Ordinul nr. 2452/1996
privind cheltuielile de executare silită a creanțelor bugetare
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- OG nr. 11/1996 23 ianuarie 1996 (prevederi anume) privind executarea creanțelor bugetare
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
având în vedere dispozițiile art. 37, 38 și 109 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare și ale art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 449/1994 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, republicată, emite următorul ordin:
Articolul 1
Cheltuielile de executare silită a creanțelor bugetare reprezintă totalitatea cheltuielilor, de orice fel, necesare efectuării procedurii de executare silită a creanțelor bugetare, potrivit legii.
Articolul 2
Cheltuielile de executare silită cuprind:
- sumele reprezentind cheltuieli privind transmiterea actelor de procedura prin posta;
- sumele reprezentind cheltuieli pentru publicarea somației debitorului, atunci când aceasta este necesară;
- sumele cuvenite persoanelor specializate pentru evaluarea bunurilor supuse executării silite;
- sumele reprezentind cheltuieli efectuate cu ridicarea, manipularea, transportul, depozitarea, conservarea, culegerea fructelor etc., de la caz la caz, a bunurilor mobile sechestrate, dacă acestea sunt efectuate prin intermediul unor terți;
- indemnizația custodelui;
- indemnizația administratorului-sechestru;
- sumele reprezentind cheltuieli efectuate cu ocazia publicării anunțului privind vânzarea, în ziare sau prin alte mijloace mass-media;
- sumele reprezentind cheltuielile efectuate cu organizarea licitației;
- alte cheltuieli ocazionate de desfășurarea procedurii de executare silită a creanțelor bugetare.
Articolul 3
Cheltuielile de executare silită efectuate de organul de executare pentru încasarea creanței bugetare sunt în sarcina debitorului.
Pentru sumele reprezentind cheltuieli de executare silită, pe baza actelor privind cheltuielile efectuate, până la eliberarea sau distribuirea sumelor rezultate din executarea silită, se încheie un proces-verbal, conform modelului prezentat în anexa la prezentul ordin. Procesul-verbal, semnat de conducătorul organului de executare, constituie titlu executoriu.
În cazul în care, prin aplicarea tuturor modalităților posibile de executare silită, nu s-a realizat nici o sumă, se încheie, de asemenea, procesul-verbal prevăzut la alineatul precedent.
Articolul 4
Când debitorul achită debitul înainte de a se trece la vânzarea bunurilor mobile sau imobile indisponibilizate, el este obligat ca, o dată cu plata debitului și, după caz, a majorărilor de întârziere aferente, sa achite și cheltuielile ce s-au făcut cu primele forme de executare, pentru care organele de executare vor încheia un proces-verbal ce constituie titlu executoriu.
Articolul 5
Sumele reprezentind cheltuieli de executare vor fi suportate din bugetul Ministerului Finanțelor de la capitolul 72.01 "Alte acțiuni", subcapitolul 72.01.08 "Executarea silită a creanțelor bugetare".
Articolul 6
Sumele recuperate în contul cheltuielilor de executare silită se fac venit la bugetul de stat și se înscriu la capitolul 22.01 "Diverse venituri", subcapitolul 22.01.30 "Încasări din alte surse", din clasificatia bugetară.
Articolul 7
Direcția generală de evaluare și executare silită a veniturilor statului, Direcția generală organizare, resurse umane și servicii generale, Direcția generală a trezoreriei, Direcția generală a vamilor și unitățile sale teritoriale, direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și a municipiului București și unitățile lor subordonate vor lua măsuri pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Articolul 8
Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării lui în Monitorul Oficial al României.
Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu
Anexa 1 -------
(model)
MINISTERUL FINANȚELOR
Direcția generală ...............
Unitatea ........................, Nr. ......, data ............
str. ........... nr. ............,
localitatea ......................
PROCES-VERBAL Nr. ..........
Pentru realizarea creanțelor bugetare în sarcina debitorului ............ din localitatea ................., str. .............. nr. ..........., blocul ..........., sc. ....... ap. ......., nr. rol/cod fiscal .............., în baza titlului executoriu nr. ...... din ............, s-a efectuat procedura de executare silită pentru care s-au făcut următoarele cheltuieli de executare:
Cheltuieli
Denumirea documentului justificativ,
nr. și data
Suma
TOTAL:
În temeiul prevederilor art. 38 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, prezentul înscris constituie titlu executoriu.
Conducătorul (directorul) organului de executare
Semnatura .......................
L.S.
Întocmit,
...............................
(numele și prenumele)
Data emiterii ........... Semnatura .......................
---------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.