Decizia nr. 557/2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) și ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Florentina Baltă - procuror
Irina Loredana Lăpădat - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) și ale
art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Lydia Marie Catherine Nicolle Ciureș în Dosarul nr. 20.722/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 13 iunie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 20.722/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) și ale
art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Lydia Marie Catherine Nicolle Ciureș.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textele de lege criticate "limitează grav (...) dreptul de proprietate ca drept fundamental al omului", deoarece imobilele ce fac obiect de reglementare al
nu pot fi restituite decât în temeiul prevederilor acestei legi, fiind înlăturată aplicarea dispozițiilor de drept comun în materie de revendicare imobiliară, respectiv art. 480 și următoarele din Codul civil. Se mai arată că
art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
"limitează în timp posibilitatea de a revendica imobilele", potrivit legii speciale, astfel încât prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 11 și 20 din Constituție, raportate la art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la art. 17 din aceeași Convenție și la art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală consideră că "prevederile
art. 1 din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt constituționale".
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că
art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
are natura unei dispoziții introductive, prin care legiuitorul fixează domeniul de aplicare al legii, iar prevederile art. 21 și următoarele din acest act normativ reglementează procedura de restituire în natură sau prin echivalent și instituie un termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a acestuia, în interiorul căruia trebuie notificată persoana juridică deținătoare a imobilului. În opinia Guvernului aceste prevederi de lege nu contravin dispozițiilor art. 1 din primul Protocol adițional al Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, raportat la art. 11 și 20 din Constituție, deoarece, "potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, statele sunt îndrituite să reglementeze exercitarea dreptului de proprietate în concordanță cu interesul general, adoptând în acest sens legile necesare".
Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale. Se arată că
a instituit o procedură administrativă având ca obiect restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu valabil, de către stat sau de către alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, indiferent de destinația lor, iar principiile referitoare la garantarea proprietății private se regăsesc și în dispozițiile acestei legi. Prin urmare, în opinia Avocatului Poporului, prevederile legale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale și obligațiilor ce decurg din tratatele și documentele internaționale pe care statul român și le-a asumat. Se mai arată că prevederile art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu sunt incidente în cauză.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Lege nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 1 alin. (1) și ale
art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005.
Ulterior sesizării Curții Constituționale,
a fost modificată și completată prin titlul I al
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.
a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005. Ca urmare a republicării, art. 21 alin. (1) a devenit art. 22 alin. (1), astfel încât, prin prezenta decizie, Curtea urmează a se pronunța asupra art. 1 alin. (1) și art. 22 alin. (1) din lege, care au următorul cuprins:
- Art. 1 alin. (1): "Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza
asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi.";
- Art. 22 alin. (1): "Persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil."
Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv, cu câte 3 luni, prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, și prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 145/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin art. 11 și 20 din Constituție, raportate la art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la art. 17 din aceeași Convenție și la art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Textele din Constituție invocate ca fiind încălcate au următorul conținut:
- Art. 11: "(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziții contrare Constituției, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituției.";
- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.";
- Art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.";
- Art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilește că: "Nici o dispoziție din prezenta convenție nu poate fi interpretată ca implicând, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfășura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmărește distrugerea drepturilor sau a libertăților recunoscute de prezenta convenție sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi și libertăți decât acelea prevăzute de această convenție.";
- Art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, invocat, de asemenea, ca fiind încălcat, prevede:
"1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociere cu alții.
2. Nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:
În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile art. 1 alin. (1) și ale
art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
contravin dispozițiilor referitoare la protecția proprietății private cuprinse în primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în Declarația Universală a Drepturilor Omului, prin raportare la dispozițiile art. 11 din Constituție - Dreptul internațional și dreptul intern și la dispozițiile art. 20 din Constituție - Tratatele internaționale privind drepturile omului. Se arată în acest sens că textele de lege criticate "limitează grav (...) dreptul de proprietate ca drept fundamental al omului", deoarece imobilele ce fac obiect de reglementare al
nu pot fi restituite decât în temeiul prevederilor acestei legi.
Analizând aceste susțineri, Curtea constată că nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
este o lege specială în materia revendicării imobiliare, prin care legiuitorul a urmărit să evite perpetuarea stării de incertitudine în ceea ce privește situația juridică a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu valabil, de către stat sau de către alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În acest scop a fost instituită, prin art. 21 și următoarele din lege, o procedură administrativă ce are ca scop restituirea în natură a imobilelor - terenuri sau construcții - de către persoana juridică deținătoare, prin decizie sau dispoziție motivată a organelor sale de conducere.
Legiuitorul a circumscris exercitarea dreptului la restituire a imobilelor de respectarea unor termene, cum este și termenul de 6 luni, prevăzut de
art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , în interiorul căruia trebuie trimisă notificarea către persoana juridică deținătoare a imobilului.
Acest termen nu este însă de natură să aducă atingere dreptului de proprietate privată, așa cum susține autoarea excepției de neconstituționalitate, întrucât în jurisprudența Curții Constituționale, de exemplu în
Decizia nr. 344 din 18 septembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 5 noiembrie 2003, s-a statuat că "recunoașterea sine die a posibilității persoanei interesate de a declanșa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietății imobiliare (...)".
De altfel, potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, exercitarea dreptului de proprietate trebuie să se facă în limitele legii, iar potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, "legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principală conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat".
Aceste considerente își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale.
Se constată așadar că prevederile legale criticate dau expresie competenței constituționale a legiuitorului de a stabili conținutul și limitele dreptului de proprietate și nu sunt de natură să contravină dispozițiilor art. 11 și 20 din Constituție, cu raportare la art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și la art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului referitoare la protecția proprietății private.
Mai mult, prevederile legale criticate sunt în deplină concordanță cu art. 1 alin. 2 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căruia dispozițiile referitoare la protecția proprietății private "nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general (...)".
Curtea constată că prevederile art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la abuzul de drept nu sunt incidente în cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) și ale
art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Lydia Marie Catherine Nicolle Ciureș în Dosarul nr. 20.722/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 octombrie 2005.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Irina Loredana Lăpădat
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.