemenea criteriu. Pe de altă parte, obligarea titularului de a-și păstra domiciliul pe teritoriul statului român, pentru a putea beneficia de plată pensiei și a celorlalte drepturi aferente, ar insemna îngrădirea dreptului acestuia de a-și stabili domiciliul sau reședința în străinătate, drept consacrat prin dispozițiile art. 25 alin. (2) din Constituție.

Inexistenta unui acord de reciprocitate între România și statul pe teritoriul căruia beneficiarul pensiei și-a stabilit domiciliul sau reședința nu poate constitui un motiv pentru suspendarea plății pensiei și, astfel, a dreptului la pensie. Printr-un astfel de acord s-ar stabili doar modalitatea de plată a pensiei, nu însuși dreptul la pensie.

Este adevărat ca, în sensul

art. 60 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 3/1977 , pe timpul cît pensionarul are domiciliul pe teritoriul altei tari, plata pensiei doar se suspenda, dreptul la pensie nefiind anulat. Dar, potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (2) din Constituție, dreptul la pensie presupune plata efectivă a pensiei. Efectivitatea pensiei este însăși dovada existenței dreptului la pensie, este forma de realizare a acestui drept.

În Codul european de securitate socială s-a prevăzut suspendarea prestațiilor de asigurări sociale cît timp beneficiarul acestora nu se afla pe teritoriul prestatorului.

Potrivit art. 20 din Constituție, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, iar dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.

Pe baza dispozițiilor art. 20 din Constituție nu s-ar putea însă spune ca prevederile Codului european de securitate socială au pur și simplu preeminenta față de prevederile art. 43 alin. (2) din Constituția României, care garantează cetățenilor dreptul la pensie și, implicit, la plata acesteia, indiferent de locul unde și-au stabilit domiciliul. În raport cu circumstanțele legale și concrete, dispozițiile art. 20 din Constituție nu numai că nu interzic, ci chiar reclama prioritatea normelor interne, naționale, față de cele internaționale, ori de cîte ori normele interne asigura o protecție mai larga și mai eficace a drepturilor și libertăților cetățenilor. În acest sens pot fi invocate și prevederile art. 60 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale: "Nici o dispoziție din prezenta convenție nu va fi interpretată ca limitind sau aducind atingere drepturilor și libertăților fundamentale care puteau fi recunoscute în conformitate cu legile oricărei părți contractante sau oricărei alte convenții la care aceasta parte contractantă este parte". Principiul enuntat prin prevederile art. 60 din convenție este de aplicație generală și în stricta concordanta cu ratio legis a Constituției.

În susținerea celor de mai sus, este de remarcat, astfel cum și instanța de fond a făcut-o, poziția Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ, care, prin Decizia nr. 41 din 17 ianuarie 1996, pronunțată în Dosarul nr. 1.473/1995, a constatat abrogarea

art. 60 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 3/1977 , în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituție, întrucît "conține o evidenta discriminare, privindu-l de drepturi câștigate prin munca și contribuție de o viața pe cetățeanul român care dorește să-și stabilească domiciliul în alta țara, și, în același timp, aduce atingere drepturilor fundamentale ce se referă la pensia și la libera circulație, fără a exista vreunul din cazurile limitative prevăzute în art. 49 din Constituție, în care exercițiul unor drepturi poate fi restrîns".

Fața de considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și ale art. 1, ale art. 3, ale art. 13 alin. (1) lit. A. c), ale art. 25 și ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 69 din 22 mai 1996 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 1996.