Decizia nr. 372/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Irina Loredana Lăpădat - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Alexandru Vlad Ionescu în Dosarul nr. 3.484/2004 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, Alexandru Vlad Ionescu, personal. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul pe fond.

Autorul excepției solicită Curții Constituționale să constate că

art. 50 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005, produce efecte doar pentru viitor, respectiv de la data republicării legii în Monitorul Oficial al României. Se mai susține, în esență, că prevederile

art. 50 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

încalcă dispozițiile art. 21 alin. (2) și ale art. 53 alin. (2) din Constituție, prin faptul că accesul liber la justiție este îngrădit de instituirea unui termen pentru exercitarea acestuia. De asemenea, în fața instanței de contencios constituțional, autorul excepției mai invocă și încălcarea dispozițiilor art. 20 din Constituție - Tratatele internaționale privind drepturile omului, deoarece, în opinia acestuia, dreptul de acces liber la justiție este un drept fundamental al omului, protejat ca atare de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale, precum și de art. 8 din Declarația universală a drepturilor omului.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 aprilie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 3.484/2004, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Excepția a fost ridicată de Alexandru Vlad Ionescu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, așa cum a fost formulată în fața instanței de judecată, se susține în esență că prevederile

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , [devenit art. 50 alin. (5), în urma republicării], "restrâng în timp exercițiul dreptului de a revendica o proprietate", drept care "este imprescriptibil", contravenind astfel dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (2). Se mai arată că textul de lege criticat contravine condițiilor în care poate interveni restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție.

Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă apreciază că "excepția nu poate fi promovată, în raport de jurisprudența Curții Constituționale".

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul arată că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens se precizează, invocându-se jurisprudența Curții Constituționale în materie, că "instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care își produce efectele aceasta, în special, nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a unui drept constituțional". Se mai arată că în acest fel se previn efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că "instituirea unui termen derogator de la dreptul comun, în care o persoană are posibilitatea de a se adresa instanței de judecată, nu încalcă principiul constituțional al accesului liber la justiție". Se mai arată, invocându-se jurisprudența Curții Constituționale, că "instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care își produce efectele aceasta, nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție (...)".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Așa cum rezultă din Încheierea de sesizare a Curții Constituționale din data de 6 aprilie 2005, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001.

Legea nr. 10/2001

a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005, dându-se textelor o nouă numerotare. Astfel,

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

a devenit art. 50 alin. (5), fără a se modifica soluția legislativă anterioară.

Prin prezenta decizie Curtea urmează să se pronunțe asupra constituționalității acestui text de lege, care are următorul cuprins: "(5) Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Termenul de un an prevăzut de

art. 50 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

a fost prelungit succesiv, cu câte trei luni, prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, și prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 145/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate prevederile contravin dispozițiilor art. 21 alin. (2) și art. 53 din Constituție, al căror conținut este următorul:

- Art. 21 alin. (2): "Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 53 alin. (1): "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește raportarea criticii de neconstituționalitate la dispozițiile art. 20 din Constituție, astfel cum a fost susținută în fața Curții Constituționale cu prilejul dezbaterilor, Curtea observă că acestea nu pot fi primite, întrucât au fost formulate ulterior sesizării instanței de contencios constituțional. Or, potrivit

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate.", iar conform dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, Curtea Constituțională "hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial;". Rezultă, chiar din norma constituțională, că motivarea excepției, cu indicarea dispozițiilor constituționale încălcate prin textul de lege criticat, trebuie făcută anterior sesizării Curții, și anume în momentul ridicării excepției în fața instanței de judecată.

Așadar, Curtea urmează să analizeze constituționalitatea textului de lege criticat doar în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (2) și ale art. 53 din Constituție, invocate în motivarea excepției de neconstituționalitate formulată în fața instanței de fond.

Curtea constată că prevederile

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , devenit art. 50 alin. (5) în urma republicării legii, au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare și la dispozițiile

art. 21 din Constituție. Astfel, prin Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003, s-a reținut că "imprescriptibilitatea, consfințită cu titlu de principiu în legislația civilă, nu este consacrată ca atare în Constituție. Așa fiind, legiuitorul poate, în considerarea unor rațiuni majore, să deroge de la acest principiu, așa cum a procedat prin norma dedusă controlului, fără a îndreptăți calificarea reglementării respective ca fiind neconstituțională". S-a mai arătat în decizia menționată că " art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , [devenit art. 50 alin. (5), în urma republicării], recunoaște dreptul titularului la exercitarea acțiunii în constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor preluate în mod abuziv și asigură posibilitatea de valorificare a acestuia în cadrul unui termen, impus de rațiuni sociale majore, respectiv de evitarea unor stări de incertitudine prelungite în ceea ce privește raporturile juridice civile, precum și de asigurarea stabilității și securității acestora, cu atât mai importante cu cât au ca obiect dreptul de proprietate".

În prezenta cauză autorul excepției mai susține neconstituționalitatea textului de lege criticat prin raportare la dispozițiile art. 53 din Constituție, arătând că nici unul dintre cazurile în care poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți nu justifică restrângerea accesului liber la justiție, în temeiul prevederilor legale criticate.

Curtea constată că aceste susțineri nu sunt întemeiate, deoarece în cauză nu este vorba de o restrângere a exercițiului dreptului de acces liber la justiție al persoanelor interesate, ci, în fapt, de condiționarea exercitării acestui drept de respectarea anumitor termene procedurale.

De asemenea, prin

Decizia nr. 253 din 15 iunie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 12 august 2004, Curtea a reținut că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea anumitor exigențe legale, între care și stabilirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.

Mai mult, dispozițiile legale criticate sunt în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de acces la justiție. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în cauza "Golder contra Regatului Unit", 1975, că "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut", precum și că "există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept".

Soluțiile pronunțate în deciziile anterior menționate, precum și considerentele care au stat la baza acestora își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, întrucât nu au fost aduse elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 50 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Alexandru Vlad Ionescu în Dosarul nr. 3.484/2004 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 iulie 2005.