OUG nr. 28/1997
pentru modificarea și completarea Legii nr. 82/1992 privind rezervele materiale naționale
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Aprobat prin 1
- Legea nr. 206/1997 4 decembrie 1997 privind aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 28/1997 pentru modificarea și com…
Ce face acest act
Modifică 1
- Legea nr. 82/1992 21 iulie 1992 privind rezervele de stat
Are ca temei 1
- Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor
În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituția României,
Guvernul României emite următoarea ordonanța de urgență:
Articolul 1
privind rezervele materiale naționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 30 iulie 1992, se modifica și se completează după cum urmează:
1. Alineatul 1 al articolului 2 va avea următorul cuprins:
"Rezervele materiale naționale se constituie ca rezerve de stat și se administrează de către Administrația Naționala a Rezervelor Materiale ca organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Guvernului, având personalitate juridică."
2. Alineatul 3 al articolului 2 va avea următorul cuprins:
"Păstrarea pe timp îndelungat a produselor se realizează atât în unitățile teritoriale subordonate, care au personalitate juridică, cît și la agenții economici care se obliga ca, în cadrul activității lor, să asigure improspatarea și integritatea stocurilor, contra cost, sau prin crearea unor facilități specifice, stabilite în condițiile legii."
3. Alineatul 1 al articolului 4 va avea următorul cuprins:
"Acumularea produselor pentru constituirea și reîntregirea stocurilor rezerve de stat se realizează pe baza unui program anual, elaborat pe surse de finanțare de către Administrația Naționala a Rezervelor Materiale și aprobat de Guvern."
4. Alineatul 2 al articolului 4 va avea următorul cuprins:
"Produsele ajunse la limita termenului de păstrare sau care prezintă pericol de depreciere calitativă se improspateaza pe baza programului anual, stabilit de Administrația Naționala a Rezervelor Materiale."
5. Alineatul 4 al articolului 5 va avea următorul cuprins:
"Pentru produsele scoase din rezervele materiale naționale, Administrația Naționala a Rezervelor Materiale poate percepe o cota de adaos de până la 8% din valoarea acestora, în scopul recuperării cheltuielilor materiale de administrare aferente și stimulării personalului. Din sumele încasate se constituie, în limita a 25%, un fond pentru stimularea personalului în activitatea de improspatare și de valorificare a stocurilor devenite disponibile. Nivelul de constituire și condițiile de utilizare a fondului se stabilesc prin norme aprobate de Guvern."
6. Articolul 7 se completează cu un nou alineat, care va avea următorul cuprins:
"Cu aprobarea Guvernului, finanțarea acumularii unor stocuri de urgenta se poate face și din credite externe angajate de Guvern."
7. La articolul 8, după alineatul 1 se introduce un nou alineat, care va avea următorul cuprins:
"Disponibilitățile realizate în condițiile alineatului precedent, păstrate în contul general al trezoreriei statului, sunt purtătoare de dobinzi negociate cu Ministerul Finanțelor prin convenție bilaterala, potrivit actelor normative în vigoare."
8. Alineatul 3 al articolului 8 va avea următorul cuprins:
"Influentele valorice determinate de prețurile produselor la ieșire și la intrare, în cadrul programului de improspatare, vor fi acoperite din sumele încasate conform prevederilor art. 5 alin. 4 și ale art. 6, iar diferențele neacoperite se vor asigura, prin bugetul de stat, în anul următor."
9. Alineatul 4 al articolului 8 va avea următorul cuprins:
"În situațiile prevăzute la art. 1, când datorită consecințelor asupra populației sinistrate apar nevoi sociale deosebite, sau pentru acordarea de ajutoare umanitare externe, Guvernul poate aproba scoaterea din rezervele materiale naționale a unor cantități de produse, în mod gratuit, urmînd ca fondurile necesare reintregirii stocurilor să fie finanțate de la bugetul de stat, dacă în actul normativ de aprobare a ajutoarelor nu este prevăzut altfel."
10. Articolul 8 se completează cu un nou alineat, care va avea următorul cuprins:
"Pentru situațiile de maxima urgenta, cu consecințe imprevizibile, primul-ministru poate dispune acordarea imediata a unor ajutoare umanitare populației sinistrate, urmînd ca acestea să fie aprobate în prima ședința a Guvernului."
11. Alineatul 1 al articolului 9 va avea următorul cuprins:
"Diminuarea, sub orice formă , fără aprobare legală, a cantităților de produse ale rezervelor materiale naționale, încredințate spre păstrare unor agenți economici, dacă fapta nu este comisă în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracțiune, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 250.000 lei la 10.000.000 lei."
12. Articolul 11 se abroga.
Articolul 2
privind rezervele materiale naționale, cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica în Monitorul Oficial al României, dîndu-se articolelor o noua numerotare.
PRIM-MINISTRU VICTOR CIORBEA Contrasemnează: Administrația Naționala a Rezervelor Materiale, Constantin Dinca, secretar de stat Ministru de stat, ministrul finanțelor, Mircea Ciumara
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.