OUG nr. 140/2005
privind măsurile ce se aplică ca urmare a suspiciunii influenței aviare
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Aprobat prin 1
- Legea nr. 28/2006 28 februarie 2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 140/2005 privind măsurile ce se ap…
Ce face acest act
Are ca temei 2
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
- Legea nr. 103/1996 23 septembrie 1996 (prevederi anume) fondului cinegetic și a protecției vânatului
Având în vedere situația epidemiologică internațională a influenței aviare și suspiciunea de influență aviară pe teritoriul României,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul 1
Pe teritoriul României se intensifică acțiunile de supraveghere a păsărilor sălbatice și domestice prin examene clinice, anatomopatologice și de laborator.
Articolul 2
Ministerele care sunt reprezentate în Comandamentul antiepizootic central au obligația să întreprindă acțiunile specifice cu privire la măsurile de prevenire și combatere a virusului influenței aviare.
Ministerul Sănătății are obligația să asigure stocurile de medicamente necesare eventualelor tratamente curative și vaccinul necesar vaccinării antigripale umane.
Autoritățile administrației publice locale au obligația să asigure neutralizarea deșeurilor de origine animală.
Articolul 3
În scopul diminuării riscului contactului direct al omului cu sursele de infecție ale influenței aviare, se interzice:
a) vânarea exemplarelor din speciile prevăzute de
Legea fondului cinegetic și a protecției vânatului nr. 103/1996 , republicată, pe teritoriul Rezervației Biosferei "Delta Dunării", precum și pe raza administrativ-teritorială a județului Tulcea până în momentul stingerii bolii;
b) vânarea exemplarelor din speciile de păsări prevăzute în
Legea nr. 103/1996 , republicată, pe întregul teritoriu al țării până în momentul stingerii bolii.
În condițiile apariției suspiciunii influenței aviare pe raza administrativ-teritorială a unui județ, președintele Comandamentului antiepizootic central interzice vânătoarea exemplarelor din speciile de mamifere prevăzute de
Legea nr. 103/1996 , republicată, prin decizie, pe teritoriul județului respectiv.
Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), în scopul asigurării monitorizării stării de sănătate a populației de vânat, organele sanitare veterinare stabilesc și solicită gestionarilor fondurilor de vânătoare împușcarea de exemplare.
Autorizarea împușcării în condițiile alin. (3) se face de către gestionarii fondurilor de vânătoare la solicitarea scrisă a organelor sanitare veterinare, împușcarea realizându-se exclusiv de personalul de specialitate al gestionarilor fondurilor de vânătoare, în afara cotei de recoltă.
Articolul 4
Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) și b) constituie infracțiunea de braconaj la vânătoare și se pedepsește conform art. 35 alin. (1) lit. b) din
Legea fondului cinegetic și a protecției vânatului nr. 103/1996 , republicată.
Articolul 5
Sumele necesare asigurării derulării acțiunilor de prevenire și combatere a bolii, precum și cele necesare pentru acordarea de despăgubiri se asigură din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, Gheorghe Flutur p. Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Constantin Lupescu Ministrul sănătății, Gheorghe Eugen Nicolăescu p. Ministrul administrației și internelor, Paul Victor Dobre, secretar de stat Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu București, 10 octombrie 2005. Nr. 140.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.