Decizia nr. 326/2005

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 41/1997

privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, excepție ridicată de Societatea Comercială "Termoelectrica" - S.A. București în Dosarul nr. 4.084/2004 al Tribunalului București - Secția a VI-a comercială.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 9 iunie 2005, fiind consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile

art. 57 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 14 iunie 2005.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 februarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 4.084/2004, Tribunalul București - Secția a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 41/1997

privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, excepție ridicată de Societatea Comercială "Termoelectrica" - S.A. București într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni prin care se solicită obligarea autorului excepției la plata penalităților pentru executarea cu întârziere a plății unor prestații de transport.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că este neconstituțional textul " art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 41/1997

[...] prin care s-a aprobat Regulamentul de transport pe căile ferate din România, regulament care, prin prevederile art. 93.1, coroborate cu art. 87.1 și art. 87.2, este contrar normelor constituționale", întrucât creează "un privilegiu nepermis" operatorului de transport feroviar. Se susține în acest sens că, potrivit reglementărilor legale criticate, "termenul de acțiune al căii ferate [contra beneficiarilor transportului efectuat] este de 3 ani, în timp ce termenul de prescripție a dreptului la acțiune [...] contra căii ferate este de 1 an". Tot astfel, autorul excepției arată că art. 58 din Convenția cu privire la transporturile internaționale feroviare prevede că "termenul de introducere a acțiunilor judecătorești împotriva căii ferate, cât și acțiunile acesteia împotriva expeditorilor și destinatarilor este de un an". În consecință, se apreciază că "atât reclamanta, cât și pârâta sunt persoane juridice de drept privat român și trebuie să se bucure de o protecție egală din partea legii și sub aspectul termenului special de prescripție a dreptului la acțiune". Totodată, se consideră că, în conformitate cu "principiul simetriei obligațiilor și din rațiuni de egalitate de tratament juridic [...], termenul special de prescripție a dreptului de acțiune de 1 an izvorât din contractul de transport trebuie să fie aplicabil și acțiunilor căii ferate contra expeditorului/destinatarului/ beneficiarului". În consecință, se consideră a fi încălcate prevederile art. 16 alin. (1) și (2) și ale art. 44 alin. (2) din Constituție. De asemenea, se mai susține că textul criticat încalcă dispozițiile art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și ale art. 26 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice ale omului.

Totodată, în susținerea excepției autorul acesteia invocă și Decizia Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 prin care s-a stabilit că "liberul acces la justiție se realizează numai în respectul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, astfel încât orice excludere care ar avea semnificația încălcării egalității de tratament juridic este neconstituțională".

Tribunalul București - Secția a VI-a comercială consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii instanța arată că "instituția prescripției dreptului la acțiune și termenele în raport cu care se calculează aceasta nu poate fi considerată o încălcare a accesului liber la justiție, ci o expresie a ordinii de drept care presupune finalizarea raporturilor juridice dintre părți într-un termen rezonabil".

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că instituirea unui termen de prescripție special, derogatoriu de la dreptul comun în materia prescripției extinctive, este un atribut al legiuitorului și nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 16 alin. (2) și ale art. 44 alin. (2) din Constituție. De asemenea, se consideră că instituirea unui asemenea termen este "determinată de necesitatea finalizării, cu celeritate, a anumitor situații juridice [și] constituie o expresie a ordinii de drept, care presupune tranșarea raporturilor juridice într-un termen rezonabil".

Totodată, se arată că un asemenea termen special de prescripție a fost prevăzut datorită "specificului normelor cu privire la drepturile, obligațiile și răspunderile administratorului și gestionarilor infrastructurii feroviare, ale operatorilor de transport feroviar și ale beneficiarilor transporturilor efectuate pe căile ferate din România".

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât instituirea unui termen de prescripție special "nu reprezintă o încălcare a Constituției, ci o normă specială care derogă de la cea generală în materia prescripției extinctive". Totodată, Guvernul apreciază că "aplicarea principiului simetriei [în cauza de față] nu are nici un argument valid care ar putea să o facă aplicabilă în contextul dat".

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este inadmisibilă, întrucât dispozițiile legale criticate au fost abrogate prin

art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2005

pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România. În consecință, se consideră că, "în condițiile în care textul de lege criticat pentru neconstituționalitate a fost abrogat, sunt incidente dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora Curtea Constituțională se pronunță numai asupra excepțiilor de neconstituționalitate având ca obiect dispoziții legale în vigoare". Totodată, în acest sens sunt invocate deciziile Curții Constituționale nr. 44 din 23 martie 1999 și nr. 331 din 3 decembrie 2002.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile

art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 41/1997

privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 29 august 1997. Curtea observă că în realitate, așa cum rezultă din motivarea excepției, autorul acesteia contestă constituționalitatea dispozițiilor art. 93.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, astfel cum a fost aprobat prin

Ordonanța Guvernului nr. 41/1997 .

Anterior sesizării Curții Constituționale,

Ordonanța Guvernului nr. 41/1997

a fost abrogată prin dispozițiile

art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2005

pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 31 ianuarie 2005. Curtea reține însă că soluția legislativă inițială, cuprinsă în art. 93.1 din regulament, a fost conservată și preluată de dispozițiile art. 69.1 din regulamentul aprobat prin aceasta din urmă ordonanță. În consecință, potrivit jurisprudenței sale, prin prezenta decizie Curtea urmează a se pronunța cu privire la constituționalitatea acestui text legal, care are următorul cuprins: "69.1. Acțiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie în termen de un an."

Textele constituționale expres invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 16 alin. (1) și (2), precum și cele ale art. 44 alin. (2). Curtea reține că, deși autorul excepției invocă în susținerea acesteia textul întreg al art. 44 alin. (2) din Constituție, în realitate din motivarea formulată rezultă că acesta se referă numai la teza întâi a textului. De asemenea, Curtea observă că autorul excepției face referire în susținerea excepției și la principiul liberului acces la justiție, astfel încât Curtea urmează a reține în analiza sa ca fiind invocate în susținerea criticii de neconstituționalitate și dispozițiile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție.

Dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției au următorul cuprins:

- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 21 alin. (1)-(3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

- Art. 44 alin. (2) teza întâi: "Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular."

Totodată, Curtea constată că, astfel cum rezultă din motivarea excepției de neconstituționalitate, în susținerea acesteia sunt invocate și prevederile art. 7 teza întâi din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ale art. 26 teza întâi din Pactul internațional privind drepturile civile și politice ale omului, ratificat prin

Decretul nr. 212/1974 , publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, și ale art. 58 pct. 1 teza întâi din Apendicele B la Convenția cu privire la transporturile internaționale feroviare din 9 mai 1980, ratificată prin

Decretul nr. 100/1983 , publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 23 din 1 aprilie 1983, aceste texte având următorul cuprins:

- Art. 7 teza întâi din Declarația Universală a Drepturilor Omului: "Toți oamenii sunt egali în fața legii și au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecție a legii.";

- Art. 26 teza întâi din Pactul internațional privind drepturile civile și politice ale omului: "Toate persoanele sunt egale în fața legii și au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală din partea legii.";

- Art. 58 pct. 1 teza întâi din Apendicele B la Convenția cu privire la transporturile internaționale feroviare: "Acțiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie prin trecerea unui an."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

În esență, autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate instituie un termen special de prescripție a dreptului la acțiune în favoarea operatorului de transport feroviar, ceea ce este de natură a încălca principiile egalității, liberului acces la justiție și garantării proprietății private.

Curtea reține că, în sine, textul legal criticat nu conține măsuri de natură a încălca dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, acesta prevăzând doar că acțiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie în termen de un an, text care, de altfel, preia în mod identic prevederile art. 58 pct. 1 teza întâi din Apendicele B la Convenția cu privire la transporturile internaționale feroviare din 9 mai 1980.

Curtea constată însă că invocarea de către autorul excepției a unei anumite practici contradictorii a instanțelor judecătorești cu privire la aplicarea textului art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România nu este relevantă sub aspectul controlului de constituționalitate. Aceasta deoarece, potrivit prevederilor

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional realizează un "control de constituționalitate a legilor și altor acte normative" și, în consecință, nu poate controla interpretarea și aplicarea dată de instanțele judecătorești textelor de lege. Curtea reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (3) din Constituție, "Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale", ceea ce, coroborat cu prevederile art. 329 din Codul de procedură civilă, referitoare la recursul în interesul legii, nu poate duce decât la concluzia că este de competența exclusivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție să asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești.

Curtea constată că dispozițiile art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin

Ordonanța Guvernului nr. 7/2005 , nu încalcă prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție, întrucât stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiție și la un proces echitabil. În acest sens, prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, s-a statuat că judecătorul "«spune dreptul» [...], dar numai în formele și în condițiile procedurale instituite de lege. Pe cale de consecință, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege".

De altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la justiție nu este absolut, "ci este un drept ce poate fi supus unor limitări aduse implicit, cu excepția restrângerilor care aduc atingere chiar substanței dreptului". În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauzele Golder împotriva Regatului Unit, 1975, Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit, 1995, Stubbings și alții împotriva Regatului Unit, 1996, precum și Z. și alții împotriva Regatului Unit, 2001.

În legătură cu susținerile referitoare la îngrădirea accesului liber la justiție prin instituirea termenelor de prescripție, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, de exemplu, prin

Decizia nr. 427 din 18 noiembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003. Prin această decizie s-a statuat că "instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care își produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestui drept constituțional, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile". În cauză, de altfel, așa cum se arată în punctul de vedere comunicat de președintele Camerei Deputaților, Curtea observă că instituirea termenului de prescripție special de un an se impune datorită specificului drepturilor, obligațiilor și răspunderilor ce revin administratorului și gestionarilor infrastructurii feroviare, operatorilor de transport feroviar, precum și beneficiarilor transporturilor efectuate pe căile ferate din România.

În consecință, Curtea constată că dispozițiile legale criticate, deși stabilesc un termen de prescripție mai scurt decât cel general pentru introducerea acțiunii în justiție, nu aduc atingere înseși existenței dreptului și urmăresc un scop vădit legitim.

În ceea ce privește susținerea că dispozițiile legale ar încălca prevederile art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituție, privind garantarea dreptului de proprietate, Curtea reține că aceste dispoziții constituționale nu au incidență în cauză.

Totodată, Curtea constată că nu este întemeiată nici susținerea încălcării prevederilor art. 58 pct. 1 teza întâi din Apendicele B la Convenția cu privire la transporturile internaționale feroviare din 9 mai 1980, întrucât dispoziția legală criticată preia în mod identic textul convenției invocate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin

Ordonanța Guvernului nr. 7/2005 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Termoelectrica" - S.A. București în Dosarul nr. 4.084/2004 al Tribunalului București - Secția a VI-a comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iunie 2005.