Decizia nr. 427/2003

Nicolae Popa - președinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Baltă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Luminița Mari-Jeane Eftimie în Dosarul nr. 938/2003 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

La apelul nominal răspund părțile Tudora Ispas și Florin Naidin, prin reprezentant, lipsind autoarea excepției și celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Părțile prezente solicită Curții Constituționale respingerea excepției ca fiind neîntemeiată, depunând în acest sens note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , arătând că termenul reglementat de acest text de lege nu încalcă dispozițiile constituționale prevăzute de art. 44, referitoare la dreptul de proprietate privată, și invocă jurisprudența Curții Constituționale în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 8 aprilie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 938/2003, Judecătoria Sectorului 4 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Luminița Mari-Jeane Eftimie.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, se arată că prin reglementarea prevăzută de

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

se aduce atingere directă dreptului de proprietate și imprescriptibilității acestui drept, întrucât se limitează expres posibilitatea de a cere în justiție constatarea nulității absolute a unor acte juridice de înstrăinare care au drept obiect imobile preluate în mod abuziv de stat.

Autoarea excepției consideră că argumentul potrivit căruia "justificarea majoră a adoptării acestei prevederi a fost aceea a asigurării securității circuitului civil" este neîntemeiat, acțiunile foștilor proprietari urmând a fi supuse controlului justiției. Se susține că "nu ar plana nici un fel de insecuritate asupra circuitului juridic, a motiva în acest fel adoptarea acestui art. 46 alin. (5) însemnând a suspecta justiția că nu ar fi capabilă să-și îndeplinească rolul, acela de garant al legalității și al statului de drept, conform art. 123 din Constituția României".

Se mai arată că prin instituirea termenului prevăzut de

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , foștii proprietari sunt împiedicați să promoveze acțiuni în justiție în situațiile în care au aflat cu întârziere de existența unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea dispozițiilor legale, din cauza refuzului autorităților care le-au încheiat de a le comunică, fiind nesocotit astfel dreptul de proprietate, drept real imprescriptibil, ocrotit de art. 41 din Constituție.

Judecătoria Sectorului 4 București apreciază că textul de lege invocat nu afectează regimul proprietății, ci pe acela al nulității anumitor acte juridice civile, care, de altfel, fiind reglementat de lege (imprescriptibilitatea acțiunilor în nulitate absolută este prevăzută de

Decretul nr. 167/1958 ), iar nu de Constituție, oferă legiuitorului posibilitatea de a deroga de la normele generale, când situații speciale o impun.

De asemenea, textul atacat nu interzice accesul la justiție ori controlul judecătoresc, ci doar stabilește condițiile de exercițiu al acțiunii în nulitatea unei convenții și limitele în care aceasta poate fi exercitată.

Rămâne la latitudinea legiuitorului de a stabili situațiile în care este oportună limitarea în timp a exercițiului unor acțiuni, în funcție de specificitatea unor domenii, pentru a nu se perpetua la nesfârșit rezolvarea unor situații juridice deosebite și incertitudinea ce planează asupra lor.

În concluzie, instanța apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul arată că dispozițiile

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

dau expresie particularităților specifice regimului juridic al nulității actelor de înstrăinare având ca obiect imobile ce cad sub incidența legii și sunt menite să grăbească clarificarea situației juridice a acestora, prevenind eventualele contestații sau litigii privind titlul juridic în temeiul căruia sunt stăpânite și folosite asemenea imobile.

Derogarea de la dreptul comun în materia prescripției extinctive, prin instituirea unui termen special, în care persoanele interesate se pot adresa autorităților publice, nu reprezintă o încălcare a art. 41 din Constituție, ci o normă juridică specială față de reglementarea generală, impusă de necesitatea tranșării situației juridice a unor imobile.

Prin urmare, se apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că instituirea unui termen derogator de la dreptul comun, înăuntrul căruia o persoană are posibilitatea de a se adresa instanței de judecată, nu încalcă art. 21 din Constituție. Reglementarea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate stabili reguli deosebite în considerarea unor situații speciale.

Pe de altă parte, se apreciază că dreptul fostului proprietar de a i se restitui imobilul se naște în viitor, astfel încât prevederile privind garantarea și ocrotirea proprietății, consacrate de art. 41 din Constituție, se aplică numai după reconstituirea dreptului de proprietate, ca efect al aplicării dispozițiilor

Legii nr. 10/2001 . În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin deciziile nr. 41/2003 și 43/2003.

În ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor art. 123 din Constituție, se precizează că aceste critici sunt nerelevante pentru soluționarea excepției, neavând incidență în cauză.

Se consideră astfel că prevederile

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate,

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituția României, republicată, precum și ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001. Textul legal criticat are următorul conținut:

- Art. 46 alin. (5): "Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Termenul de un an, prevăzut de textul de lege criticat, a fost prelungit succesiv cu câte trei luni, prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, și prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 145/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001.

Autoarea excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 21, 41 și 123 din Constituția României, care, ulterior sesizării, a fost modificată și completată prin

Legea de revizuire nr. 429/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituție, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din data de 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare. Textul constituțional are următorul conținut:

- Art. 21 alin. (1) și (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 44 alin. (1) și (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. [...]";

- Art. 124: "(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii.

(2) Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.

(3) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că dispozițiile

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

au mai fost supuse controlului de constituționalitate, de exemplu, prin

Decizia nr. 33 din 28 ianuarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 5 iunie 2003, și prin

Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003.

Cu acel prilej s-a reținut că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție, a căror stabilire este de competența exclusivă a legiuitorului, soluție ce rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege". În considerentele aceleiași decizii se reține că, pentru situații deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiție să nu fie afectat.

În jurisprudența sa Curtea a constatat că "instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care își produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestui drept constituțional, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. [...]