Decizia nr. 396/2005

Ion Predescu - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Rusu - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305, ale art. 315 alin. 4 și ale art. 316 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Aurelian-Ionel Zanfirescu în Dosarul nr. 114/2005 al Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției prin mandatar, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepției solicită Curții amânarea pronunțării pentru a depune note scrise în susținerea excepției de neconstituționalitate ridicate.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune cererii formulate.

Curtea respinge cererea de amânare a pronunțării formulată de reprezentantul autorului excepției și îi pune în vedere acestuia să depună notele scrise până la terminarea ședinței de judecată.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 din Codul de procedură civilă, arătând că inadmisibilitatea probelor în recurs, altele decât înscrisurile, se aplică tuturor părților în proces, ceea ce nu contravine dispozițiilor art. 16 din Constituție. În acest sens se invocă și

Decizia Curții Constituționale nr. 234 din 5 iulie 2001 . În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 315 alin. 4 și ale art. 316 din Codul de procedură civilă, se apreciază că aceasta este inadmisibilă, potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, întrucât autorul excepției critică faptul că dispozițiile respective nu prevăd și o "aderare la recurs". În subsidiar se arată că prevederile legale criticate nu contravin textelor constituționale invocate în susținerea excepției, și nici art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 martie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 114/2005, Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305, ale art. 315 alin. 4 și ale art. 316 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Aurelian-Ionel Zanfirescu într-o cauză având ca obiect judecarea recursului declarat împotriva unei sentințe prin care s-a soluționat un litigiu de muncă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 305, ale art. 315 alin. 4 și ale art. 316 din Codul de procedură civilă contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16, 21 și ale art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Autorul excepției arată că prin prevederile art. 305 din Codul de procedură civilă "este prohibită, între altele, și administrarea probei cu martori în recurs, fără a se face distincție după cum recursul este sau nu singura cale de atac aflată la dispoziția părților". În consecință, se apreciază că "în cauzele în care recursul este singura cale de atac [...] dispozițiile art. 305 din Codul de procedură civilă instituie o îngrădire a accesului liber la justiție, astfel cum este acesta garantat de Constituție, de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de Declarația Universală a Drepturilor Omului". Totodată, se arată că, anterior modificării

art. 305 din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 59/1993 , "administrarea probei cu martori în recurs era pe deplin admisibilă".

De asemenea, autorul excepției consideră că dispozițiile art. 315 alin. 4 și cele ale art. 316 din Codul de procedură civilă încalcă textul art. 21 din Constituție, întrucât prevăd "imposibilitatea exercitării unei căi de atac - «aderare» - prevăzută de legea procesual civilă expres pentru situația apelului, dar înlăturată în cazul hotărârilor pentru care recursul este singura cale de atac, situație în care recursul este cale devolutivă de atac". În consecință, se consideră că aceste dispoziții "creează o discriminare în raport cu partea care poate declara recurs și în raport cu situația în care exista posibilitatea exercitării apelului", ceea ce este contrar textului art. 16 din Constituție. Totodată, se susține că sunt încălcate și prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.

Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, instanța arată că "recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă și, în principiu, nesuspensivă de executare, prin care se exercită controlul de legalitate asupra hotărârilor recurate". Se apreciază că, în cazul prevăzut de art. 304^1 din Codul de procedură civilă, nu se poate susține că "recursul ar îmbrăca caracterul unei căi ordinare de atac, asemenea apelului, și s-ar confunda cu acesta". Totodată, se arată că, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, condițiile și procedura de exercitare a căilor de atac se stabilesc prin lege, domeniu, de altfel, reglementat de prevederile legale criticate.

Instanța opinează că textele legale considerate a fi neconstituționale "controlează din punct de vedere legal cadrul de judecare a recursului", ceea ce nu este de natură a contraveni principiilor constituționale prevăzute de dispozițiile art. 16 și 21. Totodată, se arată că "atât timp cât legiuitorul nu a reglementat aderarea la recurs, dispozițiile art. 316 din Codul de procedură civilă nu pot fi apreciate ca neconstituționale".

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, se apreciază că, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul "poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, [și, în consecință,] accesul liber la justiție presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a le utiliza, în formele și în modalitățile prevăzute de lege". Totodată, se consideră că dispozițiile criticate urmăresc "instaurarea unui climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21 [din Constituție], prevenindu-se, astfel, abuzurile și asigurându-se protecția drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți". În acest sens se face referire și la jurisprudența Curții Constituționale.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, se arată că textele legale criticate "instituie un tratament juridic egal pentru toate părțile aflate în aceeași situație procesuală, fără nici o discriminare pe criterii arbitrare", ceea ce nu este de natură a încălca prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție. Totodată, Avocatul Poporului apreciază că nici prevederile art. 21 din Constituție nu sunt încălcate, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, este de competența exclusivă a legiuitorului "instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, respectiv reglementarea condițiilor de judecată a recursului". În acest sens este invocată și

Decizia Curții Constituționale nr. 92 din 11 septembrie 1996 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autorul excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 305, ale art. 315 alin. 4 și ale art. 316 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

- Art. 305: "În instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor.";

- Art. 315 alin. 4: "La judecarea recursului, precum și la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanța de recurs, dispozițiile art. 296 sunt aplicabile în mod corespunzător.";

- Art. 316: "Dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol."

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 16 și 21. Curtea observă că, astfel cum rezultă din motivarea excepției, autorul acesteia invocă în susținerea ei numai prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) și ale art. 21 alin. (1)-(3), care au următorul cuprins:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 21 alin. (1)-(3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil."

Totodată, autorul excepției invocă în susținerea acesteia Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referindu-se, în special, la dispozițiile art. 13 ale acesteia privind dreptul la un recurs efectiv, și Declarația Universală a Drepturilor Omului. Textul art. 13 din Convenție are următorul cuprins:

- Art. 13: "Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale."

În esență, autorul excepției de neconstituționalitate apreciază că neaplicarea procedurii de aderare la apel și în ceea ce privește recursul, precum și imposibilitatea de a aduce probe noi în recurs față de judecată în fond, altele decât înscrisurile, sunt de natură a încălca atât prevederile art. 16 alin. (1) și ale art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție, cât și pe cele ale art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

I. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 305 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că prin Decizia nr. 234 din 5 iulie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 7 septembrie 2001, a statuat că "trăsătura esențială a statului de drept o constituie supremația Constituției și obligativitatea respectării legii. Or, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție [devenit art. 126 alin. (2), după revizuirea și republicarea Constituției], «Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege», iar conform art. 128 [devenit art. 129] din Legea fundamentală, «Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii». Din analiza celor două texte constituționale rezultă că reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac se stabilește prin lege [...]. În consecință, dispoziția cuprinsă în art. 305 din Codul de procedură civilă, conform căreia «În instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor», reprezintă o normă prin care se stabilește, în raport cu celelalte dispoziții care reglementează sistemul probelor și cel al căilor de atac, o regulă de bază a judecării recursului. Este, de altfel, semnificativ faptul că, în urma modificărilor și completărilor aduse Codului de procedură civilă prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000 , în prezent recursul este o cale extraordinară de atac. Or, se justifică și din acest punct de vedere deosebirea față de apel în ceea ce privește inadmisibilitatea probelor noi, cu excepția înscrisurilor".

Neexistând elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția acestei decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

II. Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 315 alin. 4 și ale art. 316 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că, astfel cum rezultă din memoriul formulat de autorul excepției, acesta sugerează că soluția problemei pe care o ridică ar fi prevederea explicită în lege a posibilității "aderării la recurs", ceea ce însă ar constitui o completare a Codului de procedură civilă. Or, conform dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea nu poate prin decizia sa să modifice sau să completeze prevederile supuse controlului, excepția, sub acest aspect, fiind inadmisibilă.

Totodată, Curtea reține că în cauză nu se pune o problemă de constituționalitate, ci de aplicare a legii, care este de competența exclusivă a instanțelor de judecată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Aurelian-Ionel Zanfirescu în Dosarul nr. 114/2005 al Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

II. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 315 alin. 4 și ale art. 316 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 iulie 2005.