Decizia nr. 41/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 50 lit. j) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată de Petre Naidin în Dosarul nr. 4.004/2004 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 aprilie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 4.004/2004, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 50 lit. j) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată de Petre Naidin într-un litigiu având ca obiect anularea unui act administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2), ale art. 16 alin. (1) și (3) teza întâi, ale art. 29, 40, art. 41 alin. (1) și ale art. 53. Totodată, se apreciază că sunt încălcate prevederile art. 21 pct. 2 și ale art. 29 pct. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, cele ale art. 7, 10, 11 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 12 la Convenție și ale art. 15, 22, 25 și 26 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice ale omului.

Cu privire la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1), autorul excepției consideră că persoanele la care fac referire dispozițiile legale criticate nu sunt egale în fața legii cu cele prevăzute în același articol la lit. h) și i). Astfel, cetățenii români care au desfășurat activitate de poliție politică nu pot ocupa niciodată o funcție publică, în timp ce persoanele care au fost destituite dintr-o asemenea funcție în ultimii 7 ani și, respectiv, cele care au suferit o condamnare penală, dar față de care a intervenit reabilitarea, pot să ocupe o funcție publică.

Se mai consideră că decăderea dintr-un drept fundamental al omului nu poate interveni prin lege și în mod global, ci numai prin hotărâre judecătorească și în mod individual.

Autorul excepției invocă în susținerea acesteia și anumite pasaje din avizele nr. 608 din 31 decembrie 1999 și nr. 360 din 20 mai 1998 ale Consiliului Legislativ, prin care au fost avizate negativ propunerile legislative referitoare la "Legea privind limitarea temporară a accesului la demnități și funcții publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere ale regimului comunist, Legea George Șerban" și la "Legea anticomunistă", prin care Consiliul Legislativ, în esență, a apreciat că "supunerea unor categorii întregi de persoane [unii colaboratori ai regimului comunist] unei decăderi din dreptul de a fi ales instituie o restrângere în exercitarea unui drept recunoscut de Constituție, contravenind și prevederii [constituționale a] art. 16 alin. (1)".

Autorul excepției menționează și legislația în materie din unele state (Republica Cehă, Albania, Bulgaria), Recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.338/1997 privind obligațiile și angajamentele Republicii Cehe ca stat membru, precum și unele articole din doctrina străină.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii se apreciază că legiuitorul are competența de a stabili condițiile pe care o persoană trebuie să le întrunească pentru a îndeplini o funcție publică, fără ca prin aceasta să fie încălcate dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1), ale art. 41 alin. (1) și ale art. 53 alin. (1).

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, apreciind, în esență, că este de competența legiuitorului să stabilească, pentru fiecare categorie profesională, condițiile generale pentru a accede într-o anumită funcție sau profesie.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile legale criticate nu instituie privilegii sau discriminări, fiind aplicabile deopotrivă tuturor subiectelor de drept.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autorul excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 50 lit. j) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004, text introdus prin cartea II titlul III

art. XIII pct. 37 din Legea nr. 161/2003

privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003.

Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește următoarele condiții: [...]

j) nu a desfășurat activitate de poliție politică, astfel cum este definită prin lege".

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, ale art. 16 alin. (1) și (3) teza întâi privind egalitatea în drepturi, ale art. 29 privind libertatea conștiinței, ale art. 40 privind dreptul de asociere, ale art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Totodată, autorul excepției apreciază că sunt încălcate și unele principii, drepturi sau libertăți prevăzute în documente internaționale: principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale mai favorabile (art. 15 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice ale omului și art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale), dreptul la asociere (art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 22 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice ale omului), dreptul de a alege și de a fi ales (art. 25 privind egalitatea din Pactul internațional privind drepturile civile și politice ale omului), dreptul de a avea acces egal la funcțiile publice (art. 25 privind egalitatea din Pactul internațional privind drepturile civile și politice ale omului și art. 21 pct. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului), principiul egalității (art. 26 privind egalitatea din Pactul internațional privind drepturile civile și politice ale omului și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale), libertatea de exprimare (art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale), nediscriminarea (art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 12 la Convenție), precum și prevederile referitoare la restrângerea exercitării unor drepturi și libertăți (art. 29 pct. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului).

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

În esență, se susține că prevederea legală potrivit căreia cetățenii români care au desfășurat activitate de poliție politică nu pot face parte din corpul funcționarilor publici încalcă, în principal, prevederile constituționale referitoare la egalitatea în drepturi și la dreptul la muncă, instituind în același timp o restrângere nejustificată a acestor drepturi, ceea ce contravine art. 53 din Constituție. Totodată, se susține că prevederile legale criticate retroactivează.

Cu privire la critica de neconstituționalitate prin care se susține că a fost încălcat principiul constituțional al neretroactivității legilor, Curtea reține că dispozițiile legale criticate se aplică numai pentru viitor și nu desființează sau modifică situații juridice anterioare. De asemenea, dispozițiile legale se aplică de îndată tuturor situațiilor care se constituie după intrarea ei în vigoare. În consecință, Curtea constată că prevederile legale criticate nu cuprind nici o măsură de natură a încălca textul constituțional al art. 15 alin. (2).

Curtea constată că atât în jurisprudența sa, cât și în cea a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea acest principiu nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. Un tratament diferit nu poate fi însă doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice obiectiv și rațional.

În consecință, Curtea constată că legiuitorul este liber să stabilească condițiile de acces în funcțiile publice atât timp cât opțiunea sa este justificată în mod obiectiv și rațional. În cauza de față, cerința ca cetățenii români care au desfășurat activitate de poliție politică să nu poată face parte din corpul funcționarilor publici este justificată de necesitatea ca toți membrii aparatului administrației publice să fie loiali statului și principiilor generale de organizare a statului român, asigurându-se în acest mod credibilitatea acestora și a aparatului administrativ. Astfel, Curtea constată că nu există nici o încălcare a principiului egalității în drepturi între cetățenii români care doresc să acceadă la o funcție publică.

În ceea ce privește notele scrise depuse la Curtea Constituțională de către autorul excepției, prin care se arată că interdicții similare cu cea prevăzută în textul de lege criticat nu există în legătură cu alte persoane care ocupă funcții sau demnități publice - parlamentari, magistrați -, Curtea reține că în realitate autorul excepției nu se referă la o problemă de constituționalitate, ci la o problemă care eventual ar viza o lipsă de coordonare legislativă, care, chiar dacă ar fi reală, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate, fiind de resortul exclusiv al autorității legiuitoare.

În ceea ce privește invocarea încălcării principiului constituțional al dreptului la muncă, Curtea constată că în jurisprudența sa a stabilit, de principiu, că instituirea prin lege a unor condiții pentru ocuparea unor funcții sau exercitarea unor profesii nu reprezintă o încălcare a dreptului la muncă și la alegerea profesiei, de exemplu,

Decizia nr. 545 din 7 decembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 25 ianuarie 2005. Raportând considerentul expus mai sus la cauza de față, Curtea reține că instituirea unei condiții de natura celei prevăzute de

art. 50 lit. j) din Legea nr. 188/1999

nu este contrară art. 41 din Constituție. De altfel, o asemenea condiție asigură funcționarea administrației publice pe baza respectării principiilor democrației, precum și credibilitatea și loialitatea funcționarilor publici.

Totodată, Curtea Constituțională constată că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Vogt împotriva Germaniei (1995), a stabilit că statul este în drept să ceară oficialilor săi să fie loiali Constituției, iar în cauza Glasenapp împotriva Germaniei (1986) a reținut că dreptul unei persoane de a fi admis într-o funcție publică nu este recunoscut nici de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nici de Protocoalele sale. Așadar, în acest domeniu statul are o mai largă marjă de apreciere.

În consecință, având în vedere că dispozițiile legale criticate nu restrâng exercițiul drepturilor constituționale invocate de autorul excepției, Curtea reține că textul constituțional al art. 53 nu este incident în cauză.

Curtea constată că nici dispozițiile art. 29 și 40 din Constituție invocate ca fiind încălcate nu au incidență în cauză, ele referindu-se la libertatea de conștiință, religioasă și, respectiv, la dreptul de asociere, fără legătură cu condiția stabilită prin textul de lege criticat.

Curtea nu poate reține nici încălcarea prevederilor din actele internaționale invocate, având în vedere că acestea își au corespondent în dispozițiile constituționale analizate mai sus.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 50 lit. j) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată de Petre Naidin în Dosarul nr. 4.004/2004 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 ianuarie 2006.