Decizia nr. 238/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Marilena Mincă - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de Florin Băncianu în Dosarul nr. 1.070/P/2004 al Curții de Apel Constanța - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale în materie, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin încheierea din 25 noiembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 1.070/P/2004, Curtea de Apel Constanța - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de Florin Băncianu în cadrul judecării apelului penal declarat împotriva Sentinței nr. 568 din 9 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Constanța. Autorul excepției a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000

privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, infracțiune pedepsită cu închisoare de la 10 la 12 ani.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispoziția legală criticată contravine prevederilor constituționale ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 124, privind înfăptuirea justiției, ale art. 125, care reglementează statutul judecătorilor, precum și celor ale art. 126, privind instanțele judecătorești. Se susține că textul criticat instituie un regim discriminatoriu pentru destinatarii legii penale care săvârșesc infracțiuni intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani. În opinia autorului excepției, ceea ce trebuie să primeze nu este pedeapsa prevăzută de lege, ci aceea stabilită de judecător în funcție de pericolul social concret al faptei, de persoana făptuitorului și de celelalte criterii generale de individualizare a pedepsei prevăzute de Codul penal. Or, pentru a proceda la o justă individualizare a pedepsei, judecătorul trebuie în mod necesar să aibă la îndemână și controlul suveran asupra modalităților de executare a acesteia. Atâta timp cât capacitatea judecătorului de a proceda la individualizarea pedepsei este îngrădită de limitări în abstracto venind din partea legiuitorului, se produce o iremediabilă contradicție între scopul represiunii penale și capacitatea actului de justiție de a realiza acest scop, fiind astfel încălcate dispozițiile cuprinse în art. 124 din Legea fundamentală, privind înfăptuirea justiției.

Curtea de Apel Constanța - Secția penală arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că textul atacat nu contravine art. 16 din Constituție, deoarece nu se încalcă nici unul dintre criteriile egalității în drepturi cuprinse în art. 4 alin. (2) din Legea fundamentală, iar egalitatea între cetățeni nu presupune o identitate de tratament juridic. Nu sunt încălcate nici dispozițiile art. 124 din Constituție, deoarece regimul executării pedepselor constituie o problemă de politică penală pe care legiuitorul este singurul îndreptățit să o soluționeze, individualizarea judiciară a pedepsei făcându-se în mod obligatoriu în cadrul individualizării legale. De asemenea, apreciază că dispozițiile constituționale ale art. 125 și 126 nu au incidență în cauză.

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituțional. În acest sens arată că limitarea legală a aplicării suspendării executării pedepsei sub supraveghere nu încalcă sub nici un aspect principiul egalității în drepturi a cetățenilor. Se apreciază că regimul executării pedepselor constituie o problemă de politică penală pe care organul legislativ este abilitat să o soluționeze în funcție de împrejurările concrete existente la un anumit moment. Prin textul de lege criticat s-a urmărit instituirea unui tratament penal mai sever pentru acele categorii de infracțiuni apreciate de legiuitor ca fapte cu un grad de pericol social ridicat. Totodată, apreciază că dispozițiile art. 125 și 126 din Constituție, invocate de asemenea în motivarea excepției, nu au incidență în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, care au următorul cuprins: "Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum și în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 182, art. 183, art. 197 alin. 1 și 2 și art. 267^1 alin. 1 și 2. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi dispusă în cazul infracțiunii de furt calificat prevăzute la art. 209 alin. 3, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani."

Aceste dispoziții sunt considerate de autorul excepției ca fiind neconstituționale în raport cu prevederile constituționale ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 124, privind înfăptuirea justiției, ale art. 125, care reglementează statutul judecătorilor, precum și cele ale art. 126, privind instanțele judecătorești.

Examinând excepția de neconstituționalitate, se constată că art. 86^1 alin. 3 din Codul penal reglementează limitativ cazurile în care nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Aceste cazuri privesc infracțiunile "intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum și în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 182, art. 183, art. 197 alin. 1 și 2 și art. 267^1 alin. 1 și 2". În teza a doua a alin. 3 al art. 86^1 legiuitorul a prevăzut o excepție de la cazurile menționate mai sus, și anume: "Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi dispusă în cazul infracțiunii de furt calificat prevăzute la art. 209 alin. 3, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani." Prin aceste reglementări legiuitorul a restrâns aplicarea măsurii de individualizare a pedepsei constând în suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în sensul că aceasta nu mai poate fi dispusă în cazul persoanelor care au săvârșit cu intenție infracțiunile menționate în textul de lege. Legiuitorul a exclus astfel de la beneficiul măsurii prevăzute în art. 86^1 alin. 3 din Codul penal pe acei infractori care au săvârșit infracțiuni intenționate grave sau infracțiunile de violență prevăzute în art. 182, art. 183, art. 197 alin. 1 și 2 și art. 267^1 alin. 1 și 2 din Codul penal, în scopul evitării riscului la care societatea s-ar expune prin lăsarea în libertate a anumitor categorii de condamnați.

Asupra constituționalității dispozițiilor art. 86^1 alin. 3 din Codul penal Curtea s-a mai pronunțat prin numeroase decizii, dintre care menționăm:

Decizia nr. 116 din 15 iunie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 21 iulie 2000,

Decizia nr. 131 din 6 iulie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000, precum și

Decizia nr. 240 din 27 mai 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 24 iunie 2004. Curtea Constituțională a respins toate excepțiile de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile de lege în discuție, subliniind că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este creată de legiuitor și pusă la dispoziția instanței ca mijloc de individualizare judiciară a executării pedepsei. Ea conferă inculpatului numai o vocație, iar nu un drept de a beneficia de această măsură. Fiind o creație a legiuitorului, este firesc ca acesta să determine nu numai condițiile, dar și sfera de incidență a acestei măsuri, respectiv să excludă de la această măsură persoanele care au săvârșit infracțiuni deosebit de grave sau infracțiuni de violență care vădesc o periculozitate aparte a infractorului.

În ceea ce privește susținerea autorului excepției în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt contrare principiului egalității în drepturi, prin

Decizia nr. 240 din 27 mai 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 24 iunie 2004, Curtea Constituțională a statuat că, "deși prin prevederile [...] art. 86^1 alin. 3 din Codul penal legiuitorul a restrâns aplicarea măsurii de individualizare a pedepsei, în sensul că nu poate fi dispusă în cazul persoanelor care au săvârșit, cu intenție, infracțiunile menționate de acest text de lege, aceasta nu contravine însă prevederilor constituționale ale art. 16, deoarece limitarea legală a aplicării suspendării sub supraveghere nu încalcă nici unul dintre criteriile egalității în drepturi. Drepturile fundamentale reprezintă o constantă a personalității cetățeanului, o șansă egală acordată fiecărui individ și, din această cauză, principiul egalității cuprinde egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, iar nu egalitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetățeni în comparație cu alta. În această situație este evident că regimul pedepselor constituie o problemă de politică penală, pe care organul legislativ este singurul îndreptățit să o soluționeze în funcție de împrejurările existente la un moment dat în domeniul criminalității. Prin măsurile instituite în condițiile art. 86^1 alin. 3 din Codul penal s-a urmărit în exclusivitate instituirea unui tratament penal mai sever pentru acele categorii de infracțiuni apreciate de legiuitor ca fapte cu un grad de pericol ridicat. În asemenea condiții încălcarea principiului egalității s-ar putea pune în discuție numai dacă reglementarea unei astfel de măsuri ar crea discriminări între cetățeni, potrivit criteriilor stabilite de legiuitorul constituant. Dispozițiile art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui".

În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 124 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți", Curtea a reținut, prin decizia menționată mai sus, că acestea trebuie corelate cu dispozițiile alin. (1) și (3) ale aceluiași articol, potrivit cărora "Justiția se înfăptuiește în numele legii" și "Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii". Din această perspectivă, susținerea autorului excepției potrivit căreia judecătorul ar trebui să facă o individualizare a modului de executare a pedepsei, fără limitările în abstracto impuse de lege, apare ca neîntemeiată. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere fiind o creație a legiuitorului, este firesc ca acesta să determine nu numai condițiile, dar și sfera de incidență a acestor măsuri, respectiv să excludă de la aceste măsuri persoanele care au săvârșit infracțiuni deosebit de grave sau infracțiuni de violență care vădesc o periculozitate aparte a infractorului.

Aceste argumente care au fundamentat soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 86^1 alin. 3 din Codul penal își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea acestei jurisprudențe a Curții Constituționale.

Cât privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86^1 alin. 3 din Codul penal față de art. 125 privind "Statutul judecătorilor" și art. 126 referitor la "Instanțele judecătorești" din Legea fundamentală, se constată că acestea nu au relevanță în cauză.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

în numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de Florin Băncianu în Dosarul nr. 1.070/P/2004 al Curții de Apel Constanța - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 mai 2005.