Decizia nr. 296/2003

Partea prezenta susține ca a dobândit imobilul în litigiu cu respectarea condițiilor prevăzute de

Legea nr. 112/1995

pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, astfel încât, în prezent, este titularul dreptului de proprietate, drept ce este protejat constituțional.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca dispozițiile

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

nu încalcă prevederile constituționale invocate de autoarea excepției, termenul mai scurt prevăzut pentru exercitarea dreptului la acțiunea în constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare având ca obiect imobile care cad sub incidența prevederilor legii fiind justificat de necesitatea asigurării stabilitatii și certitudinii raporturilor juridice.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 31 ianuarie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 6.975/2002, Judecătoria Targu Mures a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Bartok Ana.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arata ca prin instituirea termenului special de prescripție, prevăzut de

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , s-a creat premisa restrângerii dreptului de petiționare, în condițiile în care procedura de restituire a imobilelor este oricum destul de greoaie și îndelungată, și s-a limitat posibilitatea persoanelor îndreptățite în temeiul

Legii nr. 10/2001

de a se adresa instanțelor judecătorești pentru stabilirea legalității.

În opinia autoarei excepției, de vreme ce dreptul comun stabilește termenul de prescripție de 3 ani pentru dreptul la acțiunea în anulare, respectiv imprescriptibilitatea dreptului la acțiunea în constatarea nulității absolute, dispozițiile art. 46 alin. (5), care nu corespund ratiunilor de ordin juridic și social instituite de aceste norme, nu își găsesc justificarea.

Judecătoria Targu Mures apreciază ca dreptul constituțional de petiționare nu este încălcat prin instituirea unor termene, deoarece persoana interesată nu este împiedicată să se adreseze autorităților publice în termenele prevăzute în actele normative.

Derogarea de la dreptul comun în materia prescripției extinctive, prin instituirea termenului de un an și șase luni (prin prelungirea termenului inițial de un an prin ordonanțele de urgenta ale Guvernului nr. 109/2001 și nr. 145/2001), nu reprezintă o încălcare a art. 47 din Constituție, ci constituie o norma juridică specială față de reglementarea generală, necesară pentru clarificarea situației juridice a unor imobile.

În concluzie, instanța apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și solicita respingerea acesteia.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul arata ca dispozițiile

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

sunt menite sa grabeasca clarificarea situației juridice a imobilelor ce cad sub incidența acestei legi și sa curme pentru viitor orice contestații sau procese privind titlul juridic în temeiul căruia sunt stapanite și folosite asemenea imobile.

Derogarea de la dreptul comun în materia prescripției extinctive, prin instituirea unui termen special în care persoanele interesate se pot adresa autorităților publice, nu reprezintă o încălcare a art. 47 din Constituție, ci o norma juridică specială față de reglementarea generală, impusa de necesitatea clarificarii situației juridice a unor imobile.

Prin urmare, se apreciază ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

este neîntemeiată.

Avocatul Poporului considera ca textul legal criticat nu reglementează posibilitatea persoanelor de a adresa petiții autorităților publice, ci se referă la prescripția dreptului la acțiunea în anulare a actelor juridice de înstrăinare. Se apreciază ca textul de lege criticat este conform principiului accesului liber la justiție, invocarea art. 47 din Constituție fiind nerelevanta în cauza.

Accesul liber la justiție se realizează printr-o acțiune prescriptibila într-un termen de 18 luni, finalitatea acestei reglementări fiind aceea de a facilita aplicarea în condiții optime a principiului constituțional menționat, prin asigurarea unui climat de ordine, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilitatii și securității raporturilor juridice civile.

Termenul prevăzut de

Legea nr. 10/2001

garantează accesul efectiv la justiție, asigurând stabilitatea și certitudinea necesare în raporturile juridice, mobilizarea titularilor de drepturi pentru realizarea lor într-un timp mai scurt, cu posibilități mai mari de probare a drepturilor subiective, precum și cu consecințe pozitive pentru asigurarea unei mai bune administrări a justiției.

Se considera astfel ca prevederile

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001. Textul legal criticat are următorul conținut:

- Art. 46 alin. (5): "Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Termenul de un an prevăzut de textul de lege criticat a fost prelungit succesiv, cu câte 3 luni, prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 109/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, și prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 145/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001.

Autorul excepției susține ca dispozițiile legale criticate încalcă următoarele prevederi constituționale:

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 47: "(1) Cetățenii au dreptul să se adreseze autorităților publice prin petiții formulate numai în numele semnatarilor.

(2) Organizațiile legal constituite au dreptul sa adreseze petiții exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă.

(3) Exercitarea dreptului de petiționare este scutită de taxa.

(4) Autoritățile publice au obligația sa răspundă la petiții în termenele și în condițiile stabilite potrivit legii."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea retine ca, în privinta criticii referitoare la liberul acces la justiție, Plenul Curții Constituționale a statuat, prin Decizia nr. 1/1994, ca liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție. S-a considerat ca legiuitorul are competența exclusiva de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege". În considerentele aceleiași decizii se retine ca, pentru situații deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedura, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiție sa nu fie afectat.

Asa fiind, Curtea constata ca instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care își produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natura sa ingradeasca accesul liber la justiție, finalitatea lor fiind, dimpotriva, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestui drept constituțional, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilitatii și securității raporturilor juridice civile.

Exercitarea unui drept de către titularul sau nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigente, cărora li se subsumeaza și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibila. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigente dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anume drept având consecința fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egala măsura.

În condițiile în care, potrivit principiului ca nimeni nu se poate apara invocand necunoașterea legii ("nemo ignorare legem censetur"), titularul unui drept este prezumat ca a avut cunoștința de reglementarea care prevedea ca valorificarea dreptului sau se circumscrie unui anumit termen pe care, de altfel, în aceasta materie, legiuitorul l-a prelungit în doua randuri -, fără a înțelege sa îl respecte, acesta nu are decât a-și imputa propriei lipse de diligenta consecințele negative pe care este ținut să le suporte și catusi de puțin textului de lege criticat.