Decizia nr. 173/1999

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 4 din Codul penal și a dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mitica Ionita în Dosarul nr. 2.892/1999 al Tribunalului Teleorman - Secția penală.

La apelul nominal a răspuns Centrul de Inginerie Tehnologică Obiective Nucleare - CITON București, parte civilă, prin consilier Dumitru Lazar, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul CITON București pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, considerând ca prevederile criticate sunt în deplin acord cu dispozițiile Constituției.

Reprezentantul Ministerului Public arata ca dispozițiile art. 215 alin. 4 din Codul penal, care reglementează înșelăciunea prin emiterea de cecuri fără acoperire, sunt considerate de autorul excepției ca reglementand înșelăciunea în convenții. Susținerea autorului excepției se întemeiază, evident, pe o confuzie.

Referitor la dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, arata ca asupra constituționalității acestora Curtea Constituțională s-a mai pronunțat anterior și, în consecința, pune concluzii de respingere a excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Tribunalul Teleorman - Secția penală, prin Încheierea din 3 august 1999, pronunțată în Dosarul nr. 2.892/1999, a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 4 din Codul penal și ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de inculpatul Mitica Ionita, trimis în judecata pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută la art. 215 alin. 4 și 5 din Codul penal. Prin aceeași încheiere s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

În motivarea excepției autorul arata ca dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituție, referitoare la prezumția de nevinovatie, precum și prevederilor art. 11 alin. 1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și celor ale art. 6 alin. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la aceeași prezumție de nevinovatie. În ceea ce privește dispozițiile art. 215 alin. 4 din Codul penal, "care reglementează înșelăciunea în convenții, acestea contravin dispozițiilor art. 20 din Constituție, prin nesocotirea art. 11 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice", potrivit căruia "nimeni nu poate fi intemnitat pentru singurul motiv că nu este în măsura să execute o obligație contractuală".

Exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate, instanța considera ca aceasta este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

În punctul de vedere al Guvernului se arata, cu privire la art. 215 alin. 4 din Codul penal, ca "acest text se referă la infracțiunea de înșelăciune prin emitere de cecuri fără acoperire și nu la sancționarea cu pedeapsa închisorii a neexecutării unei obligații contractuale". De aceea invocarea prevederilor art. 11 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice nu are nici un temei. În legătură cu dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, care reglementează unul dintre cazurile în care se poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, se arata ca acestea nu contravin dispozițiilor și principiilor constituționale. În concluzie, Guvernul arata ca excepția este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție și

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 215 alin. 4 din Codul penal și dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală.

1. Dispozițiile art. 215 alin. 4 din Codul penal, considerate de autorul excepției ca neconstituționale, sunt următoarele: "Emiterea unui cec asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind ca pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plati înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. 1, dacă s-a pricinuit o paguba posesorului cecului, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alin. 2". Autorul excepției afirma ca aceste dispoziții reglementează înșelăciunea în convenții și ca ele contravin prevederilor art. 20 din Constituție, prin nesocotirea art. 11 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, care prevede că "Nimeni nu poate fi intemnitat pentru singurul motiv că nu este în măsura să execute o obligație contractuală".

Referitor la aceasta critica de neconstituționalitate, Curtea constata mai întâi ca dispozițiile la care se referă autorul excepției nu privesc înșelăciunea în convenții, astfel cum se arata în motivarea aflată la dosar, ci înșelăciunea prin emiterea de cecuri fără acoperire. Înșelăciunea în convenții, ca varianta a infracțiunii de înșelăciune, este prevăzută în alin. 3 al art. 215 din Codul penal, în care se arata: "Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în asa fel încât, fără aceasta eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate".

Curtea constata ca, inclusiv în cazul în care autorul excepției ar fi avut în vedere, în realitate, dispozițiile alin. 3, iar nu cele ale alin. 4 al art. 215 din Codul penal, ori chiar ambele dispoziții, critica de neconstituționalitate este neîntemeiată. Înșelăciunea, în oricare dintre variantele sale, este o grava infracțiune contra patrimoniului, constând în înșelarea încrederii participanților la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestor raporturi juridice. În toate sistemele de drept înșelăciunea sau escrocheria este o faptă incriminata și sever sancționată. Nu poate fi confundata infracțiunea de înșelăciune cu neexecutarea unei obligații contractuale. De aceea, invocarea dispozițiilor art. 11 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice privitoare la interzicerea sanctionarii penale a neexecutării unei obligații contractuale este total nepertinenta. Sub acest aspect, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

2. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, Curtea retine ca acest text, cu denumirea marginala "Condițiile și cazurile în care se dispune arestarea inculpatului", prevede, printre cazurile în care poate fi luată măsura arestării preventive, la alin. 1 lit. h): "inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică". Autorul excepției susține ca aceste dispoziții ar fi contrare prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituție, potrivit cărora "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată". Sunt invocate, totodată, prevederile art. 11 alin. 1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, potrivit cărora "Orice persoană acuzata de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăția sa va fi dovedită în mod legal în cursul unui proces public în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării", precum și cele ale art. 6 alin. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul cărora "Orice persoană acuzata de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită".

Din analiza textului considerat ca fiind neconstitutional nu rezultă însă o încălcare a prezumției de nevinovatie. Prevăzând, printre cazurile în care poate fi luată măsura arestării preventive, și pe acela în care, pentru infracțiunea imputată inculpatului, se prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, legea nu îl considera pe inculpat deja vinovat de săvârșirea infracțiunii - lucru care nu este posibil de stabilit decât prin hotărârea judecătorească de condamnare rămasă definitivă -, ci prevede numai o condiție pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Termenul infracțiune, folosit de legiuitor, are aici semnificatia unei fapte prevăzute de legea penală, care se încadrează într-un anumit text de lege ce o prevede și o sancționează, și nu desemnarea unei infracțiuni a carei existenta sa fi fost constatată printr-o hotărâre de condamnare definitivă. Măsura arestării preventive este o restrangere a libertății persoanei, permisă de Constituție prin art. 49, în scopul bunei desfășurări a instrucției penale, iar condiția ca fapta imputată inculpatului să fie prevăzută de legea penală, ca infracțiune de o anumită gravitate, reprezintă tocmai o garanție împotriva luării arbitrare a acestei măsuri.

De altfel asupra conformitatii dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală cu Constituția, deși, sub alte aspecte, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 268 din 18 iunie 1997, rămasă definitivă prin Decizia nr. 709 din 19 decembrie 1997, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 2 aprilie 1998, constatând ca aceste dispoziții legale sunt constituționale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, excepția urmează să fie respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 4 din Codul penal și a dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mitica Ionita în Dosarul nr. 2.892/1999 al Tribunalului Teleorman - Secția penală.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 noiembrie 1999.