Decizia nr. 533/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Marilena Mincă - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. 2, art. 171 alin. 1 și 2 și art. 172 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Radu Rîșca în Dosarul nr. 14/2005 al Curții Militare de Apel București.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 26 aprilie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 14/2005, Curtea Militară de Apel București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. 2, art. 171 alin. 1 și 2 și art. 172 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de inculpatul Radu Rîșca într-o cauză penală, cu ocazia soluționării recursului formulat împotriva Deciziei penale nr. 94 din 17 decembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 359/2003 al Tribunalului Militar București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală contravin dispozițiilor art. 16 și art. 124 alin. (2) din Constituție, deoarece inculpatul a pierdut calitatea de militar în cursul judecății și cu toate acestea continuă să fie judecat de instanțele militare și nu de cele civile, "ca toți funcționarii publici", încălcându-se în acest fel egalitatea în drepturi a cetățenilor. De asemenea, se susține că art. 171 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală contravine dispozițiilor art. 24 din Legea fundamentală și ale art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece, prin limitarea obligativității asistenței juridice, apărătorul ales într-o cauză în care asistența este facultativă nu are dreptul să-și exercite atribuțiile acordate de art. 172 din Codul de procedură penală, limitare ce îi afectează dreptul la apărare.

Curtea Militară de Apel București, în exprimarea opiniei sale, prezintă jurisprudența Curții Constituționale relevantă în cauza de față și apreciază că excepția de neconstituționalitate trebuie respinsă ca nefondată pentru toate cele trei texte de lege criticate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că dispozițiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituționale ale art. 16, deoarece se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică. De asemenea, mai arată că dispozițiile art. 171 alin. 1 și 2 și art. 172 din Codul de procedură penală sunt aplicabile atât în cazurile în care asistența juridică este obligatorie, cât și atunci când aceasta este facultativă, nefiind astfel încălcate prevederile art. 24 din Constituție și nici cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Avocatul Poporului arată că dispozițiile legale criticate referitoare la competența de judecată în cazul schimbării calității inculpatului nu contravin sub nici un aspect principiului egalității, atâta timp cât asigură egalitatea cetățenilor în utilizarea lor. În plus, prevederile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală se constituie în norme de procedură care, în temeiul dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, pot fi stabilite exclusiv de legiuitor. Cât privește critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 171 alin. 1 și 2 și art. 172 din Codul de procedură penală, se invocă jurisprudența Curții Constituționale în această materie. Față de cele de mai sus, Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 40 alin. 2, art. 171 alin. 1 și 2 și art. 172 din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

- Art. 40 alin. 2: "Dobândirea calității după săvârșirea infracțiunii nu determină schimbarea competenței, cu excepția infracțiunilor săvârșite de persoanele prevăzute în art. 29 pct. 1.";

- Art. 171 alin. 1 și 2: "Învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecății, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștință acest drept.

Asistența juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat sau mobilizat, elev al unei instituții militare de învățământ, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este arestat chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanța apreciază că învinuitul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.";

- Art. 172: "În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală și poate formula cereri și depune memorii. Lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală, dacă există dovada că apărătorul a fost încunoștințat de data și ora efectuării actului.

Când asistența juridică este obligatorie, organul de urmărire penală va asigura prezența apărătorului la ascultarea inculpatului.

În cazul în care apărătorul învinuitului sau inculpatului este prezent la efectuarea unui act de urmărire penală, se face mențiune despre aceasta, iar actul este semnat și de apărător.

Persoana reținută sau arestată are dreptul să ia contact cu apărătorul, asigurându-i-se confidențialitatea convorbirilor.

Luarea de contact cu apărătorul nu poate fi interzisă la prelungirea duratei arestării de către instanța de judecată, iar la prezentarea materialului de urmărire penală aceasta este obligatorie.

Apărătorul are dreptul de a se plânge, potrivit art. 275, dacă cererile sale nu un fost acceptate; în situațiile prevăzute în alin. 2, 4 și 5, procurorul este obligat să rezolve plângerea în cel mult 48 de ore.

În cursul judecății, apărătorul are dreptul să asiste pe inculpat, să exercite drepturile procesuale ale acestuia, iar în cazul când inculpatul este arestat, să ia contact cu acesta.

Apărătorul ales sau desemnat din oficiu este obligat să asigure asistența juridică a învinuitului sau inculpatului. Pentru nerespectarea acestei obligații, organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate sesiza conducerea baroului de avocați, spre a lua măsuri."

În opinia autorului excepției, dispozițiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală contravin principiului egalității cetățenilor în fața legii, consfințit de art. 16 și art. 124 alin. (2) din Constituție, solicitând judecarea cauzei sale de instanțele civile, iar prevederile art. 171 alin. 1 și 2 și art. 172 din Codul de procedură penală încalcă dreptul constituțional la apărare, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât pe parcursul urmăririi penale apărătorul ales nu a fost lăsat să participe la toate actele efectuate în această fază a procesului penal.

Examinând excepția de neconstituționalitate, se constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Cu privire la dispozițiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională a statuat, prin

Decizia nr. 67 din 13 februarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 21 martie 2003, că acestea contravin prevederilor art. 69 alin. (2) din Constituție, în măsura în care sunt înțelese și aplicate în sensul că senatorii și deputații vor fi judecați de alte instanțe decât instanța supremă, în cazurile în care sesizarea instanței a avut loc anterior datei dobândirii mandatului de parlamentar. Ca urmare a acestei decizii, alin. 2 al

art. 40 a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 26 octombrie 2003, dar numai pentru a cuprinde această situație aparte, reglementată de Constituție și interpretată în acest fel de Curtea Constituțională. Regula însă, menținută în Codul de procedură penală, ca, de altfel, și excepția introdusă ulterior, nu încalcă prevederile constituționale referitoare la egalitatea în drepturi a persoanelor aflate în aceeași situație juridică, deoarece se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei.

În ceea ce privește susținerea că dispozițiile art. 171 alin. 1 și 2 și art. 172 din Codul de procedură penală ar contraveni prevederilor constituționale potrivit cărora "dreptul la apărare este garantat" [art. 24 alin. (1)] și celor în conformitate cu care, "în tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu" [art. 24 alin. (2)], se constată că aceasta nu poate fi reținută. Astfel, raportând prevederile criticate la aceste dispoziții constituționale, Curtea constată că între cele două reglementări nu există nici o contradicție, deoarece art. 171 alin. 1 și art. 172 din Codul de procedură penală reglementează în detaliu însuși principiul constituțional al dreptului la apărare. De aceea, critica autorului excepției, în sensul că a fost lipsit de dreptul la apărare, nu poate fi motivată prin neconstituționalitatea legii, ci, eventual, prin nerespectarea ei, situație care însă intră în competența instanțelor de judecată, iar nu a Curții Constituționale.

Totodată, dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se referă la asistența juridică facultativă, iar excepțiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistența juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituții de cert interes social, care funcționează atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât și în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, în considerarea unor situații speciale ce rezultă din însăși enumerarea cuprinsă în text. În sensul celor arătate, Curtea s-a pronunțat prin deciziile nr. 232/1999, nr. 33/2000 și nr. 124/2001.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. 2, art. 171 alin. 1 și 2 și art. 172 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Radu Rîșca în Dosarul nr. 14/2005 al Curții Militare de Apel București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 octombrie 2005.