Decizia nr. 135/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Dana Titian - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9^1 alin. (2) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de Societatea Comercială "OMV România Mineraloel" - S.R.L. în Dosarul nr. 1.072/C/2004 al Tribunalului Vâlcea - Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, întrucât dispozițiile legale criticate nu încalcă principiul constituțional al liberului acces la justiție și nu restrâng nici un drept constituțional. De asemenea, se mai susține că nici prevederile art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituție nu sunt încălcate, acestea, de altfel, neavând o legătură directă cu obiectul cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 septembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 1.072/C/2004, Tribunalul Vâlcea - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9^1 alin. (2) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, excepție ridicată de Societatea Comercială "OMV România Mineraloel" - S.R.L. într-o cauză având ca obiect soluționarea unui recurs împotriva sentinței prin care s-a dispus oprirea unor lucrări de construire.

În motivarea excepției autorul acesteia susține că dispozițiile

art. 9^1 alin. (2) din Legea nr. 50/1991

contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21, 24, 45, 53, precum și ale art. 135 alin. (2) lit. a).

În argumentarea excepției de neconstituționalitate ridicate se apreciază că prevederea legală criticată "impune o restrângere a exercițiului unui drept recunoscut de lege și câștigat prin eliberarea autorizației de construire, [iar] această restrângere ce operează în mod automat, succesiv introducerii unei acțiuni în anularea autorizației, nu poate fi cenzurată de un judecător care să aprecieze dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 53 alin. (1) și (2) al Constituției".

Totodată, se arată că "suspendarea unui act administrativ (așa cum este autorizația de construcție) poate avea drept temei fie o dispoziție legală, fie o hotărâre judecătorească", însă dispozițiile criticate impun suspendarea de drept a autorizației, "obligându-l pe judecător să dispună oprirea lucrărilor, fără a-i permite acestuia să aprecieze temeinicia motivelor, fără a solicita demonstrarea existenței unor pagube iminente și fără a preciza un termen rezonabil de soluționare a unei astfel de cereri". În optica autorului excepției, "soluția aleasă de legiuitor [...] deschide calea abuzului de drept și îl transformă pe magistrat într-un simplu instrument aflat la îndemâna petenților care solicită anularea autorizației de construcție", iar titularul autorizației "va întâmpina dificultăți mari ca urmare a unor acțiuni în anularea acesteia provenind din partea unor terți de rea-credință, dificultăți ce duc la pagube ireparabile, având în vedere natura lucrărilor și importanța finalizării lor la timp".

Autorul excepției de neconstituționalitate apreciază că "suspendarea de drept a autorizației care face obiectul unei acțiuni în anulare introdusă de un terț, în lipsa garanțiilor pe care i le-ar aduce beneficiarului o eventuală judecare a cererii de suspendare prin hotărâre judecătorească, poate determina avantaje specifice concurenței neloiale pentru orice terț care ar intenționa să speculeze dispozițiile inechitabile ale normei în discuție". Se mai arată că "beneficiarul autorizației nu dispune de nici o posibilitate de atac, creându-se astfel un mediu concurențial inadecvat dezvoltării economice", ceea ce este de natură a contraveni prevederilor art. 45 și ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție.

Totodată, se consideră că legiuitorul "nu face decât să ridice suspendarea unui act administrativ extrem de important - autorizația de construcție - la rangul de regulă", ceea ce contravine prevederilor constituționale ale art. 21, 24, 45 și ale art. 135 alin. (2) lit. a).

Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, formulându-și opinia asupra excepției, apreciază că aceasta este neîntemeiată. În acest sens se consideră că prevederile

art. 9^1 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 , prin faptul că "îngăduie suspendarea de drept și, pe cale de consecință, posibilitatea instanței sesizate asupra nelegalității autorizației de construcție de a dispune oprirea lucrărilor până la soluționarea în fond a cauzei", nu încalcă textul constituțional al art. 21. De asemenea, instanța mai arată că "legiuitorul a prevăzut în mod expres posibilitatea suspendării și opririi lucrărilor de construcții, autorizate de către autoritatea administrativă competentă, tocmai pentru a verifica legalitatea autorizației de construire, la solicitarea persoanei fizice sau juridice care invocă neconformitatea acesteia în condițiile

Legii nr. 50/1991

și care justifică un interes legitim pentru demonstrarea aspectelor de nelegalitate la emiterea autorizației".

Potrivit opiniei instanței, nici dreptul la apărare garantat de art. 24 din Constituție nu este încălcat, având în vedere că "acest drept a fost exercitat de către pârâtă în calea de atac a recursului, față de împrejurarea că [...] ordonanța de sistare a lucrărilor a fost dată «fără citarea părților», așa cum prevede art. 581 alin. (3) din Codul de procedură civilă". În optica instanței, prevederile legale criticate "înlătură posibilitatea unor aprecieri subiective din partea instanțelor atunci când sunt sesizate cu astfel de acțiuni și se pune problema luării măsurilor de suspendare și oprire a lucrărilor autorizate, până la verificarea legalității emiterii autorizației de construire"; așadar, legiuitorul a considerat că "nu mai este necesară [...] în astfel de faze îndeplinirea altor condiții și cenzurarea lor de către instanță".

De asemenea, instanța de judecată apreciază că prevederile legale criticate nu încalcă nici dispozițiile art. 45, 53 și ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că prevederile legale criticate prevăd că efectele actului administrativ de autorizare sunt suspendate temporar "tocmai pentru a se evita prejudiciile provocate prin continuarea lucrărilor de edificare sau de desființare a unei construcții, în baza unei autorizații contrare legii"; în consecință, nu se pune problema îngrădirii unor drepturi, ci se "asigură exercitarea lor conform scopului prevăzut de lege".

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens se arată că prevederile legale criticate nu încalcă textul art. 21 din Constituție, având în vedere faptul că măsurile prevăzute "reprezintă o măsură cu caracter temporar, de natură să asigure respectarea regulilor disciplinei în construcții, [...], iar părțile interesate au posibilitatea de a exercita căile de atac prevăzute de lege, beneficiind astfel de garanțiile procesuale care dau expresie principiului constituțional al accesului liber la justiție". De asemenea, în punctul de vedere prezentat se susține că dispozițiile

art. 9^1 alin. (2) din Legea nr. 50/1991

nu încalcă prevederile art. 24, 45, ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție, iar dispozițiile art. 53 din Constituție nu au incidență în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, îl constituie dispozițiile

art. 9^1 alin. (2) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 13 ianuarie 1997, introduse prin

art. I pct. 14 din Legea nr. 453/2001

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 1 august 2001. Ulterior sesizării Curții,

Legea nr. 50/1991

a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, iar soluția legislativă criticată a fost preluată prin dispozițiile

art. 12 alin. (2) ale Legii nr. 50/1991 , care au următorul cuprins: "(2) Prin introducerea acțiunii autorizația de construire sau de desființare se suspendă de drept și, pe cale de consecință, instanța va dispune oprirea lucrărilor până la soluționarea în fond a cauzei."

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt art. 21, 24, 45, 53 și art. 135 alin. (2) lit. a). Curtea observă că autorul excepției de neconstituționalitate, deși invocă în susținerea criticii sale întregul cuprins al art. 21 și 24, în realitate, se referă numai la dispozițiile art. 21 alin. (1)-(3) și la cele ale art. 24 alin. (1). Astfel, dispozițiile constituționale considerate a fi fost încălcate au următorul cuprins:

- Art. 21 alin. (1)-(3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";

- Art. 45: "Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate.";

- Art. 53: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.";

- Art. 135 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție; [...]."

În esență, autorul excepției de neconstituționalitate apreciază că suspendarea de drept a autorizației de construcție doar pe baza existenței unei cereri de anulare a acesteia în fața instanței de contencios administrativ încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 24 alin. (1), ale art. 45, 53, precum și ale art. 135 alin. (2) lit. a).

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că textul de lege criticat nu încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție, ci, dimpotrivă, este o consecință a acestuia, întrucât suspendarea de drept a autorizației de construcție se impune pentru a evita prejudicierea unor drepturi sau interese legitime, după ce, în prealabil, a fost introdusă o acțiune pentru anularea autorizației de construcție. În acest sens, Curtea reține că dispoziția legală criticată vizează atât protejarea drepturilor și intereselor legitime ale părților care solicită instanței de contencios administrativ anularea autorizației de construcție, cât și drepturile și interesele legitime ale titularului autorizației, care, în cazul în care acțiunea va fi admisă, va realiza mai puține pierderi decât în cazul în care, pe durata acțiunii, lucrările de construcții ar fi continuat.

De asemenea, Curtea constată că nici prevederile art. 24 alin. (1) din Constituție nu sunt încălcate, părților fiindu-le garantat dreptul la apărare în cadrul procesului existent.

Referitor la invocarea încălcării dispozițiilor art. 45 din Constituție, care consacră libertatea economică, Curtea observă că acest text constituțional garantează accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora "în condițiile legii", astfel încât stabilirea cadrului de exercitare a acestui drept constituțional este la latitudinea legiuitorului. În consecință, nu se poate reține că textul criticat încalcă dispozițiile art. 45 din Constituție.

În ceea ce privește susținerea că textul criticat ar încălca obligația statului prevăzută de art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție, constând în asigurarea libertății comerțului, a protecției concurenței loiale și a creării cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, Curtea observă că într-un stat de drept, cum este definit și statul român, conform art. 1 alin. (3) din Constituție, nu este de conceput ca libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție să fie asigurate altfel decât cu stricta respectare a legii. Prin urmare, Curtea reține că dispozițiile legale criticate, vizând respectarea regulilor disciplinei în construcții, nu sunt de natură a contraveni textului constituțional al art. 135 alin. (2) lit. a).

Privitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 53 din Constituție, care prevăd posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, Curtea constată că textul respectiv nu este incident în cauză, dispozițiile legale criticate prevăzând suspendarea de drept a autorizației de construcție sau de desființare a unei construcții, cu consecința opririi lucrărilor până la soluționarea în fond a cauzei, iar nu restrângerea unui drept constituțional.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de Societatea Comercială "OMV România Mineraloel" - S.R.L. în Dosarul nr. 1.072/C/2004 al Tribunalului Vâlcea - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 martie 2005.