Decizia nr. 55/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 din Codul penal, excepție ridicată de Răzvan Savaliuc în Dosarul nr. 24.312/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în această materie și apreciind că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 20 octombrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 24.312/2004, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 din Codul penal, excepție ridicată de Răzvan Savaliuc în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile legale criticate încalcă libertatea de exprimare, astfel cum este consacrată aceasta de dispozițiile art. 30 alin. (1) din Constituție, respectiv de cele ale art. 10 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și prevederile constituționale ale art. 20. Se arată că sintagma "care dacă ar fi adevărată" din textul incriminator îngrădește dreptul cititorului de a avea acces la orice informație de interes public și îl împiedică pe ziarist să scrie despre fapte săvârșite de persoane publice. Totodată se arată că prin noul Cod penal, adoptat prin

Legea nr. 301/2004 , calomnia nu mai este prevăzută și pedepsită ca infracțiune, în concordanță cu normele europene.

Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât stabilirea prin lege a unor restrângeri sau sancțiuni nu este o măsură incompatibilă cu libertatea de exprimare, fiind necesară sancționarea celor care, prin exercitarea abuzivă a libertății de exprimare, aduc atingere demnității și onoarei altei persoane.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 206 din Codul penal, având următorul cuprins: "Afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară, ori disprețului public, se pedepsește cu închisoare de la 2 luni la 2 ani sau cu amendă.

Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părților înlătură răspunderea penală."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 30 alin. (1), potrivit cărora "Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile", și ale art. 20 din Legea fundamentală, raportat la art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la libertatea de exprimare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, se constată că asupra constituționalității dispozițiilor art. 206 din Codul penal Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în jurisprudența sa, de exemplu, prin

Decizia nr. 32/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 21 februarie 2002,

Decizia nr. 276/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 30 iulie 2004,

Decizia nr. 32/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 23 februarie 2005. Curtea a reținut că dispozițiile art. 206 din Codul penal, care incriminează și sancționează fapta de calomnie ca infracțiune contra demnității persoanei, valoare supremă, garantată în statul de drept și consacrată în art. 1 alin. (3) din Constituție, nu încalcă libertatea de exprimare, astfel cum este aceasta consfințită de dispozițiile art. 30 alin. (1) din Constituție și de cele ale art. 10 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Aceasta, întrucât libertatea de exprimare impune respectarea cerinței înscrise la art. 30 alin. (6) din Legea fundamentală, și anume aceea de a nu prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și dreptul la propria imagine.

Incriminarea infracțiunii de calomnie dă expresie, prin urmare, restrângerii dreptului la exprimare, prevăzută de art. 30 alin. (6) din Constituție, în scopul apărării unor valori care sunt de esența unei societăți democratice, în concordanță și cu art. 10 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care reglementează posibilitatea limitării libertății de exprimare, după cum urmează: "Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru [...] protecția reputației sau a drepturilor altora [...]."

În același sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a subliniat în cauza Cumpănă și Mazăre împotriva României, 2003, faptul că dreptul prevăzut de art. 10 din Convenție nu este absolut, exercițiul libertății de exprimare comportând, potrivit paragrafului 2 al art. 10 din Convenție, "îndatoriri și responsabilități" care capătă o importanță sporită atunci când există riscul de a se aduce atingere reputației persoanelor, garantată și ea de Convenție, și de a pune în pericol "drepturile altora".

Întrucât prevederile art. 206 din Codul penal nu aduc nici o atingere dispozițiilor cuprinse în actele internaționale la care face referire autorul excepției de neconstituționalitate în motivarea acesteia, nu poate fi reținută nici pretinsa contradicție dintre normele criticate și prevederile art. 20 din Constituție.

Atât considerentele, cât și soluția pronunțată în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față, neintervenind elemente noi de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 din Codul penal, excepție ridicată de Răzvan Savaliuc în Dosarul nr. 24.312/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 ianuarie 2006.