Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 33/2003

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 46 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

prezumat în vigoare

Data actului: 28 ianuarie 2003
Emitent: Curtea Constituțională
Publicat în: Monitorul Oficial nr. 390 din 5 iunie 2003
Citat de: 18 acte
Citează: 8 acte
Structură: 1 articol · 12.187 caractere
Sursă: legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

Legea nr. 10/2001 8 februarie 2001 (prevederi anume) privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -…

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Balta - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 46 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Ioan Virgil Plesca, Octavian Dumitru Plesca și Vincentiu Sorin Plesca în Dosarul nr. 1.961/2002 al Judecătoriei Sibiu.

Dezbaterile au avut loc în ședința din 21 ianuarie 2003, fiind consemnate în ședința de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 28 ianuarie 2003.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 30 mai 2002, pronunțată în Dosarul nr. 1.961/2002, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 46 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 10/2001

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca textele criticate aduc "o grava atingere prevederilor constituționale referitoare la dreptul de proprietate, respectiv art. 41 din Constituție, dar ceea ce este mai grav încalcă flagrant atât prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție - legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile -, cat și prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție - cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".

Se susține, de asemenea, ca prevederile

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

sunt în contradictie cu dispozițiile Codului civil privind posibilitatea invocarii nulității absolute oricând și de oricine, aceasta fiind imprescriptibila.

Judecătoria Sibiu apreciază excepția ca fiind neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul considera ca excepția este neîntemeiată. Se arata, în acest sens, ca alin. (1) al art. 46 reprezintă - contrar a ceea ce susțin autorii excepției - tocmai o consacrare a principiului neretroactivitatii. Se arata ca alin. (2) al acestui articol nu aduce o reglementare diferita de soluțiile anterioare ale doctrinei și jurisprudenței, ci consacra protejarea dobânditorului cu titlu oneros de buna-credința, asadar o soluție justificată pe considerente de echitate și utilitate socială.

În fine, în ceea ce privește alin. (5) al art. 46, Guvernul considera ca reglementarea derogatorie de la dreptul comun este justificată de principiul asigurării securității circuitului civil al imobilelor avute în vedere prin lege.

Avocatul Poporului apreciază ca dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale, din contra ele confirma aplicabilitatea art. 16 din Constituția României, cu privire la actele juridice de înstrăinare încheiate cu respectarea principiului bunei-credințe și a legilor în vigoare la data înstrăinării.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. 46 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, text de lege care are următorul conținut:

- Art. 46 alin. (1), (2) și (5): "(1) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidența prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.

(2) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu buna-credința.

[...]

(5) Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Textele constituționale invocate de autorii excepției ca fiind incalcate sunt cele ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și ale art. 41.

Examinând criticile de neconstituționalitate referitoare la încălcarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile", Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate, urmând să fie respinse.

Articolul 46

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , recunoscând validitatea actelor juridice de înstrăinare încheiate cu respectarea legilor în vigoare la acea data, consacra riguros, în materia ce face obiectul reglementării, principiul tempus regit actum.

De altfel, asupra constituționalității

art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , raportat la art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 55 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 8 aprilie 2002, statuand ca acest text este constituțional.

Soluția pronunțată în aceasta decizie este valabilă și în aceasta cauza, neintervenind elemente noi de natura sa determine o reconsiderare a jurisprudenței Curții.

În ceea ce privește alin. (2) al

art. 46 din Legea nr. 10/2001 , prin Decizia nr. 191 din 25 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 1 august 2002, Curtea Constituțională, aplicând principiul ocrotirii bunei-credințe și pe cel al aparentei de drept, a decis ca acest text este constituțional, dat fiind ca soluția pe care o consacra nu are nimic novator și, prin urmare, nu poate fi socotit retroactiv.

Atât soluția, cat și considerentele din aceasta decizie sunt valabile și în cauza de fața, neintervenind elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Referitor la alin. (5) al

art. 46 din Legea nr. 10/2001 , Curtea constata ca textul, stabilind prescrierea acțiunii în constatarea nulității absolute, consacra o soluție care nu are nici o legătură cu vreo prevedere constituțională.

Cu privire la raportarea de către autorii excepției a dispozițiilor atacate la prevederi ale Codului civil, Curtea constata ca examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele, astfel ca problema ridicată de autorii excepției excedeaza competentei Curții Constituționale.

Autorii excepției critica textele legale atacate și pe motivul ca acestea ar fi în contradictie cu principiul egalității consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție.

Curtea constata ca motivarea opiniei autorilor excepției privind încălcarea acestei prevederi din Legea fundamentală se margineste la afirmatia ca textele criticate îi privilegiaza "pe cei care au preluat imobilele foștilor proprietari deposedati în mod abuziv"; or, o asemenea argumentare nu îngăduie nici o analiza a existenței unei presupuse inegalitati.

Curtea Constituțională nu se poate substitui autorilor excepției în ceea ce privește motivarea excepției de neconstituționalitate. În acest sens este și practica jurisdicțională a Curții, asa cum rezultă, de exemplu, din Decizia nr. 338 din 18 iulie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 21 iulie 1997, și din Decizia nr. 49 din 23 martie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 20 mai 1999.

În fine, în ceea ce privește susținerea potrivit căreia textele de lege criticate contravin art. 41 din Constituție, Curtea constata ca ocrotirea interesului dobânditorului de buna-credința a fost determinata de ratiuni care vizează asigurarea securității circuitului civil și stabilitatea raporturilor civile. Ne aflam în prezenta unei erori comune a dobanditorilor cu privire la calitatea de proprietar a statului, eroare ce indreptateste o larga prezumție de buna-credința a acestora. Principiul ocrotirii bunei-credințe și cel al aparentei de drept își găsesc aici pe deplin aplicarea, întrucât aceasta eroare comuna a tuturor dobanditorilor s-a bazat pe autoritatea unui act legislativ. De altfel, principiul validării actelor de înstrăinare încheiate de proprietarul aparent al unui imobil este de multă vreme consacrat în jurisprudenta și în doctrina din România și, deopotrivă, în Franța. Condițiile recunoașterii acestei soluții sunt foarte restrictive, dar în cazul de fața sunt întrunite în mod absolut, căci nu poate fi decât de buna-credința cel ce se întemeiază pe o dispoziție a legii.

Curtea constata că nu ne aflam în prezenta unei rezolvari care neagă drepturile adevăratului proprietar, ci transfera aceste drepturi, potrivit unor principii de veche aplicare în dreptul nostru, în domeniul acordării în echivalent banesc a drepturilor respective.

De altfel, asupra constituționalității

art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , raportat la prevederile art. 41 din Constituție, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 191 din 25 iunie 2002, statuand ca aceste dispoziții nu contravin prevederilor constituționale privind protecția proprietății private, fiind în deplina concordanta cu art. 41 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit căreia conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

Atât considerentele, cat și soluția din aceasta decizie sunt valabile și în cauza de fața, neintervenind elemente noi de natura sa determine o reconsiderare a jurisprudenței Curții.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 46 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 10/2001

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 ianuarie 2003.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.