Decizia nr. 144/2005

Articolul 2

și art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă au următorul cuprins:

- Art. 2: "Tribunalele judecă:

1. în primă instanță:

a) procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani;

b) procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară;

b^1) conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe;

c) procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel;

d) procesele și cererile în materie de creație intelectuală și de proprietate industrială;

e) procesele și cererile în materie de expropriere;

f) cererile pentru încuviințarea, nulitatea sau desfacerea adopției; [...]

i) cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale;

j) cererile pentru recunoașterea, precum și cele pentru încuviințarea executării silite a hotărârilor date în țări străine;

2. ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță:

a) în cererile de divorț;

b) în cererile de împărțeală judiciară, cu excepția celor care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului;

c) în cererile privind raporturile personale dintre părinți și copiii minori;

d) în cererile privind filiația;

e) în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;

3. ca instanțe de recurs, recursurile în cazurile expres prevăzute de lege. ";

- Art. 299 alin. 3: "În situațiile în care, potrivit dispozițiilor prezentului cod sau ale legii speciale, încheierile sau alte hotărâri pronunțate de instanțele judecătorești sunt supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competența instanței imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea în cauză sau, după caz, de competența instanței expres prevăzute de lege."

Articolul II

din Legea nr. 195/2004

are următorul cuprins: "(1) Recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronunțării lor și aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se trimit spre judecată instanțelor imediat superioare celor care au pronunțat hotărârea în primă instanță.

(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și care au ca obiect hotărâri prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecată curților de apel.

(3) Recursurile prevăzute la alin. (1) și (2), a căror admisibilitate în principiu nu a fost examinată până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se scot de pe rol și se trimit, pe cale administrativă, instanțelor devenite competente să le judece, iar în cazul în care admisibilitatea în principiu a fost examinată, se trimit prin declinarea competenței, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără citarea părților."

Autorul excepției consideră că dispozițiile legale criticate încalcă următoarele prevederi constituționale: art. 1 privind statul român, art. 4 privind unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 124 privind înfăptuirea justiției și art. 126 privind instanțele judecătorești.

În opinia autorului sunt încălcate, de asemenea, și prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, art. 14 privind interzicerea discriminării și art. 17 privind interzicerea abuzului de drept, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și prevederile art. 1 privind libertatea și egalitatea în demnitate și în drepturi, art. 2 privind egalitatea în drepturi și interzicerea discriminării, art. 6 privind recunoașterea calității de subiect de drept, art. 7 privind egalitatea în fața legii și protecția împotriva oricărei discriminări, art. 8 privind accesul efectiv la instanțele judiciare, art. 10 privind procesul echitabil, art. 11 privind prezumția de nevinovăție și art. 30 privind interpretarea Declarației, din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

1. Obiectul cauzei în care a fost ridicată excepția îl constituie recursul împotriva hotărârii Judecătoriei Galați prin care s-a respins o contestație la executare, recurs a cărui soluționare, la momentul declarării sale, era de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit

art. I pct. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă. În urma aprobării cu modificări și completări a acestui act normativ prin

Legea nr. 195/2004 , recursul a fost trimis pe cale administrativă instanței devenite competente să-l soluționeze, respectiv Tribunalului Galați, în conformitate cu dispozițiile

art. II alin. (1) și alin. (3) teza întâi din Legea nr. 195/2004 , prin care se revine de fapt la regulile de competență instituite anterior de dispozițiile art. 2 pct. 3 și art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 : "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia."

Așa fiind, Curtea constată că dispozițiile art. 2 pct. 1 și pct. 2 din Codul de procedură civilă și cele ale

art. II alin. (2) și alin. (3) teza a doua din Legea nr. 195/2004

nu au legătură cu soluționarea cauzei, respectiv cu soluționarea recursului împotriva hotărârii judecătoriei prin care s-a respins o contestație la executare. Or, potrivit dispozițiilor alin. (6) al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate contrară prevederilor alin. (1) al aceluiași articol este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

2. Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 3, ale art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă și ale

art. II alin. (1) și alin. (3) teza întâi din Legea nr. 195/2004 , Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, în considerarea celor ce urmează:

Modificarea reglementării în această materie a fost realizată de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale, fiind impusă de o serie de rațiuni majore, afectate de reglementarea anterioară care instituia competența exclusivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie de soluționare a recursurilor. S-a urmărit astfel o mai bună administrare a justiției, o deplină realizare a accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil.

Noua soluție legislativă nu instituie nici o discriminare și, ca atare, nu contravine principiului egalității de tratament.

Consacrarea posibilității de a exercita o cale de atac împotriva soluției de trimitere a dosarului, pe cale administrativă sau prin încheiere de declinare de competență, la instanța devenită competentă potrivit noii reglementări ar fi fost nu doar neproductivă, ducând la tergiversarea soluționării cauzei, ci, totodată, inutilă față de caracterul imperativ al normelor în materie de competență.

Așa fiind, nu se poate reține încălcarea nici uneia dintre dispozițiile actelor internaționale invocate și nici a textelor constituționale de referință, mai ales că pretinsa atingere adusă majorității acestora ar putea fi reținută numai mediat, ca o consecință a încălcării principiilor constituționale menționate anterior.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 1 și 2 din Codul de procedură civilă și ale

art. II alin. (2) și alin. (3) teza a doua din Legea nr. 195/2004

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 793/C/2004 al Tribunalului Galați - Secția civilă.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 3, ale art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă și ale

art. II alin. (1) și alin. (3) teza întâi din Legea nr. 195/2004

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 martie 2005.