Decizia nr. 132/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 și art. 197 alin. 2 lit. a) din Codul penal, precum și a dispozițiilor art. 160^a, 160^b și 189 din Codul de procedură penală, ridicată de Dan Creța în Dosarul nr. 2.272/2004 al Judecătoriei Deva.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 și art. 197 alin. 2 lit. a) din Codul penal, precum și a celor ale art. 189 din Codul de procedură penală, iar în ceea ce privește dispozițiile art. 160^a și 160^b din Codul de procedură penală, pune concluzii de respingere a excepției ca inadmisibilă, arătând că acestea nu au legătură cu cauza dedusă judecății.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 26 iulie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 2.272/2004, Judecătoria Deva a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 și art. 197 alin. 2 lit. a) din Codul penal, precum și a dispozițiilor art. 160^a, 160^b și 189 din Codul de procedură penală, ridicată de Dan Creța în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de viol săvârșită în condițiile art. 197 alin. 2 din Codul penal ar trebui să fie aceleași cu cele prevăzute pentru infracțiunea de perversiune săvârșită în condițiile art. 201 alin. 4 din Codul penal, întrucât cele două infracțiuni au același grad de pericol abstract, precum și faptul că infracțiunea continuată ar trebui să aibă același tratament sancționator aplicabil concursului de infracțiuni.

Referitor la dispozițiile art. 160^a și 160^b din Codul de procedură penală, se susține că acestea sunt contrare dreptului la un proces echitabil și normelor constituționale privind restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți "în măsura în care sunt interpretate în sensul că același judecător care a dispus inițial măsura arestării va dispune și măsura prelungirii arestării și ulterior va judeca cauza pe fond", întrucât "judecătorul care a dispus măsura arestării în cursul judecății va da și o soluție influențată de luarea acestei măsuri care aproape sigur va fi de condamnare, lucru reliefat și în practică [...]".

Cât privește art. 189 din Codul de procedură penală, se motivează că încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât poate conduce la situația ca instanța să nu încuviințeze probele, atunci când părțile nu sunt de acord să suporte sumele de bani pentru administrarea acestora, astfel încât cei fără mijloace materiale nu pot avea un proces echitabil.

Judecătoria Deva consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În susținerea opiniei exprimate se arată că stabilirea unui regim sancționator mai aspru pentru infracțiunea de viol decât pentru infracțiunea de perversiune nu creează nici o discriminare între cetățeni și nu aduce nici o atingere principiilor consacrate de art. 16 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Constituție, întrucât, chiar dacă ambele infracțiuni privesc viața sexuală, fiecare dintre acestea reglementează fapte, situații diferite și distincte, astfel că regimul sancționator al acestora poate fi identic sau nu, în funcție de voința legiuitorului, care exprimă o anumită politică penală din momentul reglementării.

În ceea ce privește dispozițiile art. 42 din Codul penal, precum și ale art. 160^a, 160^b și 189 din Codul de procedură penală, se apreciază că "nu au legătură cu soluționarea cauzei în faza procesuală a cercetării judecătorești".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că prevederile art. 42 din Codul penal, precum și cele ale art. 160^a și 160^b din Codul de procedură penală nu au legătură cu soluționarea cauzei. Referitor la critica dispozițiilor art. 197 alin. 2 lit. a) din Codul penal, se apreciază că aceasta este neîntemeiată, pentru aceleași considerente expuse de instanța de judecată în cuprinsul încheierii de sesizare, iar cu privire la art. 189 din Codul de procedură penală se arată că opțiunea instanței, în sensul plății de către părți a cheltuielilor judiciare, nu este în contradicție cu normele constituționale ce consacră dreptul la un proces echitabil.

În concluzie, Guvernul consideră că excepția este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că nu poate fi reținută nici o contradicție între textele de lege criticate și prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3). Astfel, cu privire la normele cuprinse în art. 160^a și 160^b din Codul de procedură penală se arată că "nu opresc în realitate părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești și de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează, într-o societate democratică, procesul echitabil". De asemenea, plata cheltuielilor judiciare în condițiile art. 189 din Codul de procedură penală "nu contravine dreptului părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil".

Cât privește critica prevederilor ce fac obiectul excepției în raport de dispozițiile art. 4 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție, se arată că este neîntemeiată, întrucât instituirea unui tratament penal mai sever pentru acele categorii de infracțiuni, apreciate de legiuitor ca fapte cu un grad de pericol social ridicat, nu contravine sub nici un aspect principiului egalității consacrat de prevederile constituționale menționate.

În opinia Avocatului Poporului, textele criticate "nu conțin norme contrare dispozițiilor constituționale referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale", astfel încât nu se poate reține nici critica acestora în raport de dispozițiile art. 53 alin. (1) din Constituție.

În concluzie, Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 42 și art. 197 alin. 2 lit. a) din Codul penal, precum și dispozițiile art. 160^a, 160^b și 189 din Codul de procedură penală.

Prevederile din Codul penal criticate ca neconstituționale au următorul conținut:

- Art. 42: "Infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, la care se poate adăuga un spor potrivit dispozițiilor art. 34.";

- Art. 197 alin. 2 lit. a): "(2) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi, dacă:

a) fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună; [...]".

Textele din Codul de procedură penală criticate ca neconstituționale au următorul conținut:

- Art. 160^a: "Arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă în cursul judecății, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și există vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 148.

Încheierea poate fi atacată separat cu recurs. Termenul de recurs este de 24 de ore și curge de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă. Dosarul va fi înaintat instanței de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se judecă în 3 zile. Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea nu este suspensiv de executare.

Dispozițiile art. 151 se aplică și în cazul arestării inculpatului în cursul judecății.

Față de inculpatul care a mai fost anterior arestat în aceeași cauză, în cursul urmăririi penale sau al judecății, se poate dispune din nou această măsură, dacă au intervenit elemente noi care fac necesară privarea sa de libertate.";

- Art. 160^b: "În cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Încheierea poate fi atacată cu recurs, prevederile art. 160^a alin. 2 aplicându-se în mod corespunzător.";

- Art. 189: "Cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, retribuirea apărătorilor, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de desfășurarea procesului penal se acoperă din sumele avansate de stat sau plătite de părți.

Cheltuielile judiciare prevăzute în alin. 1, avansate de stat, sunt cuprinse distinct, după caz, în bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Justiției, Ministerului Public și Ministerului de Interne."

Dispozițiile din Legea fundamentală invocate în motivarea excepției au următorul conținut:

- Art. 4 alin. (2): "România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială.";

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 21 alin. (3): "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

- Art. 53 alin. (1): "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.";

- Art. 124 alin. (2): "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

I. În ceea ce privește susținerile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 și art. 197 alin. 2 lit. a) din Codul penal, față de art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) și art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea constată că, în realitate, acestea constau în raportarea textelor de lege criticate la alte dispoziții din Codul penal, care reglementează concursul de infracțiuni, respectiv infracțiunea de perversiune sexuală. Astfel, în motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de viol săvârșită în condițiile art. 197 alin. 2 din Codul penal ar trebui să fie aceleași cu cele prevăzute pentru infracțiunea de perversiune și că infracțiunea continuată ar trebui să aibă același tratament sancționator ca și concursul de infracțiuni.

Această critică nu poate fi reținută, întrucât, așa cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, de exemplu prin

Decizia nr. 486 din 11 decembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2004, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.

II. Cât privește dispozițiile art. 160^a și 160^b din Codul de procedură penală, care reglementează arestarea inculpatului în cursul judecății, respectiv verificările privind arestarea inculpatului în cursul judecății, criticate în raport de normele constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil și condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât autorul excepției, Dan Creța, a fost trimis în judecată în stare de libertate și este judecat în stare de libertate. Așa fiind, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 160^a și 160^b din Codul de procedură penală urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, în temeiul

art. 29 alin. (1) și alin. (6) teza întâi din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora: "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. [...]

[...] (6) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale [...]".

III. Nu poate fi primită nici critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 189 din Codul de procedură penală, formulată în raport de dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3), plata cheltuielilor judiciare în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală nefiind de natură să încalce dreptul la un proces echitabil. Astfel, de regulă, sumele necesare sunt avansate de stat, iar în cazurile în care se solicită ca plata să o facă părțile chiar în cursul procesului, de exemplu în cazul unor expertize solicitate de părțile civile ori de părțile responsabile civilmente, refuzul plății nu împiedică desfășurarea procesului și nu înlătură obligația organului judiciar de a soluționa cauza în mod corect, echitabil, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale stabilite de lege.

De altfel, cu privire la dispozițiile art. 189 din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în jurisprudența sa, prin

Decizia nr. 295 din 8 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 8 august 2003, reținând că acestea sunt constituționale. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 și art. 197 alin. 2 lit. a) din Codul penal, precum și a dispozițiilor art. 189 din Codul de procedură penală, ridicată de Dan Creța în Dosarul nr. 2.272/2004 al Judecătoriei Deva.

2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^a și 160^b din Codul de procedură penală, ridicată de același autor în aceeași cauză.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 martie 2005.