Decizia nr. 316/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Rusu - procuror

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 9 lit. b) și d) din Legea nr. 156/2000

privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, astfel cum a fost modificată prin

Ordonanța Guvernului nr. 43/2002 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Nadosim M" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 11.292/2004 al Judecătoriei Sectorului 6 București.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza aflându-se în stare de judecată, Curtea acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Consideră că prevederile

art. 9 lit. b) din Legea nr. 156/2000

sunt conforme prevederilor constituționale ale art. 16 și ale art. 41 alin. (1), întrucât alegerea liberă a profesiei și a locului de muncă presupune și îndeplinirea unor condiții de competență și experiență specifice. În ceea ce privește dispozițiile

art. 9 lit. d) din Legea nr. 156/2000 , arată că acestea dau expresie prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție. Astfel, contractele încheiate de agenții de ocupare a forței de muncă cu persoane fizice și organizații patronale din străinătate este necesar să cuprindă oferte ferme de locuri de muncă, deoarece aceste clauze contractuale urmează să fie incluse în contractele individuale de muncă încheiate între cetățenii români și angajatorii străini. În lipsa acestora, contractele individuale de muncă ar fi lipsite de elementele lor esențiale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 decembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 11.292/2004, Judecătoria Sectorului 6 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 9 lit. b) și d) din Legea nr. 156/2000

privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, astfel cum a fost modificată prin

Ordonanța Guvernului nr. 43/2002 .

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de contestatoarea Societatea Comercială "Nadosim M" -S.R.L. din București într-o cauză civilă având ca obiect anularea procesului-verbal de constatare a unei contravenții, întocmit de un inspector din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că

art. 9 lit. b) din Legea nr. 156/2000 , astfel cum a fost modificată prin

Ordonanța Guvernului nr. 43/2002 , încalcă principiul egalității în drepturi a cetățenilor, statuat de art. 16 din Constituție, întrucât creează o discriminare - în ceea ce privește angajarea - între persoanele care au experiență în domeniul forței de muncă și cele care nu au o astfel de experiență. Textul de lege criticat "blochează accesul la angajare pe considerentul experienței" și "pune angajatorul în situația de a încălca dreptul constituțional al persoanei constând în libertatea alegerii locului de muncă", fiind astfel contrar art. 41 alin. (1) din Constituție. Referitor la

art. 9 lit. d) din Legea nr. 156/2000 , astfel cum a fost modificată prin

Ordonanța Guvernului nr. 43/2002 , susține că încalcă dispozițiile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție, care impune statului obligația de a asigura libertatea comerțului și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, deoarece "blochează accesul la activitatea de mediere de preexistența unor contracte".

Judecătoria Sectorului 6 București apreciază că excepția de neconstituționalitate a

art. 9 lit. b) din Legea nr. 156/2000 , astfel cum a fost modificată prin

Ordonanța Guvernului nr. 43/2002 , este întemeiată, întrucât acest text este contrar prevederilor art. 16 și art. 41 alin. (1) din Constituție. Prin textul criticat "se creează o discriminare între persoanele care au experiență în domeniul forței de muncă și cele care nu au experiență în acest domeniu și se blochează accesul la angajare pe considerentul experienței"; "legiuitorul nu a stabilit ce se înțelege prin personal cu experiență în domeniul forței de muncă, astfel încât măsura restrângerii alegerii locului de muncă poate fi aplicată în mod discriminatoriu". Exprimându-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate a

art. 9 lit. d) din Legea nr. 156/2000 , instanța consideră că aceasta este neîntemeiată, dispozițiile de lege criticate fiind conforme cu prevederile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție. Textul de lege ce face obiectul excepției de neconstituționalitate "nu contravine principiilor economiei de piață și nici obligațiilor statului în acest domeniu, prin aceste dispoziții urmărindu-se protecția socială a muncii"; "dacă nu ar exista contracte care să conțină oferte ferme de locuri de muncă, agentul de ocupare a forței de muncă nu ar putea asigura includerea elementelor cu caracter minimal în contractul individual de muncă încheiat între angajatorul străin și angajatul cetățean român".

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În susținerea acestei opinii, arată că

art. 9 lit. b) din Legea nr. 156/2000

nu creează discriminare între persoanele care au experiență și cele care nu au experiență în domeniul forței de muncă, "întrucât principiul egalității cetățenilor în fața legii nu presupune uniformitate, ci faptul că la situații diferite trebuie aplicat un tratament juridic diferențiat, care, în speță, este fundamentat pe desfășurarea, de către agenții de ocupare a forței de muncă, a activității de mediere a angajării cetățenilor români în străinătate". Textul nu este contrar nici prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituție, "întrucât dreptul la muncă nu este îngrădit în situația în care specificul activității desfășurate impune obligativitatea experienței, astfel cum a fost statuată de legiuitor în virtutea atribuțiilor sale". În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a

art. 9 lit. d) din Legea nr. 156/2000 , apreciază că nici aceasta nu este întemeiată. Textul de lege criticat "vizează protecția socială a muncii, necontravenind principiilor economiei de piață și nici obligațiilor pe care statul le are în acest domeniu", iar inexistența unor contracte care să conțină oferte ferme de locuri de muncă "ar conduce la imposibilitatea agentului de ocupare a forței de muncă de a include în contract elementele prevăzute de legiuitor la

art. 10 din Legea nr. 156/2000 ".

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 9 lit. b) și d) din Legea nr. 156/2000

privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate este neîntemeiată.

Legea nr. 156/2000

a fost adoptată "pentru a oferi o protecție socială corespunzătoare cetățenilor români care lucrează în străinătate și pentru a reglementa activitatea agenților de ocupare a forței de muncă". În cuprinsul legii s-au stabilit anumite condiții pe care trebuie să le îndeplinească agenții de ocupare a forței de muncă pentru a putea media angajarea cetățenilor români în străinătate, condiții ce "nu contravin principiilor economiei de piață și nici obligațiilor statului în acest domeniu, prin acest act normativ urmărindu-se protecția socială a muncii". Guvernul susține că, "dacă nu ar exista contracte care să conțină oferte ferme de locuri de muncă, agentul de ocupare a forței de muncă nu ar putea asigura includerea elementelor cu caracter minimal în contractul individual de muncă încheiat între angajatorul străin și angajatul cetățean român". Ținând seama de complexitatea activității pe care o desfășoară cei ce se ocupă de plasarea forței de muncă, cerința referitoare la existența experienței în domeniul forței de muncă este justificată, astfel încât nu se încalcă nici principiul egalității în drepturi a cetățenilor și nici dreptul la muncă al acestora. Prin adoptarea

Ordonanței Guvernului nr. 43/2002

pentru modificarea

Legii nr. 156/2000

privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate "a fost asigurată o mai bună conștientizare și responsabilizare a agenților de ocupare a forței de muncă în străinătate pentru ca serviciile de mediere pe care le desfășoară să fie realizate în mod eficient și operativ".

Avocatul Poporului și-a exprimat opinia în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Dispozițiile

art. 9 lit. b) din Legea nr. 156/2000 , astfel cum a fost modificată prin

Ordonanța Guvernului nr. 43/2002 , "prin condiționarea încadrării unei persoane într-o anumită muncă, de o anumită experiență profesională" nu îngrădesc dreptul la muncă. Precizează că prevederile art. 41 alin. (1) din Constituție "nu pot fi interpretate în sensul că orice persoană, oricând, poate opta pentru exercitarea unei profesii ori a unei meserii sau pentru alegerea oricărui loc de muncă, fără a avea pregătirea și calificarea corespunzătoare". În punctul de vedere se arată că nu poate fi reținută nici critica de neconstituționalitate a

art. 9 lit. b) din Legea nr. 156/2000

prin raportare la art. 16 din Constituție, deoarece "exigența experienței profesionale în vederea încadrării în muncă nu este de natură discriminatorie între cetățeni, întrucât principiul egalității și nediscriminării nu are semnificația instituirii unei uniformități, ci permite ca în situații diferite să se aplice un tratament juridic diferit când acesta se justifică în mod rațional și obiectiv". În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 9 lit. d) din lege, aceasta nu este întemeiată, întrucât "condiționarea prin textul legal criticat a preexistenței unor contracte care conțin oferte ferme pentru locuri de muncă pentru desfășurarea activității de mediere a angajării cetățenilor români în străinătate nu este de natură să contravină libertății comerțului, ci asigură protecția concurenței loiale și creează cadrul favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție".

Președintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 9 lit. b) și d) din Legea nr. 156/2000

privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 4 august 2000, astfel cum a fost modificată prin

Ordonanța Guvernului nr. 43/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 5 august 2002, aprobată și modificată prin

Legea nr. 592/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 7 noiembrie 2002. Cuprinsul textelor de lege criticate este următorul:

- Art. 9 lit. b) și d): "Agenții de ocupare a forței de muncă pot desfășura activitatea de mediere a angajării cetățenilor români în străinătate dacă îndeplinesc următoarele condiții:

(...)

b) au încadrat în muncă personal cu experiență în domeniul forței de muncă;

(...)

d) au încheiat cu persoane juridice, persoane fizice și organizații patronale din străinătate, după caz, contracte care conțin oferte ferme de locuri de muncă;".

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16, ale art. 41 alin. (1) și ale art. 135 alin. (2) lit. a). Din motivarea excepției însă, în ceea ce privește art. 16 din Constituție, rezultă că autorul acesteia își raportează critica doar la prevederile alin. (1) al acestui articol. Cuprinsul textelor constituționale invocate este următorul:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 41 alin. (1): "Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.

Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă.";

- Art. 135 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;".

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

Legea nr. 156/2000

privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate impune agenților de ocupare a forței de muncă îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 9, necesare pentru desfășurarea activității de mediere a angajării cetățenilor români în străinătate. Potrivit susținerilor autorului excepției, condiția stabilită la art. 9 lit. b) privind încadrarea de personal cu experiență în domeniul forței de muncă este neconstituțională prin aceea că, pe de o parte, creează o discriminare la angajare între cetățenii care au experiența cerută și cei care nu au dobândit o asemenea experiență, iar pe de altă parte, îngrădește libertatea alegerii locului de muncă. Curtea constată că, în realitate, dispoziția de lege criticată nu instituie nici privilegii, nici discriminări între cetățeni, astfel încât nu se poate susține că ar încălca principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituție, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetățenii aflați în situații identice. Sub acest aspect Curtea Constituțională a reținut în mod constant că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. În plus, așa după cum Curtea Constituțională a statuat, de exemplu în

Decizia nr. 233 din 25 mai 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 5 iulie 2004, "Libertatea alegerii profesiei, a meseriei și a locului de muncă nu înseamnă că orice persoană, oricând și în orice condiții, poate exercita profesia sau meseria pe care o dorește. Alegerea profesiei și a meseriei presupune, înainte de toate, pregătirea și calificarea corespunzătoare în vederea exercitării acestora". Din această perspectivă, nici prin raportare la prevederile art. 41 alin. (1) din Constituție nu se poate susține că este neconstituțională condiționarea instituită prin dispozițiile

art. 9 lit. b) din Legea nr. 156/2000 .

În legătură cu neconstituționalitatea

art. 9 lit. d) din Legea nr. 156/2000

Curtea constată că obligația agenților de ocupare a forței de muncă de a încheia cu persoane juridice, persoane fizice și organizații patronale din străinătate contracte care conțin oferte ferme de locuri de muncă se justifică prin scopul însuși al

Legii nr. 156/2000 , acela de a asigura protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate.

Așa fiind, nu pot fi reținute susținerile autorului excepției în sensul cărora aceste prevederi sunt contrare art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție. Curtea observă că textul de lege criticat dispune chiar în sensul prevederii constituționale invocate, dând astfel expresie preocupării statului privind asigurarea protecției concurenței loiale și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 9 lit. b) și d) din Legea nr. 156/2000

privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, excepție ridicată de Societatea Comercială "Nadosim M" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 11.292/2004 al Judecătoriei Sectorului 6 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iunie 2005.