Decizia nr. 83/2005

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Dana Titian - procuror

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. 1 din anexa nr. 2 (Regulamentul cadru al asociațiilor de proprietari) la

Legea locuinței nr. 114/1996 , excepție ridicată de Adrian Roberth Golovka în Dosarul nr. 2.027/2004 al Tribunalului București Secția a V-a civilă.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, în calitate de mandatar, Emilia Niculescu, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent informează completul de judecată că autorul excepției a depus concluzii scrise la dosar.

Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul autorului excepției solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, reiterând argumentele invocate la instanța de fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a acesteia, întrucât neconstituționalitatea reglementării legale este dedusă din interpretarea și aplicarea sa discutabilă în cauză.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 29 septembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 2.027/2004, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. 1 din anexa nr. 2 la

Legea locuinței nr. 114/1996 , excepție ridicată de Adrian Roberth Golovka într-o cauză având ca obiect acordarea de personalitate juridică Asociației de proprietari Bloc 103 C.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că dispozițiile art. 4 alin. 1 din anexa nr. 2 la

Legea locuinței nr. 114/1996

încalcă prevederile art. 40 alin. (1) din Constituție privind dreptul de asociere și critică modul în care instanța de fond a judecat cauza.

Tribunalul București - Secția a V-a civilă apreciază că textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului la liberă asociere, conținutul său fiind justificat prin necesitatea asigurării condițiilor de funcționare normală a locuințelor și spațiilor cu altă destinație din condominiu, precum și a părților comune care intră în alcătuirea acestora.

Asociația este compusă din proprietarii locuințelor din imobil și are atribuții în privința administrării și funcționării clădirii în întregul ei, iar modul în care se formează trebuie să reflecte și să exprime voința tuturor proprietarilor de locuințe sau cel puțin a majorității acestora. În aceste condiții, instituirea prin lege a cvorumului necesar pentru dobândirea personalității juridice de către asociația de proprietari nu încalcă principiul constituțional al liberei asocieri.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece autorul acesteia nu arată în ce constă neconstituționalitatea dispozițiilor art. 4 alin. 1 din anexa nr. 2 la

Legea locuinței nr. 114/1996 , nemulțumirea acestuia vizând aspectele procedurale ale soluționării cauzei de către instanță.

Textul de lege criticat constituie expresia aplicării principiului constituțional al liberei asocieri consacrat de art. 40 alin. (1) din Legea fundamentală, întrucât cerințele prevăzute de lege pentru înființarea asociației de proprietari sunt justificate de necesitatea asigurării condițiilor de funcționare normală a locuințelor și spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, din cadrul unei clădiri, precum și a părților comune care intră în alcătuirea acestora. Legiuitorul a avut în vedere faptul că această formă de asociere se realizează în considerarea calității de proprietar a fiecărui membru și a necesității asigurării și menținerii unor raporturi de bună vecinătate, aspecte ce trebuie să se completeze reciproc.

Principiul constituțional al liberei asocieri nu este înfrânt prin instituirea unui cvorum legal, necesar pentru înființarea asociației de proprietari, deoarece aceasta are atribuții în privința administrării clădirii în întregul ei, iar deciziile pe care le va lua trebuie să reflecte și să exprime voința tuturor proprietarilor de locuințe sau cel puțin a majorității proprietarilor.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 4 alin. 1 din anexa nr. 2 la

Legea locuinței nr. 114/1996

stabilesc condițiile de constituire a asociației de proprietari, categorie creată prin lege în vederea realizării unui scop de interes general, și anume administrarea în bune condiții a clădirilor cu mai multe apartamente, fără ca prin acestea să fie îngrădit dreptul de asociere prevăzut de art. 40 din Constituție.

În sensul celor de mai sus, arată că prin Decizia nr. 26 din 28 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 18 martie 2003, Curtea Constituțională a statuat că "în anumite situații legiuitorul poate institui forme speciale de asociere ce urmăresc salvgardarea unor interese de ordin general și care, în perspectiva scopurilor pe care le urmăresc, nu reprezintă în realitate modalități înscrise în conceptul de liberă asociere," astfel cum acesta este conturat prin prevederile nr. 40 din Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 4 alin. 1 din anexa nr. 2 (Regulamentul cadru al asociațiilor de proprietari) la

Legea locuinței nr. 114/1996 , astfel cum au fost modificate prin

art. I pct. 20 din Legea nr. 145/1999

pentru modificarea și completarea

Legii locuinței nr. 114/1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 9 septembrie 1999, care are următorul conținut: "Asociația de proprietari se constituie pe baza hotărârii a cel puțin jumătate plus unul din numărul proprietarilor apartamentelor și spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, din cadrul unei clădiri."

Autorul excepției consideră că acestea aduc atingere prevederilor art. 40 alin. (1) din Constituție, care au următorul conținut: "Cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate și în alte forme de asociere."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în accepțiunea textului constituțional prin care este consacrat, dreptul de asociere constituie o prerogativă recunoscută cetățeanului, a cărei valorificare este expresia manifestării de voință conștientă și liberă a acestuia. Asocierea are loc în considerarea unor rațiuni comune, care apropie asociații și asigură o comunicare între aceștia, de natură ideologică sau profesională etc., esențială fiind existența unui sistem de valori comune ca premisă și a unor interese și scopuri comune ca finalitate. Opțiunea asocierii are la bază convingerea că realizarea finalității dorite nu este posibilă decât ca urmare a acțiunii concertate a unei colectivități organizate, structurată așadar logic și funcțional. Concluzia care se desprinde din cele evidențiate mai sus este aceea că într-un stat de drept nu este posibilă convertirea dreptului de asociere într-o obligație.

Curtea observă că în speță se pune problema unei situații particulare, și anume aceea în care persoana devenită proprietar prin achiziționarea unei unități locative sau cu altă destinație. care face parte integrantă dintr-o clădire ce cuprinde mai multe asemenea unități cu proprietari diferiți, ca urmare a manifestării de voință conștiente și libere, își asumă implicit, dar indubitabil, prin actul de cumpărare statutul juridic care decurge în mod necesar din propria sa opțiune. Apartenența sa la o colectivitate, relațiile de vecinătate pe care le implică, existența unor spații în proprietate comună și perpetuă, imposibilitatea încheierii unor contracte individuale cu marii furnizori de utilități sunt elemente care impun constituirea unei structuri colective, organizată, care să acționeze în numele și pentru interesul comun. Acestea sunt rațiunile pentru care legiuitorul a impus constituirea asociațiilor de proprietari.

Așa fiind, nu se poate reține că prin modul în care este reglementată constituirea asociației de proprietari se încalcă dreptul de asociere, prin convertirea sa într-o obligație. Prin opțiunea pentru achiziționarea unui apartament într-o clădire cu mai multe apartamente, autorul excepției și-a asumat în deplină cunoștință de cauză drepturile și obligațiile pe care legea le recunoaște și le impune proprietarilor, în vederea constituirii asociației de proprietari, precum și cele care decurg din existența acesteia.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/11992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. 1 din anexa nr. 2 (Regulamentul-cadru al asociațiilor de proprietari) la

Legea locuinței nr. 114/1996 , excepție ridicată de Adrian Roberth Golovka în Dosarul nr. 2.027/2004 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 februarie 2005.