Decizia nr. 618/2005

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

Legii nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului și ale

art. 21 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Georgeta Ion și Tarek Hassan Abdel Hady Hassan, prin mandatar Liga Democratică pentru Dreptate din România, în Dosarul nr. 843/2004 al Tribunalului Ialomița - Secția civilă.

La apelul nominal răspunde Georgeta Ion, în nume propriu, precum și, în calitate de mandatar, pentru Tarek Hassan Abdel Hady Hassan. Se constată lipsa părții Banca Comercială Română, Sucursala Ialomița, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Partea prezentă solicită admiterea excepției. În acest sens arată că, având în vedere prevederile art. 44 din Constituție și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, trebuie înlăturată orice discriminare între creditori și debitori și păstrarea unui just echilibru pentru salvarea proprietății și a actului de comerț desfășurat pe plan național și internațional, pentru a nu confunda debitorul nevinovat cu debitorul vinovat. În opinia sa,

Legea nr. 64/1995

este neconstituțională în integralitatea sa, întrucât nu susține debitorul de bună-credință în scopul aplicării dispozițiilor Codului de procedură civilă și a celor ale Codului civil referitoare la compensare și novațiune, prin raportare la instituția moratoriului și convenția concordatului. În plus, solicită Curții Constituționale să se pronunțe asupra constituționalității

Legii nr. 31/1990

privind societățile comerciale, în comparație cu

Legea nr. 64/1995 . Depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 decembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 843/2004, astfel cum a fost modificată prin Decizia comercială nr. 259R din 11 martie 2005 a Curții de Apel București - Secția a VI-a comercială, Tribunalul Ialomița - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Legii nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului și ale

art. 21 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Georgeta Ion și Tarek Hassan Abdel Hady Hassan, prin mandatar Liga Democratică pentru Dreptate din România, într-o cauză civilă având ca obiect anularea unei cereri de repunere pe rol a procedurii de faliment, în vederea continuării acesteia.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că prevederile

art. 21 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru contravin dispozițiilor art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (2) și ale art. 21 din Constituție. Consideră că "nivelul taxelor stabilite, precum și perioada prin care acestea să fie plătite, (...) sunt factori ce trebuie luați în calcul pentru a stabili dacă se poate bucura o persoană fără nici o posibilitate materială de dreptul de acces și de beneficiul la o judecată din partea unei instanțe". În acest sens solicită "menținerea unui just echilibru între interesele statului de a colecta taxele de timbru judiciar, pe de o parte, și interesul reclamantei de a introduce o acțiune în fața instanței, pe de altă parte".

Referitor la excepția de neconstituționalitate a

Legii nr. 64/1995 , consideră că dispozițiile acesteia încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (2), art. 21 și ale art. 44 alin. (2) din Constituție, raportate la art. 480 din Codul civil, precum și cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, coroborate cu dispozițiile art. 13 și 14 din aceeași convenție. Menționează că își întemeiază critica de neconstituționalitate și pe soluția de principiu pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că "acționarul majoritar se poate pretinde personal victima unei decizii afectând drepturile patrimoniale ale societății și că se poate pretinde victima violării art. 6 paragraf 1, chiar dacă problema personalității juridice în dreptul intern al firmei face obiectul unei contestații nesoluționate încă". Mai precizează că, "pentru a nu antrena dificultăți considerabile în legătură cu condiția epuizării recursurilor interne și de a reduce asemenea riscuri și dificultăți, Curtea Europeană nu a apreciat ca justificată înlăturarea caracterului social sau ignorarea personalității juridice".

Tribunalul Ialomița - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece nu încalcă dispozițiile constituționale invocate.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate a

Legii nr. 64/1995

nu este întemeiată. Arată că prevederile criticate instituie o procedură specială, aplicabilă în mod egal tuturor categoriilor de debitori aflați în procedura reorganizării judiciare și a falimentului, astfel că nu încalcă principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii. În același sens, precizează că "procedura prevăzută de acest act normativ a fost instituită de legiuitor ca un mijloc de constrângere a debitorului, care nu și-a executat voluntar obligațiile de plată, asigurându-se astfel protecția dreptului de proprietate al titularilor de creanțe certe, lichide și exigibile". Consideră că nu poate fi reținută nici critica de neconstituționalitate prin raportare la prevederile art. 21 din Constituție, întrucât "toate părțile participante la procedura reorganizării judiciare și falimentului se pot adresa instanțelor judecătorești cu cereri, opoziții ori întâmpinări și pot exercita căile de atac în condițiile procedurale stabilite de lege".

Guvernul și președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorilor excepției și concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform actului de sesizare a Curții Constituționale, prevederile

art. 21 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, precum și prevederile

Legii nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, modificată și completată prin

Legea nr. 249/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 28 iulie 2005.

În ceea ce privește neconstituționalitatea prevederilor

art. 21 din Legea nr. 146/1997 , din motivarea formulată rezultă că autorii excepției critică dispozițiile art. 20 din lege. Prin urmare, acest din urmă text de lege va fi supus controlului de constituționalitate al Curții. Prevederile

art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997

au fost modificate prin

Ordonanța Guvernului nr. 34/2001

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 28 august 2001, aprobată prin

Legea nr. 742/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 17 decembrie 2001. În urma acestor modificări, dispozițiile de lege criticate au următoarea redactare:

- Art. 20: "(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

(2) Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară.

(3) Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

(4) Dacă în momentul înregistrării sale acțiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului său inițial, dar a fost modificată ulterior, ea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluționată, în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

(5) În situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu. Executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare ale unităților teritoriale subordonate Ministerului Finanțelor Publice în a căror rază teritorială își are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislației privind executarea silită a creanțelor bugetare."

În opinia autorilor excepției, prevederile

art. 20 din Legea nr. 146/1997

contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5), care stabilesc obligativitatea respectării legilor și a supremației Constituției, ale art. 16 alin. (1) și (2), privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (2) privind prioritatea reglementărilor internaționale referitoare la drepturile omului asupra legilor interne și ale art. 21 care garantează accesul liber la justiție.

De asemenea, autorii excepției consideră că

Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului contravine, în plus, și dispozițiilor art. 44 alin. (2) din Constituție, referitor la garantarea și ocrotirea proprietății private, precum și art. 1 "Protecția proprietății" din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 6 paragraful 1 "Dreptul la un proces echitabil", ale art. 13 "Dreptul la un recurs efectiv" și ale art. 14 "Interzicerea discriminării" din aceeași convenție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

I. Prevederile

art. 20 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale, și cu o motivare identică. Astfel, prin

Decizia nr. 155 din 17 martie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 9 mai 2005, și prin

Decizia nr. 242 din 10 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 16 iunie 2005, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În deciziile menționate, Curtea a reținut că "(...) accesul liber la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție, nu înseamnă gratuitate. Nici o dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 alin. (1) din Constituție, cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii".

Având în vedere că în prezenta cauză nu au intervenit elemente noi, de natură a justifica o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 20 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

II. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Legii nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, Curtea observă că, prin adoptarea acesteia, s-a urmărit introducerea, în ansamblul legislației românești, a unei reglementări concordante concepției moderne consacrate în sistemul juridic al statelor membre ale Uniunii Europene. Finalitatea declarată a acestui act normativ o reprezintă stabilirea unei proceduri de redresare economico-financiară a comerciantului aflat în dificultate, continuată, în ipoteza eșecului acesteia, cu o procedură a falimentului, constând în lichidarea patrimoniului debitorului. În acest sens,

art. 2 din Legea nr. 64/1995

precizează că "Scopul legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, fie prin reorganizarea activității acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la stingerea pasivului, fie prin faliment".

Procedura reorganizării judiciare se poate realiza fie prin stabilirea unor măsuri economice, financiare, organizatorice sau juridice, concentrate pe ideea redresării comerciantului, fie prin lichidarea unor bunuri din patrimoniul debitorului, în vederea asigurării mijloacelor bănești pentru acoperirea creanțelor creditorilor. Cea de-a doua cale de îndeplinire a scopului

Legii nr. 64/1995

este procedura falimentului, care cuprinde o serie de reguli destinate reglementării executării silite a bunurilor din patrimoniul debitorului, pentru acoperirea datoriilor față de creditori.

Această procedură se aplică tuturor comercianților și persoanelor prevăzute de lege aflate în stare de insolvabilitate, indiferent de dimensiunea activității lor, fără să cuprindă reglementări de natură să instituie măsuri discriminatorii sau diferențe de tratament juridic între debitorii aflați în stare de insolvență. De aceea, nu se poate reține că prevederile

Legii nr. 64/1995

ar contraveni principiului egalității în drepturi, consacrat de art. 16 din Constituție, și nici dispozițiilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la interzicerea discriminării.

În legătură cu critica prin raportare la dispozițiile art. 21 din Constituție, Curtea observă că legea ce face obiectul excepției asigură pe deplin accesul liber la justiție. Aceasta deoarece procedura reorganizării judiciare și a falimentului are, prin ipoteză, un caracter judiciar, realizându-se, conform art. 5 din lege, prin intermediul instanțelor judecătorești și al judecătorului-sindic, cărora li se alătură administratorul și lichidatorul. În acest context, se constată că legea criticată nu cuprinde nici o prevedere care să îngrădească dreptul vreuneia dintre părți de a se adresa instanțelor judecătorești și de a beneficia de un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil. Din aceeași perspectivă, legea este în concordanță și cu prevederile art. 6 paragraful 1 "Dreptul la un proces echitabil" și ale art. 13 "Dreptul la un recurs efectiv" din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

De asemenea, nu se poate susține că au fost încălcate prevederile art. 44 alin. (2) din Constituție, privind protecția proprietății private, și cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cu privire la acest aspect, prin

Decizia nr. 397 din 5 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.164 din 8 decembrie 2004, Curtea Constituțională a statuat că "procedura prevăzută de

Legea nr. 64/1995

a fost instituită de legiuitor ca un mijloc de constrângere a debitorului care nu și-a executat voluntar obligațiile de plată, modalitate prin care nu a fost încălcat dreptul de proprietate al acestuia, în condițiile în care, în ceea ce-l privește, era ținut de existența unor creanțe certe, lichide și exigibile, ci s-a asigurat protecția dreptului de proprietate al titularilor unor asemenea creanțe, încălcat prin refuzul de executare din partea debitorilor rău-platnici".

Referitor la raportarea criticii de neconstituționalitate la prevederile art. 1 alin. (5) și ale art. 20 alin. (2) din Constituție, Curtea constată că acestea nu sunt relevante în soluționarea excepției invocate. Totodată, nu se poate reține pertinența jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului invocate de autorii excepției, în soluționarea prezentei cauze.

În fine, Curtea observă că nu este competentă să se pronunțe asupra modului de interpretare și aplicare a legilor și nici în problemele legate de realizarea actului de justiție, așa cum rezultă din prevederile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

potrivit cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată (...)".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 20 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru și ale

Legii nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Georgeta Ion și Tarek Hassan Abdel Hady Hassan, prin mandatar Liga Democratică pentru Dreptate din România, în Dosarul nr. 843/2004 al Tribunalului Ialomița - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 noiembrie 2005.