Decizia nr. 621/2005

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 599 alin. 1 pct. 2 și 3 și ale art. 600 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Rompac Internațional" - S.A. din București și Dan Constantin Gritac în Dosarul nr. 5.814/2004 al Tribunalului București - Secția a VI-a comercială.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, apreciind că textele legale criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorii excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 iunie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 5.814/2004, Tribunalul București - Secția a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 599 alin. 1 pct. 2 și 3 și ale art. 600 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Rompac Internațional" - S.A. din București și Dan Constantin Gritac într-o cauză comercială ce are ca obiect înființarea sechestrului judiciar.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că modul în care au fost redactate textele de lege criticate contravine prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (3) teza întâi, art. 44 alin. (1) și alin. (2) teza întâi, art. 53, art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi și art. 136 alin. (5). Astfel, arată că dispozițiile criticate încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât prin reglementarea unei proceduri inverse de soluționare, și anume de instituire a sechestrului judiciar înainte de stabilirea unei posibile creanțe, se contribuie la formarea convingerii instanței că persoanele împotriva cărora se dispun astfel de măsuri sunt vinovate de neexecutarea obligațiilor asumate. Așa fiind, apreciază că legiuitorul a consacrat, prin dispozițiile criticate, o prezumție de culpă, în condițiile în care prezumția legală și valabilă este cea de nevinovăție. Ca atare, din această perspectivă, nu mai este posibilă desfășurarea unui proces echitabil, în care să fie respectat dreptul părții la apărare. De asemenea, susțin că textele de lege criticate contravin și prevederilor art. 44 alin. (1) și alin. (2) teza întâi din Constituție, întrucât, prin sechestrarea bunurilor unei persoane, fără a se fi stabilit, în prealabil, existența unei obligații care să nu fi fost executată, este "agresată" proprietatea privată a respectivei persoane, restrângându-i-se conținutul dreptului de proprietate.

Mai mult, consideră că prin crearea posibilității de numire ca administrator-sechestru chiar a persoanei care formulează cererea de sechestru judiciar se legitimează posibilitatea de vătămare a dreptului de proprietate, prin aceea că cel astfel numit ar putea diminua artificial valoarea bunurilor sechestrate, tocmai pentru a nu-i putea fi acoperită creanța și a putea astfel să-și extindă urmărirea și cu privire la alte bunuri. Totodată, arată că administratorul-sechestru desemnat nu are obligația, ci doar facultatea de a face toate actele de conservare și administrare, de a încasa orice venituri și sume datorate și de a plăti datorii cu caracter curent, precum și pe cele constatate prin titlul executoriu, astfel încât există riscul ca prin "pasivitate" să îl îndatoreze pe proprietar și să îi aducă astfel prejudicii, cu atât mai mult cu cât ar putea fi interesat să împiedice ceilalți creditori să își recupereze creanțele. Autorii excepției susțin, de asemenea, că legiuitorul, prin redactarea dispozițiilor legale criticate, a restrâns exercitarea drepturilor și libertăților persoanelor în materia instituirii sechestrului judiciar. Apreciază, în final, că prin instituirea de măsuri asigurătorii, fără a se stabili în prealabil existența obligației neexecutate, este înfrântă și libertatea comerțului, întrucât se blochează posibilitatea transferului dreptului de proprietate cu privire la bunurile asupra cărora se instituie o asemenea măsură. Astfel, proprietatea privată este încălcată, prin limitările aduse dreptului de proprietate din perspectiva atributelor sale - posesie, folosință și dispoziție, în condițiile în care în sarcina proprietarului nu s-a stabilit vreo datorie și nici măcar nu există vreun proces cu un atare obiect.

Tribunalul București - Secția a VI-a comercială consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În ceea ce privește înfrângerea art. 21 alin. (3) din Constituție, apreciază că textele de lege criticate nu consacră o prezumție de culpă în ceea ce privește debitorul, în eventualul proces declanșat pe fondul cauzei, instanța având deplina libertate de apreciere a probelor, nefiind ținută de instituirea sau nu a unui sechestru judiciar asupra bunurilor debitorului. De asemenea, instanța apreciază că nu poate fi reținută nici critica de neconstituționalitate a textelor de lege atacate față de prevederile constituționale ce consacră dreptul de proprietate privată și inviolabilitatea acesteia, în condițiile în care, conform prevederilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Astfel, arată că sechestrul judiciar reprezintă o măsură provizorie și cu caracter conservator, restrângerile dreptului de proprietate fiind strict și limitativ prevăzute de lege. Posibilitatea numirii sechestrului în persoana reclamantului nu aduce atingere dreptului de proprietate asupra bunului sechestrat, în condițiile în care acesta nu poate face acte de dispoziție asupra bunului, ci doar acte de conservare sau de administrare, plătind doar datoriile cu caracter curent și cele constatate prin titlu executoriu. În ceea ce privește art. 53 din Constituție, apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale, întrucât restrângerile și limitările privind dreptul de proprietate, dreptul la un proces echitabil și libertatea comerțului au în vedere apărarea drepturilor creditorilor chirografari sau a creditorilor care au garantată creanța lor printr-un gaj, în condițiile în care debitorul este insolvabil ori sunt indicii temeinice că debitorul va fugi sau va sustrage sau deteriora bunul. În final, apreciază că nu se aduce atingere nici principiului libertății comerțului, în sensul imposibilității valorificării bunurilor supuse sechestrului, întrucât, pe de o parte, această indisponibilizare este temporară, iar pe de altă parte, ea se dispune în scopul conservării drepturilor creditorilor care au constituit un drept de gaj asupra unor bunuri determinate sau ale creditorilor chirografari, în condițiile unui comportament necorespunzător al debitorului care încearcă să se sustragă de la urmărire.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce privește art. 21 alin. (3) din Constituție, care consacră dreptul părților la un proces echitabil, arată că măsura sechestrului judiciar nu are ca efect instituirea unei prezumții de culpă a persoanelor ale căror bunuri au fost supuse măsurii, ci are rolul de a se asigura că, în cazul în care se dovedește că aceste persoane au determinat sau au concurat la apariția stării de insolvență, vor exista bunuri în patrimoniul lor care, prin valorificare, să permită acoperirea pasivului debitorului. De altfel, prin textele de lege criticate, legiuitorul nu dispune obligativitatea instituirii măsurii sechestrului judiciar, ci oferă posibilitatea instanței de a lua această măsură, în condițiile legii, administrând probe și respectând principiul contradictorialității. De asemenea, apreciază că nu este întemeiată nici susținerea privind încălcarea prevederilor art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi și a celor ale art. 136 alin. (5) din Constituție, în susținerea constituționalității dispozițiilor de lege criticate Guvernul invocând

Decizia Curții Constituționale nr. 59/2004 , în deplin acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Referitor la înfrângerea art. 135 alin. (2) lit. a) prima teză din Constituție, arată că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate este invocată nu aduc atingere principiului libertății comerțului prin imposibilitatea transmiterii dreptului de proprietate, întrucât este vorba de o măsură cu caracter temporar, care are drept scop conservarea bunului, fără a afecta proprietatea acestuia.

Nici susținerea privind înfrângerea art. 53 din Constituție nu este întemeiată, restrângerile la care fac referire autorii excepției fiind justificate de apărarea drepturilor și a libertăților altor persoane.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. În acest sens arată că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate a dispozițiilor legale care stabilesc competența instanțelor în judecarea unei cereri de instituire a sechestrului asigurător chiar fără a exista proces, față de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, referitoare la dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Cât privește contrarietatea cu prevederile art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi și ale art. 136 alin. (5) din Constituție, Avocatul Poporului invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 59/2004 , prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor de lege criticate. În ceea ce privește invocarea art. 53 din Constituție, arată că dispozițiile legale criticate nu pun în discuție restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale. Referitor la prevederile constituționale ale art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi, Avocatul Poporului apreciază că acestea nu au incidență în cauza de față.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 599 alin. 1 pct. 2 și 3 și ale art. 600 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin

art. I pct. 218 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 219/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005.

Dispozițiile legale criticate au următorul conținut:

- Art. 599 alin. 1 pct. 2 și 3: " Se va putea, de asemenea, încuviința sechestrul judiciar, chiar fără a exista proces: [...]

2. asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă că va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual;

3. asupra unor bunuri mobile care alcătuiesc garanția creditorului, când acesta învederează insolvabilitatea debitorului său ori când are motive temeinice să bănuiască că debitorul va fugi ori să se teamă de sustrageri sau deteriorări.";

- Art. 600: "Cererea de sechestru judiciar se judecă de urgență, cu citarea părților. În caz de admitere, instanța va putea să oblige pe reclamant la darea unei cauțiuni, iar în cazul bunurilor imobile se va proceda potrivit art. 593 alin. 3. Încheierea este supusă numai recursului, în termen de 5 zile de la pronunțare. Dispozițiile art. 592 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.

Paza bunului sechestrat va fi încredințată persoanei desemnate de părți de comun acord, iar în caz de neînțelegere, unei persoane desemnate de instanță, care va putea fi chiar deținătorul bunului. În acest scop, executorul judecătoresc se va deplasa la locul situării bunului ce urmează a fi pus sub sechestru și-l va da în primire, pe bază de proces-verbal, administratorului-sechestru. Un exemplar al procesului-verbal va fi înaintat și instanței care a încuviințat măsura.

Administratorul-sechestru va putea face toate actele de conservare și administrare, va încasa orice venituri și sume datorate și va putea plăti datorii cu caracter curent, precum și cele constatate prin titlu executoriu. De asemenea, el va putea sta în judecată în numele părților litigante cu privire la bunul pus sub sechestru, dar numai cu autorizarea prealabilă a instanței care l-a numit.

Dacă administrator-sechestru a fost numită o altă persoană decât deținătorul, instanța va fixa, pentru activitatea depusă, o sumă drept remunerație, stabilind totodată și modalitățile de plată."

În susținerea neconstituționalității acestor texte de lege autorii excepției invocă încălcarea prevederilor art. 21 alin. (3) teza întâi, art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi, art. 53, art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi și ale art. 136 alin. (5) din Constituție, care au următorul conținut:

- Art. 21 alin. (3): "Părțile au dreptul la un proces echitabil [...].";

- Art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi: "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. [...]

(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. [...]";

- Art. 53: "(1)Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.";

- Art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi: "(2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerțului, [...].";

- Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că sechestrul judiciar are ca finalitate prevenirea eventualelor manopere dolosive ale debitorului rău-platnic, tinzând la crearea sau amplificarea insolvabilității sale, de natură a-l pune în imposibilitate pe creditorul de facto de a-și valorifica silit dreptul său de creanță, în temeiul unui titlu executoriu a cărui dobândire este previzibilă, dacă nu chiar iminentă. Așa fiind, înființarea unui atare sechestru nu poate fi condiționată de dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile, ipoteză în care antamarea unei asemenea proceduri ar fi superfluă, de vreme ce creditorul are posibilitatea să procedeze la valorificarea silită a acesteia, ci exclusiv de aceea a unui interes rezultând din existența unei creanțe neajunse la scadență sau litigioase și a unei stări de pericol induse de conduita debitorului în ceea ce privește posibilitatea valorificării ulterioare a respectivei creanțe. De asemenea, în condițiile în care procedura sechestrului judiciar exclude antamarea fondului, iar măsura dispusă are caracter provizoriu, fiind impusă și justificată prin finalitatea înfățișată, nu se poate susține că, prin intermediul ei, s-ar institui o prezumție de culpă în sarcina debitorului.

La cele înfățișate se adaugă o serie de alte argumente invocate în cuprinsul jurisprudenței Curții Constituționale, prilejuite de examinarea constituționalității art. 600 din Codul de procedură civilă.

Astfel, prin

Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, Curtea a constatat că, potrivit prevederilor constituționale ale art. 44 alin. (1) teza a doua, conform cărora "conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", precum și ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietății private, "în condițiile legii organice", legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect Curtea a reținut că prin reglementarea dedusă controlului legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele și potrivit competenței sale constituționale.

Măsura sechestrului judiciar constă în indisponibilizarea bunului care formează obiectul litigiului, acesta fiind încredințat spre păstrare și administrare până la soluționarea definitivă a litigiului, de regulă, unei terțe persoane. Așa fiind, sechestrul judiciar are ca scop conservarea unui bun determinat și apare ca o măsură rațională, pe care legiuitorul are competența să o adopte, în conformitate cu art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție.

Pe de altă parte, potrivit art. 600 din Codul de procedură civilă, cererea de sechestru judiciar se judecă, în mod obligatoriu, cu citarea părților, această procedură având deci caracter contencios. Cu acest prilej părțile pot învedera instanței împrejurările care să justifice sau nu luarea unei asemenea măsuri, beneficiind de toate garanțiile procesuale prevăzute de lege.

Întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în această materie, atât soluția adoptată în decizia menționată, cât și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 599 alin. 1 pct. 2 și 3 și ale art. 600 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Rompac Internațional" - S.A. din București și Dan Constantin Gritac în Dosarul nr. 5.814/2004 al Tribunalului București - Secția a VI-a comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 noiembrie 2005.