Decizia nr. 113/2005

Constantin Doldur - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 197 alin. 1 și 4 din Codul de procedură penală cu referire la art. 255 și art. 257 din același cod, excepție ridicată de Valentin Coman în Dosarul nr. 4.488/2004 al Judecătoriei Ploiești.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, domnul avocat Nicușor Țurcan, în baza delegației depuse la dosar, constatându-se lipsa părților Dan Bota, Uzina Mecanică Plopeni, Societatea Comercială "Ademira Trade" - S.R.L. din Brașov și Societatea Comercială "Eriotrans" - S.R.L. din Tecuci, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care reiterează argumentele expuse în fața instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, solicitând, în final, admiterea excepției de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, întrucât apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 28 octombrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 4.488/2004, Judecătoria Ploiești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 197 alin. 1 și 4 din Codul de procedură penală cu referire la art. 255 și art. 257 din același cod. Excepția a fost ridicată de Valentin Coman, inculpat în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile criticate, care condiționează anularea actului de procedură făcut în încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează desfășurarea procesului penal de existența unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act, sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părților la un proces echitabil și art. 24 alin. (2) privind dreptul părților de a fi asistate de avocat, ales sau numit din oficiu. În acest sens arată că normele care reglementează desfășurarea procesului penal sunt de interes public și, ca atare, orice încălcare a acestora ar trebui sancționată cu nulitatea absolută, condiționarea anulării actului fiind considerată o derogare de la obligativitatea respectării legii, obligativitate imperativ prevăzută de Legea fundamentală.

Judecătoria Ploiești și-a exprimat opinia în sensul că dispozițiile de lege criticate ar fi susceptibile de a încălca prevederile art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție, precum și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile criticate nu sunt în contradicție cu textele constituționale pretins încălcate, argumentele aduse de autorul excepției în motivarea acesteia privind doar probleme de aplicare a legii. Totodată, arată că, potrivit art. 361 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, inculpatul poate ataca cu apel încheierile instanței considerate nelegale.

Avocatul Poporului consideră că excepția este neîntemeiată. În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor de lege criticate în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, arată că aceasta nu poate fi reținută, deoarece nu se îngrădește dreptul părților de a apela la instanțele judecătorești și de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează într-o societate democratică procesul echitabil. Totodată, apreciază că prevederile legale criticate constituie garanții ale respectării dreptului la apărare al învinuitului în tot cursul procesului penal.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 197 alin. 1 și 4 din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: "Încălcările dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act. [...]

Încălcarea oricărei alte dispoziții legale decât cele prevăzute în alin. 2 atrage nulitatea actului în condițiile alin. 1, numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului. Instanța ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei."

De asemenea, autorul excepției de neconstituționalitate face referire și la prevederile art. 255 și art. 257 din Codul de procedură penală, care reglementează ascultarea învinuitului înainte de terminarea cercetării, respectiv prezentarea materialului de către procuror.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și ale art. 24 alin. (2), care au următorul cuprins:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 21 alin. (3): "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

- Art. 24 alin. (2): "În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că nulitatea reprezintă o sancțiune procedurală extremă, care intervine numai atunci când alte remedii nu sunt posibile. Cum însă nu orice încălcare a unei norme procedurale provoacă o vătămare care să nu poată fi reparată decât prin anularea actului, legiuitorul, în art. 197 alin. 1 din Codul de procedură penală, a instituit regula potrivit căreia nulitatea actului făcut cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal intervine numai atunci când s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod. Această reglementare reflectă preocuparea legiuitorului de a salva actele procedurale care, deși inițial nu au respectat formele procedurale, își pot atinge scopul, prin completarea sau refacerea lor. Nimic nu împiedică persoana interesată ca, în ipoteza în care există o vătămare ce nu poate fi înlăturată, să invoce și să dovedească vătămarea pretinsă.

Așa fiind, se reține că normele criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și la dreptul părților la un proces echitabil, deoarece, pe de o parte, acestea sunt aplicabile în egală măsură tuturor celor cărora li s-a produs o vătămare în drepturile lor procesuale prin încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal, asigurându-se astfel dreptul părților la un proces echitabil, iar pe de altă parte, condiționarea anulării actului de procedură care nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege de existența unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în alt mod, nu are semnificația unei sustrageri a acestuia de la aplicarea sancțiunilor legale sau a unei "derogări" de la obligativitatea respectării legii, așa cum neîntemeiat susține autorul excepției.

În argumentarea excepției de neconstituționalitate se face referire și la dispozițiile art. 255 și art. 257 din Codul de procedură penală. Astfel, potrivit art. 255, dacă nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală și organul de cercetare penală constată că există învinuit și că sunt suficiente probe împotriva lui, procedează la o nouă ascultare, aducându-i la cunoștință învinuirea și întrebându-l dacă are noi mijloace de apărare. În cazul în care învinuitul nu solicită probe noi sau dacă probele propuse nu sunt întemeiate, cercetarea se consideră terminată, dosarul urmând a fi înaintat, conform art. 256 din Codul de procedură penală, procurorului, cu un referat în care se consemnează rezultatul cercetării și propunerile ce se impun, precizându-se, dacă este cazul, să se procedeze la trimiterea în judecată. În conformitate cu prevederile art. 257 din Codul de procedură penală, procurorul, primind dosarul, îl cheamă pe învinuit spre a-i prezenta materialul de urmărire penală, potrivit art. 250 și următoarele din același cod, ceea ce înseamnă că trimiterea în judecată se efectuează legal. Drept urmare, procurorul are obligația chemării învinuitului, de unde rezultă că cel mai important moment al urmăririi penale - trimiterea în judecată - se realizează cu înștiințarea învinuitului de către procuror asupra învinuirii ce i se aduce. În aceste condiții, în acord cu dispozițiile art. 24 alin. (2) din Constituție, învinuitul are posibilitatea să fie asistat de un apărător și să dispună de timpul necesar pentru a-și pregăti apărarea, având cunoștință de soluția dată de procuror în urma examinării materialului primit de la organul de cercetare penală.

În plus, este de observat că, în realitate, ceea ce a determinat invocarea excepției de neconstituționalitate este modul de aplicare și interpretare a legii. Or,

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale stabilește că aceasta nu se poate pronunța sub aceste aspecte, ci numai asupra înțelesului contrar al legii în raport cu dispozițiile Constituției.

De altfel, dispozițiile normative criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, concretizat în

Decizia nr. 133 din 18 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 5 aprilie 2004. Chiar dacă, în soluționarea acestei excepții, Curtea a examinat constituționalitatea art. 197 alin. 1 din Codul de procedură penală, în raport cu alte prevederi din Legea fundamentală decât cele invocate de autorul excepției de față, instanța de contencios constituțional a analizat textul criticat și din perspectiva încălcării principiului egalității în drepturi, stabilind că acesta nu este nesocotit.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 197 alin. 1 și 4 din Codul de procedură penală cu referire la art. 255 și art. 257 din același cod, excepție ridicată de Valentin Coman în Dosarul nr. 4.488/2004 al Judecătoriei Ploiești.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 februarie 2005.