Decizia nr. 318/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Rusu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III alin. (1) și (2) din Legea nr. 195/2004

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Costache Rogoz în Dosarul nr. 3.893/2004 al Curții de Apel Bacău - Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 173 D/2005, având ca obiect aceeași excepție, ridicată de Elena Tulbure în Dosarul nr. 3.223/2004 al Curții de Apel Bacău - Secția civilă.

La apelul nominal este prezentă autoarea excepției, prin mandatar Neculai Budău, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate care fac obiectul dosarelor nr. 127 D/2005 și nr. 173 D/2005 au conținut identic, pune în discuție, din oficiu, conexarea dosarelor.

Neculai Budău nu se opune măsurii conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 173 D/2005 la Dosarul nr. 127 D/2005, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, Neculai Budău, pentru autoarea excepției Elena Tulbure, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a excepției, apreciind că prevederile legale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale și nici celor din actele internaționale invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin încheierile din 14 februarie 2005 și 19 ianuarie 2005, pronunțate în dosarele nr. 3.893/2004 și nr. 3.223/2004, Curtea de Apel Bacău - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III alin. (1) și (2) din Legea nr. 195/2004

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Costache Rogoz și de Elena Tulbure în dosarele menționate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prin judecarea recursului de către aceeași instanță care a soluționat calea de atac a apelului, în speță Curtea de Apel Bacău, se încalcă dreptul fiecărei persoane de a fi judecată de o instanță imparțială. Se arată că "a accepta raționamentul contrar, cum că nu ar exista nici o vătămare a persoanei dacă recursul ar fi soluționat de către aceeași instanță de judecată, înseamnă că s-ar crea premisele unei discriminări în fața legii [...]", întrucât unii cetățeni ar putea avea la dispoziție trei grade de jurisdicție, iar alții numai două grade de jurisdicție.

Curtea de Apel Bacău - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate. Se arată că, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituție, "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar diferența dintre apel și recurs este dată de compunerea instanței, de procedura de judecată incidentă în fiecare cale de atac și de efectele hotărârii pronunțate în aceste căi de atac, și nu de instanța care judecă, în speță Curtea de Apel Bacău".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât stabilirea normelor tranzitorii ale

Legii nr. 195/2004

reprezintă o expresie a principiului înscris în art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia atât competența instanțelor judecătorești, cât și procedura de judecată sunt prevăzute prin lege. Se arată totodată că accesul la justiție nu presupune în mod necesar accesul la toate gradele de jurisdicție și la toate nivelurile de instanță, astfel încât judecarea recursului de către o instanță de același nivel cu cea care a soluționat apelul nu încalcă acest drept constituțional. În ceea ce privește pretinsa lipsă a garanțiilor imparțialității instanței se arată că nu poate fi reținută, întrucât aceste garanții sunt conferite de dispozițiile care reglementează statutul magistraților.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate, stabilind competența instanțelor de judecată în materia fondului funciar, nu îngrădesc sub nici un aspect liberul acces la justiție, nu încalcă dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, astfel încât excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. III alin. (1) și (2) din Legea nr. 195/2004

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, potrivit cărora: "(1) Hotărârile pronunțate de judecătorii în primă instanță în materia fondului funciar sunt supuse apelului la tribunal și recursului la curtea de apel.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a prezentei legi se trimit la tribunale, iar recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se trimit la curțile de apel. Dispozițiile art. II alin. (3) sunt aplicabile în mod corespunzător."

În motivarea excepției de neconstituționalitate se invocă dispozițiile constituționale cuprinse în art. 20 și 21, referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, respectiv la accesul liber la justiție, dispozițiile art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care reglementează dreptul la un proces echitabil, respectiv dreptul la un recurs efectiv, precum și prevederile art. 6 și 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care consacră dreptul fiecăruia de a i se recunoaște personalitatea juridică, oriunde s-ar afla, respectiv egalitatea în fața legii.

Examinând excepția invocată, Curtea constată că

art. III din Legea nr. 195/2004

cuprinde în alin. (1) dispoziții privind competența instanțelor judecătorești în materia fondului funciar, iar în alin (2) reglementează o situație cu caracter tranzitoriu, determinată de noile reguli de competență astfel instituite, care constă în faptul că aceeași instanță ce soluționase în baza reglementărilor anterioare apelul împotriva hotărârii judecătoriei urmează ca în temeiul noilor reglementări să soluționeze și recursul trimis de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe al cărei rol se afla.

Stabilirea prin dispozițiile criticate a unor noi reguli de competență a instanțelor judecătorești s-a realizat de către legiuitor în temeiul prerogativelor sale constituționale, prevăzute de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite prin lege", fiind determinată de necesitatea deblocării activității de soluționare a recursurilor de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Această instanță, în aplicarea prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003 , avea competență generală în materia recursului civil și, dat fiind numărul mare al cauzelor pe rol, se afla în imposibilitate de a asigura soluționarea acestora în termenul rezonabil impus de art. 21 alin. (3) din Constituție. Faptul că în temeiul noilor dispoziții privitoare la competența instanțelor judecătorești, care sunt de imediată aplicare, recursul a încetat să constituie apanajul exclusiv al Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât aceeași instanță care a soluționat calea de atac a apelului soluționează (într-o compunere diferită a completului) și recursul trimis de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe al cărei rol se afla, nu este de natură să aducă atingere dispozițiilor constituționale, respectiv din actele internaționale invocate în motivarea excepției.

Astfel, textul de lege criticat nu încalcă liberul acces la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, și nici dreptul la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, reglementat de art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu împiedică în nici un fel părțile de a apela la instanțele judecătorești și de a promova căile de atac prevăzute de lege.

Totodată dispozițiile legale ce fac obiectul excepției nu aduc nici o atingere principiului imparțialității instanțelor judecătorești, în contextul dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât judecarea recursului de către aceeași instanță care a soluționat apelul nu constituie în sine o prezumție a lipsei de imparțialitate a judecătorilor care se pronunță asupra recursului. Cele două căi de atac - apelul și recursul - sunt guvernate de reguli procedurale distincte, menite să asigure realizarea dreptului la un proces echitabil, chiar și în situația judecării recursului de către aceeași instanță - în speță curtea de apel - care a judecat, în temeiul normelor de competență anterioare, apelul împotriva hotărârii judecătoriei.

Nu poate fi reținută nici critica formulată în raport de art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care consacră egalitatea în fața legii, întrucât prevederile legale ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate se aplică în mod egal tuturor persoanelor care se află în situația avută în vedere de ipoteza normei în discuție, susținerea în sensul că se creează premisele unei discriminări în fața legii, prin aceea că unii cetățeni ar avea la dispoziție trei grade de jurisdicție, iar alții numai două grade de jurisdicție, fiind fundamentată pe o interpretare eronată a textului de lege criticat.

În ceea ce privește dispozițiile art. 6 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care consacră dreptul fiecăruia de a i se recunoaște personalitatea juridică, oriunde s-ar afla, acestea nu au incidență în cauză.

Întrucât

art. III din Legea nr. 195/2004

nu încalcă nici o dispoziție cuprinsă în reglementările internaționale invocate de autorii excepției, nu se poate reține nici critica formulată în raport de art. 20 din Constituție, referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III alin. (1) și (2) din Legea nr. 195/2004

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Costache Rogoz și Elena Tulbure în dosarele nr. 3.893/2004 și nr. 3.223/2004 ale Curții de Apel Bacău - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iunie 2005.