Decizia nr. 314/2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 340/2004 12 iulie 2004 (prevederi anume) privind prefectul și instituția prefectului
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokâr Gâbor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Aurelia Rusu - procuror
Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 27 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , excepție ridicată de Centrul de Educație Specială "Speranța" din Timișoara și Fundația de Abilitare "Speranța" din Timișoara în Dosarul nr. 5.032/CA/2004 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza aflându-se în stare de judecată, Curtea acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că la data invocării excepției de neconstituționalitate prevederile
art. 27 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001
erau abrogate, conținutul lor fiind însă preluat în
art. 26 alin. (1) din Legea nr. 340/2004
privind instituția prefectului. Referindu-se la acest din urmă text de lege, apreciază că este neîntemeiată critica autorilor excepției, întrucât se bazează pe o interpretare restrictivă și izolată. În acest sens, precizează că actele administrative pot fi atacate în contencios administrativ de orice persoană vătămată de o autoritate publică într-un drept al său ori într-un interes legitim, această posibilitate nefiind rezervată exclusiv prefectului. Textul de lege criticat preia, în esență, dispozițiile art. 123 alin. (5) din Constituție. Față de cele susținute, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate a
art. 26 alin. (1) din Legea nr. 340/2004
privind instituția prefectului ca neîntemeiată.
La dosar a fost depus punctul de vedere al Consiliului Local al Municipiului Timișoara, prin care se solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În exercitarea atribuțiilor conferite prin lege, consiliile locale adoptă hotărâri a căror legalitate este verificată de prefect, care poate solicita revocarea hotărârii sau o poate ataca în contencios administrativ. Prefectul nu poate cenzura hotărârile autorităților publice locale decât în limita prerogativelor date de lege. În plus, prefectul poate verifica numai legalitatea actelor administrative de autoritate, nu și a celor de gestiune. Consideră că "hotărârile consiliilor locale cu privire la administrarea bunurilor din domeniul public și privat al statului și unităților administrativ-teritoriale, precum și resursele financiare sunt excluse din sfera contenciosului administrativ, caz în care astfel de cereri sunt inadmisibile".
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 26 ianuarie 2005, pronunțată în Dosarul 5.032/CA/2004, Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 27 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 .
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Centrul de Educație Specială "Speranța" din Timișoara și Fundația de Abilitare "Speranța" din Timișoara într-un litigiu de contencios administrativ având ca obiect anularea unei hotărâri a Consiliului Local al Municipiului Timișoara de atribuire a unui teren în folosința gratuită a Universității de Vest Timișoara - Facultatea de Științe Economice.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că
art. 27 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001
este neconstituțional "în măsura în care atribuie în exclusivitate prefectului dreptul de a ataca în contencios administrativ actele administrative emise de autoritățile publice locale și refuză acest drept persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime au fost vătămate prin actul administrativ". Textul de lege criticat, prin limitarea categoriilor de persoane "care pot iniția acțiunea judiciară în controlul de legalitate al actelor administrative", este contrar prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție, ale art. 52 alin. (1) și (2) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obține recunoașterea dreptului sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei, precum și ale art. 126 alin. (6) referitoare la garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice.
Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât reglementarea din
Legea nr. 215/2001 , conform căreia doar prefectul are posibilitatea de a solicita anularea unei hotărâri emise de consiliul local, reprezintă "o procedură instituită de o lege specială, derogatorie de la dreptul comun în materie, care este
Legea nr. 29/1990 , în cadrul căreia nu poate interveni o persoană fizică sau juridică pentru anularea unei hotărâri a cărei legalitate se verifică prin atribuții date prefectului". Apreciază că este "la latitudinea legislativului să adopte legi în domenii speciale de activitate, dacă acestea sunt în deplin acord cu Constituția".
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul precizează că textul criticat a fost abrogat de
art. 44 din Legea nr. 340/2004
privind instituția prefectului, conținutul acestuia fiind preluat în art. 26 alin. (1) din această lege. Guvernul argumentează că "posibilitatea prefectului de a ataca în contencios actele administrative ale autorităților publice, considerate ilegale, reprezintă consecința atribuției prevăzute de lege pentru prefect de a verifica legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autoritățile administrației publice locale și județene, cu excepția actelor de gestiune, (...) atribuție care, în lipsa dreptului la acțiune în contencios, ar fi lipsită de finalitate". Neincluderea în Legea administrației publice locale a unor dispoziții referitoare la posibilitatea altor subiecte de drept - persoane fizice sau juridice - de a ataca în contencios actele autorităților publice locale "este expresia voinței legiuitorului, care, reglementând organizarea și funcționarea autorităților publice locale, a considerat oportun ca această atribuție să fie dată doar prefectului, nu și altor autorități ale administrației publice". Prin Decizia nr. IV din 23 iunie 2003 Curtea Supremă de Justiție a decis că primarul nu are calitatea de a ataca în contencios hotărârile adoptate de consiliul local, acest drept revenind doar prefectului; din decizia citată se desprinde ideea că această imposibilitate se impune primarului, ca autoritate executivă a aceleiași persoane juridice, respectiv consiliul local, decizia nefiind în sensul că acest drept ar aparține în exclusivitate prefectului. De asemenea, precizează că limitele și condițiile exercitării dreptului garantat prin art. 52 alin. (1) din Constituție sunt stabilite în
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , din dispozițiile căreia rezultă că "în acțiunea în contenciosul ce vizează raportul dintre persoanele fizice sau juridice și autoritățile publice poate fi invocată atât vătămarea unui drept sau interes legitim, cât și nelegalitatea actului". În concluzie, Guvernul consideră că textul de lege criticat de către autorul excepției este neconstituțional "în măsura în care atribuie în exclusivitate prefectului dreptul de a ataca în contencios administrativ actele administrative adoptate sau emise de către autoritățile publice locale și refuză acest drept persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime au fost vătămate prin actul administrativ"; într-o altă interpretare, s-ar încălca prevederile constituționale invocate de autorul excepției.
Avocatul Poporului consideră că, în absența opiniei instanței, sesizarea Curții Constituționale nu este legală. Potrivit
art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea acesteia se dispune de instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere ce va cuprinde opinia instanței asupra excepției și punctele de vedere ale părților, însoțite de dovezi.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, prevederile
art. 27 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 . La data ridicării excepției în fața Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ textul criticat fusese abrogat prin
art. 44 din Legea nr. 340/2004
privind instituția prefectului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 21 iulie 2004, conținutul acestuia fiind preluat în art. 26 alin. (1) din aceeași lege. Prin urmare, Curtea Constituțională urmează să se pronunțe asupra
art. 26 alin. (1) din Legea nr. 340/2004
privind instituția prefectului, care are următorul cuprins:
Articolul 26
alin. (1): "În exercitarea atribuției cu privire la verificarea legalității actelor administrative ale autorităților administrației publice locale ori județene, prefectul poate ataca, în fața instanței de contencios administrativ, aceste acte, dacă le consideră nelegale, cu excepția actelor de gestiune. Actul atacat este suspendat de drept."
În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (2), ale art. 52 alin. (1) și (2) și ale art. 126 alin. (6) din Constituție, care au următorul cuprins:
- Art. 21 alin. (1) și (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";
- Art. 52 alin. (1) și (2): "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.
(2) Condițiile și limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.";
- Art. 126 alin. (6): "Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar. Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale."
Din analiza excepției de neconstituționalitate se observă că autorii acesteia susțin că dispozițiile
art. 27 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , preluate de
art. 26 alin. (1) din Legea nr. 340/2004
privind instituția prefectului, "refuză" dreptul de a ataca în contencios administrativ actele administrative emise de autoritățile publice locale persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime au fost vătămate prin asemenea acte. O astfel de critică nu poate fi însă reținută, deoarece autorii excepției dau textului de lege criticat o interpretare restrictivă, desprinsă de cadrul general de reglementare a instituției contenciosului administrativ. Astfel, în conformitate cu prevederile
art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , articol care transpune la nivelul legii dispozițiile art. 52 alin. (1) din Constituție, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public", iar art. 1 alin. (2) din aceeași lege stabilește că "se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept".
Prefectul, în virtutea calității sale de reprezentant al Guvernului pe plan local, are posibilitatea de a ataca în fața instanței de contencios administrativ actele administrative ale autorităților administrației publice locale ori județene, dacă le consideră nelegale. Această atribuție a prefectului se exercită în baza tutelei administrative, care "presupune dreptul de control al Guvernului sau al altei autorități a administrației statului asupra actelor autorităților locale alese, ce funcționează în virtutea principiului autonomiei locale". În acest sens a statuat Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 137 din 7 decembrie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 2 februarie 1995, cu prilejul soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 101 alin. 2 din Legea administrației publice locale nr. 69/1991 . Instituția tutelei administrative își găsește consacrarea la nivel constituțional în art. 123 alin. (5) din Legea fundamentală, care stabilește că "Prefectul poate ataca, în fața instanței de contencios administrativ, un act al consiliului județean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept"; or, textul de lege ce constituie obiectul excepției nu face altceva decât să reia dispozițiile constituționale menționate. În considerentele
Deciziei nr. 137 din 7 decembrie 1994 , Curtea Constituțională a mai reținut că "într-un stat de drept este de neconceput ca un act ilegal al unei autorități locale să nu poată fi atacat în fața instanței judecătorești de către prefect, ca reprezentant al Guvernului, având în vedere misiunea fundamentală a Guvernului de a asigura executarea legilor".
De aceea, este neîntemeiată susținerea că dreptul prefectului de a verifica legalitatea actelor administrative ale administrației publice și de a le ataca în fața instanței de contencios administrativ înlătură dreptul celorlalte persoane, fizice sau juridice, de a se adresa acelorași instanțe pentru a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.
Prin urmare, nu se poate reține critica formulată de autorii excepției, conform căreia
art. 26 alin. (1) din Legea nr. 340/2004
ar nesocoti prevederile art. 21 alin. (1) și (2), ale art. 52 alin. (1) și ale art. 126 alin. (6) din Constituție.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 26 alin. (1) din Legea nr. 340/2004
privind instituția prefectului, excepție ridicată de Centrul de Educație Specială "Speranța" din Timișoara și de Fundația de Abilitare "Speranța" din Timișoara în Dosarul nr. 5.032/CA/2004 al Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 iunie 2005.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prod. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.