Decizia nr. 237/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconsti-tuționalitate a prevederilor

art. 16 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Shuai Guifang în Dosarul nr. 3.975/RF/2004 al Tribunalului București - Secția a VIII-a pentru conflicte de muncă și litigii de muncă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. în acest sens arată că textul criticat nu împiedică solicitantul unei forme de protecție umanitare să se adreseze justiției și să se prevaleze de toate garanțiile procesuale. De asemenea, consideră că, fiind vorba de norme procedurale, legiuitorul este liber să reglementeze, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție.

La dosar a fost depus punctul de vedere al Oficiului Național pentru Refugiați, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Arată, în esență, că în analizarea unei noi cereri de acordare a statutului de refugiat se parcurg două etape. Astfel, mai întâi se analizează admisibilitatea unei noi cereri, "în raport de elementele noi invocate de solicitantul de azil sau de transformările de ordin politic, social, militar sau legislativ din țara de origine, de natură a avea consecințe grave pentru solicitant", iar apoi se inițiază procedura de acordare a unei forme de protecție, dacă se constată că noua cerere îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege. În ceea ce privește

art. 17 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , precizează că, "dacă dispoziția de părăsire a țării ar deveni suspensivă și în cazul în care se respinge ca inadmisibilă cererea de acces la o nouă procedură, ar însemna ca solicitantului să i se ofere un mijloc de suspendare la nesfârșit a acestei dispoziții, prin reiterarea cererilor de acordare a accesului la o nouă procedură de acordare a statutului de refugiat".

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 septembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 3.975/RF/2004, Tribunalul București - Secția a VIII-a pentru conflicte de muncă și litigii de muncă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 16 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de recurenta Shuai Guifang într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva sentinței prin care Judecătoria Sectorului 2 București a respins plângerea împotriva hotărârii Oficiului Național pentru Refugiați de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia afirmă că textele de lege criticate vin în contradicție cu prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, cuprinse în art. 21 alin. (3) din Constituție și în art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens susține că

art. 16 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

este neconstituțional, întrucât accesul la o nouă procedură de acordare a unei forme de protecție este permis doar pentru obținerea statutului de refugiat, "fiind exclusă, astfel, cealaltă formă de protecție prevăzută de legea specială, respectiv protecția umanitară condiționată". Consideră că "prin aceasta se încalcă dreptul la un proces echitabil, din moment ce, prin limitarea menționată, este înfrânt dreptul la o nouă cerere de acordare a protecției umanitare condiționate". În ceea ce privește art. 16 alin. (3) lit. a), afirmă că nesocotește dreptul la un proces echitabil, deoarece "accesul la o nouă procedură este condiționat strict și imperativ", pe de o parte, de dovedirea de către solicitant a apariției, pe parcursul soluționării cererii anterioare, a unor elemente noi care, "în virtutea caracterului dinamic al vieții, pot apărea și după încheierea primei proceduri", iar pe de altă parte, prin obligarea solicitantului să facă dovada existenței noilor motive invocate și a imposibilității prezentării lor cu ocazia soluționării cererii anterioare, ceea ce, în opinia autorului excepției, reprezintă "o limitare excesivă a dreptului la apărare al solicitantului, în raport cu specificul probațiunii în cauzele cu refugiați, în care, conform procedurilor prevăzute în Manualul Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, se face aplicarea principiului împărțirii sarcinii probei și a principiului beneficiului dubiului". În motivarea excepției de neconstituționalitate a art. 16 alin. (6) din ordonanța criticată, arată că se încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât "aceeași autoritate administrativă care a respins cererea de acces la o nouă procedură are și posibilitatea de a returna în țara de origine pe solicitantul care a formulat-o, înainte de pronunțarea în cauză, de către instanța de judecată competentă, a hotărârii sale definitive și irevocabile". Aceasta deoarece "anularea dispoziției de părăsire a teritoriului intervine doar în situația admiterii de către autoritatea administrativă a cererii de acces la o nouă procedură, în situația respingerii acestei cereri, solicitantul putând fi oricând îndepărtat de pe teritoriul României".

Tribunalul București - Secția a VIII-a pentru conflicte de muncă și litigii de muncă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, consideră că autorul excepției dă prevederilor

art. 16 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

o interpretare restrictivă. Aceasta deoarece, în realitate, prevederile menționate sunt incidente și în cazul în care partea întrunește condițiile pentru acordarea asistenței umanitare condiționate, titularului cererii de acordare a statutului de refugiat neimpunându-i-se în mod expres să solicite forma de protecție prevăzută în mod subsidiar de legiuitor. În ceea ce privește situațiile intervenite ulterior primei proceduri, arată că "legiuitorul a înțeles să le confere eficiență prin art. 16 alin. (3) lit. b)". În continuare, precizează că și

art. 16 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

este constituțional, apreciind că, "dacă suspendarea dispoziției de a părăsi țara ar interveni și în cazul în care se respinge ca inadmisibilă cererea de acces la o nouă procedură, ar însemna ca petentului să i se ofere un mijloc de suspendare la nesfârșit a acestei dispoziții, prin reiterarea cererilor de acordare a accesului la o nouă procedură".

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând, dintru început, că obiectul acesteia îl constituie, ca urmare a republicării și renumerotării

Ordonanței Guvernului nr. 102/2000 , art. 17 alin. (3) lit. a) și alin. (6). În continuare, observă că din motivarea autorului excepției ar rezultă că, de fapt, dispozițiile contestate ar fi cele ale art. 29 alin. (4) din ordonanță, prin care se stabilește procedura de încetare, retragere sau anulare a protecției umanitare condiționate, fiind posibilă o greșită indicare a obiectului excepției de către autorul acesteia. Făcând însă referire la textele de lege criticate, apreciază că art. 17 alin. (3) lit. a) este constituțional, întrucât prevede "posibilitatea formulării unei a doua cereri pentru acordarea statutului de refugiat și procedura de urmat, reglementându-se, astfel, un beneficiu suplimentar al legii în favoarea străinului, care poate urma, în acest fel, atât procedura administrativă, cât și posibilitatea unei a doua acțiuni în justiție - una vizând admisibilitatea cererii și cea de-a doua, în condițiile acordării accesului la o nouă procedură, privind chiar fondul cauzei". Consideră că nici critica de neconstituționalitate a art. 17 alin. (6) nu este întemeiată, întrucât trebuie avute în vedere prevederile alin. (7) și (8) ale aceluiași articol, prin care se reglementează posibilitatea formulării unei plângeri împotriva hotărârii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o nouă cerere de acordare a statutului de refugiat, plângere care se soluționează conform art. 16 din ordonanță. Conchide că textele criticate au fost edictate "tocmai pentru a asigura un acces lărgit la justiție persoanelor ce solicită una din formele de protecție prevăzute de lege și care au beneficiat, deja, în cadrul unei prime cereri formulate, de dreptul la un proces echitabil".

Avocatul Poporului precizează că, ulterior sesizării Curții Constituționale,

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , cu modificările și completările ulterioare, a fost republicată, dându-se textelor o nouă numerotare, astfel încât art. 16 a devenit art. 17. Apreciază că dispozițiile de lege criticate, referitoare la condițiile în care poate fi depusă o nouă cerere de acordare a statutului de refugiat și la procedura de soluționare a acesteia, "nu opresc, în realitate, părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești și de a se prevala de toate garanțiile procesuale, care condiționează, într-o societate democratică, procesul echitabil". Arată că, "în sensul practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, conceptul de proces echitabil nu implică imperios existența mai multor grade de jurisdicție, a unor căi de atac a hotărârilor judecătorești". În susținerea netemeiniciei excepției de neconstituționalitate, precizează că, prin faptul că legea prevede condițiile în care poate fi depusă o cerere de acordare a statutului de refugiat, se urmărește asigurarea celerității procedurii, având în vedere urgența impusă de natura cauzelor care fac obiectul dispozițiilor legale criticate. Menționează și că, în conformitate cu prevederile

art. 17 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , împotriva hotărârii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o nouă cerere de acordare a statutului de refugiat se poate face plângere la instanța de judecată competentă.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, prevederile

art. 16 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 323/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001. Ulterior sesizării Curții Constituționale,

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004. Cu acest prilej s-a procedat la renumerotarea textelor de lege, art. 16 devenind art. 17. În consecință, obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă art. 17 alin. (3) lit. a) și alin. (6), care are următorul conținut normativ:

- Art. 17 alin. (3) lit. a) și alin. (6): "(3) O nouă cerere de acordare a statutului de refugiat poate fi depusă numai dacă a fost pronunțată o hotărâre definitivă și irevocabilă asupra cererii anterioare și numai dacă sunt îndeplinite alternativ următoarele condiții:

a) pe parcursul procedurii de soluționare a cererii anterioare au apărut elemente noi care nu au putut fi prezentate, din motive neimputabile solicitantului, cu condiția ca aceste elemente să nu fie rezultatul unor acțiuni provocate în scopul obținerii unei forme de protecție din partea statului român. Solicitantul este obligat să facă dovada existenței noilor motive invocate și a imposibilității prezentării lor cu ocazia soluționării cererii anterioare;

[...]

(6) Hotărârea prin care se acordă accesul la soluționarea unei noi cereri de acordare a statutului de refugiat are ca efect și anularea dispoziției de a părăsi teritoriul României, prevăzută în hotărârea anterioară, solicitantul urmând să beneficieze de drepturile prevăzute la art. 14."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție, care prevăd că "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil".

De asemenea, autorul excepției invocă în susținerea acesteia și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, al cărui conținut este următorul:

- Art. 6 paragraful 1: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate sunt în deplină concordanță cu prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3), referitoare la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum și cu cele cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care privesc procesul echitabil și dreptul persoanei de a se plânge unei instanțe. Textele criticate nu conțin interdicții pentru persoanele interesate de a se adresa instanțelor judecătorești și de a se folosi de toate garanțiile procesuale care condiționează, într-o societate democratică, procesul echitabil.

Astfel, critica referitoare la

art. 17 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

nu poate fi reținută, întrucât este eronată afirmația prin care autorul susține că accesul la o nouă procedură de acordare a unei forme de protecție este limitat doar pentru obținerea statutului de refugiat, "fiind exclusă, astfel, cealaltă formă de protecție prevăzută de legea specială, respectiv protecția umanitară condiționată". Dispozițiile criticate trebuie coroborate cu cele ale art. 15 alin. (1) din aceeași ordonanță, în care sunt enumerate soluțiile ce pot fi pronunțate de funcționarii Oficiului Național pentru Refugiați, anume desemnați, în urma analizării cererii de acordare a statutului de refugiat, și anume acordarea statutului de refugiat, acordarea protecției umanitare condiționate sau respingerea cererii de acordare a statutului de refugiat. Rezultă că, în momentul analizării cererii de obținere a statutului de refugiat, funcționarul competent va verifica, mai întâi, întrunirea condițiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din ordonanța criticată și, subsecvent, dacă va constata neîndeplinirea acestora, va aprecia dacă solicitantul nu întrunește condițiile stabilite de art. 5 din ordonanță, necesare pentru acordarea protecției umanitare condiționate. O nouă cerere de acordare a statutului de refugiat va fi soluționată pe baza unui raționament similar, fiind implicită acordarea protecției umanitare condiționate în ipoteza neîntrunirii condițiilor pentru obținerea formei superioare de protecție, adică a statutului de refugiat, dar existând acele condiții pentru acordarea protecției umanitare condiționate. Prin urmare, în realitate, nu poate fi vorba de o limitare a accesului la o nouă procedură de acordare a unei forme de protecție doar la statutul de refugiat, așa cum pretinde autorul excepției.

În ceea ce privește

art. 17 alin. (3) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , se observă că acesta este o normă procedurală, care reglementează una dintre condițiile de admisibilitate a unei noi cereri de acordare a statutului de refugiat. Curtea Constituțională a statuat, cu valoare de principiu, în

Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , că "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege". De altfel, în cazul de față, condiționarea introducerii unei noi cereri de acordare a statutului de refugiat de dovedirea existenței noilor motive invocate și a imposibilității prezentării lor cu ocazia soluționării cererii anterioare este impusă de necesitatea respectării principiului statuat în art. 57 din Constituție, conform căruia "Cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință [...]". Textul de lege criticat transpune esența acestei dispoziții constituționale, înlăturând posibilitatea solicitantului de a beneficia în mod nejustificat de statutul de refugiat, obținut cu rea-credință.

În susținerea criticii de neconstituționalitate a

art. 17 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , autorul afirmă în mod eronat că "anularea dispoziției de părăsire a teritoriului intervine doar în situația admiterii de către autoritatea administrativă a cererii de acces la o nouă procedură, în situația respingerii acestei cereri, solicitantul putând fi oricând îndepărtat de pe teritoriul României". În examinarea excepției, trebuie avută în vedere o interpretare sistematică a conținutului normativ al

Ordonanței Guvernului nr. 102/2000 , autorul ignorând cu desăvârșire dispoziții edificatoare ale acesteia. Astfel, la alin. (7) al art. 17 se prevede că "Împotriva hotărârii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o nouă cerere de acordare a statutului de refugiat se poate face plângere". În ceea ce privește soluționarea acestei plângeri, alin. (8) al art. 17 face trimitere la dispozițiile procedurale cuprinse în art. 16. Acesta din urmă prevede în mod expres, în fraza a doua a alin. (1), că introducerea plângerii suspendă executarea dispoziției de părăsire a teritoriului României. Pe cale de consecință, rezultă că introducerea plângerii împotriva hotărârii pronunțate în noua cerere de acordare a statutului de refugiat suspendă executarea dispoziției de părăsire a teritoriului, inclusiv în situația vizată de autorul excepției.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 17 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată Shuai Guifang în Dosarul nr. 3.975/RF/2004 al Tribunalului București - Secția a VIII-a pentru conflicte de muncă și litigii de muncă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 mai 2005.