Decizia nr. 11/1997

---------------

Costica Bulai - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Constantin Burada - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:

Prin Încheierea din 2 octombrie 1996, Curtea de Apel Constanta a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 275 și următoarele din Codul de procedură penală, invocată de reclamantul Siromascenco Ștefan în Dosarul nr. 298/CA/1996 aflat pe rolul acelei instanțe.

În încheierea de sesizare, Curtea de Apel Constanta arata ca, prin cererea ce i-a fost adresată la 19 februarie 1996, reclamantul Siromascenco Ștefan a chemat în judecata Ministerul Public, reprezentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanta, și pe prim-procurorul de la acest parchet, solicitând anularea actului nr. 1.044/II/2, emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanta, Secția de urmărire penală, la data de 15 decembrie 1995, și obligarea organelor menționate de a emite actul de sesizare a instanței competente împotriva a doi judecători de la Tribunalul Constanta.

Asa cum rezultă din cuprinsul încheierii de sesizare și din dosarul cauzei, reclamantul Siromascenco Ștefan a depus la data de 28 noiembrie 1995, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanta, o plîngere penală împotriva a doi judecători de la Tribunalul Constanta, pe care i-a invinuit ca prin Sentinta civilă nr. 562 din 28 septembrie 1995, pe care au pronunțat-o în Dosarul nr. 1.642/1995, au savirsit infracțiunile de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art. 247 din Codul penal), fals intelectual (art. 289 din Codul penal) și uzurpare de calități oficiale (art. 240 din Codul penal), cerind trimiterea lor în judecata.

Prin adresa nr. 1.044/II/2 din 15 decembrie 1995, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanta, Secția de urmărire penală, i-a comunicat reclamantului ca, din examinarea plingerii și a actelor anexate, precum și din verificările efectuate în dosarele menționate în sesizare, nu rezultă date ori indicii ca magistrații respectivi ar fi comis fapte de natura penală care să atragă competența de cercetare a parchetului, iar motivele invocate sunt exclusiv de competența instanțelor de judecată, hotărârile pronunțate fiind supuse căilor de atac prevăzute de lege.

Împotriva acestui act al parchetului, reclamantul a declansat acțiunea de contencios administrativ, iar instanța, la termenul de judecată din 25 septembrie 1996, a ridicat din oficiu excepția de inadmisibilitate a acțiunii, în raport cu dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 29/1990, potrivit cărora nu pot fi atacate în justiție acele acte administrative pentru a căror desființare sau modificare se prevede, prin lege specială, o alta procedura. Or, prin dispozițiile cap. VII din Titlul I al Părții speciale a Codului de procedura penală, art. 275-278, se prevede o procedură specială privind plîngerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală.

Fața de problema invocată din oficiu de către instanța, reclamantul a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 275 și următoarele din Codul de procedură penală, cu motivarea ca acestea îi ingradesc dreptul de a se adresa justiției, drept prevăzut în art. 21 din Constituție.

Conformindu-se dispoziției art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanța și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată, aratind ca aceasta nu este intemeiata. Asa cum se arata în încheiere, potrivit art. 2 din Codul de procedură penală, procesul penal trebuie să se desfășoare în stricta conformitate cu legea, iar instituția plingerii împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, prevăzută în art. 275-278 din Codul de procedură penală, reprezintă o garanție a respectării legalității în faza de urmărire penală. Existind aceasta posibilitate de a ataca actele sau măsurile procesuale, nu se poate susține ca se încalcă dreptul constituțional prevăzut în art. 21 cu privire la accesul liber la justiție. Instanța apreciază ca, dimpotriva, prin dispozițiile din art. 275 și următoarele din Codul de procedură penală s-a instituit o procedură mai simpla de contestare a actelor și măsurilor dispuse de procuror.

În vederea soluționării excepției, în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere. Nici una dintre aceste autorități nu a comunicat punctul ei de vedere.

La solicitarea Curții, Tribunalul Constanta a transmis, în copie, Sentinta civilă nr. 562 din 28 septembrie 1995.

CURTEA,

având în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile art. 275 și următoarele din Codul de procedură penală, raportate la prevederile Constituției, precum și ale Legii nr. 47/1992, retine:

În temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 23 și următoarele din Legea nr. 47/1992, Curtea este competența să soluționeze excepția invocată.

Prin Legea nr. 29/1990 a fost stabilită procedura ce trebuie urmată în cazul în care o persoană fizica sau juridică se considera vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități guvernamentale ori din sfera administrației publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.

Asa cum s-a arătat, autorul excepției de neconstituționalitate, considerind rezoluția de neurmărire penală a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Constanta drept un act administrativ, s-a adresat instanței cu o acțiune în contencios administrativ. Rezoluția de neurmărire penală nu constituie însă un act administrativ, ci un act procesual, cu caracter judiciar, reglementat de Codul de procedură penală, iar împotriva acestuia partea nemultumita poate face plîngere în condițiile prevăzute la art. 275-278 din același cod. Rezultă deci ca, întrucît contenciosul administrativ nu poate avea ca obiect controlul legalității unui act judiciar, nici caracterul constituțional al prevederii legale în temeiul căreia actul a fost emis, nu poate fi contestat în cadrul acestei jurisdicții.

Totodată, excepția nu este intemeiata și în funcție de prevederile art. 48 din Constituție. Potrivit acestor prevederi, persoana vătămată într-un drept al său de autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, este indreptatita să obțină recunoașterea dreptului pretins, anularea actului și repararea pagubei. În alin. (2) al art. 48 se prevede că limitele și condițiile exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică. În legislația actuala, potrivit Codului de procedura penală, cenzura de către instanța judecătorească a actelor de urmărire penală este posibila numai în cazul trimiterii în judecata a unei persoane, nu și în situația în care s-a dispus neinceperea urmăririi penale. Rezultă deci ca, în ceea ce privește actele de urmărire penală, limitele și condițiile în care o persoană este indreptatita, în sensul art. 48 din Constituție, sa conteste legalitatea sau temeinicia unor asemenea acte, invocind ca ar fi fost vătămată într-un drept al său, sunt circumscrise la situația în care Ministerul Public promovează acțiunea penală. Împotriva celorlalte măsuri și acte de urmărire penală exista plîngerea prevăzută de art. 275-278 din Codul de procedură penală.

Deși între prevederile Legii nr. 29/1990 și cele ale art. 48 alin. (1) din Constituție exista o neconcordanta, în sensul că dispoziția constituțională se referă la toate autoritățile publice, pe când procedura instituită de legea sus-menționată se referă numai la o parte din aceste autorități, și anume la actele Guvernului și ale administrației publice, reglementarea limitelor și a condițiilor în care actele celorlalte autorități publice pot fi atacate este de competența exclusiva a legiuitorului, fiind o problemă rezervată de Constituție legii organice. Curtea nu poate suplini aceasta omisiune, întrucît ar insemna sa îndeplinească funcția de legislator pozitiv care, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituție, este un atribut al Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a tarii.

În sensul celor arătate sunt și deciziile Curții Constituționale: nr. 8 din 18 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 13 martie 1995, nr. 103 din 1 octombrie 1996 și nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997.

În aceste condiții, se constată că excepția este vadit nefondata.

De altfel, excepția a fost invocată și cu încălcarea prevederilor art. 54 din Constituție, potrivit cărora cetățenii sunt obligați să-și exercite drepturile cu buna-credința. În speta, asa cum rezultă din considerentele Sentinței civile nr. 562 din 28 septembrie 1995 a Tribunalului Constanta, reclamantul a chemat în judecata pe mai mulți judecători și pe ministrul justiției, cărora le-a imputat, în esenta, faptul ca printr-o sentinta civilă anterioară, având ca obiect contestația formulată împotriva deciziei de desfacere a contractului sau de muncă, instanța și-a declinat competența în favoarea Consiliului de disciplina din cadrul Ministerului Transporturilor, sentinta ce a rămas definitivă prin respingerea recursului ca tardiv. Prin acțiunea sus-menționată, reclamantul a solicitat și plata de despăgubiri în valoare de 500.000.000 lei, motiv pentru care instanța a anulat cererea ca netimbrata în fața refuzului reclamantului de a plati taxa de timbru datorată. Ulterior cauza a fost înaintată Curții de Apel Constanta. Plîngerea penală formulată de reclamant privește pe judecătorii care au pronunțat hotărârea de anulare a cererii ca netimbrata. Faptul ca instanța de control judiciar a respins ca tardiv recursul reclamantului împotriva sentinței de declinare a competentei se datorează exclusiv culpei procesuale a acestuia. Actionarea în judecata a judecătorilor care au pronunțat hotărârea și a ministrului justiției nu poate suplini culpa respectiva, după cum nici plîngerea penală împotriva judecătorilor ce au anulat ca netimbrata cea de-a doua acțiune nu poate suplini controlul judecătoresc prin exercitarea căilor de atac. De aceea plîngerea penală, ca și contestarea soluției parchetului în fața instanței de contencios administrativ, precum și invocarea excepției de neconstituționalitate în cadrul acestei jurisdicții au aceeași semnificație, în funcție de scopul urmărit, și anume de a se eluda regulile ce guvernează controlul judecătoresc al hotărîrilor pronunțate.

Fața de considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A. c), al art. 24 alin. (2) și al art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 275-278 din Codul de procedură penală, invocată de Siromascenco Ștefan în Dosarul nr. 289/CA/1996 al Curții de Apel Constanta.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința din 22 ianuarie 1997.