Decizia nr. 138/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 10 și 12 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Elena Trandafir, prin mandatar Diana Oancea, în Dosarul nr. 1.826/2004 al Tribunalului Constanța - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, deoarece textul criticat instituie o procedură specială care se aplică fără nici un fel de discriminări tuturor persoanelor aflate în situații juridice identice. De altfel, asupra prevederilor art. 278^1 alin. 10 și 12 din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 439 din 26 octombrie 2004 , ocazie cu care a constatat că textul analizat nu înfrânge dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1).

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 octombrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 1.826/2004, Tribunalul Constanța - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 10 și 12 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Elena Trandafir, prin mandatar Diana Oancea, în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect soluționarea unui recurs formulat împotriva unei sentințe pronunțate de judecătorie, prin care s-a respins plângerea formulată împotriva ordonanței de netrimitere în judecată dispusă de parchet.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 278^1 alin. 10 și 12 din Codul de procedură penală încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii, deoarece instanța este obligată să se pronunțe asupra plângerii formulate în termen de 20 de zile. Acest termen este însă foarte scurt și nu permite tuturor persoanelor cercetate să beneficieze de toate garanțiile procesual penale la fel ca inculpații trimiși în judecată prin rechizitoriu. Se creează astfel o vădită inegalitate între cele două categorii de persoane.

De asemenea, hotărârea pronunțată potrivit alin. 8 lit. a) și b) al aceluiași art. 278^1 poate fi atacată numai cu recurs, fiind analizată în cele două căi procesuale de 4 judecători în total, în timp ce ceilalți făptuitori au la dispoziție și calea de atac a apelului pentru soluțiile pronunțate de instanțele de judecată sesizate prin rechizitoriu, cauza acestora din urmă fiind analizată în cele trei căi de jurisdicție de un număr total de 6 judecători.

Tribunalul Constanța - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, deoarece textul legal criticat, care prevede obligația instanței de a rezolva în cel mult 20 de zile plângerile formulate împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată, nu permite părților implicate să își exercite dreptul la apărare sau să fie legal citate, așa cum se procedează în cauzele care se judecă potrivit procedurii obișnuite. Acest termen scurt este inechitabil pentru părțile care nu se pot prezenta în instanță din motive obiective - stare de sănătate, lipsa temporară a mijloacelor materiale.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul României apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece spre deosebire de situația sesizării instanței de judecată prin rechizitoriu, în cazul soluționării plângerilor împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, instanța nu judecă infracțiunea care a făcut obiectul urmăririi penale, ci verifică doar rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza materialului existent la dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate. Termenul de 20 de zile stabilit prin art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedură penală urmărește în mod explicit asigurarea celerității procedurii, iar instituirea unui tratament juridic diferențiat față de cauzele în care instanța a fost sesizată prin rechizitoriu nu poate fi privită ca o încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituție, atât timp cât situațiile avute în vedere sunt diferite.

De asemenea, instituirea căii de atac a recursului în ipotezele reglementate de textul legal criticat are ca temei natura juridică distinctă a plângerii îndreptate împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al soluțiilor de neurmărire penală, sub aspectul legalității și temeiniciei acestora.

De altfel, exercitarea unei opțiuni în stabilirea căilor de atac în aceste situații este realizată de legiuitor în temeiul competenței sale prevăzute de art. 126 alin. (2) și de art. 129 din Constituție, fără a încălca egalitatea în drepturi a cetățenilor.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece stabilirea unei singure căi de atac împotriva hotărârii pronunțate de instanța de judecată, potrivit art. 278^1 alin. 8 lit. a) și b) din Codul de procedură penală, nu poate fi caracterizată ca o discriminare în raport cu părțile din alte categorii de procese, tocmai pentru că situațiile juridice sunt diferite.

Stabilirea termenului de 20 de zile pentru soluționarea plângerii împotriva rezoluției sau ordonanței de netrimitere în judecată urmărește în mod explicit asigurarea celerității procedurii, nefiind de natură să încalce prevederile art. 16 din Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 alin. 10 și 12 din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: "Plângerea în fața instanței împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată [...]

Hotărârea instanței pronunțată potrivit alin. 8 lit. a) și b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și de orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate. [...]

Instanța este obligată să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire și să comunice, de îndată și motivat, persoanei care a făcut plângerea, modul în care aceasta a fost rezolvată."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra constituționalității dispozițiilor art. 278^1 alin. 10 și 12 din Codul de procedură penală s-a mai pronunțat, statuând că acestea sunt constituționale. Astfel, prin

Decizia nr. 439 din 26 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.263 din 28 decembrie 2004, pronunțându-se în legătură cu critica potrivit căreia art. 278^1 alin. 10 și 12 din Codul de procedură penală încalcă dispozițiile constituționale referitoare la principiul egalității, Curtea a constatat că textul legal criticat este în deplină concordanță cu art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală.

Prin dispozițiile legale criticate s-a prevăzut posibilitatea atacării rezoluțiilor sau ordonanțelor de netrimitere în judecată dispuse de procuror, pe calea sesizării instanței de judecată căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Fiind vorba de dispozițiile de procedură judiciară pe care legiuitorul are competența să le adopte potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, excepția ridicată în cauză nu ar putea fi admisă decât în cazul în care aceste dispoziții ar contraveni normelor și principiilor consacrate prin Legea fundamentală.

Susținerea autorului excepției în sensul că dispozițiile legale atacate ar contraveni prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție privind egalitatea în drepturi este nefondată, deoarece nu implică un tratament juridic diferențiat față de persoane aflate în aceeași situație juridică.

În ceea ce privește alin. 10 al art. 278^1 din Codul de procedură penală, stabilirea unei singure căi de atac împotriva hotărârii pronunțate de instanță potrivit alin. 8 lit. a) și b) din același articol nu poate fi caracterizată ca o discriminare în raport cu părțile din alte categorii de procese, tocmai pentru că situațiile juridice sunt diferite, iar pe de altă parte, Constituția nu prevede obligativitatea reglementării în toate cazurile a două căi de atac.

Termenul de 20 de zile, stabilit prin art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedură penală, pentru soluționarea plângerii împotriva rezoluției sau a ordonanței de netrimitere în judecată urmărește în mod explicit asigurarea celerității procedurii, stabilirea acestui termen nefiind de natură să încalce prevederile constituționale invocate. Ținând seama de natura cauzelor reglementate prin dispozițiile legale atacate, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul urmăririi penale, ci rezoluția sau ordonanța de netrimitere în judecată emisă de procuror, nu se poate pune problema inegalității de tratament în ceea ce privește exercitarea dreptului la apărare al părților din procesele în care instanțele sunt învestite cu judecarea unei fapte penale, în care judecătorii sunt chemați să stabilească existența infracțiunii, vinovăția și răspunderea juridică a persoanelor trimise în judecată. Situațiile juridice nefiind identice, diferența de tratament juridic se justifică. Părțile implicate în cauzele reglementate de art. 278^1 din Codul de procedură penală au posibilitatea să se apere, fără nici o discriminare, prin mijloacele și limitele cerute de natura acestor cauze.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele deciziei mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 10 și 12 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Elena Trandafir, prin mandatar Diana Oancea, în Dosarul nr. 1.826/2004 al Tribunalului Constanța - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 martie 2005.