Decizia nr. 594/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Marilena Mincă - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7, art. 148 alin. 1 lit. c) teza întâi, art. 150 alin. 1 și art. 178 alin. 2^1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Bozonis Antonios în Dosarul nr. 915/P/2005 al Tribunalului Neamț.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepției ca nefondată, întrucât apreciază că prevederile legale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 30 mai 2005, pronunțată în Dosarul nr. 915/P/2005, Tribunalul Neamț a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7, art. 148 alin. 1 lit. c) teza întâi, art. 150 alin. 1 și art. 178 alin. 2^1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de inculpatul Bozonis Antonios, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile procedural penale criticate, referitoare la limba în care se desfășoară procesul penal, condițiile și cazurile în care se dispune arestarea inculpatului, ascultarea inculpatului, precum și cele privind înmânarea citației, contravin prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (1), (2) și (11) și art. 24 alin. (1) din Constituție, care reglementează egalitatea cetățenilor în fața legii, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, libertatea individuală, condițiile în care poate fi dispusă arestarea unei persoane, prezumția de nevinovăție și, respectiv, garantarea dreptului la apărare. În esență, se susține că:

- dispozițiile art. 7 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, deoarece "întocmirea actelor procedurale în limba română, în situația în care subiectul urmăririi sau judecății este un cetățean străin, determină imposibilitatea acestuia de a-și exercită drepturile și garanțiile procedurale";

- prevederile art. 148 alin. 1 lit. c) teza întâi din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, întrucât "organul judiciar, în lipsa unei sentințe judecătorești definitive care să stabilească vinovăția, poate dispune asupra stării de libertate ca urmare a aprecierii subiective";

- dispozițiile art. 150 alin. 1 din Codul de procedură penală "contravin prevederilor constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare și la egalitatea în fața legii, fără discriminări, deoarece împrejurarea că o persoană se află în străinătate ori este dispărută temporar sau definitiv nu este de natură să-i atragă sancțiunea prevăzută în textul criticat";

- prevederile art. 178 alin. 2^1 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale "întrucât prin expresia sau din orice alt motiv se lasă la îndemâna organului judiciar un instrument juridic prin folosirea căruia se pot încălca, cu ușurință, drepturile și garanțiile procesuale".

Tribunalul Neamț arată că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată și că dispozițiile constituționale referitoare la dreptul de apărare, la dreptul la un proces echitabil și la egalitatea în fața legii nu sunt încălcate prin prevederile procedural penale invocate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că nu se poate susține neconstituționalitatea dispozițiilor art. 7 din Codul de procedură penală în condițiile în care, în procesul penal, părților care nu vorbesc sau nu înțeleg limba română li se asigură în mod gratuit posibilitatea de a lua cunoștință despre piesele dosarului, dreptul de a vorbi, precum și dreptul de a pune concluzii în instanță, prin interpret. Referitor la neconstituționalitatea prevederilor art. 148 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, Guvernul apreciază că aceste dispoziții legale nu sancționează lipsa de urmărirea penală a inculpatului în orice situație, ci numai în acele ipoteze în care se poate dovedi că inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală ori a făcut pregătiri pentru asemenea acte. În ceea ce privește dispozițiile art. 150 alin. 1 din Codul de procedură penală, consideră că acestea nu contravin prevederilor constituționale, întrucât, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, atunci când mandatul a fost emis fără ascultarea inculpatului, acesta va fi ascultat imediat ce a fost prins ori s-a prezentat. În sfârșit, Guvernul apreciază a fi neîntemeiată și critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 178 alin. 2^1 din Codul de procedură penală, deoarece acestea garantează tocmai faptul că învinuitul sau inculpatul ia cunoștință despre termenul de judecată și celelalte elemente prevăzute de lege, prin una dintre modalitățile prevăzute de lege.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 7, art. 148 alin. 1 lit. c), art. 150 alin. 1 și art. 178 alin. 2^1 din Codul de procedură penală sunt constituționale. Astfel, în ceea ce privește invocarea încălcării art. 16 din Constituție, arată că prevederile legale criticate nu contravin sub nici un aspect principiului egalității în drepturi a cetățenilor și se aplică în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normelor juridice ce formează obiectul controlului de constituționalitate, fără discriminări pe considerente arbitrare. De asemenea, consideră că nu sunt încălcate nici dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3) și ale art. 24, deoarece textele de lege criticate reprezintă veritabile garanții ale dreptului părților la apărare și ale dreptului acestora la un proces echitabil. Drept urmare, măsura arestării luată în condițiile și în cazurile prevăzute de lege nu lezează în nici un fel dreptul la apărare al inculpatului, câtă vreme acesta se bucură, la momentul punerii în executare a mandatului de arestare, de toate drepturile și garanțiile desfășurării unui proces echitabil.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 7, art. 148 alin. 1 lit. c) teza întâi, art. 150 alin. 1 și art. 178 alin. 2^1 din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

- Art. 7 (Limba în care se desfășoară procesul penal): "În procesul penal procedura judiciară se desfășoară în limba română.

În fața organelor judiciare se asigură părților și altor persoane chemate în proces folosirea limbii materne, actele procedurale întocmindu-se în limba română.";

- Art. 148 alin. (1) lit. c) teza întâi (Condițiile și cazurile în care se dispune arestarea inculpatului): "Măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și numai în vreunul din următoarele cazuri: [...] c) inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată [...].";

- Art. 150 alin. 1 (Ascultarea inculpatului): "Măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după ascultarea acestuia de către procuror și de către judecător, afară de cazul când inculpatul este dispărut, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată ori se află în una dintre situațiile prevăzute în art. 149^1 alin. 6.";

- Art. 178 alin. 2^1 (Înmânarea citației): "În cazul în care scrisoarea recomandată prin care se citează un învinuit sau inculpat care locuiește în străinătate nu poate fi înmânată datorită refuzului primirii ei sau din orice alt motiv, precum și în cazul în care statul destinatarului nu permite citarea prin poștă a cetățenilor săi, citația se va afișa la sediul parchetului sau al instanței, după caz." (Alin. 2^1 al art. 178 a fost introdus prin Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003).

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin aceste dispoziții legale sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (1), (2) și (11) și art. 24 alin. (1) din Constituție, care reglementează egalitatea cetățenilor în fața legii, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, libertatea individuală, condițiile în care poate fi dispusă arestarea unei persoane, prezumția de nevinovăție și, respectiv, garantarea dreptului la apărare.

Examinând excepția de neconstituționalitate formulată, Curtea reține următoarele:

I. În ceea ce privește dispozițiile art. 7 din Codul de procedură penală, potrivit cărora în procesul penal procedura judiciară se desfășoară în limba română, iar actele procedurale se întocmesc tot în limba română, se susține că încalcă dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare și că sunt discriminatorii, deoarece "întocmirea actelor procedurale în limba română, în situația în care subiectul urmăririi sau judecății este un cetățean străin, determină imposibilitatea acestuia de a-și exercită drepturile și garanțiile procedurale".

Aceste critici sunt neîntemeiate, întrucât conform dispozițiilor art. 128 alin. (1) din Constituție "Procedura judiciară se desfășoară în limba română". Folosirea limbii române în procedurile judiciare este o expresie a suveranității statului. Acest principiu constituțional a devenit în reglementarea Codului de procedură penală o regulă de bază a procesului penal prevăzută în art. 7. Drept urmare, întreaga activitate procesuală, scrisă și orală, trebuie să se efectueze în limba română.

De asemenea, potrivit dispozițiilor constituționale ale art. 128 alin. (4), "Cetățenii străini și apatrizii care nu înțeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoștință de toate actele și lucrările dosarului, de a vorbi în instanță și de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit". Aceste dispoziții își găsesc reflectare în art. 8 din Codul de procedură penală, referitor la folosirea limbii oficiale prin interpret, care constituie o garanție pentru exercitarea efectivă a dreptului la apărare și pentru desfășurarea unui proces echitabil pentru toate părțile din proces, indiferent de naționalitatea acestora și de limba pe care o cunosc, garanție concretizată în cuprinsul Codului de procedură penală în art. 73 alin. 3, art. 128, art. 190 și următoarele, în art. 291, art. 319 și în art. 394 alin. 1 lit. b).

II. Prevederile art. 148 alin. 1 lit. c) teza întâi din Codul de procedură penală, potrivit cărora măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, sunt în opinia autorului excepției neconstituționale în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, libertatea individuală și prezumția de nevinovăție, întrucât "organul judiciar, în lipsa unei sentințe judecătorești definitive care să stabilească vinovăția, poate dispune asupra stării de libertate ca urmare a aprecierii subiective".

Din analiza textului considerat ca fiind neconstituțional nu rezultă însă o încălcare a prevederilor constituționale. Astfel, reglementând, printre cazurile în care poate fi luată măsura arestării preventive, și pe acela în care inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, legea nu îl consideră pe inculpat deja vinovat de săvârșirea infracțiunii - lucru ce nu este posibil de stabilit decât prin hotărârea judecătorească de condamnare rămasă definitivă -, ci prevede numai o condiție pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Termenul "infracțiune" folosit de legiuitor are aici semnificația unei fapte prevăzute de legea penală, care se încadrează într-un anumit text de lege ce o prevede și o sancționează, și nu desemnarea unei infracțiuni a cărei existență să fi fost constatată printr-o hotărâre de condamnare definitivă. Măsura arestării preventive este o restrângere a libertății persoanei, permisă de Constituție prin art. 53 în scopul bunei desfășurări a instrucției penale, iar condiția ca fapta imputată inculpatului să fie prevăzută de legea penală, ca infracțiune de o anumită gravitate, reprezintă tocmai o garanție împotriva luării arbitrare a acestei măsuri.

De altfel, asupra conformității dispozițiilor art. 148 din Codul de procedură penală cu Constituția, deși sub alte aspecte, Curtea s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 173 din 4 noiembrie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 21 decembrie 1999, constatând că aceste dispoziții legale sunt constituționale. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții, atât considerentele, cât și soluția pronunțată în decizia menționată își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

III. Art. 150 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit căruia măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după ascultarea acestuia de către procuror și de către judecător, afară de cazul când inculpatul este dispărut, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată ori se află în una dintre situațiile prevăzute în art. 149^1 alin. 6, este criticat în raport de prevederile constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare și la egalitatea în fața legii, fără discriminări, susținându-se că "împrejurarea în care o persoană se află în străinătate nu este de natură să-i atragă sancțiunea prevăzută în textul criticat".

Examinând aceste critici, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, deoarece prevederile art. 150 alin. 1 trebuie coroborate cu cele ale alin. 2 ale aceluiași articol, potrivit cărora "În cazul în care inculpatul este dispărut, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată, când mandatul a fost emis fără ascultarea inculpatului, acesta va fi ascultat imediat ce a fost prins ori s-a prezentat", asigurându-se astfel exercitarea drepturilor prevăzute în art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și în art. 24 alin. (1) din Constituție.

IV. Referitor la prevederile art. 178 alin. 2^1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora în cazul în care scrisoarea recomandată prin care se citează un învinuit sau inculpat care locuiește în străinătate nu poate fi înmânată datorită refuzului primirii ei sau din orice alt motiv, precum și în cazul în care statul destinatarului nu permite citarea prin poștă a cetățenilor săi, citația se va afișa la sediul parchetului sau al instanței, după caz, se susține că sunt neconstituționale, deoarece "prin expresia sau din orice alt motiv se lasă la îndemâna organului judiciar un instrument juridic prin folosirea căruia se pot încălca, cu ușurință, drepturile și garanțiile procesuale".

Aceste critici sunt neîntemeiate, deoarece normele procedurale prevăd numeroase excepții de la regula generală a înmânării în mod direct și personal a citației, cum ar fi, de exemplu: predarea citației soțului, unei rude sau oricărei persoane care locuiește împreună cu persoana în cauză ori care în mod obișnuit îi primește corespondența (art. 179 alin. 1), afișarea citației pe ușa locuinței (art. 178 alin. 2), citarea prin administrațiile locului de deținere sau ale spitalelor (art. 177 alin. 5 și 6), care au semnificația unor modalități diferite de îndeplinire a procedurii de citare, determinate de situația obiectiv diferită a persoanelor citate. Textul criticat are în vedere o situație cu caracter de excepție și urmărește să prevină și să limiteze eventualele abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de natură să determine tergiversarea soluționării cauzei, pe calea menținerii cu rea-credință a unei permanente lipse de procedură. O atare concluzie rezultă din economia întregului art. 178 din Codul de procedură penală, care prevede suficiente garanții, de natură să asigure respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7, art. 148 alin. 1 lit. c) teza întâi, art. 150 alin. 1 și art. 178 alin. 2^1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Bozonis Antonios în Dosarul nr. 915/P/2005 al Tribunalului Neamț.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 noiembrie 2005.