Decizia nr. 689/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 136 alin. (3), art. 140 alin. (1), art. 143 alin. (2) lit. a) și

art. 184 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Best" - S.R.L. din Rășinari în Dosarul nr. 3.383/2005 al Judecătoriei Sibiu.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, solicitând menținerea jurisprudenței Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 21 iunie 2005, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 136 alin. (3), art. 140 alin. (1), art. 143 alin. (2) lit. a) și

art. 184 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Best" - S.R.L. din Rășinari într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 136 alin. (3), art. 140 alin. (1), art. 143 alin. (2) lit. a) și

art. 184 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală contravin dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (3) și (4) din Constituție, precum și celor ale art. 6 paragraful 1 fraza întâi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens susține, în esență, că reglementarea procedurii prealabile administrative de contestare a actului administrativ-fiscal este de natură să întârzie soluționarea procesului.

În prezent, arată autorul excepției, "prin dispozițiile art. 21 alin. (4) din Constituția revizuită se recunoaște legitimitatea procedurilor administrativ-jurisdicționale, care însă sunt facultative și gratuite".

Autorul excepției susține totodată că "instituirea prin lege a unei proceduri administrativ-jurisdicționale nu este, eo ipso, neconstituțională". Consideră însă "că modul în care este reglementată această procedură contravine principiilor Constituției" înscrise în art. 21 alin. (3) și (4), întrucât "actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului de Finanțe [...] sunt puse în executare silită prin poprire în majoritatea cazurilor, în condițiile dispozițiilor art. 136 alin. (1)-(4), art. 140 alin. (1) și art. 144 din Codul de procedură fiscală, înainte de parcurgerea procedurii administrativ-jurisdicționale prealabile instituite de dispozițiile art. 174 din Codul de procedură fiscală".

De asemenea, arată autorul excepției, "trebuie avută în vedere și situația în care, de cele mai multe ori, după obținerea hotărârii judecătorești prin care se constată nelegalitatea actului de control sau de impunere întocmit de organele A.N.A.F. este necesară promovarea unui nou proces în care să se ceară actualizarea cuantumului sumei ce trebuie restituită, precum și stabilirea cuantumului prejudiciului cauzat contestatorului prin lipsirea sa de posibilitatea utilizării acelei sume de bani pe parcursul procesului. Acest nou proces poate avea o durată comparabilă cu durata celui anterior", încălcându-se astfel cerința termenului rezonabil statuat prin art. 21 alin. (3) din Constituție.

Judecătoria Sibiu apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată, în esență, că susținerile autorului excepției privind consecințele grave produse prin executare asupra patrimoniului societății sunt neîntemeiate datorită posibilității suspendării executării actului administrativ fiscal până la soluționarea contestației, în condițiile

art. 184 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

și ale art. 403 din Codul de procedură civilă. Totodată, potrivit opiniei formulate de instanță, caracterul facultativ al suspendării executării unui act administrativ fiscal contestat "are în vedere tocmai soluționarea cu celeritate a cauzelor, prin evitarea exercitării cu rea-credință a dreptului de a contesta un astfel de act". Instanța de judecată apreciază că "dispozițiile art. 140 alin. (1) și art. 136 alin. (3) din ordonanță nu au legătură cu dispozițiile constituționale privind soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și dreptul părților la un proces echitabil".

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, sens în care a statuat Curtea în jurisprudența sa.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat de către autorul acesteia, îl constituie dispozițiile art. 136 alin. (3), art. 140 alin. (1), art. 143 alin. (2) lit. a) și

art. 184 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală.

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 26 septembrie 2005, dându-se textelor o nouă numerotare, așa încât textele de lege criticate sunt cuprinse, în prezent, în art. 137 alin. (3), art. 141 alin. (1), art. 144 alin. (2) lit. a) și art. 185 alin. (1) și (2) din actul normativ menționat, care au următorul cuprins:

- Art. 137 alin. (3): "Executarea silită începe în termen de 15 zile de la data înștiințării.";

- Art. 141 alin. (1): "Executarea silită începe prin comunicarea somației. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somația este însoțită de un exemplar al titlului executoriu.";

- Art. 144 alin. (2) lit. a): "(2) Executarea silită se suspendă:

a) când suspendarea a fost dispusă de instanță sau de creditor, în condițiile legii;";

- Art. 185 alin. (1) și (2): "(1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

(2) Organul de soluționare a contestației poate suspenda executarea actului administrativ atacat până la soluționarea contestației, la cererea temeinic justificată a contestatorului."

Textele din Constituție invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 11 alin. (1) și (2), privitor la Dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 alin. (2), referitor la prioritatea reglementărilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, și art. 21 alin. (3) și (4), privitor la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și caracterul facultativ și gratuit al jurisdicțiilor speciale administrative.

Este, de asemenea, invocată și încălcarea dispozițiilor art. 6 paragraful 1 fraza întâi privind dreptul la un proces echitabil judecat într-un termen rezonabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Autorul excepției susține, în esență, că instituirea unei proceduri administrative obligatorii, de contestare a actului administrativ, prevăzută de textele criticate, este de natură să întârzie soluționarea cauzei de către instanța de judecată.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Cu privire la susținerea de principiu că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) și (4), Curtea observă că s-a mai pronunțat, de exemplu, prin

Decizia nr. 409 din 12 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.063 din 16 noiembrie 2004. Cu acest prilej Curtea a statuat că dispozițiile din Codul de procedură fiscală nu instituie jurisdicții speciale administrative, în sensul art. 21 alin. (4) din Constituție, ci reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege.

În consecință, a apreciat Curtea, actele de soluționare de către organele administrative a contestațiilor, respectiv a reclamațiilor formulate potrivit dispozițiilor din Codul de procedură fiscală, nu sunt acte de jurisdicție, ci acte administrative supuse cenzurii instanței de judecată, cărora nu le este aplicabilă dispoziția constituțională privind caracterul facultativ al procedurii.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 184 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, devenit art. 185 ca urmare a republicării acestui cod, Curtea s-a pronunțat, de exemplu, prin

Decizia nr. 231 din 21 aprilie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 25 mai 2005, prin care a respins excepția de neconstituționalitate cu același obiect.

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluțiile și considerentele cuprinse în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în cauza de față.

De asemenea, Curtea reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 11 și ale art. 20 din Constituție, întrucât textele de lege criticate nu încalcă prevederile art. 6 paragraful 1 fraza întâi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 137 alin. (3), art. 141 alin. (1), art. 144 alin. (2) lit. a) și

art. 185 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Best" - S.R.L. din Rășinari în Dosarul nr. 3.383/2005 al Judecătoriei Sibiu.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 decembrie 2005.