Lege · Parlamentul

Legea nr. 412/2005

privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 86/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 541/2002 privind economisirea și creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ

prezumat în vigoare

Data actului
29 decembrie 2005
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 5 din 4 ianuarie 2006
Citat de
2 acte
Citează
3 acte
Structură
1 articol · 2.408 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Aprobă 1

  • OUG nr. 86/2005 14 iulie 2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 541/2002 privind economisirea și creditarea în…

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic

Se aprobă

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86 din 14 iulie 2005

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 541/2002

privind economisirea și creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 19 iulie 2005, cu următoarele modificări și completări:

1. La articolul I punctul 2, alineatul (2) al articolului 27 va avea următorul cuprins:

"(2) Prima nu poate depăși echivalentul în lei a 120 euro, calculat la rata de schimb leu/euro comunicată de Banca Națională a României pentru ultima zi lucrătoare a anului de economisire."

2. La articolul I punctul 3, alineatul (2^1) al articolului 27 va avea următorul cuprins:

"(2^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), pentru persoanele cu vârsta de până la 35 de ani, precum și pentru cele care au în întreținere copii minori, nivelul maxim al primei nu poate depăși 150 euro, după cum urmează:

a) persoanele cu vârsta de până la 35 de ani, fără copii în întreținere: 135 euro;

b) persoanele cu un copil în întreținere: 140 euro;

c) persoanele cu 2 copii în întreținere: 145 euro;

d) persoanele cu 3 sau mai mulți copii în întreținere: 150 euro."

3. După articolul I se introduce articolul I^1 cu următorul cuprins:

"Art. I^1. - Dispozițiile prevăzute la art. I pct. 2 din ordonanța de urgență nu sunt aplicabile pentru anul 2005 sumelor economisite în baza contractelor încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență."

4. După articolul II se introduce articolul II^1 cu următorul cuprins:

"Art. II^1. - Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2006."

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
DANIELA POPA
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
București, 29 decembrie 2005.
Nr. 412.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.