Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 127/1996

referitoare la soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din Legea fondului funciar nr. 18/1991

prezumat în vigoare

Data actului
23 octombrie 1996
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 39 din 11 martie 1997
Citat de
4 acte
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 9.350 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Georgeta Panoviciu - magistrat-asistent

Pe rol, soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 8 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , invocată de reclamanții Lupu Onoriu și Lupu Laurean, în Dosarul nr. 971/1995 al Judecătoriei Medias.

Președintele completului de judecată declara ședința deschisă.

La apelul nominal, făcut de magistratul-asistent, se constată că părțile lipsesc.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele completului de judecată acorda cuvintul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, aratind ca este de acord cu raportul întocmit în cauza.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului constata următoarele:

Prin Încheierea din 22 ianuarie 1996, pronunțată în Dosarul nr. 971/1995, Judecătoria Medias a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 8 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 .

Excepția a fost invocată în cadrul unui proces civil de reclamanții Lupu Onoriu și Lupu Laurean, care susțin ca textul

art. 8 din Legea nr. 18/1991

este neconstitutional, deoarece, potrivit art. 41 și art. 42 din Constituție, dreptul de proprietate și cel de moștenire sunt garantate, iar dispoziția apreciată ca neconstitutionala nu prevede că titlul de proprietate se va elibera la cererea persoanelor "interesate". Se susține ca, în lipsa acestor precizări, instanțele au interpretat diferit textul legal, în sensul că profita sau că nu profita și celorlalți moștenitori.

Punctul de vedere al instanței, exprimat în încheierea de sesizare, este acela ca excepția nu este intemeiata, deoarece

art. 8 alin. 3 din Legea nr. 18/1991

prevede că stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate în limita unei suprafețe minime de 0,5 ha pentru fiecare persoana indreptatita, formulare care nu poate da loc la interpretări diferite și contradictorii, textul fiind suficient de explicit.

În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate puncte de vedere Senatului, Camerei Deputaților și Guvernului.

Camera Deputaților, în răspunsul sau, exprima opinia ca reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor sau constituirea acestui drept, asa cum sunt prevăzute în

art. 8 al Legii nr. 18/1991 , nu contravine dreptului de proprietate sau dreptului de moștenire, asa cum sunt consacrate și garantate de Constituția din anul 1991, întrucît, potrivit art. 41 alin. (1) din Constituție, "conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege". Or,

art. 8 din Legea nr. 18/1991

prevede că stabilirea dreptului de proprietate nu se face din oficiu, ci numai la cerere, eliberându-se titlu de proprietate pentru fiecare persoana indreptatita. În cazul în care persoana indreptatita a decedat, titlul de proprietate se emite, conform art. 12 alin. 3, pentru suprafața de teren determinata, pe numele tuturor moștenitorilor, urmînd ca aceștia sa procedeze la împărțire potrivit dreptului comun.

Guvernul, în răspunsul sau, considera ca excepția este nefondata, deoarece textul

art. 8 din Legea nr. 18/1991

nu numai că nu aduce vreo stirbire dreptului de proprietate, dar, mai mult, se realizează o reparatie a dreptului de proprietate și de moștenire asupra pământului, drepturi ce au fost incalcate în procesul cooperativizarii agriculturii.

Senatul nu a transmis punctul sau de vedere.

CURTEA,

având în vedere încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Camerei Deputaților și al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, dispozițiile

art. 8 din Legea nr. 18/1991 , raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituțională este legal sesizată și are competența de a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate, deoarece, pe baza textelor la care se referă excepția, s-au stabilit raporturi după intrarea în vigoare a Constituției, astfel cum prevede art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Spre a se demonstra neconstituționalitatea

art. 8 din Legea nr. 18/1991

se invoca, în primul rind, încălcarea art. 41 din legea fundamentală, care garantează și ocrotește proprietatea, indiferent de titular. Or, reglementarea data prin

art. 8 și prin alte texte ale Legii nr. 18/1991

are ca scop reconstituirea dreptului de proprietate, sau constituirea acestuia, în favoarea foștilor cooperatori, a moștenitorilor acestora și a altor persoane care, la data intrării în vigoare a legii, nu aveau calitatea de proprietari. Dreptul de proprietate al acestor persoane este reconstituit sau, după caz, constituit, în temeiul și în condițiile legii.

Nu se poate, asadar, invoca, în aplicarea prevederilor

Legii nr. 18/1991 , garantarea și ocrotirea constituțională a dreptului de proprietate în persoana reclamanților, cita vreme aceștia nu sunt titulari ai acestui drept, calitate ce urmează a se naște ulterior, prin aplicarea legii menționate. Având ca scop reconstituirea dreptului de proprietate asupra pământului, ca o măsura reparatorie,

Legea nr. 18/1991

nu poate fi considerată neconstitutionala în nici unul dintre textele sale, sub cuvint ca ar știrbi, limita ori încalcă dreptul de proprietate privată.

În mod asemănător s-a pronunțat, de altfel, Curtea Constituțională și în alte decizii ale sale, printre care Decizia nr. 59 din 6 iunie 1995, privind excepția de neconstituționalitate a

art. 10 din Legea nr. 18/1991 , definitivă prin Decizia nr. 15 din 20 februarie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 aprilie 1996. Astfel cum s-a arătat în decizia menționată, textul

art. 10 din Legea nr. 18/1991

nu poate fi contrar art. 41 din Constituție, care se referă la garantarea și ocrotirea proprietății, "deoarece problema garantarii și ocrotirii proprietății, adică aplicarea textului constituțional, se pune după reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate".

Aceste argumente sunt, deopotrivă, valabile și în ce privește susținerea ca prin

art. 8 din Legea nr. 18/1991

s-ar aduce o încălcare a dreptului la moștenire garantat prin art. 42 din Constituție. Într-adevăr, dreptul la moștenire asupra terenurilor la care se referă art. 8 din lege nu are obiect până la reconstituirea, prin aplicarea legii, în persoana fostului titular, a dreptului de proprietate asupra terenurilor respective și care urmează a fi dobîndite de succesorii acestuia.

Legea nr. 18/1991 , prin art. 8 și prin alte texte, nu numai că nu este potrivnica dreptului de moștenire garantat de Constituție, ci, dimpotriva, creează condițiile necesare pentru ca el să poată fi exercitat, prin aceea ca restabileste, pentru viitor, dreptul de proprietate în patrimoniul succesoral ce urmează a fi dobândit de moștenitori, iar normele prin care legea face efectivă exercitarea dreptului la succesiune sunt, toate, în favoarea moștenitorilor.

De altfel, problema ridicată de autorii excepției de neconstituționalitate, aceea de a ști dacă

art. 8 din Legea nr. 18/1991

presupune ca fiecare moștenitor sa formuleze o cerere sau dacă cererea formulată de unul dintre succesori profita și celorlalți, este rezolvată nu numai de alin. 3 al art. 8, care prevede că stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, ci și de art. 9 alin. 2, care obliga pe cei care au formulat cererea sa anexeze o declarație, precum și de art. 12 alin. 2, care conferă beneficiul repunerii în termenul de acceptare moștenitorilor care au făcut cererea la comisie. Aceste din urma consideratii nu privesc, însă, constituționalitatea textului art. 8 din lege, ci doar pretinsa neclaritate a acestuia. Argumentul adus de reclamanți în sprijinul excepției de neconstituționalitate a

art. 8 din Legea nr. 18/1991 , în sensul că acesta nu cuprinde o referire la faptul ca titlul de proprietate se va elibera la cererea persoanelor interesate, nu ar putea fi primit nici chiar dacă s-ar pune problema completării reglementării legale, dat fiind ca o asemenea precizare nu ar avea, logic și juridic, nici o relevanta. Este, într-adevăr, evident, ca o asemenea cerere, ca orice alta solicitare față de o autoritate, spre a avea efecte juridice în persoana autorului, presupune ca acesta să aibă un interes.

Fața de considerentele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondata excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 8 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , invocată de Lupu Onoriu și Lupu Laurean în Dosarul nr. 971/1995 al Judecătoriei Medias.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 1996.

*) A se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 36 din 25 februarie 1997.

Viorel Mihai Ciobanu - președinte

PREȘEDINTE,
prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu
Magistrat-asistent,
Georgeta Panoviciu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.