Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 362/2005

pentru aprobarea finanțării proiectului "Vizita Casei Regale a României în Republica Cehă, Republica Slovacă și Federația Rusă, în perioada 3-10 mai 2005", din fondurile pentru promovarea imaginii externe a României

prezumat în vigoare

Data actului
28 aprilie 2005
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 367 din 29 aprilie 2005
Citează
3 acte
Structură
4 articole · 2.400 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

art. III alin. (11) lit. i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 163/2001

privind reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 364/2002 , cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă finanțarea proiectului "Vizita Casei Regale a României în Republica Cehă, Republica Slovacă și Federația Rusă, în perioada 3-10 mai 2005", cu ocazia comemorării a 60 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial.

Articolul 2

Finanțarea proiectului prevăzut la art. 1, aprobat prin Hotărârea Consiliului interministerial pentru imagine externă nr. 4 din 28 aprilie 2005, se asigură prin suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe cu suma de 557.153.000 lei și diminuarea corespunzătoare a bugetului Secretariatului General al Guvernului, de la capitolul 72.01 "Alte acțiuni", subcapitolul 13 "Programe de informare și prezentare a imaginii României", titlul "Transferuri".

Articolul 3

Cu sumele rămase neutilizate se diminuează bugetul Ministerului Afacerilor Externe și se suplimentează bugetul Secretariatului General al Guvernului la capitolul 72.01 "Alte acțiuni", subcapitolul 13 "Programe de informare și prezentare a imaginii României", titlul "Transferuri", până la data de 1 august 2005.

Articolul 4

Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă modificările ce rezultă din aplicarea prevederilor prezentei hotărâri în bugetele Secretariatului General al Guvernului și Ministerului Afacerilor Externe pe anul 2005.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul afacerilor externe,
Teodor Baconschi,
secretar de stat
Ministrul delegat pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului,
Mihai Alexandru Voicu
Ministrul finanțelor publice,
Ionel Popescu
București, 28 aprilie 2005.
Nr. 362.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.