Ordin · Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului

Ordinul nr. 552/2005

pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de autorizare și efectuare a transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 1.842/2001 , cu modificările și completările ulterioare

prezumat în vigoare

Data actului
14 aprilie 2005
Emitent
Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 341 din 21 aprilie 2005
Citează
4 acte
Structură
3 articole, 2 anexe · 29.242 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul prevederilor

art. 12 lit. i) din Ordonanța Guvernului nr. 19/1997

privind transporturile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale

art. 4 alin. (3) lit. m), o) și p) din Ordonanța Guvernului nr. 44/1997

privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 105/2000 , cu modificările ulterioare, precum și ale

art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 412/2004

privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului emite următorul ordin:

Articolul I

Normele metodologice de autorizare și efectuare a transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora, aprobate prin

Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 1.842/2001 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 28 ianuarie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 9 va avea următorul cuprins:

"Art. 9. - (1) Vizarea anuală a licenței de transport rutier public sau a licenței de transport rutier în interes propriu, precum și, după caz, a exemplarelor de serviciu ale acestora este condiționată de menținerea valabilității documentelor care au stat la baza eliberării acestora.

(2) În cazul în care documentele care au stat la baza eliberării licenței de transport rutier sunt în termen de valabilitate și nu prezintă modificări, nu mai este necesară prezentarea acestora cu ocazia vizării anuale a licenței de transport rutier, deoarece conținutul acestora se regăsește în baza de date a Autorității Rutiere Române - A.R.R. În acest caz vizarea licenței de transport rutier se face doar pe baza unei declarații pe propria răspundere din partea operatorului de transport rutier, prin care se confirmă lipsa modificărilor în documentele care au stat la baza acordării licenței.

(3) Verificarea de fond a activității operatorului de transport rutier se face o dată la doi ani, cu ocazia vizării licenței de transport rutier."

2. Alineatele (2) și (4) ale articolului 10 vor avea următorul cuprins:

"(2) Licența de transport rutier public sau licența de transport rutier în interes propriu se suspendă de agenția teritorială a Autorității Rutiere Române - A.R.R. emitentă.

..........................................................

(4) Perioadele de suspendare sunt:

- o lună, în cazul primei suspendări;

- 3 luni, la a doua suspendare."

3. Alineatul (1) al articolului 11 va avea următorul cuprins:

"Art. 11. - (1) Anularea licenței de transport rutier public sau a licenței de transport rutier în interes propriu se efectuează de către agenția teritorială a Autorității Rutiere Române - A.R.R. emitentă, în următoarele cazuri:

a) după a doua suspendare;

b) când vehiculele din administrarea operatorului de transport rutier sunt utilizate la transportul de produse de contrabandă, droguri, arme și muniții, materiale radioactive, la treceri ilegale de persoane peste frontieră, din vina dovedită a administratorului acestuia sau a persoanei desemnate să conducă permanent și efectiv activitatea de transport rutier;

c) în cazurile de accidente rutiere grave, soldate cu victime omenești sau cu deteriorarea gravă a mediului înconjurător, datorate nerespectării de către operatorul de transport rutier a normelor legale de organizare și desfășurare a activității sau a normelor tehnice de întreținere a vehiculelor din administrarea sa;

d) când se constată falsificarea documentelor de transport de către administratorul operatorului de transport rutier sau de către persoana desemnată să conducă permanent și efectiv activitatea de transport rutier și utilizarea lor la efectuarea transporturilor;

e) când se constată că operatorul de transport rutier a obținut licența de transport rutier public sau licența de transport rutier în interes propriu în baza unor documente falsificate sau ca urmare a prezentării unor date eronate;

f) când se constată că declarația pe propria răspundere prevăzută la art. 9 alin. (2) nu corespunde realității."

4. La articolul 11, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

"(4) În cazul în care operatorul de transport rutier își încetează activitatea de transport rutier sau agentul economic se desființează, acesta va preda licența de transport rutier, în termen de 15 zile, la agenția teritorială a Autorității Rutiere Române - A.R.R. emitentă, iar poziția din Registrul operatorilor de transport rutier se radiază."

5. Alineatele (2) și (4) ale articolului 14 vor avea următorul cuprins:

"(2) Autorizația de transport rutier în interes propriu se suspendă de către agenția teritorială a Autorității Rutiere Române - A.R.R. emitentă.

................................................................

(4) Perioadele de suspendare sunt:

- o lună, în cazul primei suspendări;

- 3 luni, la a doua suspendare."

6. Alineatul (1) al articolului 15 va avea următorul cuprins:

"Art. 15. - (1) Anularea autorizației de transport rutier în interes propriu se efectuează de către agenția teritorială a Autorității Rutiere Române - A.R.R. emitentă, în următoarele cazuri:

a) după a doua suspendare;

b) când vehiculele din administrarea operatorului de transport rutier sunt utilizate la transportul de produse de contrabandă, droguri, arme și muniții sau materiale radioactive, din vina dovedită a administratorului acestuia sau a persoanei desemnate să conducă permanent și efectiv activitatea de transport rutier;

c) în cazurile de accidente rutiere grave, soldate cu victime omenești sau cu deteriorarea gravă a mediului înconjurător, datorate nerespectării de către operatorul de transport rutier a normelor legale de organizare și desfășurare a activității sau a normelor tehnice de întreținere a vehiculelor din administrarea sa;

d) când se constată falsificarea documentelor de transport de către administratorul operatorului de transport rutier sau de către persoana desemnată să conducă permanent și efectiv activitatea de transport rutier și utilizarea lor la efectuarea transporturilor;

e) când se constată că operatorul de transport rutier a obținut autorizația de transport rutier în interes propriu în baza unor documente falsificate sau ca urmare a prezentării unor date eronate;

f) când se constată că declarația pe propria răspundere prevăzută la art. 9 alin. (2) nu corespunde realității."

7. La articolul 15, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

"(4) În cazul în care operatorul de transport rutier își încetează activitatea de transport rutier sau agentul economic se desființează, acesta va preda autorizația de transport rutier, în termen de 15 zile, la agenția teritorială a Autorității Rutiere Române - A.R.R. emitentă, iar poziția din Registrul operatorilor de transport rutier se radiază."

8. Alineatul (2) al articolului 19 va avea următorul cuprins:

"(2) Măsura suspendării sau anulării se aplică de către agenția teritorială a Autorității Rutiere Române - A.R.R. care a emis licența de execuție pentru activități conexe transportului rutier."

9. La capitolul III, titlul B, subtitlul B1, se introduce un nou articol, articolul 27^1, cu următorul cuprins:

"Art. 27^1. - Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale și transportul rutier de persoane prin servicii ocazionale se efectuează numai cu autocare, autobuze sau microbuze, pe baza documentelor specifice corespunzătoare acestor tipuri de transport rutier."

10. Alineatul (1) al articolului 29 va avea următorul cuprins:

"Art. 29. - (1) Programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic național cuprinde:

a) programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic județean;

b) programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic interjudețean între două județe limitrofe;

c) programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate între municipiul București și județul Ilfov;

d) programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic interjudețean."

11. Alineatele (1), (3), (4) și (6) ale articolului 30 vor avea următorul cuprins:

"Art. 30. - (1) Programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic național se întocmește pe o perioadă de 3 ani de către Autoritatea Rutieră Română A.R.R., pe baza analizării solicitărilor consiliilor județene și ale Consiliului General al Municipiului București, care vor comunică punctele de îmbarcare/debarcare, altele decât autogările, ale operatorilor de transport rutier, și pe baza programului de transport rutier de persoane prin servicii regulate deja existent, cu obligativitatea consultării organizațiilor patronale reprezentative din domeniul transporturilor rutiere, și se aprobă:

a) pentru traseele județene, de către consiliul județean respectiv;

b) pentru traseele interjudețene între două județe limitrofe, de către consiliile județene respective;

c) pentru traseele între municipiul București și județul Ilfov, de către Consiliul General al Municipiului București și Consiliul Județean Ilfov;

d) pentru traseele interjudețene, de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R.

.................................................................

(3) Programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic național poate fi suplimentat, în perioada de valabilitate, cu noi curse pentru traseele deja existente, în următoarele cazuri:

a) pentru traseele județene, precum și pentru traseele situate între municipiul București și județul Ilfov, numai la cererea deținătorului de licență de execuție pentru traseu aferentă traseului respectiv;

b) pentru traseele interjudețene și interjudețene limitrofe, numai în următoarele condiții:

- cursa solicitată este între două curse consecutive, atât pe tur, cât și pe retur, ale aceluiași operator de transport rutier;

- cursa solicitată este pe un traseu acoperit cu o singură cursă atribuită deja operatorului de transport rutier solicitant;

- cursa solicitată este pe un traseu unde mai mulți operatori de transport efectuează curse de transport de persoane prin servicii regulate, solicitantul fiind unul din respectivii operatori de transport rutier care a primit în prealabil acordul celorlalți operatori de transport rutier.

(4) În perioada de valabilitate a programului de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic județean, interjudețean între două județe limitrofe, precum și între municipiul București și județul Ilfov, Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. poate include noi trasee, cu condiția ca aceste trasee să nu se suprapună cu alte trasee deja existente, pe baza solicitărilor consiliilor județene sau ale Consiliului General al Municipiului București. Traseele incluse de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. în programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic județean, interjudețean între două județe limitrofe, precum și între municipiul București și județul Ilfov vor fi aprobate de consiliile județene sau, după caz, de Consiliul General al Municipiului București și vor fi oferite public.

..................................................................

(6) Traseele sau cursele din programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic național, rămase nesolicitate, vor fi oferite public de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., în termen de 60 de zile de la data atribuirii, procedura de atribuire a acestora fiind aceeași cu procedura inițială de atribuire."

12. Alineatele (2), (3) și (4) ale articolului 32 vor avea următorul cuprins:

"(2) Transportul rutier de persoane prin servicii regulate în trafic județean, precum și între municipiul București și județul Ilfov se efectuează pe baza licențelor de execuție pentru traseu, eliberate într-un număr egal cu numărul de autovehicule necesare pentru efectuarea traseului, ale căror caiete de sarcini cuprind toate cursele aferente traseului respectiv, prevăzute în programul de transport aferent.

(3) Transportul rutier de persoane prin servicii regulate în trafic interjudețean și interjudețean între două județe limitrofe se efectuează pe baza licenței de execuție pentru traseu atribuite pentru fiecare cursă, caietul de sarcini al acesteia cuprinzând toate cursele atribuite unui operator de transport rutier pentru traseul respectiv.

(4) Pentru efectuarea transportului rutier de persoane prin servicii regulate în trafic județean, precum și între municipiul București și județul Ilfov operatorii de transport rutier se pot asocia în vederea asigurării parcului necesar de autovehicule active și de rezervă, pentru efectuarea tuturor curselor aferente unui traseu sau unei grupe de trasee din programul de transport. În situația în care licența de execuție pentru traseu se atribuie unei asociații de operatori de transport rutier, membrii acesteia vor prezenta agenției teritoriale a Autorității Rutiere Române - A.R.R., în termen de 10 zile de la atribuire, turnusul după care se vor efectua cursele. Neprezentarea turnusului în termenul stabilit duce la pierderea licenței de execuție pentru traseu, aceasta fiind atribuită, în ordinea punctajului, următorului solicitant rezultat în urma procedurii de atribuire."

13. După alineatul (3) al articolului 32 se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:

"(3^1) În cazul transportului rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internațional, caietul de sarcini al licenței de execuție pentru traseu cuprinde toate cursele necesare pentru acoperirea traseului respectiv."

14. Alineatele (1) și (2) ale articolului 33 vor avea următorul cuprins:

"Art. 33. - (1) În vederea efectuării transportului rutier de persoane prin servicii regulate, licența de execuție pentru traseu se atribuie solicitantului, care poate fi:

- un operator de transport rutier sau o asociație de operatori de transport rutier, în cazul transportului rutier de persoane prin servicii regulate în trafic județean, precum și între municipiul București și județul Ilfov.

- un operator de transport rutier, în cazul transportului rutier de persoane prin servicii regulate în trafic interjudețean sau interjudețean între două județe limitrofe.

(2) În situația în care pentru obținerea licenței de execuție pentru un traseu sau a licenței de execuție pentru traseu pentru una sau mai multe curse aferente aceluiași traseu există mai mulți solicitanți care îndeplinesc condițiile cerute, atribuirea se face pe bază de punctaj, solicitantului care întrunește punctajul cel mai mare atribuindu-i-se licența de execuție pentru traseu pentru traseul sau cursele solicitate."

15. După alineatul (4) al articolului 34 se introduc două noi alineate, alineatele (5) și (6), care vor avea următorul cuprins: "(5) Autovehiculul utilizat ca rezervă trebuie să fie de același tip (autobuz/microbuz) cu autovehiculele cu care se vor efectua cursa, traseul sau grupa de trasee și poate fi nominalizat ca rezervă pe toate cursele/traseele solicitate de către operatorul de transport rutier/asociația de operatori de transport rutier, indiferent de programul de transport din care fac parte cursele/traseele respective.

(6) În cazul în care operatorul de transport rutier/asociația de operatori de transport rutier solicită curse/trasee pentru care sunt prevăzute ambele tipuri de autovehicule (autobuz/microbuz), acesta trebuie să dețină ca autovehicule de rezervă câte unul din fiecare tip."

16. Articolul 34^2 va avea următorul cuprins:

"Art. 34^2 - (1) În cazul transportului rutier de persoane prin servicii regulate în trafic județean, o licență de execuție pentru traseu se poate solicita dacă:

- operatorul de transport rutier public are în localitatea cap de traseu din care este prevăzută plecarea curselor pe traseul respectiv sau, în cazul grupelor de trasee, pentru fiecare dintre traseele care compun grupa de trasee sediul, o filială, o sucursală sau un punct de lucru.

- unul dintre membrii asociați, în cazul asociațiilor de operatori de transport rutier public, are în localitatea cap de traseu din care este prevăzută plecarea curselor pe traseul respectiv sau, în cazul grupelor de trasee, pentru fiecare dintre traseele care compun grupa de trasee sediul, o filială, o sucursală sau un punct de lucru.

(2) În cazul transportului rutier de persoane prin servicii regulate între municipiul București și județul Ilfov, o licență de execuție pentru traseu se poate solicita dacă:

- operatorul de transport rutier public are sediul sau deține exemplar de serviciu al licenței de transport rutier public în una dintre localitățile cap de traseu;

- unul dintre membrii asociați, în cazul asociațiilor de operatori de transport rutier public, are sediul sau deține exemplar de serviciu al licenței de transport rutier public în una dintre localitățile cap de traseu;

(3) În cazul transportului rutier de persoane prin servicii regulate în trafic interjudețean și interjudețean între două județe limitrofe, o licență de execuție pentru traseu se poate solicita dacă operatorul de transport rutier public are sediul sau deține exemplar de serviciu al licenței de transport rutier public în una dintre localitățile cap de traseu."

17. Litera b) a alineatului (1) al articolului 41 va avea următorul cuprins:

"b) în cazul transportului rutier de persoane prin servicii regulate în trafic interjudețean, inclusiv între două județe limitrofe, precum și între municipiul București și județul Ilfov de către:

- agenția teritorială a Autorității Rutiere Române - A.R.R. în a cărei rază se află localitatea cap de traseu de plecare în cursă, dacă operatorul de transport rutier public are sediul în acel județ;

- agenția teritorială a Autorității Rutiere Române - A.R.R. în a cărei rază se află localitatea cap de traseu de plecare în cursă, dacă operatorul de transport rutier public are deschis în acel județ un punct de lucru, o filială sau o sucursală pentru care a obținut exemplar de serviciu al licenței de transport rutier public și nu își are sediul în unul dintre cele două județe în care se găsesc capetele de traseu;

- agenția teritorială a Autorității Rutiere Române - A.R.R. în a cărei rază se află localitatea cap de traseu de plecare (tur) în cursă, dacă operatorul de transport rutier public deține exemplare de serviciu ale licenței de transport rutier public în ambele județe în care se găsesc capetele de traseu;"

18. Alineatele (1) și (2) ale articolului 69 vor avea următorul cuprins:

"Art. 69. - (1) Data la care se desfășoară ședința de atribuire a licențelor de execuție pentru traseu în cazul transportului rutier de persoane prin servicii regulate în trafic județean, interjudețean, interjudețean între două județe limitrofe și între municipiul București și județul Ilfov, precum și data-limită de înregistrare a solicitării se stabilesc de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. și se comunică operatorilor de transport rutier public, cu cel puțin 60 de zile înainte, prin afișare la sediile agențiilor teritoriale ale Autorității Rutiere Române - A.R.R.

(2) În cazul în care programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic județean și interjudețean între două județe limitrofe, precum și între municipiul București și județul Ilfov nu a fost aprobat de consiliul județean până la data solicitată de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. prin agențiile sale teritoriale, se consideră că acesta nu a fost acceptat și va rămâne în vigoare vechiul program."

19. Alineatul (2) al articolului 71 va avea următorul cuprins:

"(2) În condițiile în care capacitatea autogărilor este depășită (număr de plecări/sosiri, staționări la peron), precum și în cazul traseelor în trafic județean și interjudețean între două județe limitrofe, inclusiv între municipiul București și județul Ilfov, pentru care sunt prevăzute în caietul de sarcini mai mult de 15 curse zilnic, Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. solicită consiliilor locale, respectiv Consiliului General al Municipiului București, amplasarea capetelor de traseu și/sau a opririlor în tranzit în alte puncte de îmbarcare/debarcare care îndeplinesc condițiile minime de siguranță rutieră și de confort."

20. Anexele nr. 11.a) și 11.b) la normele metodologice se înlocuiesc cu anexele nr. 1-2 care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul II

Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul III

Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul transporturilor,
construcțiilor și turismului,
Gheorghe Dobre
București, 14 aprilie 2005.
Nr. 552.

Anexa 1 ────────

[Anexa nr. 11. a) la normele metodologice]
──────────────────────────────────────────
CRITERIILE
de evaluare și punctajele care se acordă în cazul atribuirii curselor în trafic interjudețean, inclusiv între două județe limitrofe (inclusiv între municipiul București și județul Ilfov) și a traseelor în trafic județean
1. Vechimea parcului de autovehicule:
- Anul de fabricație (AF) este același cu anul atribuirii (AA) - 18 puncte;
- AF = AA - 1
- 18 puncte;
- AF = AA - 2
- 16 puncte;
- AF = AA - 3
- 14 puncte;
- AF = AA - 4
- 12 puncte;
- AF = AA - 5
- 10 puncte;
- AF = AA - 6
- 9 puncte;
- AF = AA - 7
- 8 puncte;
- AF = AA - 8
- 3 puncte;
- AF = AA - 9
- 2 puncte;
- AF = AA - 10
- 1 punct.
2. În funcție de structura parcului de autovehicule utilizat pentru executarea acelei curse sau traseu, se acordă:
- 10 puncte pentru fiecare autovehicul aflat în proprietate sau deținut cu contract de leasing;
- 3 puncte pentru fiecare autovehicul deținut cu contract de închiriere.
3. Dacă operatorul de transport rutier a deținut în mod neîntrerupt licența de execuție pentru traseu sau grupă de trasee pe acel traseu:
- 5 ani sau mai mult
- 15 puncte;
- între 4 și 5 ani
- 13 puncte;
- între 3 și 4 ani
- 11 puncte;
- între 2 și 3 ani
- 9 puncte;
- între 1 și 2 ani
- 7 puncte;
- 6 luni inclusiv, dar mai puțin de 1 an
- 2 puncte.
Nu se acordă puncte pentru executarea de transport de persoane prin servicii regulate speciale. Pentru traseele pe care s-au efectuat curse care nu au un caracter permanent pe tot cuprinsul anului, vechimea neîntreruptă pe aceste trasee se calculează identic. În această situație vechimea neîntreruptă calculată este valabilă numai pentru cursele cu caracter sezonier și nu se ia în considerare pentru cursele cu caracter permanent. De asemenea, vechimea neîntreruptă calculată pentru traseu pentru cursele cu caracter permanent nu este valabilă pentru cursele cu caracter sezonier.
4. Gradul de confort al autovehiculelor, respectiv autobuze sau microbuze, clasificate pe:
- stele:
- 5 puncte;
- categorii
I - 5 puncte;
II - 3 puncte;
III - 1 punct;
IV - 0 puncte.

Anexa 2 ────────

[Anexa nr. 11. b) la normele metodologice]
────────────────────────────────────────────
METODOLOGIA DE PUNCTARE
1. La criteriul nr. 1 din anexa nr. 11.a) se acordă puncte pentru fiecare autovehicul care va fi utilizat la executarea traseului, cumulându-se punctele, fără a se lua în calcul autovehiculul sau autovehiculele de rezervă. Punctele se cumulează și apoi se face media aritmetică. Numărul de ani se stabilește în funcție de anul fabricației înscris în certificatul de înmatriculare sau în cartea de identitate a autovehiculului, fără a se lua în considerare luna din an.
2. La criteriul nr. 2 din anexa nr. 11.a) se acordă puncte pentru fiecare autovehicul care va fi utilizat la executarea traseului, fără a se lua în calcul autovehiculul sau autovehiculele de rezervă. Punctele se cumulează și apoi se face media aritmetică.
3. La acordarea punctelor în funcție de criteriul nr. 3 din anexa nr. 11.a) se procedează astfel:
a) La acordarea punctelor pentru vechimea pe traseu sau pe grupa de trasee se vor lua în considerație ziua, luna și anul de când operatorul de transport rutier a deținut licența de execuție pentru traseul sau grupa de trasee respectivă. Aceeași modalitate de stabilire a vechimii pe traseu sau grupă de trasee se aplică și în cazul în care operatorul de transport rutier a făcut parte dintr-o asociație de operatori de transport rutier care a deținut licență de execuție pentru traseul sau pentru grupa de trasee în cauză.
b) În cazul asociațiilor de operatori de transport rutier, cu sau fără personalitate juridică, fiecărui membru asociat i se acordă punctajul în funcție de numărul de autovehicule cu care participă în cadrul asociației și de vechimea pe care membrul asociat o are pe traseu sau pe grupa de trasee respectivă.
Exemplu:
A) În cazul solicitării unui traseu:
Asociația de operatori de transport este formată din 3 membri - A, B și C - care participă în cadrul asociației cu autovehicule, astfel: A cu 5 autovehicule, B cu 3 autovehicule și C cu 2 autovehicule.
Vechimea neîntreruptă pe traseu a membrilor asociați este: A - între 5 și 6 ani; B - între 3 și 4 ani; C - 3 luni.
Punctajul pe care membrii asociați îl obțin pe traseul respectiv, conform criteriului 3, este:
A = 15 x 5 : 10 = 7,5 puncte;
B = 11 x 3 : 10 = 3,3 puncte;
C = 0 x 2 : 10 = 0 puncte.
Punctajul asociației se calculează, în cazul exemplului prezentat, A + B + C = 10,8 puncte.
B) În cazul solicitării unei grupe de trasee:
Grupa de trasee cuprinde 2 trasee X și Y.
Asociația de operatori de transport este formată din 2 membri - A și B - care participă în cadrul asociației cu autovehicule, astfel: A cu 5 autovehicule, B cu 3 autovehicule.
Vechimea pe traseu a membrilor asociați este de:
A - pe traseul X, între 5 și 6 ani, iar pe traseul Y nu are vechime;
B - pe traseul X, între 1 și 2 ani, iar pe Y, între 3 și 4 ani;
Punctajul pe care membrii asociați îl obțin pentru grupa de trasee, conform criteriului 3, este:
A = (15 + 0) x 5 : 8 = 9,38 puncte;
B = (7 + 11) x 3 : 8 = 6,75 puncte.
Punctajul obținut de asociație pe grupa de trasee, conform criteriului 3, este calculat ca medie aritmetică a punctajelor obținute de membrii asociați și va fi, în cazul exemplului prezentat, 16,13 puncte : 2 = 8,06 puncte.
c) Pentru traseele pe care se efectuează curse care nu au un caracter permanent pe tot cuprinsul anului, vechimea se calculează astfel: 1 sezon = 1 an.
4. La criteriul nr. 4 din anexa nr. 11.a) se acordă puncte pentru fiecare autovehicul care va fi utilizat la executarea traseului, fără a se lua în calcul autovehiculul sau autovehiculele de rezervă. Punctele se cumulează și apoi se face media aritmetică.
5. Punctajul obținut pentru fiecare dintre criteriile de evaluare menționate în anexa nr. 11.a) se cumulează, obținându-se punctajul general.
6. În caz de egalitate de puncte la punctajul general, licența de execuție pentru traseu sau grupă de trasee se atribuie operatorului de transport rutier sau asociației de operatori de transport rutier care a obținut punctajul cel mai mare la criteriul nr. 3 din anexa nr. 11 a), iar în cazul în care egalitatea se menține, operatorului de transport rutier sau asociației de operatori de transport rutier care a obținut punctajul cel mai mare la criteriul nr. 1 din anexa nr. 11.a) sau, în cazul în care egalitatea se menține, operatorului de transport rutier sau asociației de operatori de transport rutier care a obținut punctajul cel mai mare la criteriul nr. 2 din anexa nr. 11.a). În cazul în care egalitatea se menține, licența de execuție pentru traseu sau grupă de trasee se acordă în mod echitabil solicitanților.
_______________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.