Ordin · Ministerul Sănătății / Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului

Ordinul nr. 276

din 4 iulie 200 privind coordonarea activităților de prevenire a abandonului în unitățile sanitare care au în structură secții de nou-născuți și/sau de pediatrie

prezumat în vigoare

Emitent
Ministerul Sănătății / Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 693 din 2 august 2005
Citează
5 acte
Structură
10 articole · 7.213 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/2001

privind înființarea Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție, aprobată și modificată prin

Legea nr. 252/2001 , cu modificările ulterioare, și ale

art. 9, 10, 11, 12, 13 și 14 din Legea nr. 272/2004

privind protecția și promovarea drepturilor copilului,

potrivit prevederilor

art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 168/2005

privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății și ale

art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.432/2004

privind atribuțiile, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului,

ministrul sănătății și secretarul de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului emit prezentul ordin.

Articolul 1

(1)

Direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului din subordinea consiliilor județene sau a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București au obligația de a desemna asistenți sociali care să asigure legătura permanentă cu unitățile sanitare care au în structură secții de nou-născuți și/sau de pediatrie.

(2)

Unitățile sanitare care au în structură secții de nou-născuți și/sau de pediatrie au obligația de a permite accesul neîngrădit în unitățile respective al asistenților sociali desemnați conform alin. (1).

Articolul 2

În vederea formării și pregătirii corespun-zătoare a asistenților sociali sau, după caz, a persoanelor cu atribuții de asistență socială din cadrul unităților sanitare care au în structură secții de nou-născuți și/sau de pediatrie, direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului au următoarele obligații:

a) să organizeze întâlniri periodice sau instruiri semestriale cu asistenții sociali ori, după caz, cu persoanele cu atribuții de asistență socială din unitățile sanitare;

b) să informeze și să pregătească asistenții sociali din unitățile sanitare cu privire la instrumentarea cazurilor care prezintă risc de abandon al copilului;

c) să aducă la cunoștință asistenților sociali din unitățile sanitare cadrul normativ existent în domeniul protecției drepturilor copilului, instrumentele și procedurile de lucru utile în activitățile de prevenire a abandonului sau părăsirii copilului în maternități, prestațiile sau serviciile la care pot avea acces gravidele/mamele care prezintă risc;

d) să faciliteze participarea asistenților sociali din unitățile sanitare la cursuri de formare profesională continuă.

Articolul 3

Asistenții sociali sau, după caz, persoanele cu atribuții de asistență socială din cadrul unităților sanitare, desemnați în condițiile legii, au obligația de a sesiza în termen de 24 de ore, telefonic sau în scris, asistenții sociali desemnați de direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului, cu privire la existența oricărei situații de risc de abandon al copilului.

Articolul 4

Asistenții sociali sau persoanele cu atribuții de asistență socială din unitățile sanitare care au în structură secții de nou-născuți și/sau de pediatrie au următoarele atribuții principale:

a) mențin permanent legătura cu asistenții sociali desemnați de direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului;

b) efectuează sesizările prevăzute de

Legea nr. 272/2004 , privind cazurile copiilor care prezintă risc de abandon;

c) participă la consilierea gravidei/mamei înainte și după actul nașterii, asigurând informarea acesteia cu privire la drepturile și obligațiile care îi revin conform legii;

d) sprijină mama în vederea realizării demersurilor legate de întocmirea actului de naștere a copilului;

e) asigură întocmirea documentației necesare în scopul preluării copilului în regim de urgență în sistemul de protecție a copilului, în termenul prevăzut de

Legea nr. 272/2004 .

Articolul 5

În scopul asigurării activităților de prevenire a abandonului în maternități, asistenții sociali desemnați de direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului au următoarele atribuții principale:

a) asigură consilierea gravidei/mamei înainte și după actul nașterii;

b) asigură preluarea copilului în evidența direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, precum și monitorizarea acestor cazuri;

c) participă la întocmirea documentației pentru preluarea copilului în sistemul de protecție;

d) asigură preluarea de urgență a copilului în sistemul de protecție, conform

art. 11 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 , pe baza sesizării unității sanitare în care a fost abandonat copilul.

Articolul 6

Asistenții sociali din cadrul serviciilor publice de asistență socială, organizate la nivelul municipiilor și orașelor, precum și persoanele cu atribuții de asistență socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale, în a căror rază teritorială se află domiciliul gravidei/mamei, vor urmări ducerea la îndeplinire a tuturor măsurilor privind eliminarea oricărui risc de abandon al copilului în unitățile sanitare.

Articolul 7

Serviciile publice de asistență socială vor asigura informarea corespunzătoare a gravidelor/mamelor cu privire la serviciile de care pot beneficia, în condițiile legii, respectiv: posibilitatea acordării unor servicii și prestații în scopul asigurării menținerii copilului în familie, accesul acestora împreună cu copilul în centre maternale, plasamentul copilului la familia extinsă sau, după caz, la asistentul maternal.

Articolul 8

Direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului au obligația de a monitoriza și de a coordona activitățile privind respectarea dreptului copilului la stabilirea și păstrarea identității sale, precum și cu privire la prevenirea abandonului copilului în maternități.

Articolul 9

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă dispozițiile Ordinului ministrului sănătății și al secretarului de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție nr. 727/6.843/2003 privind prevenirea intrării copiilor în dificultate sau în situație de risc și ameliorarea situației medicale a copiilor protejați în centrele de plasament, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 1 octombrie 2003.

Articolul 10

Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul sănătății,
Mircea Cinteză
Secretarul de stat al Autorității Naționale
pentru Protecția Drepturilor Copilului,
Bogdan Adrian Panait
____________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.