Decizia nr. 697/2024
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Suspendă 1
- Decizia nr. 135/2005 10 martie 2005 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Leg…
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 50/1991 29 iulie 1991 (prevederi anume) privind autorizarea executării lucrărilor de construcții
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Marian Enache
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Bianca Drăghici
- magistrat-asistent
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 50/1991
privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de Societatea G 500 Investment - S.A. din Apahida în Dosarul nr. 970/117/2020 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.862D/2020.
2.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 24 septembrie 2024, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, în temeiul prevederilor
art. 57
și ale
art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 15 octombrie 2024, când, având în vedere imposibilitatea constituirii cvorumului legal de ședință, în temeiul
art. 51 alin. (1)
din aceeași lege, a amânat pronunțarea pentru data de 7 noiembrie 2024 și apoi, în temeiul prevederilor
art. 57
și ale
art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , pentru data de 17 decembrie 2024, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
3.
Prin Încheierea din 29 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 970/117/2020, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 50/1991
privind autorizarea executării
lucrărilor de construcții. Excepția a fost ridicată de Societatea G 500 Investment - S.A. din Apahida într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de anulare a unui act emis de o autoritate publică locală, respectiv a unei autorizații de construire.
4.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că norma legală criticată încalcă flagrant textele constituționale invocate, restrângând sfera persoanelor care pot formula acțiuni în anularea autorizațiilor de construire/desființare.
5.
Se afirmă că reclamanta - autoare a excepției de neconstituționalitate - este proprietara rețelei de gaze naturale din comuna Apahida, satul Sânnicoară, județul Cluj, iar racordul, ce constituie obiectul autorizației de construire a cărei anulare se solicită, este realizat pe proprietatea acesteia, fără acordul său.
6.
Se consideră că actul administrativ atacat încalcă drepturile și interesele sale legitime, iar noua formă a
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 50/1991
nu îi conferă posibilitatea de a ataca acest act în instanță, singurul care are legitimitate procesuală activă într-un astfel de demers judiciar fiind prefectul. Mai mult, textul legal criticat instituie o dublă restricționare a accesului liber la justiție, întrucât acțiunea în anularea autorizației de construire poate fi declarată doar de către prefect și acțiunea poate fi inițiată de prefect doar în urma activității de control a Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C. Astfel, prin menținerea acestui unic text de lege, se îngreunează excesiv controlul privind legalitatea autorizației de construire, ajungându-se practic la imposibilitatea analizării legalității acestui tip de act administrativ. Prin urmare, excluderea posibilității oricărei alte persoane de a contesta un astfel de act administrativ golește de conținut dreptul de acces liber la justiție. În acest context se menționează norme din ordinea juridică internațională care prevăd principiul accesului liber la justiție, respectiv
art. 8 din Declarația Universală
a Drepturilor Omului,
art. 2 pct. 3 lit. a) din Pactul internațional
cu privire la drepturile civile și politice,
art. 13 din Convenția europeană
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și
art. 47 alin. (1) din Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
7.
Se consideră că inserarea dublei restricționări a accesului la justiție, și anume a introducerii acțiunii doar de către prefect și doar în urma activității de control a Inspectoratului de Stat în Construcții, ridică serioase semne de întrebare cu privire la legitimitatea scopului urmărit de legiuitor.
8.
Se menționează că situația autoarei excepției este similară situației autorului din Cauza Philis împotriva Greciei, cauză în care Philis, cu toate că era inginerul care s-a ocupat de design, a trebuit, pentru realizarea drepturilor sale, să se adreseze unui terț, și anume Camerei Tehnice a Greciei, fiind dependent de intervenția acesteia, ceea ce a determinat Curtea Europeană a Drepturilor Omului să afirme că Philis a fost în imposibilitatea de a demara proceduri judiciare, în mod direct și independent, pentru a obține sumele de bani de la propriii clienți, aspecte care încalcă dispozițiile
art. 6 paragraful 1 din Convenție .
9.
Se afirmă că, în speță, autoarea excepției este dependentă de voința prefectului în ceea ce privește exercitarea acțiunii pentru anularea autorizației de construire, cu toate că autorizația se referă la un racord efectuat pe proprietatea sa.
10.
Chiar în ipoteza în care prezenta excepție ar fi fost generată de un litigiu referitor la anularea unui alt tip de autorizație de construire, formulată de un alt proprietar (persoană fizică sau juridică), logica presupune ca acțiunea să poată fi introdusă de către persoanele interesate, iar nu doar de către prefect, care îndeplinește o funcție publică, fără interes în a analiza situația concretă a unui anumit individ sau a unei anumite entități.
11.
Se precizează că trebuie avut în vedere faptul că dreptul de acces la justiție constituie, în egală măsură, o componentă fundamentală a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de
art. 6 paragraful 1 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la o instanță, pentru care „dreptul de acces“, și anume dreptul de a sesiza instanța în materie civilă, constituie un aspect esențial [Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 36; Hotărârea din 15 martie 2018, pronunțată în Cauza Nait-Liman împotriva Elveției (MC), paragraful 113], precum și de
art. 21 alin. (3) din Constituție
și de
art. 6 din Codul de procedură civilă .
12.
Se mai susține încălcarea principiului securității juridice de către autoritatea legiuitoare, fapt ce determină și o încălcare a
art. 148 alin. (2)
și
(4) din Constituție . Printre coordonatele principiului securității juridice se află exigențele accesibilității, previzibilității și stabilității legii, exigențe ce nu au fost întrunite în cazul dispoziției legale criticate, fiind încălcate normele de tehnică legislativă, care sunt obligatorii la elaborarea oricărui act normativ, așa cum statuează imperativ
art. 3 din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
13.
Se menționează că este evident că
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 50/1991
încalcă normele de tehnică legislativă și, în consecință, principiul securității juridice, întrucât norma juridică criticată, pe de o parte, nu are un caracter stabil, iar, pe de altă parte, contrazice
art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , act normativ cu forță juridică superioară.
14.
Se consideră că, astfel cum reiese din istoricul modificărilor
Legii nr. 50/1991 , legiuitorul dă dovadă de lipsă de consecvență în ceea ce privește persoanele care justifică calitate procesuală, așa încât aceste dese modificări ale textului legal criticat sunt în contradicție cu practica existentă la nivelul Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a afirmat necesitatea garantării stabilității dreptului și a raporturilor juridice (Hotărârea din 11 septembrie 2019, pronunțată în Cauza C-676/17 Călin împotriva României, paragraful 26; Hotărârea din 3 septembrie 2009, pronunțată în Cauza C-2/08-Amministrazione dell’Economia e delle Finanze și Agenzia delle entrate împotriva Fallimento Olimpiclub Srl, paragraful 22).
15.
Se arată că prezentei cauze îi este aplicabilă
Legea nr. 50/1991 , care este o lege ordinară, inferioară în raport cu
Legea nr. 554/2004 . În condițiile în care legea organică în materia contenciosului administrativ prevede dreptul oricărei persoane ale cărei interese legitime sau drepturi au fost afectate de un act administrativ de a-l supune controlului de legalitate al instanței, a interveni printr-o lege ordinară în sensul restrângerii acestui drept este neconstituțional. Nu există niciun dubiu că, procedând în această manieră, legiuitorul a încălcat principiul securității juridice, de esența căruia sunt previzibilitatea și claritatea normei juridice.
16.
Se mai susține că textul de lege criticat este vădit discriminatoriu, acordând legitimitate procesuală exclusiv prefectului în acțiunile ce vizează anularea autorizațiilor de construire emise cu încălcarea dispozițiilor legale. Discriminarea se produce în favoarea instituției prefectului și în defavoarea numeroaselor persoane ale căror drepturi sunt periclitate de autorizații de construire emise nelegal și pe care, în mod absurd, nu le pot ataca în mod direct, ci doar prin apelul la înțelegerea și disponibilitatea prefectului.
17.
În concluzie, se susține că, având în vedere cele menționate, dispozițiile
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 50/1991
aduc atingere principiului accesului liber la justiție, principiului securității juridice și principiului nediscriminării.
18.
Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 50/1991
contravine
art. 21 alin. (1)
și
(2) din Constituție . Astfel, se arată că, în speță, prin
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 , legiuitorul a înțeles să elimine total posibilitatea contestării nelegalității unei autorizații de construire pentru orice persoană ale cărei drepturi sunt afectate de un astfel de act administrativ emis nelegal, recunoscând, în exclusivitate, prefectului calitatea de titular al acțiunii în anularea unei autorizații de construire. Pornind de la premisa că drepturile fundamentale trebuie garantate într-o manieră concretă, iar nu iluzorie, pur teoretică, imposibilitatea concretă de sesizare a unei instanțe de către o persoană interesată constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție.
19.
Din istoricul modificărilor
art. 12 din Legea nr. 50/1991
se vădește o lipsă de consecvență a legiuitorului sub aspectul stabilirii titularului acțiunii în anularea autorizației de construire emise nelegal, însă din această perspectivă nu se poate susține că textul
art. 12 alin. (1)
contravine principiului securității juridice, raportat la prevederile
art. 1 alin. (5) din Constituție . Cu toate că au suferit modificări multiple într-o perioadă de timp scurtă (prin
pentru modificarea și completarea
privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, iar ulterior prin
pentru modificarea și completarea
privind calitatea în construcții și pentru modificarea și completarea
privind autorizarea executării lucrărilor de construcții) nu se poate susține că dispozițiile de lege criticate au o formulare neclară, ambiguă și imprevizibilă pentru un cetățean care nu dispune de pregătire juridică, ci, dimpotrivă, îndeplinesc cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate ale legii. Așadar, dispozițiile criticate nu aduc nicio atingere prevederilor constituționale ale
art. 1 alin. (5) .
20.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
21.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
22.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
23.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 50/1991
privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins: „Autorizațiile de construire sau de desființare, emise cu încălcarea prevederilor legale, pot fi anulate de către instanțele de contencios administrativ, potrivit legii, ca urmare a introducerii acțiunii de către prefect, în urma activității de control a Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C.“
24.
Autoarea excepției susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în
art. 1 alin. (3)
referitor la principiul securității și stabilității raporturilor juridice și
alin. (5)
potrivit căruia în România respectarea
Constituției , a supremației sale și a legilor este obligatorie,
art. 16 alin. (1)
și
(2)
privind egalitatea în drepturi,
art. 21 alin. (1)
și
(2)
referitor la accesul liber la justiție și
art. 148 alin. (2)
și
(4)
privind integrarea în Uniunea Europeană.
25.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin
Decizia nr. 643 din 7 noiembrie 2024 *), nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluțiile legislative cuprinse atât la
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 , care nu permit persoanelor vătămate să atace la instanțele de contencios administrativ o autorizație de construire sau de desființare a lucrărilor de construcții, cât și la
art. 12 alin. (2)
din aceeași lege, care nu conferă efect suspensiv de drept acțiunii în anulare promovate de prefect împotriva unei autorizații de construire sau de desființare a lucrărilor de construcții, sunt neconstituționale. *)
Decizia Curții Constituționale nr. 643 din 7 noiembrie 2024
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 17 ianuarie 2025.
26.
Astfel, în ceea ce privește
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 , pentru a ajunge la această soluție, prin decizia menționată, paragrafele 36-44, Curtea a reținut că forma inițială a
privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 7 august 1991, legea fiind republicată ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 13 ianuarie 1997. Următoarea republicare a avut loc în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, actului normativ examinat fiindui modificat titlul în
privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. În această formă, anterior oricărei alte intervenții legislative, dispozițiile
art. 12 alin. (1)
prevedeau că: „(1) Autorizațiile de construire sau de desființare, emise cu încălcarea prevederilor legale, pot fi anulate de către instanțele de contencios administrativ, potrivit legii. Anularea autorizațiilor de construire sau de desființare poate fi cerută, în condițiile legii, și de către prefect, inclusiv la sesizarea expresă a organelor de control ale Inspectoratului de Stat în Construcții.“
27.
Așadar, în redactarea ultimei republicări a
Legii nr. 50/1991 , titularii dreptului la acțiunea în anularea autorizației de construire sau de desființare erau atât persoanele vătămate, îndreptățite în condițiile legii contenciosului administrativ (respectiv ale
Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990
și, ulterior, ale
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004) - stabilite în
prima teză a alin. (1) al art. 12
-, cât și, distinct, prefectul, conform tezei finale a aceluiași
alin. (1) .
28.
În același timp de acțiune a normelor juridice cuprinse în
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 , mai sus citate, dispozițiile
art. 12 alin. (2)
prevedeau următoarele: „(2) Prin introducerea acțiunii autorizația de construire sau de desființare se suspendă de drept și, pe cale de consecință, instanța va dispune oprirea lucrărilor până la soluționarea în fond a cauzei.“ Din coroborarea
alin. (1)
și
(2) ale art. 12
rezultă că, în această versiune,
permitea formularea acțiunii în anulare atât de către persoanele vătămate, cât și de către prefect, iar în ambele ipoteze introducerea acțiunii în anulare avea efect suspensiv de drept asupra actului administrativ atacat. Curtea Constituțională a examinat constituționalitatea
art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 , în această redactare, care stabilea suspendarea de drept a actului administrativ atacat indiferent de titularul acțiunii în anulare, constatând, prin Decizia nr. 135 din 10 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 aprilie 2005, că această soluție legislativă nu contravine
art. 21 ,
24 ,
45 ,
53
și
art. 135 alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală .
29.
Această soluție legislativă a fost menținută până la modificarea
alin. (2) al art. 12
prin
pct. 9 al articolului unic din Legea nr. 119/2005
privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 122/2004
pentru modificarea
art. 4 din Legea nr. 50/1991
privind autorizarea lucrărilor de construcții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 16 mai 2005, în sensul că: „(2) O dată cu introducerea acțiunii se pot solicita instanței judecătorești suspendarea autorizației de construire sau desființare și oprirea executării lucrărilor, până la soluționarea pe fond a cauzei.“
30.
Ulterior,
alin. (1) al art. 12
a fost modificat succesiv, mai întâi prin
pentru modificarea și completarea
privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873 din 30 octombrie 2019, dobândind următoarea redactare: „(1) Autorizațiile de construire sau de desființare, emise cu încălcarea prevederilor legale, pot fi anulate de către: a) instanțele de contencios administrativ, potrivit legii; b) prefect, în urma activității de control a Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C.“
31.
La scurt timp după această intervenție normativă, legiuitorul a modificat din nou
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 , astfel că, prin
pentru modificarea și completarea
privind calitatea în construcții și pentru modificarea și completarea
privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 8 ianuarie 2020, textul indicat dobândind următoarea redactare: „(1) Autorizațiile de construire sau de desființare, emise cu încălcarea prevederilor legale, pot fi anulate de către instanțele de contencios administrativ, potrivit legii, ca urmare a introducerii acțiunii de către prefect, în urma activității de control a Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C.“
32.
Prin urmare, în această redactare,
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 50/1991
restrânge sfera titularilor dreptului la acțiune în anularea autorizațiilor de construire/desființare, menționândul pe prefect ca unic titular.
33.
Or, eliminarea dreptului persoanelor vătămate de a ataca un act administrativ emis de o autoritate publică contravine flagrant
art. 52 din Constituție , care garantează acest drept, stabilind, la
alin. (2) , că reglementarea condițiilor și a limitelor exercitării acestuia se stabilesc prin lege organică. Este adevărat că legea organică în materia contenciosului administrativ - și anume
- stabilește și detaliază, la nivel infraconstituțional, acest drept constituțional, însă acest din urmă act normativ are rang de lege generală în relație cu
Legea nr. 50/1991 , care are caracter de lege specială, iar potrivit principiului lex specialis derogat lex generali se vor aplica cu prioritate normele speciale, derogatorii de la norma generală, respectiv, în cazul de față, cele ale
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 , care nu mai prevăd posibilitatea persoanelor vătămate de a ataca în instanță o autorizație de construire/ desființare a lucrărilor de construcții. Prin urmare, în privința actelor administrative constând în autorizațiile de construire și de desființare a lucrărilor de construcții, al căror regim juridic este stabilit printr-o lege distinctă, cu caracter special față de
Legea nr. 554/2004 , persoanele vătămate sunt lipsite în mod absolut de posibilitatea atacării lor în justiție, prevederile
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 50/1991
fiind astfel contrare prevederilor
art. 52 alin. (1)
raportat la
art. 21 alin. (1) din Constituție .
34.
Prin urmare, având în vedere soluția de neconstituționalitate, precum și data sesizării Curții Constituționale în prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate a
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 50/1991
urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
35.
Sub acest aspect, Curtea reține că, de principiu, chiar dacă, în temeiul
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate este respinsă ca devenită inadmisibilă, în temeiul prezentei decizii, decizia anterioară de constatare a neconstituționalității poate reprezenta motiv de revizuire conform
art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă
(a se vedea, de exemplu,
Decizia nr. 301 din 5 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, paragraful 20,
Decizia nr. 497 din 7 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 18 noiembrie 2014, paragraful 32, sau
Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016).
36.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1 - 3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A. d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 50/1991
privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de Societatea G 500 Investment - S.A. din Apahida în Dosarul nr. 970/117/2020 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 17 decembrie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Bianca Drăghici
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.