Strategia din 9 decembrie 2004
de combatere a criminalității organizate în perioada 2004-2007
prezumat în vigoare
Capitolul I INTRODUCERE. SCOP
La începutul acestui mileniu, comunitatea internațională este confruntată cu amenințări grave la adresa securității și ordinii mondiale, cu noi forme de manifestare a criminalității, mai ales sub aspectul său organizat, statele membre ale Uniunii Europene și cele candidate la aderare reprezentând principalii vectori ai luptei împotriva criminalității, fiind puternic angajate din punct de vedere logistic, operațional și financiar în combaterea acestui flagel.
România ca oricare altă țară din lume se confruntă cu diversitatea criminalității organizate, respectiv, traficul de persoane, traficul de droguri, migrația ilegală, falsul de monedă, criminalitatea informatică, traficul internațional cu autovehicule furate, de materiale strategice și spălarea banilor proveniți din aceste activități ilicite.
În perioada de tranziție parcursă de România după Revoluția din Decembrie 1989, criminalitatea organizată națională și internațională și-a făcut apariția și s-a dezvoltat, grupurile criminale acționând structurat în diverse domenii ale vieții sociale și economice. O parte a cetățenilor români uzitând de dreptul la libera circulație au săvârșit fapte penale în afara teritoriului național, pentru ca ulterior, în baza "experienței" acumulate, să inițieze pe teritoriul României forme organizate de criminalitate, deja existente în alte zone geografice. În acest context s-a ajuns la o specializare a grupărilor criminale în domenii în care profitul este maxim, prejudiciind de cele mai multe ori sistemul economic și social prin: fraudarea banilor publici și trecerea acestora în profitul grupurilor de interese și afectând sănătatea și viitorul națiunii; organizarea unor rețele de traficanți de droguri și atragerea tineretului în sfera consumatorilor; traficarea de persoane în vederea exploatării sexuale; traficarea persoanelor cu handicap în vederea practicării cerșetoriei; constituirea unor rețele de aducere în România și trecerea ilegală peste frontiera a unor grupuri de migranți.
Dimensiunile criminalității organizate fac din aceasta un risc la adresa securității naționale a României prin afectarea majorității domeniilor de manifestare ale mediului economic și social, ceea ce impune elaborarea unei strategii adecvate, fundamentată pe analiza de stare a criminalității organizate și a tendințelor de manifestare a fenomenului.
Strategia prezintă factorii de risc la adresa asigurării unui climat de siguranță și securitate, principiile care stau la baza combaterii fenomenului de crimă organizată, stabilește obiectivele generale și specifice, precum și modalitățile de realizare a acestora, cât și responsabilitățile fiecărei instituții cu atribuții în combaterea fenomenului, în raport cu prioritățile și resursele destinate acestui domeniu.
În cadrul procesului de armonizare cu legislația internațională a fost adoptată
privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, instituindu-se astfel cadrul juridic de reglementare principal, necesar pentru abordarea unitară a fenomenelor conexe și infracțiunilor din sfera criminalității organizate, de către diferitele instituții și structuri cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii acesteia.
Capitolul II PRINCIPII DIRECTOARE. FACTORI DE RISC. OBIECTIVE
Secțiunea 1 PRINCIPII DIRECTOARE
1. Principiul priorității - Problema combaterii criminalității organizate este asumată ca o prioritate de Guvernul României.
2. Principiul viziunii globale și unitare - Măsurile de combatere a criminalității organizate se bazează pe viziunea globală și unitară a problemei.
3. Principiul profesionalizării în toate domeniile de activitate - Lupta împotriva criminalității organizate presupune pregătirea profesională corespunzătoare a specialiștilor, precum și diseminarea experienței, bunelor practici și a instrumentelor de lucru în domeniu.
4. Principiul continuității - Activitățile desfășurate în vederea combaterii fenomenului vor avea un caracter permanent.
5. Principiul legalității - Respectarea prevederilor Constituției și legislației naționale în materie, precum și a prevederilor specifice din tratatele internaționale la care România este parte.
6. Principiul confidențialității - Datele personale deținute rezultate din activitățile specifice nu se fac publice decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.
7. Principiul nediscriminării - Activitățile specifice de contracarare se aplică tuturor cetățenilor care săvârșesc fapte ilicite, indiferent de sex, apartenență etnică și religioasă etc.
8. Principiul coordonării și cooperării unitare între toate instituțiile implicate - Practicile și procedurile în domeniul combaterii criminalității organizate vor avea la bază o concepție națională unitară.
9. Principiul cooperării internaționale active - Cooperarea activă în procesul de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană și asigurarea unui rol activ al României la nivel internațional.
Secțiunea 2 FACTORI DE RISC ȘI VULNERABILITĂȚI INTERNE
Realizarea obiectivelor, atât a celor generale, cât și a celor specifice poate fi influențată de anumiți factori de risc și vulnerabilități interne, care trebuie identificați, evaluați și luați în considerare la elaborarea strategiei și a planului de implementare a acesteia.
Principalii factori de risc și vulnerabilități interne sunt:
1) Factori de risc:
a) așezarea geografică a României, teritoriul țării fiind tranzitat de unele rute utilizate de către rețele ale criminalității organizate internaționale;
b) instabilitatea socială, politică și economică a unor zone din proximitatea României;
c) expansiunea rețelelor criminalității organizate transnaționale, a traficului ilegal de persoane, droguri, arme și muniții, tehnologii sensibile, materiale radioactive și strategice;
d) proliferarea armelor de distrugere în masă, a tehnologiilor și materialelor nucleare, a armelor și mijloacelor letale neconvenționale;
e) creșterea fluxului de migranți ilegali;
f) acțiuni individuale sau colective de accesare și folosire ilegale a sistemelor informatice sau de comunicații.
2) Vulnerabilități interne:
a) accentuarea unor manifestări ale fenomenului de corupție;
b) amplificarea infracționalității economico-financiare;
c) contrabanda, migrația clandestină și traficul de persoane;
d) traficul cu armament, muniții, materii explozive, substanțe toxice și radioactive;
e) escaladarea traficului și consumului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope;
f) contrabanda cu produse, tehnologii și servicii aflate sub embargo internațional;
g) posibilitatea penetrării ilegale sau distrugerii rețelelor de telecomunicații;
h) unele deficiențe ale cadrului legislativ necesar desfășurării activităților;
i) insuficiența resurselor umane, materiale sau financiare;
j) lipsa sau neactualizarea cadrului juridic de cooperare cu unele țări.
Secțiunea 3 OBIECTIVE
În formularea obiectivelor cuprinse în Strategia Națională de Combatere a Criminalității Organizate au fost luate în considerare prevederile legilor prin care România a ratificat Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată la New York, la 15 noiembrie 2000, Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, Protocolul împotriva traficului ilegal de migranți pe calea terestră, a aerului și pe mare, precum și Protocolul împotriva fabricării și traficului ilegale de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții, adiționale la Convenția Națiunilor Unite.
De asemenea, la baza elaborării strategiei au stat documentele programatice privind aderarea României la Uniunea Europeană, precum și observațiile, recomandările și concluziile rezultate din analiza stadiului actual al acestui proces.
A. Obiective generale
1. Dezvoltarea instituțională și operațională pentru compatibilizarea cu structurile europene în conformitate cu convențiile, acordurile, recomandările internaționale și legislația națională
2. Dezvoltarea și modernizarea capacității manageriale, precum și profesionalizarea personalului
3. Armonizarea legislației în domeniu cu acquis-ul comunitar
4. Combaterea infracțiunilor din sfera criminalității organizate
5. Dezvoltarea cooperării inter-instituționale,
6. Dezvoltarea cooperării internaționale în lupta împotriva criminalității organizate.
B. Obiective specifice
1. Compatibilizarea instituțională și funcțională cu structurile europene
2. Perfecționarea legislației în domeniu
3. Optimizarea activităților structurilor implicate în combaterea criminalității organizate
4. Creșterea eficienței activităților operative prin utilizarea tehnologiei informației și de comunicare
5. Îmbunătățirea cooperării interinstituționale în scopul combaterii eficiente a criminalității organizate
6. Intensificarea activității de combatere a traficului și consumului ilicit de droguri, având ca efecte creșterea capturilor de droguri de mare risc și reducerea cererii de droguri
7. Contracararea deturnării de precursori din circuitul legal
8. Confiscarea bunurilor și valorilor folosite la săvârșirea de infracțiuni sau obținute din săvârșirea infracțiunilor privind criminalitatea organizată
9. Reducerea traficului ilegal de persoane
10. Menținerea trendului descendent al infracțiunilor comise cu mare violență
11. Scăderea numărului de autoturisme furate din Uniunea Europeană și care sunt indigenizate sau tranzitate prin România
12. Dezvoltarea activităților de prevenire a traficului ilicit cu materiale strategice
13. Reducerea volumului de monedă falsă din circuitul economic și financiar, cât și a fraudelor cu instrumente de plată contrafăcute
14. Combaterea spălării banilor de către rețelele naționale și internaționale de infractori
15. Diminuarea fenomenului corupției
16. Informatizarea bazelor de date și interconectarea structurilor de specialitate la nivel național.
Capitolul III MĂSURI PENTRU ÎNDEPLINIREA OBIECTIVELOR
Inițierea, dezvoltarea și aplicarea "Strategiei naționale de combatere a criminalității organizate, în perioada 2004-2007" implică responsabilitatea Guvernului României pentru asigurarea mecanismelor financiare care să garanteze menținerea programelor în derulare și realizarea obiectivelor. Instituțiile implicate în implementarea acestei strategii vor asigura, fiecare pentru activitățile ce îi revin, resursele financiare necesare.
Obiectiv 1: Dezvoltarea instituțională și operațională în vederea compatibilizării cu structurile europene în conformitate cu convențiile, acordurile, recomandările internaționale și legislația națională
1.1. Crearea și operaționalizarea în cadrul Ministerului Public a CENTRULUI NAȚIONAL DE COORDONARE A ACTIVITĂȚILOR DE COMBATERE A CRIMINALITĂȚII ORGANIZATE, denumit în continuare Centrul Național de Coordonare ca structură națională inter-instituțională, cu următoarele atribuții:
a) colectarea, centralizarea și analizarea datelor privind fenomenul criminalității organizate la nivel național;
b) coordonarea activităților de cooperare ale structurilor specializate din cadrul autorităților și instituțiilor publice având competențe în domeniu;
c) schimbul de date și informații cu structurile similare din țările europene;
d) coordonarea investigațiilor comune cu autoritățile judiciare și polițienești din statele europene, pe baza acordurilor bilaterale și multilaterale.
1.2. Necesarul de date și informații de la structurile similare Punctului Național Focal din țările europene vor fi puse la dispoziția Centrului Național de Coordonare.
1.3 Corelarea funcțională, la nivel central și teritorial, a structurilor de combatere a criminalității organizate și antidrog din cadrul autorităților și instituțiilor publice competente în domeniu cu structurile corespondente aparținând Ministerului Public
1.4. Reorganizarea unor structuri ale instituțiilor implicate în combaterea criminalității organizate
1.5. Dezvoltarea informatizării instituțiilor implicate în combaterea criminalității organizate
1.6. Operaționalizarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Obiectiv 2: Dezvoltarea și modernizarea capacității manageriale, precum și profesionalizarea personalului.
2.1. Eficientizarea actului managerial
2.2. Îmbunătățirea nivelului de pregătire și specializare a personalului din structurile de combatere a criminalității organizate
2.3. Selecționarea și încadrarea cu personal a structurilor specializate în combaterea criminalității
Obiectiv 3: Armonizarea legislației naționale cu acquis-ul comunitar.
3.1. Inițierea unor propuneri legislative vizând: dezvoltarea cadrului de prevenire și combatere a diferitelor forme ale criminalității organizate; euroconformizarea legislației referitoare la arme, explozivi și substanțe toxice.
Obiectiv 4: Combaterea infracțiunilor din sfera criminalității organizate.
4.1. Eficientizarea activităților de combatere a traficului și consumului ilicit de droguri
4.2. Combaterea traficului cu ființe umane
4.3. Perfecționarea și creșterea rolului Grupului Interministerial de Lucru pentru Coordonarea și Evaluarea activităților de prevenire și combatere a traficului de persoane
4.4. Combaterea falsului și contrafacerii de monedă, cărți de credit și alte instrumente de plată
4.5. Prevenirea și combaterea traficului cu materiale strategice
4.6. Combaterea criminalității informatice
4.7. Combaterea traficului internațional cu autovehicule furate
4.8. Combaterea spălării banilor
4.9. Prevenirea și combaterea infracțiunilor care aduc atingere vieții, integrității și sănătății persoanei
4.10. Eficientizarea activităților pentru combaterea corupției, a infracțiunilor privind concurența neloială, contrafacerea de produse și valori, fraudelor fiscale și a infracțiunilor legate de protecția mediului înconjurător.
Obiectiv 5: Dezvoltarea cooperării inter-instituționale.
5.1. Optimizarea cooperării cu Asociația furnizorilor de internet
5.2. Îmbunătățirea cooperării dintre autoritățile și instituțiile publice competente în domeniu
5.3. Crearea portalului pentru depunerea sesizărilor on-line pe linia criminalității informatice
5.4. Îmbunătățirea cooperării între instituțiile având responsabilități în domeniul combaterii criminalității organizate.
Obiectiv 6: Dezvoltarea cooperării internaționale în lupta împotriva criminalității organizate.
6.1. Optimizarea cooperării cu ofițerii de legătură străini acreditați pentru România
6.2. Eficientizarea activităților de colaborare cu atașații de afaceri interne și cu ofițerii de legătură români aflați la post în străinătate
6.3. Consolidarea cooperării cu agenții internaționale în domeniu: Centrul Regional al Inițiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei pentru combaterea criminalității transfrontaliere (SECI), Inițiativa Central Europeană (ICE), Interpol, Europol (prin intermediul Unității Naționale), Eurojust, Secret-Service, Drug Enforcement Administration (D.E.A.) și Biroul Federal de Investigații (F.B.L) din SUA
6.4. Încheierea unor protocoale de cooperare cu structuri similare din țările vecine Moldova, Bulgaria, Serbia-Muntenegru, Ungaria și Ucraina
6.5. Dezvoltarea colaborării operative în domeniul schimbului și analizei informațiilor cu cele 11 state semnatare ale Programului UNODC- Întărirea Capacității de Colectare și Analiza Informațiilor în Europa de Sud - Est.
6.6. Participarea activa în cadrul task-force-urilor și inițiativelor organismelor regionale, europene și internaționale
6.7. Dezvoltarea cooperării în cadrul programelor punctuale cu structurile similare din statele membre ale UE, SUA, țările vecine și organisme internaționale
6.8. Derularea Programului Phare 2004 privind înființarea Centrului de resurse pe trafic cu ființe umane
6.9. Implementarea recomandărilor Catalogului Schengen al Uniunii Europene vol. 4 "Cooperarea polițienească, recomandări și cele mai bune practici privind cooperarea transfrontalieră".
------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.