Decizia nr. 240/2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 și ale art. 278 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 privind adoptarea Codului penal al României
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 și ale art. 278 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor
art. 25 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 1.026/P/2004 al Tribunalului Galați - Secția penală.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă Curții că partea Ioan Porumb a depus la dosar un înscris în care arată că nu se face vinovat de faptele de care a fost acuzat, precum și faptul că nu se poate prezenta în fața instanței din cauza vârstei înaintate.
Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 6 D/2005, având ca obiect aceeași excepție, ridicată de Eugen Lăcustă în Dosarul nr. 1.921/P/2004 al aceleiași instanțe.
La apelul nominal este prezent autorul excepției personal, lipsind partea Marius Gerard Necula, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate care fac obiectul dosarelor nr. 770 D/2004 și nr. 6 D/2005 au conținut identic, pune în discuție, din oficiu, conexarea dosarelor.
Eugen Lăcustă nu se opune măsurii conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 6 D/2005 la Dosarul nr. 770D/2004, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, Eugen Lăcustă solicită admiterea excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a excepției, apreciind că prevederile legale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale și nici celor din actele internaționale invocate ca fiind încălcate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierile din 4 octombrie 2004 și 15 noiembrie 2004, pronunțate în dosarele nr. 1.026/P/2004 și nr. 1.921/P/2004, Tribunalul Galați - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 și ale art. 278 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor
art. 25 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, ridicată de Marin Frunză și Eugen Lăcustă în dosarele menționate.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în ceea ce privește prevederile art. 27 din Codul de procedură penală și
art. 25 din Legea nr. 92/1992 , că acestea "sunt discriminatorii, totalitare, inchizitoriale", drepturile și principiile invocate nemaifiind garantate "în situația în care justițiabilul nu poate exercita un recurs efectiv la o instanță națională".
În ceea ce privește art. 278 din Codul de procedură penală, se susține că este neconstituțional deoarece "prevede expres și limitativ posibilitatea de a fi controlată soluția dată de procuror doar de către primul procuror al Parchetului din cadrul căruia face parte procurorul care a dat soluția", nu și de "parchetul ierarhic superior și de către conducătorul Ministerului Public", ceea ce face ca aceste prevederi legale să încalce "principiul controlului ierarhic, dreptul privind interzicerea discriminării, principiul universalității, principiul statului de drept [...], principiul disponibilității".
Tribunalul Galați - Secția penală, exprimându-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate, apreciază că aceasta este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce privește
art. 25 din Legea nr. 92/1992 , abrogat la data ridicării excepției de neconstituționalitate, se arată că dispozițiile sale au fost preluate de
art. 40 din Legea nr. 304/2004 , potrivit cărora "Competența judecătoriilor, a tribunalelor și a curților de apel este stabilită în Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare, și în Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, precum și în legi speciale". Aceste prevederi legale sunt considerate de instanță ca fiind în concordanță cu dispozițiile Legii fundamentale, întrucât legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalități de exercitare a drepturilor procedurale. Se face referire, în acest sens, la Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1994 privind liberul acces la justiție al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.
Sunt considerate neîntemeiate și criticile aduse art. 27 și art. 278 din Codul de procedură penală, întrucât, chiar dacă soluția procurorului nu poate fi atacată până la procurorul general al României, aceasta este supusă controlului instanțelor judecătorești, simplificarea procedurilor desfășurate în fața organelor parchetului având ca rațiune tocmai asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale, respectiv celor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate de autorii excepției. În acord cu opinia instanței de judecată, Guvernul consideră că dispozițiile
art. 25 din Legea nr. 47/1992 , abrogate la data ridicării excepției de neconstituționalitate, au fost preluate de
art. 40 din Legea nr. 304/2004 . Aceste prevederi legale sunt în concordanță cu dispozițiile constituționale, stabilirea competenței instanțelor judecătorești constituind obligația constituțională a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Legea fundamentală. Totodată se apreciază că dispozițiile criticate, care stabilesc competența tribunalelor, au la bază elemente obiective, fără legătură cu vreunul dintre criteriile discriminării prevăzute de art. 4 alin. (2) din Constituție, asigurând judecarea de către instanțe, în egală măsură, a tuturor cauzelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.
În ceea ce privește art. 278 din Codul de procedură penală, se arată că nu încalcă liberul acces la justiție, câtă vreme, potrivit art. 278^1 din Codul de procedură penală, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate se poate adresa instanțelor pe calea plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.
Avocatul Poporului consideră că art. 27 din Codul de procedură penală, care reglementează competența materială a tribunalelor, nu aduce atingere, sub nici un aspect, accesului liber la justiție, dreptului părților la un proces echitabil și soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, stabilirea regulilor de competență fiind atributul exclusiv al legiuitorului.
În ceea ce privește
art. 25 din Legea nr. 92/1992 , se constată că a fost abrogat expres prin
Legea nr. 304/2004 , reținându-se incidența prevederilor
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora Curtea se pronunță numai asupra excepțiilor de neconstituționalitate având ca obiect dispoziții legale în vigoare.
Referitor la critica art. 278 din Codul de procedură penală, se arată că, "din sesizarea pe care instanța de judecată a înaintat-o Curții Constituționale, nu rezultă textele constituționale presupus încălcate", fiind incidente prevederile
art. 10 din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora sesizările adresate Curții Constituționale trebuie făcute în formă scrisă și motivate.
În concluzie, Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, în ceea ce privește dispozițiile art. 27 și art. 278 din Codul de procedură penală, și inadmisibilă, în ceea ce privește
art. 25 din Legea nr. 92/1992 .
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile autorilor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 27 și ale art. 278 din Codul de procedură penală, precum și dispozițiile
art. 25 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească.
Textele din Codul de procedură penală criticate ca neconstituționale au următorul conținut:
- Art. 27: "Tribunalul:
1. judecă în primă instanță:
a) infracțiunile prevăzute de Codul penal în art. 174-177, 179, art. 189 alin. 3, art. 190, art. 197 alin. 3, art. 209 alin. 3 și 4, art. 211 alin. 2, 2^1 și 3, art. 212, art. 215 alin. 5, art. 215^1 alin. 2, art. 252, 254, 255, 257, 266-270, 273-276 când s-a produs o catastrofă de cale ferată, art. 279^1 , 298, 312 și 317, precum și infracțiunea de contrabandă, dacă a avut ca obiect arme, muniții sau materii explozive ori radioactive;
b) infracțiunile săvârșite cu intenție, care au avut ca urmare moartea unei persoane;
c) infracțiunile privind siguranța națională a României prevăzute în legi speciale;
d) infracțiunea de spălare a banilor;
e) infracțiunea de bancrută frauduloasă, dacă fapta privește sistemul bancar;
f) alte infracțiuni date prin lege în competența sa;
2. ca instanță de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în primă instanță, cu excepția celor privind infracțiunile menționate în art. 279 alin. 2 lit. a);
3. ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii, în cazul infracțiunilor menționate în art. 279 alin. 2 lit. a), precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege;
4. soluționează conflictele de competență ivite între judecătoriile din circumscripția sa, precum și alte cazuri anume prevăzute de lege.";
- Art. 278: "Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.
În cazul când măsurile și actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului șef de secție al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozițiilor date de către aceștia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.
În cazul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanței ori, după caz, al rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanță sau rezoluție, persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1 și art. 249 alin. 2.
Rezoluțiile sau ordonanțele prin care se soluționează plângerile împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, se comunică persoanei care a făcut plângerea și celorlalte persoane interesate.
Dispozițiile art. 275-277 se aplică în mod corespunzător."
Articolul 25
pentru organizarea judecătorească, abrogat la data sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate prin
privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, avea următorul conținut:
"(1) Curțile de apel judecă, în primă instanță, cauzele date în competența lor prin lege.
(2) Ca instanțe de apel, curțile judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale.
(3) Ca instanțe de recurs, curțile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, precum și în alte cauze prevăzute de lege."
Dispozițiile art. 27 din Codul de procedură penală și cele ale
art. 25 din Legea nr. 92/1992
sunt criticate față de prevederile constituționale ale art. 1, referitoare la statul român, ale art. 11, privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 15, privind universalitatea drepturilor și libertăților fundamentale, ale art. 20, referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 124, privind înfăptuirea justiției, și ale art. 126, privind instanțele judecătorești, cu raportare la prevederile din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cuprinse în art. 6, care reglementează dreptul la un proces echitabil, în art. 13, privind dreptul la un recurs efectiv, în art. 14, privind interzicerea discriminării, și în art. 17, referitoare la interzicerea abuzului de drept.
Prevederile art. 278 din Codul de procedură penală sunt considerate contrare dispozițiilor constituționale ale art. 1, referitoare la statul român, ale art. 11, privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 15, privind universalitatea drepturilor și libertăților fundamentale, ale art. 20, referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 131, referitoare la rolul Ministerului Public, și ale art. 132, privind statutul procurorilor, cu raportare la prevederile din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cuprinse în art. 14, privind interzicerea discriminării, și în art. 17, referitoare la interzicerea abuzului de drept.
Examinând excepția de neconstituționalitate formulată, Curtea constată următoarele:
I. În ceea ce privește critica dispozițiilor art. 27 din Codul de procedură penală, privind competența tribunalului, Curtea observă că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în contextul în care autorii acesteia contestă competența tribunalului de a soluționa recursul împotriva hotărârii pronunțate de instanță în soluționarea plângerii întemeiate pe dispozițiile art. 278 1 din Codul de procedură penală. În opinia autorilor excepției, competența de soluționare a recursului, în această situație, aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ca urmare, criticile formulate trebuie analizate în acest context, care explică și interesul promovării excepției de neconstituționalitate, autorii excepției fiind nemulțumiți de soluția legislativă consacrată de textul criticat. Or, așa cum a statuat în mod constant Curtea Constituțională în jurisprudența sa, stabilirea competenței, precum și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești sunt de competența exclusivă a legiuitorului, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea "sunt prevăzute numai de lege". Reglementarea de către legiuitor, în temeiul prerogativelor sale constituționale, a competenței tribunalului nu aduce nici o atingere dispozițiilor constituționale, respectiv celor din documentele internaționale invocate de autorii excepției.
Astfel, nu poate fi reținută nici o contradicție între art. 27 din Codul de procedură penală și dispozițiile constituționale ale art. 124 privind înfăptuirea justiției, respectiv cele ale art. 126 privind instanțele judecătorești, în contextul general al principiilor statului de drept, consfințite de art. 1 din Legea fundamentală. Aceasta întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", tribunalul fiind una dintre aceste instanțe judecătorești, respectiv o "instanță națională", în sensul art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Articolul 27
din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, precum și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și nici dreptul la un recurs efectiv, prevăzut de art. 13 din aceeași convenție, întrucât nu înlătură posibilitatea inculpaților de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiții care sunt asigurate și în situația judecării cauzelor, respectiv a recursurilor, de către tribunale, potrivit competenței lor, stabilită prin lege.
Dispozițiile criticate nu conțin privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalității în drepturi înscrise în art. 4 din Constituție, astfel încăt nu poate fi reținută nici critica formulată în raport de art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind interzicerea discriminării.
În sfârșit, câtă vreme art. 27 din Codul de procedură penală nu contravine normelor internaționale invocate, nu poate fi primită nici susținerea privind încălcarea prevederilor cuprinse în art. 11 și în art. 20 din Constituție, referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, respectiv la tratatele internaționale privind drepturile omului.
Cât privește art. 15 din Constituție, precum și art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la interzicerea abuzului de drept, invocate de asemenea în motivarea criticii art. 27 din Codul de procedură penală, Curtea constată că nu au incidență în cauză, autorii excepției mărginindu-se de altfel să invoce aceste dispoziții, fără a arăta în ce constă încălcarea lor.
II. Criticile referitoare la art. 278 din Codul de procedură penală nu pot fi reținute, întrucât acest text legal, care reglementează plângerea contra actelor procurorului, nu numai că nu aduce atingere prevederilor constituționale referitoare la rolul Ministerului Public și la statutul procurorilor, ci constituie o concretizare a acestora, dând expresie chiar principiului controlului ierarhic ce guvernează activitatea procurorilor, reglementat de art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală. Faptul că legiuitorul nu a prevăzut în textul criticat posibilitatea persoanei interesate de a sesiza organele superioare din ierarhia Ministerului Public, după soluționarea nefavorabilă a plângerii sale de către procurorul ierarhic superior celui care a emis actul atacat, nu este de natură să aducă atingere nici dispozițiilor constituționale privind statul de drept, câtă vreme legiuitorul a asigurat posibilitatea cenzurării actelor procurorului de către instanțele judecătorești. În acest sens, art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală reglementează tocmai posibilitatea formulării plângerii la instanța de judecată împotriva acelor acte prin care procurorul soluționează cauza penală fără ca aceasta să mai ajungă în fața instanței, respectiv împotriva "rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror", asigurând astfel deplinul acces la justiție al persoanei interesate, așadar realizarea unui drept al cetățeanului, ce reprezintă o valoare supremă, garantată în statul de drept, în conformitate cu art. 1 din Constituție.
Articolul 278
din Codul de procedură penală, în temeiul căruia orice persoană vătămată în drepturile sale prin măsuri sau acte ale procurorului are posibilitatea să le atace în condițiile legii, nu conține privilegii sau discriminări în raport de criteriile egalității în drepturi prevăzute de art. 4 din Legea fundamentală. Așa fiind, nu poate fi reținută nici pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind interzicerea discriminării, și, prin urmare, nici a celor cuprinse în art. 11 și în art. 20 din Constituție, referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, respectiv la tratatele internaționale privind drepturile omului.
Prevederile art. 15 din Constituție, precum și cele ale art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la interzicerea abuzului de drept, nu au incidență în cauză.
III. Cât privește dispozițiile
art. 25 din Legea nr. 92/1992 , criticate, de asemenea, de autorii excepției, Curtea constată că acestea erau abrogate la data ridicării excepției de neconstituționalitate, prin
privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004. Așa fiind și întrucât, potrivit
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, [...]", sub acest aspect excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, în temeiul alin. (6) al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 .
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 și ale art. 278 din Codul de procedură penală, ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 1.026/P/2004 al Tribunalului Galați - Secția penală și de Eugen Lăcustă în Dosarul nr. 1.921/P/2004 al Tribunalului Galați - Secția penală.
2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 25 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, ridicată de aceiași autori în aceleași cauze.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 mai 2005.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Marieta Safta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.