Decizia nr. 233/2005

Ioan Vida - președinte

Constantin Doldur - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. c), alin. 9 și alin. 11 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion D. Bacria, Elena M. Bacria și Mircea Bacria în Dosarul nr. 2.350/P/2004 al Tribunalului Argeș - Secția penală.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența constantă a Curții Constituționale în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 ianuarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 2.350/P/2004, Tribunalul Argeș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. c), alin. 9 și alin. 11 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Bacria D. Ion, Bacria M. Elena și Bacria Mircea într-o cauză penală având ca obiect soluționarea recursului declarat de aceștia împotriva unei sentințe penale a Judecătoriei Pitești prin care li s-a respins plângerea împotriva unei rezoluții a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, la accesul liber la justiție și la garantarea dreptului de proprietate privată, prin aceea că instituie un control judecătoresc formal, având în vedere că se realizează la nivelul judecătoriilor, iar nu la nivelul unor instanțe superioare sau la același nivel, dar în altă rază de competență, ceea ce știrbește imparțialitatea judecătorilor, colegi cu procurorii care au pronunțat soluțiile care se atacă.

Totodată, arată că termenul de 20 de zile în care judecătorul trebuie să se pronunțe asupra plângerii reglementate de art. 278^1 din Codul de procedură penală este insuficient pentru studierea dosarului și, ca urmare, pentru pronunțarea unei soluții legale și temeinice, limitându-se astfel la accesul la justiție al cetățenilor și încălcându-se principiul egalității în fața legii. Prevederea alin. 7 al art. 278^1 , potrivit căreia instanța soluționează plângerea pe baza lucrărilor și a materialelor din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, este lipsită de relevanță și eficiență juridică, întrucât, "în cele mai multe situații, înscrisurile noi, în cazul unei cercetări prealabile incomplete, subiective și părtinitoare, nu pot fi prezentate instanței de judecată în termenul de 20 de zile, ele fiind în posesia făptuitorilor, a complicilor ori în custodia unor organe abilitate în legătură cu stabilirea dreptului de proprietate [...]".

De asemenea, apreciază că alin. 9 al art. 278^1 este neconstituțional, având în vedere că "situația persoanelor implicate în aceste cauze nu este identică cu cea a inculpaților trimiși în judecată prin rechizitoriu".

În ceea ce privește alin. 11 al art. 278^1 din Codul de procedură penală, arată că aceste dispoziții reglementează "o modalitate inedită de amnistiere/grațiere" a persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni pentru care trebuie întocmite rechizitorii de trimitere în judecată. Astfel, din analiza textului legal rezultă că, dacă instanța a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală, atunci persoane vinovate de comiterea unor infracțiuni mai grave decât cele prevăzute în art. 279 alin. 2 lit. a) nu mai pot fi urmărite pentru aceleași fapte, în afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute organului de urmărire penală și nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10 din Codul de procedură penală.

Tribunalul Argeș - Secția penală opinează în sensul că dispozițiile legale criticate nu contravin Constituției, deoarece prin prevederile legale criticate s-a instituit o procedură rapidă, cu termene foarte scurte, atât pentru soluționarea plângerii de către procurorul ierarhic superior, cât și pentru soluționarea acesteia de către instanța de judecată. Astfel, textele legale criticate nu conțin privilegii sau discriminări, iar instituirea unor reguli speciale nu încalcă principiul egalității în fața legii.

Totodată, arată că, potrivit art. 126 și 129 din Constituție, stabilirea competenței, a modului de sesizare a instanței și utilizarea căilor de atac sunt atributul exclusiv al legiuitorului. Se invocă și principiul "non bis în idem", prin care se împiedică exercitarea unei noi acțiuni penale împotriva aceleiași persoane pentru aceeași faptă, astfel că, în măsura în care a intervenit o hotărâre definitivă, aceasta capătă autoritate de lucru judecat.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că din întregul text al art. 278^1 din Codul de procedură penală reiese ideea participării în mod egal în fața legii a tuturor celor implicați, instanța de judecată având în vedere, la momentul soluționării plângerii, întregul material probator existent la dosarul cauzei și, prin urmare, părțile interesate beneficiază de toate drepturile procesuale.

În ceea ce privește termenul de 20 de zile, prevăzut de alin. 12 al art. 278^1 din Codul de procedură penală, consideră că acesta este un termen de recomandare și nu unul imperativ, scopul instituirii lui fiind rezolvarea cu celeritate a cauzelor deduse judecății, în conformitate și cu prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) referitor la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Totodată, arată că plângerea prevăzută de art. 278^1 din Codul de procedură penală a fost concepută de legiuitor ca o cale de atac în cadrul căreia instanța analizează legalitatea și temeinicia rezoluției sau ordonanței de netrimitere în judecată față de conținutul dosarului de urmărire penală. Nici o dispoziție legală nu împiedică partea interesată ca, atunci când apreciază că este posibilă administrarea altor probe, să solicite procurorului care a emis actul de netrimitere în judecată sau procurorului ierarhic superior să dispună, în condițiile prevăzute de lege, începerea sau redeschiderea urmăririi penale.

În baza principiului "non bis în idem", în situația prevăzută de art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, persoana în privința căreia instanța, prin hotărâre definitivă, a decis să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală, nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, în afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute de art. 10 din Codul de procedură penală, hotărârea definitivă căpătând autoritate de lucru judecat și prezumându-se că reflectă adevărul.

Referitor la critica de neconstituționalitate privind art. 44 din Constituție, apreciază că aceste prevederi constituționale nu au incidență în speța dedusă judecății.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece art. 278^1 din Codul de procedură penală stabilește dreptul persoanei vătămate sau al oricărei alte persoane ale cărei interese legitime sunt afectate de a face plângere împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată date de procuror la instanța judecătorească căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță. Prevederile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil și nici accesul liber la justiție, petentul având deplina libertate de a demonstra în fața instanței de judecată ilegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările și materialul probator existent la dosar, precum și posibilitatea prezentării unor probe suplimentare față de cele care au fost deja administrate, respectiv înscrisuri noi.

De asemenea, apreciază că termenul de 20 de zile în care instanța este obligată să rezolve plângerea a fost instituit tocmai în considerarea dreptului părții la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în concordanță cu art. 21 din Constituție și, respectiv, cu prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Câtă vreme plângerea reglementată de art. 278^1 din Codul de procedură penală vizează doar legalitatea și temeinicia soluției de netrimitere dispuse de procuror, iar nu judecarea fondului cauzei, este de dorit ca acest examen al legalității actului atacat să se realizeze cu celeritate, pentru a nu tergiversa eventuala judecare a fondului.

Totodată, arată că încheierea prin care instanța admite plângerea împotriva rezoluției ori ordonanței de netrimitere în judecată și reține cauza spre rejudecare poate fi atacată cu apel sau cu recurs o dată cu fondul ori cu sentința sau decizia recurată, în temeiul dispozițiilor art. 361 alin. 2 și art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, asigurându-se pe deplin accesul liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil. Astfel, în temeiul dispozițiilor constituționale, legiuitorul este unica autoritate competentă de a reglementa procedura de judecată, cu respectarea celorlalte norme fundamentale.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât, în timp ce în cazul soluționării plângerilor împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, instanța nu judecă infracțiunea care a făcut obiectul urmăririi penale, ci verifică doar rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor dosarului și a materialelor din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, în situația în care este sesizată prin rechizitoriu și s-a pornit acțiunea penală, instanța procedează la judecarea în fond a cauzei, dând, după caz, o soluție de condamnare, de achitare sau încetare a procesului penal. Astfel, situațiile avute în vedere sunt diferite și, ca urmare, nu se încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție.

Cât privește critica de neconstituționalitate față de prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție, apreciază că stabilirea unor reguli speciale de procedură este realizată de legiuitor potrivit competenței sale constituționale, iar principiul liberului acces la justiție presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza procedurile instituite de lege, invocând în acest sens și deciziile Curții Constituționale nr. 412/2004 și 414/2004.

Față de prevederile constituționale ale art. 44 alin. (1) și (2) apreciază că acestea nu au relevanță în cauza de față.

Președintele Senatului nu a comunicat Curții Constituționale punctul său de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. c), alin. 9 și alin. 11 din Codul de procedură penală, care au fost introduse prin

Legea nr. 281/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003) și au următorul conținut:

"Instanța, judecând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Instanța pronunță una dintre următoarele soluții: [...] c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reține cauza spre judecare, dispozițiile privind judecarea în primă instanță și căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător.

În cazul prevăzut la alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanței, ca primă instanță, îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1.

[...]

În situația prevăzută în alin. 8 lit. a) persoana în privința căreia instanța, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală, nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10."

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia arată că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1) și (2) și ale art. 44 alin. (1) și (2), al căror conținut este următorul:

- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 21 alin. (1) și (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 44 alin. (1) și (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală."

Analizând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea observă că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată, cum sunt cele prevăzute de dispozițiile legale criticate, este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora procedura de judecată este stabilită numai prin lege, fără a încălca dispozițiile constituționale ale art. 21 referitoare la liberul acces la justiție.

În legătură cu neconstituționalitatea alin. 7 al art. 278^1 din Codul de procedură penală, Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 414 din 12 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.119 din 29 noiembrie 2004, statuând că limitarea mijloacelor de probă care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este justificată de natura juridică a plângerii în discuție, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează o analiză a rezoluției sau a ordonanței procurorului, sub aspectul legalității acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluționării plângerii, instanța să verifice pe baza lucrărilor și a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanței sau a rezoluției de netrimitere în judecată atacate, dacă aceasta a fost sau nu dispusă cu respectarea dispozițiilor legale.

Astfel, Curtea observă că întreaga procedură de soluționare a plângerii reglementate de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, procedură prin care se vizează doar legalitatea soluției procurorului, iar nu judecarea fondului cauzei, reprezintă în sine o garanție a realizării accesului liber la justiție.

Cu privire la dispozițiile alin. 8 lit. c) și alin. 9 ale art. 278^1 din Codul de procedură penală, Curtea constată că, admițând plângerea, instanța de judecată apreciază și cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, inclusiv sub aspectul faptului dacă acestea au fost sau nu suficiente pentru a fundamenta soluția organului de cercetare penală. Astfel, admițând plângerea și desființând rezoluția sau ordonanța atacată, instanța poate să dispună, atunci când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reținerea cauzei spre judecare, dispozițiile privind judecarea în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător. Prin urmare, accesul liber la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție este pe deplin asigurat, petentul având posibilitatea să se prevaleze de toate garanțiile procesuale ce caracterizează acest drept fundamental, inclusiv de posibilitatea de a solicita administrarea oricăror înscrisuri noi și de a exercita căile de atac prevăzute de lege.

Referitor la susținerile autorilor excepției potrivit cărora dispozițiile alin. 11 al art. 278^1 din Codul de procedură penală instituie "o modalitate inedită de amnistiere/grațiere a persoanelor care se fac vinovate de săvârșirea unor infracțiuni pentru care trebuie întocmite numai rechizitorii de trimitere în judecată", Curtea constată că acestea sunt nefondate, întrucât, în cazul procedurii de soluționare a plângerilor împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, instanța se pronunță numai asupra legalității și temeiniciei soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată, dispuse în faza de urmărire penală, pe baza lucrărilor dosarului și a materialelor din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, iar nu asupra fondului cauzei.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate potrivit căreia termenul de 20 de zile în care instanța este obligată să rezolve plângerea este insuficient pentru studierea dosarului și, ca urmare, pentru pronunțarea unei soluții legale și temeinice, limitându-se astfel accesul la justiție al cetățenilor și încălcându-se principiul egalității în fața legii, Curtea observă că acest termen este prevăzut de dispozițiile alin. 12 al art. 278^1 din Codul de procedură penală, care nu face obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate și, ca atare, această critică nu poate fi primită.

Referitor la critica de neconstituționalitate privind art. 44 din Constituție, Curtea constată că aceste prevederi constituționale se referă la dreptul de proprietate privată și, ca atare, nu au incidență în speța dedusă judecății.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. c), alin. 9 și alin. 11 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion D. Bacria, Elena M. Bacria și Mircea Bacria în Dosarul nr. 2.350/P/2004 al Tribunalului Argeș - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 aprilie 2005.