Decizia nr. 543/2005

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 401 alin. 1 lit. c) și art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Dumitru Todorov și Maria Todorov în Dosarul nr. 1.957/2004 al Judecătoriei Tulcea.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, solicitând menținerea jurisprudenței Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 3 mai 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1.957/2004, Judecătoria Tulcea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 401 alin. 1 lit. c) și art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Dumitru Todorov și Maria Todorov într-o cauză civilă având ca obiect o contestație la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii susțin că textele de lege criticate încalcă dispozițiile art. 24 alin. (1) și art. 44 alin. (1) din Constituție. Astfel, prevederile art. 401 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă, prin termenul pe care îl instituie pentru introducerea contestației la executare, limitează în mod nejustificat dreptul la apărare al debitorului. În această privință s-ar impune, sub aspect legislativ, revenirea la dispoziția anterioară, potrivit căreia contestația putea fi formulată până la îndeplinirea de către executorul judecătoresc a ultimului act de executare. Neputându-și exercită dreptul la apărare, datorită introducerii tardive a contestației la executare, debitorul poate fi pus în situația de a-și vedea patrimoniul diminuat chiar în cazuri nejustificate.

De asemenea, textele constituționale de referință sunt încălcate și prin aceea că reglementarea aici cuprinsă conferă executorului judecătoresc posibilitatea actualizării obligației stabilite în bani, cu riscurile care pot decurge din exercitarea unei asemenea prerogative.

Judecătoria Tulcea apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu reglementează o procedură de competența instanței judecătorești, ci una execuțională, în cadrul căreia executorul judecătoresc nu soluționează un litigiu, ci stabilește valoarea actualizată a sumelor ce trebuie plătite, potrivit elementelor și criteriilor cuprinse în titlul executoriu.

Din acest punct de vedere actualizarea efectuată de executor întrunește elementele unui act juridic administrativ, care nu este supus principiilor contradictorialității și publicității ce guvernează procesul civil.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că prin textele de lege criticate nu se aduce atingere dreptului de proprietate al debitorului.

Norma conținută de art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedură civilă are ca scop simplificarea desfășurării procesului civil în faza executării silite și asigurarea celerității acesteia.

Astfel, actualizarea valorii obligației stabilite în bani în funcție de cursul monedei în care se face plata nu reprezintă un act care să justifice parcurgerea din nou a fazei judecății, ci o operațiune tehnică ce poate fi realizată fără dificultate de către organul de executare.

De altfel, asupra textului de lege criticat Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 177 din 18 iunie 2002

și prin

Decizia nr. 323 din 9 septembrie 2003 .

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale. În acest sens arată că executarea silită are ca scop realizarea drepturilor recunoscute printr-o hotărâre judecătorească. Or, și în faza executării silite contestatorul poate fi asistat de avocat și, mai mult decât atât, poate formula contestație la executare, beneficiind de toate garanțiile dreptului la apărare.

De altfel, asupra textului de lege criticat Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin deciziile nr. 177 din 18 iunie 2002, nr. 265 din 24 iunie 2003 și nr. 323 din 9 septembrie 2003.

În ceea ce privește dispozițiile art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedură civilă nu se poate reține nici o contradicție cu art. 44 alin. (1) din Constituție în măsura în care, potrivit acestora, conținutul și limitele dreptului de proprietate privată sunt stabilite prin lege.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 401 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă, introdus prin

art. I pct. 156 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, și art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedură civilă, introdus prin pct. 31 al articolului unic din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2001

privind modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 27 aprilie 2001.

Dispozițiile legale criticate au următorul conținut:

- Art. 401 alin. 1: "Contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când:[...] c) debitorul care contestă executarea însăși a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație."

- Art. 371^2 alin. 3: "Dacă titlul executoriu conține suficiente criterii în funcție de care organul de executare poate actualiza valoarea obligației stabilite în bani, indiferent de natura ei, se va proceda și la actualizarea ei. În cazul în care titlul executoriu nu conține nici un criteriu, organul de executare va proceda la actualizare în funcție de cursul monedei în care se face plata, determinat la data plății efective a obligației cuprinse în titlul executoriu."

Ulterior sesizării Curții,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2001

a fost abrogată expres prin

art. IV din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005.

Prin această lege a fost preluat, în esență, art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care, în prezent, are următorul conținut: "Dacă titlul executoriu conține suficiente criterii în funcție de care organul de executare poate actualiza valoarea obligației stabilite în bani, indiferent de natura ei, se va proceda și la actualizarea sumei. În cazul în care titlul executoriu nu conține nici un asemenea criteriu, organul de executare va proceda la actualizare în funcție de cursul monedei în care se face plata, determinat la data plății efective a obligației cuprinse în titlul executoriu."

Întrucât noua redactare a textului consacră soluția legislativă anterioară, criticată de autorul excepției, prin prezenta decizie Curtea urmează a se pronunța asupra constituționalității sale.

Autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 24 alin. (1) și art. 41 alin. (1) [devenit art. 44 alin. (1)] din Constituție, care au următorul conținut:

- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";

- Art 44 alin. (1): "Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

I. Prima critică de neconstituționalitate privește dispozițiile art. 401 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă, care, în opinia autorilor excepției, restrânge în mod nejustificat dreptul la apărare al debitorului prin termenul pe care îl instituie pentru introducerea contestației la executare. S-ar impune așadar, sub aspect legislativ, revenirea la reglementarea anterioară, potrivit căreia contestația putea fi formulată până la îndeplinirea de către executorul judecătoresc a ultimului act de executare.

Cu privire la această critică, Curtea observă că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

Așa fiind, nu se poate reține că actuala reglementare ar contraveni prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituție privind garantarea dreptului la apărare, întrucât prevede un termen și al cărui moment de începere este precis determinat pentru introducerea contestației la executare.

Asupra constituționalității textului de lege criticat Curtea s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 260 din 24 septembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 29 octombrie 2002.

II. Cea de-a doua critică de neconstituționalitate privește dispozițiile art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora - crede autorul excepției - "executorul judecătoresc poate majoră greșit debitul urmărit, prin aplicarea eronată a criteriului prevăzut de text."

Curtea reține că textul de lege criticat nu reglementează o procedură de competența instanțelor judecătorești, ci o procedură execuțională, dată în mod firesc în sarcina organului de executare. În cadrul acestei proceduri, executorul judecătoresc nu are de soluționat un litigiu, ci de stabilit valoarea actualizată a obligațiilor de plată, potrivit elementelor și criteriilor cuprinse în titlul executoriu. Sub acest aspect, operația de actualizare efectuată de executorul judecătoresc este una tehnico-administrativă, care nu este supusă principiilor procesual civile privind publicitatea și contradictorialitatea. Așadar, nu se poate susține că textul de lege criticat aduce atingere prevederilor constituționale ale art. 24 alin. (1) privind garantarea dreptului la apărare, întrucât, împotriva acestei operații, persoana care se consideră vătămată în drepturile sale - debitorul sau creditorul obligației de plată - are deschisă calea contestației la executare, potrivit art. 399-404 din Codul de procedură civilă.

Cu privire la susținerea autorului excepției, potrivit căreia "executorul judecătoresc poate majoră greșit debitul urmărit, prin aplicarea eronată a criteriului prevăzut de text", ceea ce ar aduce atingere dispozițiilor art. 44 alin. (1) din Constituție privind garantarea dreptului de proprietate privată, Curtea constată că aceasta constituie un aspect de aplicare a legii, iar nu de constituționalitate, așa încât nici această critică nu poate fi reținută.

De altfel, asupra constituționalității textului de lege criticat Curtea s-a mai pronunțat prin deciziile nr. 177 din 18 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 18 iulie 2002, nr. 265 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 29 iulie 2003, nr. 323 din 9 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 10 noiembrie 2003, și nr. 79 din 25 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 26 martie 2003.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, aceasta se impune a fi menținută și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 401 alin. 1 lit. c) și art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Dumitru Todorov și Maria Todorov în Dosarul nr. 1.957/2004 al Judecătoriei Tulcea.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 octombrie 2005.