Decizia nr. 473/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Rusu - procuror

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Ludmila Impex Internațional" - S.R.L. din Bistrița în Dosarul nr. 6.953/2004 al Judecătoriei Bistrița.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, avocat Augustin Zegrean, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul autorului excepției solicită admiterea acesteia, susținând oral motivele expuse în notele scrise depuse la instanța de fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 335 din 16 septembrie 2004 . Menționează, de asemenea, că procedura concilierii directe nu constituie o procedură administrativă specială.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 3 martie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 6.953/2004, Judecătoria Bistrița a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Ludmila Impex Internațional" - S.R.L. din Bistrița într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri evaluabile în bani, în materie comercială.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul arată că textul de lege criticat aduce atingere dispozițiilor art. 21 din Constituție, întrucât îngrădește posibilitatea reclamantului de a se adresa direct instanței de judecată pentru apărarea drepturilor sale.

În opinia autorului excepției, principiul accesului liber la justiție, statuat de art. 21 din Constituție, nu poate fi îngrădit, limitat ori condiționat, așa încât nimic nu îl poate împiedica pe reclamant să se adreseze direct instanței de judecată pentru soluționarea litigiului comercial, concilierea prealabilă putând fi eventual facultativă, iar nu obligatorie.

Pe de altă parte, în litigiile comerciale celeritatea este o condiție esențială or, prin textul de lege criticat, se întârzie introducerea acțiunii în justiție.

Totodată autorul excepției susține că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 21 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora "Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite".

Judecătoria Bistrița apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat instituie o procedură extrajudiciară care oferă părților posibilitatea de a preîntâmpina un litigiu. Așa fiind, prin instituirea procedurii prealabile de conciliere legiuitorul nu a urmărit restrângerea accesului liber la justiție, ci instaurarea unui climat de ordine, indispensabil în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale, de exemplu

Decizia nr. 335 din 16 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 19 octombrie 2004.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, reprezentând norme de procedură a căror reglementare este de competența exclusivă a legiuitorului, în temeiul atribuțiilor sale conferite prin dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, și invocă în acest sens

Decizia Curții Constituționale nr. 335 din 16 septembrie 2004 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile apărătorului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 720^1 din Codul de procedură civilă, introduse prin

art. I pct. 224 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, dispoziții care au următorul conținut:

- Art. 720^1: "În procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.

În scopul arătat la alin. 1, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face și prin înmânarea înscrisurilor sub semnătură de primire.

Data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin. 2.

Rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris cu arătarea pretențiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului și a punctului de vedere al fiecărei părți.

Înscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării prevăzute la alin. 2, dovada că de la data primirii acestei convocări au trecut 30 de zile se anexează la cererea de chemare în judecată."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 21 din Constituție, care au următorul conținut:

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite."

Examinând excepția, Curtea Constituțională constată că asupra constituționalității dispozițiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 335 din 16 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 19 octombrie 2004, respingând excepția de neconstituționalitate.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut următoarele:

Dispozițiile privind soluționarea litigiilor în materie comercială, cuprinse în cap. XIV din cartea VI a Codului de procedură civilă, instituie o procedură specială de rezolvare a acestei categorii de litigii ce cuprinde concilierea directă prealabilă dintre părți și o procedură de judecată derogatorie de la dreptul comun.

Potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Sub acest aspect, principiul liberului acces la justiție presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a le utiliza, în formele și în modalitățile prevăzute de lege.

Prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, ca de altfel în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în cadrul unei anumite proceduri, nu s-a urmărit restrângerea accesului liber la justiție de care, în mod evident, cel interesat beneficiază în condițiile legii, ci, exclusiv, instaurarea unui climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21, prevenindu-se astfel abuzurile și asigurându-se protecția drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți. Așa fiind, textul de lege criticat este în deplin acord cu dispozițiile art. 109 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, "În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege [...]". De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor proceduri speciale, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

Mai trebuie menționat că, din ansamblul reglementării, rezultă că, prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, legiuitorul a urmărit să transpună în practică principiul celerității soluționării litigiilor dintre părți - mai pregnant în materie comercială - și să degreveze activitatea instanțelor de judecată. Astfel, rolul normei procedurale criticate este acela de a reglementa o procedură extrajudiciară care să ofere părților posibilitatea de a se înțelege asupra eventualelor pretenții ale reclamantului, fără implicarea autorității judecătorești competente. Față de aceste rațiuni majore, condiționarea sesizării instanței de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnică nu poate fi calificată ca o îngrădire a accesului liber la justiție, în accepțiunea prohibită de prevederile constituționale de referință, atâta timp cât partea interesată poate sesiza instanța judecătorească cu cererea de chemare în judecată.

Curtea reține că dispozițiile art. 21 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora "jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite", nu sunt incidente în cauză, întrucât textul de lege criticat reglementează procedura prealabilă de conciliere în procesele și cererile în materie comercială.

Atât soluția, cât și considerentele cuprinse în această decizie își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, neintervenind elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Ludmila Impex Internațional" - S.R.L. din Bistrița în Dosarul nr. 6.953/2004 al Judecătoriei Bistrița.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 septembrie 2005.