Decizia nr. 592/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Marilena Mincă - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 77 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , excepție ridicată de Ștefan Brenevic în Dosarul nr. 48/2005 al Judecătoriei Brașov.

La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 524 D/2005, având ca obiect aceeași excepție, ridicată de Ioan Gîză în Dosarul nr. 96/2005 al Judecătoriei Brașov. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 524 D/2005 la Dosarul nr. 523 D/2005, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepției ca nefondată, întrucât apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin încheierile din 30 și 31 mai 2005, pronunțate în dosarele nr. 48/2005 și nr. 96/2005, Judecătoria Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 77 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , excepție ridicată de Ștefan Brenevic și, respectiv, Ion Gîză în dosarele menționate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că textul de lege criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 73 alin. (3) lit. h), deoarece printr-o ordonanță de urgență este reglementat un domeniu rezervat legii organice, și anume o infracțiune.

Judecătoria Brașov consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile constituționale nu interzic adoptarea de ordonanțe de urgență în domeniul de reglementare al legilor organice.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul își exprimă opinia în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Referitor la constituționalitatea dispozițiilor

art. 77 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , arată că aceasta trebuie analizată în raport cu dispozițiile constituționale în vigoare la data adoptării ei. Astfel, potrivit prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția din 1991, singura condiție impusă pentru adoptarea ordonanței de urgență era existența cazului excepțional, iar caracterizarea unei situații ca fiind excepțională constituie o chestiune de fapt prin care se urmărește evitarea unei atingeri aduse interesului public, asupra căreia doar Guvernul poate să aprecieze. Mai arată că, în ceea ce privește domeniile ce pot face obiectul de reglementare al ordonanței de urgență, dispozițiile constituționale nu impuneau nici o limitare, existând posibilitatea reglementării și în domenii rezervate legii organice. Pentru același motiv, consideră că prevederile

art. 77 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

nu sunt contrare dispozițiilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile

art. 77 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

sunt constituționale, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale referitoare la condițiile emiterii ordonanțelor de urgență.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 77 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 decembrie 2002, care au următorul conținut: "Punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare ori tractarea unei remorci cu număr fals de înmatriculare se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani".

Autorii excepției de neconstituționalitate consideră că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , datorită faptului că nu a fost încă aprobată de Parlament cu întrunirea numărului de voturi necesar adoptării legilor organice, nu poate fi încadrată în această categorie și contravine, astfel, art. 73 alin. (3) lit. h), potrivit căruia "Prin lege organică se reglementează: (...) h) infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora". Infracțiunea prevăzută de art. 77 alin. (2) este stabilită printr-o ordonanță de urgență, iar nu de o lege organică.

Din examinarea excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că argumentarea criticii prezentate se bazează pe o confuzie în ceea ce privește condițiile impuse de Legea fundamentală pentru ca Guvernul să emită ordonanțe de urgență, domeniile de reglementare ale acestora, precum și condițiile necesare pentru intrarea lor în vigoare.

Curtea, în jurisprudența sa, a statuat că "examinarea constituționalității unui act normativ sub aspectul competenței, al condițiilor și al formei de adoptare se poate face numai prin raportare la prevederile constituționale în vigoare la momentul adoptării respectivului act normativ" ( Decizia nr. 101 din 9 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 10 mai 2004). Astfel, art. 114 alin. (4) din Constituție, în forma sa anterioară revizuirii prin

Legea nr. 429/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, stabilea că, în cazuri excepționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență, care intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu.

Proiectul de lege pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002

a fost depus la Camera Deputaților în data de 20 decembrie 2002, iar

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 decembrie 2002. Prin urmare, au fost îndeplinite condițiile cerute de art. 107 alin. (4) și art. 114 alin. (4) din Constituție pentru ca ordonanța de urgență să între în vigoare. Cât privește aprobarea sau respingerea acestui proiect de lege, ca urmare a dezbaterii și votului exprimat în Parlament, aceasta nu constituie o condiție pentru intrarea în vigoare a unei ordonanțe de urgență. Autorul excepției confundă operațiunea de "depunere spre aprobare la Parlament" a unei ordonanțe de urgență, necesară sine qua non intrării sale în vigoare și, așadar, producerii de efecte juridice în urma publicării în Monitorul Oficial al României, cu operațiunea - ulterioară - de aprobare sau respingere, prin lege, a respectivei ordonanțe de urgență a Guvernului.

Urmărind derularea procesului legislativ al proiectului de lege pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , se observă că acesta a fost adoptat la data de 31 august 2004 de către Camera Deputaților, conform procedurii legislative prevăzute de Constituția din 1991 și cu îndeplinirea cerințelor specifice adoptării unei legi organice. La data de 5 mai 2005, Senatul a adoptat cu modificări proiectul de lege, pentru ca, în urma constituirii, potrivit art. 155 alin. (1) din Constituție în forma sa revizuită, a unei comisii de mediere, raportul acesteia să fie adoptat în plenul Senatului la data de 9 iunie 2005 și de plenul Camerei Deputaților la data de 21 iunie 2005. Potrivit art. 77 alin. (2) din Constituție, înainte de promulgare, Președintele României a cerut Parlamentului reexaminarea legii, la 4 iulie 2005.

Referitor la caracterul organic al normelor pe care ordonanța de urgență le poate cuprinde, este de observat că, potrivit prevederilor constituționale anterioare, precum și celor ulterioare revizuirii Legii fundamentale, Guvernul poate reglementa, prin intermediul ordonanței de urgență, și în domeniul rezervat legilor organice. În temeiul art. 114 alin. (1) din Constituția din 1991, instituția delegării legislative printr-o lege specială de abilitare a Guvernului prevede interdicția expresă de a emite ordonanțe în domenii ce fac obiectul legilor organice doar în ceea ce privește ordonanțele simple ale Guvernului, fără ca această interdicție să se aplice, prin analogie, și ordonanței de urgență, care își găsește reglementarea distinctă în cadrul alin. (4) al art. 114. În acest sens Curtea Constituțională a statuat în mod constant, de exemplu prin

Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998.

În consecință, critica de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

prevede, la art. 77 alin. (2), o infracțiune în legătură cu regimul circulației pe drumurile publice, precum și pedeapsa aplicabilă, ceea ce corespunde întru totul art. 114 alin. (4) din Constituția din 1991, precum și normelor constituționale ale art. 73 alin. (3) lit. f).

De altfel, sub aspectul acelorași critici de neconstituționalitate, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 245 din 10 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 14 iulie 2005, cu prilejul examinării constituționalității dispozițiilor

art. 79 alin. (1) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , precum și a ordonanței în integralitatea sa, respingând excepția ca neîntemeiată. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții, soluția și considerentele acestei decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 77 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Ștefan Brenevic în Dosarul nr. 48/2005 al Judecătoriei Brașov și de Ioan Gîză în Dosarul nr. 96/2005 al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 noiembrie 2005.