Lege · Parlamentul

Legea nr. 39/2003

privind prevenirea și combaterea criminalitatii organizate

prezumat în vigoare

Data actului
21 ianuarie 2003
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 50 din 29 ianuarie 2003
Citat de
101 acte
Citează
9 acte
Structură
34 de articole · 23.652 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Decizii de neconstituționalitate 6

  • Decizia nr. 1190/2007 13 decembrie 2007 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Lege…
  • Decizia nr. 132/2008 21 februarie 2008 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Lege…
  • Decizia nr. 517/2009 9 aprilie 2009 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 și art. 8 din Lege…
  • Decizia nr. 961/2009 25 iunie 2009 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (2) d…
  • Decizia nr. 1013/2009 7 iulie 2009 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. a) și art. 7 …
  • Decizia nr. 1289/2010 14 octombrie 2010 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 209 alin. 4 și art. …

Interpretat prin 1

  • Decizia nr. 75/2021 4 noiembrie 2021 (prevederi anume) referitoare la interpretarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară date…

Stă la baza 2

  • Decizia nr. 356/2014 25 iunie 2014 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118^2 alin. 2 lit. a…
  • Decizia nr. 10/2015 22 aprilie 2015 (prevederi anume) privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de…

Ce face acest act

Modifică 1

  • Legea nr. 243/2002 29 aprilie 2002 pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat…

Are ca temei 1

  • Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Capitolul 1 Dispoziții generale

Articolul 1

Prezenta lege reglementează măsuri specifice de prevenire și combatere a criminalitatii organizate la nivel național și internațional.

Articolul 2

În prezenta lege termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:

a) grup infractional organizat - grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care exista pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infractional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structura determinata ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului;

b) infracțiune grava - infracțiunea care face parte din una dintre următoarele categorii:

1. omor, omor calificat, omor deosebit de grav;

2. lipsire de libertate în mod ilegal;

3. sclavie;

4. santaj;

5. infracțiuni contra patrimoniului, care au produs consecințe deosebit de grave;

6. infracțiuni privitoare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, materiilor explozive, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive;

7. falsificare de monede sau de alte valori;

8. divulgarea secretului economic, concurenta neloială, nerespectarea dispozițiilor privind operații de import sau export, deturnarea de fonduri, nerespectarea dispozițiilor privind importul de deșeuri și reziduuri;

9. proxenetismul;

10. infracțiuni privind jocurile de noroc;

11. infracțiuni privind traficul de droguri sau precursori;

12. infracțiuni privind traficul de persoane și infracțiuni în legătură cu traficul de persoane;

13. traficul de migranti;

14. spalarea banilor;

15. infracțiuni de corupție, infracțiunile asimilate acestora, precum și infracțiunile în legătură directa cu infracțiunile de corupție;

16. contrabanda;

17. bancruta frauduloasă;

18. infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice sau de comunicații;

19. traficul de tesuturi sau organe umane;

20. orice alta infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii, al carei minim special este de cel puțin 5 ani;

c) infracțiune cu caracter transnational - orice infracțiune care, după caz:

1. este săvârșită atât pe teritoriul unui stat, cat și în afară teritoriului acestuia;

2. este săvârșită pe teritoriul unui stat, dar pregătirea, planificarea, conducerea sau controlul sau are loc, în tot sau în parte, pe teritoriul altui stat;

3. este săvârșită pe teritoriul unui stat de un grup infractional organizat care desfășoară activități infractionale în doua sau mai multe state;

4. este săvârșită pe teritoriul unui stat, dar rezultatul acesteia se produce pe teritoriul altui stat;

d) informator - persoana care are cunoștința despre un grup infractional organizat și furnizează organelor judiciare informații sau date relevante pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea săvârșirii unor infracțiuni grave de unul sau mai mulți membri ai acestui grup.

Capitolul 2 Prevenirea criminalitatii organizate

Articolul 3

Autoritățile și instituțiile publice, organizațiile neguvernamentale, precum și alți reprezentanți ai societății civile desfășoară, separat sau în cooperare, activități susținute de prevenire a criminalitatii organizate.

Articolul 4

(1)

Autoritățile și instituțiile publice desfășoară activitatea de prevenire a criminalitatii organizate în cadrul Grupului central de analiza și coordonare a activităților de prevenire a criminalitatii, care face parte din Comitetul Național de Prevenire a Criminalitatii, înființat prin

Hotărârea Guvernului nr. 763/2001 .

(2)

Grupul central de analiza și coordonare a activităților de prevenire a criminalitatii ia măsurile necesare pentru elaborarea și actualizarea periodică a Planului național de acțiune pentru prevenirea și combaterea criminalitatii organizate, care va fi aprobat prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 5

Ministerul de Interne, Ministerul Justiției și Ministerul Public efectuează studii periodice în scopul identificarii cauzelor care determina și a condițiilor care favorizează criminalitatea organizată și inițiază campanii de informare privind acest fenomen.

Articolul 6

(1)

Ministerul de Interne, prin structurile sale specializate, realizează și menține în actualitate baza de date privind criminalitatea organizată, monitorizează și evalueaza periodic acest fenomen, luând în considerare atât categoriile de persoane care fac parte din grupurile infractionale organizate sau care au legătură cu asemenea grupuri, cat și victimele criminalitatii organizate.

(2)

Publicarea informațiilor statistice și a rapoartelor de evaluare se face anual de către Inspectoratul General al Poliției Române, cu avizul ministrului de interne.

Capitolul 3 Infracțiuni

Articolul 7

(1)

Inițierea sau constituirea unui grup infractional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

(2)

Pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai grava care intră în scopul grupului infractional organizat.

(3)

Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni grave, se aplică regulile de la concursul de infracțiuni.

Articolul 8

Inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infractional organizat, se pedepsește, după caz, potrivit art. 167 sau 323 din Codul penal.

Articolul 9

(1)

Nu se pedepsește persoana care, săvârșind una dintre faptele prevăzute la art. 7 alin. (1), denunta autorităților grupul infractional organizat mai înainte de a fi fost descoperit și de a se fi început săvârșirea infracțiunii grave care intră în scopul acestui grup.

(2)

Persoana care a săvârșit una dintre faptele prevăzute la art. 7 alin. (1) sau (3) și care, în cursul urmăririi penale sau al judecații, denunta și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infractional organizat beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Articolul 10

(1)

Infracțiunea de tainuire, prevăzută la art. 221 din Codul penal, dacă bunul provine dintr-o infracțiune grava săvârșită de unul sau mai mulți membri ai unui grup infractional organizat, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani, fără ca sancțiunea aplicată să poată depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea grava din care provine bunul tăinuit.

(2)

Tăinuirea săvârșită de soț sau de o ruda apropiată nu se pedepsește.

Capitolul 4 Dispoziții procedurale

Articolul 11

Urmărirea penală pentru infracțiunile prevăzute la art. 7 se efectuează în mod obligatoriu de procuror și se judeca în prima instanța de tribunal.

Articolul 12

(1)

Ministerul de Interne își constituie structuri specializate pentru prevenirea și combaterea criminalitatii organizate, urmând să asigure cadrul organizatoric necesar, precum și pregătirea și specializarea personalului în acest scop.

(2)

În cadrul structurilor specializate prevăzute la alin. (1) se pot constitui, în condițiile legii, compartimente tehnice pentru desfășurarea activității de obținere, prelucrare, verificare și stocare a informațiilor din acest domeniu.

Articolul 13

(1)

În cazul infracțiunilor prevăzute la art. 7 și 10 se aplică dispozițiile art. 118 din Codul penal privind confiscarea bunurilor.

(2)

Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, se confisca echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora.

(3)

Veniturile sau alte beneficii materiale obținute din bunurile prevăzute la alin. (2) se confisca.

(4)

Dacă bunurile supuse confiscării nu pot fi individualizate față de bunurile dobândite în mod legal, se confisca bunuri până la concurenta valorii bunurilor supuse confiscării.

(5)

Dispozițiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător și veniturilor sau altor beneficii materiale obținute din bunurile supuse confiscării ce nu pot fi individualizate față de bunurile dobândite în mod legal.

(6)

Pentru a garanta aducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor se pot lua măsurile asiguratorii prevăzute de Codul de procedură penală.

Articolul 14

În cazul infracțiunilor prevăzute la art. 7, secretul bancar și cel profesional, cu excepția secretului profesional al avocatului, nu sunt opozabile procurorului, după începerea urmăririi penale, și nici instanței de judecată. Datele și informațiile se solicita, în scris, în cursul urmăririi penale de procuror, pe baza autorizației motivate a procurorului anume desemnat de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar în cursul judecații, de către instanța.

Articolul 15

(1)

Când sunt indicii temeinice cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute la art. 7, în scopul strangerii de probe sau al identificarii faptuitorilor, procurorul poate dispune, pe o durată de cel mult 30 de zile:

a) punerea sub supraveghere a conturilor bancare și a conturilor asimilate acestora;

b) punerea sub supraveghere a sistemelor de comunicații;

c) punerea sub supraveghere sau accesul la sisteme informationale.

(2)

Pentru motive temeinice măsurile prevăzute la alin. (1) pot fi prelungite de procuror prin ordonanța motivată, fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile.

(3)

Dispozițiile art. 91^1 - 91^5 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.

(4)

În condițiile prevăzute la alin. (1) procurorul poate dispune sa i se transmită înscrisuri, documente bancare, financiare sau contabile.

Articolul 16

(1)

Procurorul desemnat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție poate autoriza, la solicitarea instituțiilor sau a organelor legal abilitate, efectuarea de livrări supravegheate, cu sau fără sustragerea sau substituirea totală ori parțială a bunurilor care fac obiectul livrării.

(2)

Livrarea supravegheată este autorizata prin ordonanța motivată care trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute la art. 203 din Codul de procedură penală, următoarele:

a) indiciile temeinice care justifica măsura și motivele pentru care măsura este necesară;

b) detalii cu privire la bunurile care fac obiectul livrării supravegheate și, după caz, la bunurile care urmează a fi sustrase ori substituite, precum și la bunurile care urmează a le înlocui pe acestea;

c) timpul și locul efectuării livrării sau, după caz, itinerarul ce urmează a fi parcurs în vederea efectuării livrării, dacă acestea sunt cunoscute;

d) datele de identificare a persoanelor autorizate sa supravegheze livrarea.

(3)

Nu se poate autoriza efectuarea livrărilor supravegheate în cazul în care prin acestea s-ar pune în pericol siguranța naționala, ordinea sau sănătatea publică.

Articolul 17

În cazul în care exista indicii temeinice ca s-a săvârșit sau ca se pregătește săvârșirea unei infracțiuni grave de către unul sau mai mulți membri ai unui grup infractional organizat, care nu poate fi descoperită sau ai carei făptuitori nu pot fi identificati prin alte mijloace, pot fi folosiți, în vederea strangerii datelor privind săvârșirea infracțiunii și identificarea faptuitorilor, politisti sub acoperire din cadrul structurilor specializate ale Ministerului de Interne.

Articolul 18

(1)

Autorizarea pentru folosirea politistilor sub acoperire se da de către procurorul desemnat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, prin ordonanța motivată, care trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute la art. 203 din Codul de procedură penală, următoarele:

a) indiciile temeinice care justifica măsura și motivele pentru care măsura este necesară;

b) identitatea sub care politistul sub acoperire urmează sa desfășoare activitățile autorizate;

c) numele lucrătorului din structura specializată, desemnat ca persoana de legătură a politistului sub acoperire;

d) activitățile pe care le poate desfășura politistul sub acoperire;

e) perioada desfășurării activităților autorizate.

(2)

Persoana de legătură din cadrul structurii specializate din care face parte politistul sub acoperire are obligația de a prezenta procurorului rapoarte periodice referitoare la activitățile desfășurate de politistul sub acoperire. Rapoartele periodice au caracter confidențial, se întocmesc în forma scrisă pe baza informațiilor furnizate, în măsura posibilului, de către politistul sub acoperire și trebuie să cuprindă detalii referitoare la toate activitățile desfășurate de acesta, datele și informațiile culese cu privire la infracțiunile grave săvârșite sau care urmează să fie săvârșite și la făptuitori, precum și orice alte date și informații necesare pentru prevenirea infracțiunilor grave.

Articolul 19

(1)

În cazuri temeinic justificate politistul sub acoperire poate solicita autorizarea desfășurării și a altor activități decât cele pentru care exista autorizarea, potrivit art. 18 alin. (1), procurorul urmând să se pronunțe de îndată prin ordonanța motivată, în cazul aprobării acestei solicitări.

(2)

În cazul în care politistul sub acoperire desfășoară alte activități decât cele pentru care a primit autorizarea prevăzută la alin. (1) sau la art. 18 alin. (1), precum și dacă intră în posesia unor informații referitoare la posibilitatea survenirii unui pericol imediat, acesta informează de îndată ce este posibil persoana de legătură, care are obligația de a aduce neîntârziat aceste informații la cunoștința procurorului care a dat autorizarea. Procurorul se pronunța de îndată prin ordonanța motivată, autorizând activitățile desfășurate de politistul sub acoperire sau, după caz, retragand autorizația acordată în condițiile alin. (1) sau ale art. 18 alin. (1) și luând măsurile care se impun, în condițiile legii.

Articolul 20

Dacă prin desfășurarea activităților autorizate politistul sub acoperire cauzează pagube materiale persoanelor fizice sau juridice care nu au legătură cu grupul infractional organizat și cu activitățile infractionale desfășurate de acesta, plata despăgubirilor se asigura din fondurile prevăzute la art. 32.

Articolul 21

În situații excepționale, dacă exista indicii temeinice ca s-a săvârșit sau ca se pregătește săvârșirea unei infracțiuni grave de către unul sau mai mulți membri ai unui grup infractional organizat, care nu poate fi descoperită sau ai carei făptuitori nu pot fi identificati prin alte mijloace, pot fi folosiți informatori în vederea strangerii datelor privind săvârșirea infracțiunii și identificarea faptuitorilor.

Articolul 22

Informatorii pot beneficia de recompense financiare, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție.

Articolul 23

Politistul sub acoperire, informatorul, precum și membrii de familie ai acestora pot beneficia de măsuri specifice de protecție a martorilor, potrivit legii.

Capitolul 5 Cooperarea internationala

Articolul 24

(1)

Ministerul de Interne, Ministerul Justiției și Ministerul Public cooperează în mod direct și nemijlocit, în condițiile legii și cu respectarea obligațiilor decurgând din instrumentele juridice internaționale la care România este parte, cu instituțiile având atribuții similare din alte state, precum și cu organizațiile internaționale specializate în domeniu.

(2)

Cooperarea care se organizează și se desfășoară, potrivit alin. (1), în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor transnationale săvârșite de grupuri infractionale organizate poate avea ca obiect, după caz, asistența judiciară internationala în materie penală, extrădarea, identificarea, blocarea, sechestrarea și confiscarea produselor și instrumentelor infracțiunii, desfășurarea anchetelor comune, schimbul de informații, asistența tehnica sau de alta natura pentru culegerea și analiza informațiilor, formarea personalului de specialitate, precum și alte asemenea activități.

Articolul 25

(1)

În cadrul cooperării internaționale în domeniul confiscării autoritățile competente, potrivit legii, iau măsuri pentru:

a) primirea, transmiterea și executarea deciziilor de confiscare ale autorităților competente străine, la cererea acestora, formulate în condițiile legii;

b) dispunerea confiscării bunurilor, în condițiile prezentei legi, în cazul în care exista o solicitare în acest sens din partea unei autorități competente străine.

(2)

Instanța poate dispune transmiterea bunurilor confiscate, conform prezentului articol, la autoritatea competentă străină care a formulat o cerere în condițiile alin. (1), dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) exista o solicitare formulată în acest sens de autoritatea competentă străină;

b) bunurile care urmează să fie transmise acestei autorități sunt destinate să fie restituite persoanelor vătămate sau sa servească la justa despăgubire a acestora.

Articolul 26

(1)

La solicitarea autorităților competente române sau ale altor state, pe teritoriul României se pot desfășura anchete comune, în vederea prevenirii și combaterii infracțiunilor transnationale săvârșite de grupuri infractionale organizate.

(2)

Anchetele comune prevăzute la alin. (1) se desfășoară în baza tratatelor bilaterale sau multilaterale încheiate de autoritățile competente.

(3)

Reprezentanții autorităților competente române pot participa la anchete comune desfășurate pe teritorii ale altor state, cu respectarea legislatiilor acestora.

Capitolul 6 Dispoziții finale

Articolul 27

Articolul 17 din

Legea nr. 2/1998

privind prelevarea și transplantul de tesuturi și organe umane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 13 ianuarie 1998, se modifica și se completează după cum urmează:

"Art. 17. - (1) Organizarea sau efectuarea prelevarii ori transplantului de tesuturi sau organe umane, în scopul obținerii vreunui profit din vânzarea acestora, constituie infracțiunea de trafic de tesuturi sau organe umane și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani.

(2) Cu aceeași pedeapsa se sancționează și cumpărarea de tesuturi sau organe umane în scopul revânzării în vederea obținerii unui profit.

(3) Tentativa se pedepsește."

Articolul 28

Articolul 12 din

Legea nr. 143/2000

privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și va avea următorul cuprins:

"Art. 12. - Dacă faptele prevăzute la art. 2, 6-8 și 11 au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi."

Articolul 29

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 105/2001

privind frontiera de stat a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 30 iunie 2001, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 243/2002 , se modifica și se completează după cum urmează:

1. La articolul 70, după alineatul (2) se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:

"(3) Tentativa faptelor prevăzute la alin. (1) și (2) se pedepsește."

2. Articolul 71 se modifica și va avea următorul cuprins:

"Art. 71. - (1) Racolarea, îndrumarea sau calauzirea uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum și organizarea acestor activități constituie infracțiunea de trafic de migranti și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este de natura a pune în pericol viața sau securitatea migrantilor ori a-i supune pe aceștia unui tratament inuman sau degradant, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani.

(3) Dacă fapta prevăzută la alin. (2) a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani.

(4) Tentativa faptelor prevăzute la alin. (1) și (2) se pedepsește."

3. Articolul 72 se abroga.

Articolul 30

Alineatul (2) al articolului 17 din

Legea nr. 678/2001

privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 11 decembrie 2001, se modifica și va avea următorul cuprins:

"(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) se săvârșește în mod repetat, maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani."

Articolul 31

Pentru acțiuni deosebite și dovezi de înalt profesionalism lucrătorii din structurile specializate, constituite conform art. 12, pot fi recompensati.

Articolul 32

Fondurile necesare pentru desfășurarea activităților de prevenire și combatere a criminalitatii organizate se asigura din bugetele Ministerului de Interne, Ministerului Justiției și Ministerului Public, în limita sumelor aprobate cu aceasta destinație.

Articolul 33

Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 34

Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga dispozițiile art. 14 și ale

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 678/2001 , cu modificările ulterioare, precum și ale

art. 23 alin. (2) din Legea nr. 656/2002

pentru prevenirea și sancționarea spalarii banilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 12 decembrie 2002.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 12 decembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TARACILA
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 16 decembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
OVIDIU CAMELIU PETRESCU
București, 21 ianuarie 2003.
Nr. 39.
────────────────

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.