Decizia nr. 67/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu de Tribunalul București - Secția a II-a penală în Dosarul nr. 4.733/2001 al acelei instanțe.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 6 februarie 2003 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 13 februarie 2003.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 20 martie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 4.733/2001, Tribunalul București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu de instanța de judecată într-un proces de insulta și calomnie pornit la plângerea prealabilă a persoanei vătămate Sorin Rosca Stanescu împotriva inculpatului Ilie Merce. În cauza în care a fost ridicată excepția inculpatul a dobândit calitatea de deputat după pornirea procesului penal.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispoziția din art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală este contrară tezei a doua din art. 69 alin. (1) din Constituție, care prevede că în cazul în care inculpatul are calitatea de deputat competența aparține Curții Supreme de Justiție, fără a distinge după cum aceasta calitate a persoanei a fost dobandita înainte sau după săvârșirea infracțiunii. Se mai arata ca dispoziția legală criticata este contrară și prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În susținerea acestui punct de vedere se arata ca dispoziția legală criticata vizează competența ratione personae în cazul schimbării calității inculpatului intervenite în cursul judecării.

Prin art. 69 alin. (1) din Constituție, sub titulatura de imunitate parlamentară, au fost reglementate doua măsuri de protecție a deputaților și senatorilor pe durata exercitării mandatului: cea dintâi consta în interzicerea reținerii, arestării, perchezitionarii sau trimiterii în judecata penală ori contravențională fără încuviințarea Camerei din care fac parte; cea de a doua se referă la competența de judecată a Curții Supreme de Justiție în cazul parlamentarului trimis în judecata penală ori contravențională. Rezultă ca aceasta din urma teza reprezintă o continuare a celei dintâi, care reglementează activitățile pentru care deputatul sau senatorul beneficiază de imunitate, precum și procedura ridicării acesteia. Astfel, competența de judecată aparține Curții Supreme de Justiție în cazurile prevăzute în teza întâi, adică după parcurgerea procedurii de ridicare a imunitatii parlamentare. Dacă legiuitorul constituant ar fi dorit sa extindă imunitatea parlamentară și după momentul trimiterii în judecata, ar fi făcut-o în mod explicit, textele referitoare la imunitatea parlamentară cuprinzând enumerari limitative și, prin urmare, de stricta interpretare.

Pe de altă parte, art. 16 alin. (1) din Constituție prevede că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților fără privilegii și discriminări. În realitate, ceea ce se protejeaza prin intermediul art. 69 alin. (1) din Constituție nu este persoana fizica, întrucât aceasta ar contraveni principiului egalității în drepturi a cetățenilor, ci mandatul pe care aceasta persoana îl deține. În consecința, se arata ca art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală, referitor la menținerea competentei instanței, indiferent de schimbarea calității inculpatului, nu contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) și ale art. 69 alin. (1) teza a doua din Constituție. Se invoca în acest sens și deciziile Curții Constituționale nr. 96 din 21 martie 2002 și nr. 235 din 10 septembrie 2002.

Avocatul Poporului arata ca prevederile art. 69 alin. (1) din Constituție instituie regula potrivit căreia senatorii și deputații pot fi trimiși în judecata numai cu încuviințarea Camerei din care fac parte, după ascultarea acestora, iar competența de judecată aparține Curții Supreme de Justiție. În ceea ce privește data comiterii faptei, dispozițiile constituționale nu cuprind nici o condiție restrictiva în acest sens, de unde rezultă ca deputații și senatorii vor fi judecati de cea mai înaltă instanța din sistemul judiciar. Scopul reglementării din art. 69 alin. (1) din Constituție, se arata în continuare, este acela de a proteja pe parlamentari, pe durata exercitării mandatului, împotriva eventualelor abuzuri sau sicane de ordin judiciar, de natura să le stirbeasca independenta în îndeplinirea misiunii cu care au fost investiti de electorat și sa submineze prestigiul Parlamentului. De asemenea, se apreciază ca în cazul în care de la data săvârșirii faptei și până în prezent calitatea unei persoane fizice s-a schimbat, aceasta devenind parlamentar, conform art. 29 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, competența de judecată a faptelor săvârșite de persoana în cauza trebuie să revină Curții Supreme de Justiție. Instanța suprema însă nu poate să paseasca la judecarea cauzei decât dacă sunt respectate condițiile art. 69 alin. (1) din Constituție.

În ceea ce privește dispozițiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală, se apreciază ca acestea sunt în contradictie cu art. 29 pct. 1 lit. a) din același cod, potrivit căruia Curtea Suprema de Justiție judeca în prima instanța faptele săvârșite de senatori și deputați. O asemenea situație s-a creat pentru ca textul art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală a subzistat modificărilor aduse până în prezent Codului de procedura penală. În aceste condiții, se arata ca prevederile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală pot fi considerate constituționale numai dacă sunt interpretate în sensul că schimbarea calității persoanei fizice în parlamentar atrage, în mod obligatoriu, stabilirea competentei de judecată a Curții Supreme de Justiție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , republicată, retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Dobândirea calității după săvârșirea infracțiunii nu determina schimbarea competentei."

În susținerea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia a invocat încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) și ale art. 69 alin. (1) din Constituție, care au următorul cuprins:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 69 alin. (1): "Deputatul sau senatorul nu poate fi reținut, arestat, percheziționat sau trimis în judecata, penală ori contravențională, fără încuviințarea Camerei din care face parte, după ascultarea sa. Competența de judecată aparține Curții Supreme de Justiție."

Curtea constata ca prin art. 69 alin. (1) din Constituție, sub titulatura de Imunitatea parlamentară, au fost reglementate două categorii de măsuri de protecție a deputaților și senatorilor, pe durata exercitării mandatului, împotriva eventualelor abuzuri sau sicane de ordin judiciar, de natura să le stirbeasca independenta în îndeplinirea misiunii cu care au fost investiti de electorat și sa submineze prestigiul Parlamentului.

Cea dintâi măsura de protecție consta în interzicerea reținerii, arestării, perchezitionarii sau trimiterii în judecata, penală sau contravențională, a unui deputat sau senator, fără încuviințarea Camerei din care face parte. Aceasta măsura are ca scop sa împiedice ca un parlamentar să fie privat de posibilitatea de a-și exercită mandatul ca urmare a unor proceduri judiciare represive și arbitrare, inspirate din motive politice.

Enumerand măsurile judiciare supuse încuviințării, textul constituțional nu face nici o distincție în privinta datei comiterii faptelor ce justifica luarea acestor măsuri, de unde rezultă ca el se aplică atât în cazul infracțiunilor și al contravențiilor comise de un deputat ori de un senator în perioada exercitării mandatului, cat și în cazul celor săvârșite înainte de dobândirea calității de parlamentar. Esențial în definirea imunitatii parlamentare este momentul luării măsurii judiciare - moment care trebuie să se plaseze în mod obligatoriu în interiorul duratei mandatului -, și nu data comiterii faptei care a generat măsura, data care poate să fie anterioară alegerii celui în cauza în rândul membrilor Parlamentului.

Pe de altă parte, în înțelesul aceluiași text constituțional, parlamentarul care a fost trimis în judecata înainte de dobândirea mandatului poate să fie judecat în continuare adică în timpul exercitării mandatului - fără să fie necesară ridicarea imunitatii lui.

Cea de a doua măsura de protecție consta în stabilirea competentei de judecată a Curții Supreme de Justiție, în cazul deputatului sau senatorului trimis în judecata, penală sau contravențională. Caracterul protector al acestei norme se releva în aceea ca parlamentarul trimis în judecata este scos de sub jurisdicția instanței căreia i-ar reveni competența potrivit regulilor generale - fiind aparat în acest fel de presiunile și de vrajmasiile locale - și i se da posibilitatea de a fi judecat de Curtea Suprema de Justiție, care, în raport cu poziția pe care o deține în sistemul judiciar, prezintă cele mai înalte garanții de independenta și imparțialitate.

Având în vedere faptul ca art. 69 alin. (1) din Constituție nu face nici o distincție, rezultă ca textul se referă la toate cazurile în care un parlamentar este judecat în timpul exercitării mandatului sau pentru o faptă penală sau contravențională, indiferent de data la care a fost sesizată instanța - înainte sau după dobândirea de către făptuitor a calității de deputat sau senator.

Acest înțeles al prevederilor art. 69 alin. (1) din Constituție rezultă, în egala măsura, din scopul reglementării, căci ar fi lipsit de ratiune să se admită ca legiuitorul constituant a urmărit asigurarea unei judecati impartiale numai pentru parlamentarii trimiși în judecata în timpul exercitării mandatului, iar nu și pentru cei ce se afla în curs de judecată în perioada exercitării mandatului, în temeiul unor acțiuni judiciare pornite anterior.

În aceste condiții, asa cum se retine și în punctul de vedere comunicat de Avocatul Poporului, prevederile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală pot fi considerate constituționale numai dacă sunt aplicate în sensul că schimbarea calității persoanei fizice în parlamentar atrage, în mod obligatoriu, stabilirea competentei de judecată a Curții Supreme de Justiție.

Prevederile art. 69 alin. (1) din Constituția României, privind competența Curții Supreme de Justiție, constituie norme de procedura penală cu statut constituțional. Poziția suprema a Constituției în ierarhia actelor normative are drept consecința și faptul ca legile și celelalte acte cu caracter normativ nu trebuie să contravină Legii fundamentale.

Pe de altă parte, Curtea constata ca este intemeiata și opinia instanței de judecată care a ridicat din oficiu excepția de neconstituționalitate, în sensul că dispozițiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală contravin principiului egalității în drepturi a persoanelor aflate în aceeași situație juridică, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituție.

Tot astfel cum principiul inviolabilitatii parlamentare, consacrat prin prima teza a art. 69 alin. (1) din Constituție, apara, deopotrivă, mandatul parlamentar, independenta Parlamentului, dar și persoana titularului mandatului, norma de competența materială stabilită prin teza a doua a aceluiași text constituțional este menita sa apere nu numai mandatul senatorului sau deputatului judecat pentru o faptă penală, ci și persoana parlamentarului aflat în situația de inculpat într-un proces penal.

Or, în condițiile în care membrii Parlamentului au același statut juridic, compus din aceleași drepturi și obligații, judecarea unora dintre aceștia de către Curtea Suprema de Justiție, iar a altora de către instanțe inferioare - luând în considerare numai data trimiterii în judecata, irelevanta sub aspectul protecției judiciare la care sunt îndreptățiți în mod egal toți parlamentarii - este vadit discriminatorie și deci contrară prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție.

În consecința, revenind asupra jurisprudenței anterioare (deciziile nr. 96/2002 și nr. 235/2002, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 9 mai 2002 și, respectiv, nr. 750 din 15 octombrie 2002), Curtea constata ca dispozițiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală contravin prevederilor art. 69 alin. (2) din Constituție, în măsura în care sunt înțelese și aplicate în sensul că senatorii și deputații vor fi judecati de alte instanțe decât Curtea Suprema de Justiție în cazurile în care sesizarea instanței a avut loc anterior datei dobândirii mandatului de parlamentar, urmând ca în aceste cazuri să se aplice direct norma de procedura consacrată prin Legea fundamentală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de Tribunalul București - Secția a II-a penală în Dosarul nr. 4.733/2001 al acelei instanțe și constata ca dispozițiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care sunt înțelese și aplicate în sensul că senatorii și deputații vor fi judecati de alte instanțe decât Curtea Suprema de Justiție în cazurile în care sesizarea instanței a avut loc anterior datei dobândirii mandatului de parlamentar.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 februarie 2003.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

OPINIE SEPARATĂ

Apreciem ca fiind gresita soluția adoptată cu votul majorității membrilor Curții Constituționale prin Decizia nr. 67 din 13 februarie 2003, considerând ca nici în prezenta cauza nu s-au evidențiat elemente noi, de natura să justifice reconsiderarea jurisprudenței Curții, concretizate în deciziile nr. 96/2002 și nr. 235/2002. Pe baza considerentelor reținute în deciziile anterioare, continuam sa apreciem ca dispozițiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală nu sunt contrare unor prevederi sau principii constituționale.

Dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate prevăd ca "Dobândirea calității după săvârșirea infracțiunii nu determina schimbarea competentei". Exceptarea de la aplicarea acestor dispoziții legale a parlamentarilor înseamnă instituirea unui tratament juridic diferențiat față de celelalte persoane care, după săvârșirea infracțiunii, dobândesc calitatea ce determina competența altei instanțe judecătorești. Or, un asemenea tratament juridic diferențiat este contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție.

Consideram ca soluția adoptată prin Decizia nr. 67/2003 nu este conformă nici cu prevederile art. 69 alin. (1) din Constituție, cel puțin în privinta persoanelor care au fost trimise în judecata înainte de dobândirea calității de parlamentar. Dispozițiile art. 69 alin. (1) din Constituție reprezintă măsuri de protecție a senatorilor și a deputaților împotriva unor eventuale acte procedurale penale abuzive, de natura sa împiedice exercitarea libera a mandatului de parlamentar.

Este adevărat ca aceste dispoziții constituționale nu disting în raport cu data săvârșirii infracțiunii ori a contravenției, dar au în vedere ipoteza în care o persoană urmează a fi reținută, arestata, perchezitionata sau trimisa în judecata, penală ori contravențională, atunci când are calitatea de senator sau de deputat. Condiționarea luării vreuneia dintre măsurile enumerate de încuviințarea Camerei din care face parte persoana vizata are menirea de a asigura controlul parlamentar asupra justificarii legale a măsurii preconizate. Camerele Parlamentului nu au însă dreptul constituțional de a se pronunța asupra măsurii luate înainte ca persoana respectiva sa fi dobândit calitatea de senator sau de deputat.

Competența de judecată a Curții Supreme de Justiție este prevăzută de același alin. (1) al art. 69 din Constituție. Astfel, aceasta dispoziție poate fi aplicată numai în corelare cu tezele anterioare, respectiv în situația în care Camera competența a Parlamentului a încuviințat trimiterea în judecata a unui senator sau deputat.

Consideram ca dispozițiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală nu instituie nici o discriminare neconstitutionala între parlamentari. Persoana care a fost trimisa în judecata penală anterior dobândirii calității de senator sau de deputat se afla într-o situație obiectiv și esențial diferita față de persoana care urmează a fi trimisa în judecata după ce a dobândit aceasta calitate. Conform jurisprudenței constante a Curții Constituționale, ca și celei a Curții Europene a Drepturilor Omului, situația diferita a unor categorii de persoane nu numai ca justifica, ci chiar impune tratamentul juridic diferențiat.

Dispoziția tezei finale a art. 69 alin. (1) din Constituție constituie, într-adevăr, o norma procedurala derogatorie, care se impune a fi aplicată în mod direct, dar numai cu privire la competența de judecată a senatorilor sau a deputaților a căror trimitere în judecata este condiționată de încuviințarea Camerei din care fac parte.

Ideea ca stabilirea competentei de judecată a Curții Supreme de Justiție reprezintă o garanție de independenta și de imparțialitate pare a pune sub semnul intrebarii independenta și imparțialitatea celorlalte instanțe judecătorești. Or, potrivit prevederilor art. 123 alin. (2) toți judecătorii, indiferent de instanța judecătorească la care sunt numiți, sunt independenți și se supun numai legii, iar judecata impartiala este impusa atât de principiile constituționale, cat și de prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice abatere urmând a fi îndreptată pe calea controlului judiciar.