Decizia nr. 136/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Petru Costa în Dosarul nr. 2.561/C/2005 al Curții de Apel Oradea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 3 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 2.561/C/2005, Curtea de Apel Oradea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Petru Costa.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că a adresat o cerere de chemare în judecată, în interiorul termenului de prescripție, cerere respinsă de instanța de judecată ca fiind prematur introdusă, întrucât nu a fost îndeplinită condiția procedurii prealabile de conciliere. Într-o asemenea împrejurare, refuzul pronunțării unei soluții pe fondul cauzei a condus la prescrierea dreptului la acțiune, ceea ce echivalează practic cu îngrădirea accesului liber la justiție.
Curtea de Apel Oradea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât condiționarea sesizării instanței de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnică nu poate fi calificată ca o îngrădire a accesului liber la justiție.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Guvernul arată că asupra constituționalității prevederilor criticate Curtea s-a mai pronunțat prin
Decizia nr. 335/2004 , considerentele și soluția păstrându-și valabilitatea și în cauza de față.
Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 720^1 din Codul de procedură civilă sunt în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale invocate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 720^1 din Codul de procedură civilă, dispoziții care au următorul conținut: "În procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
În scopul arătat la alin. 1, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face și prin înmânarea înscrisurilor sub semnătură de primire.
Data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin. 2.
Rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris cu arătarea pretențiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului și a punctului de vedere al fiecărei părți.
Înscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării prevăzute la alin. 2, dovada că de la data primirii acestei convocări au trecut 30 de zile se anexează la cererea de chemare în judecată."
Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în fața legii, în art. 21 privitoare la accesul liber la justiție și în art. 47 privind nivelul de trai.
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, se constată că asupra constituționalității textelor de lege criticate Curtea s-a mai pronunțat, ca de exemplu prin
Decizia nr. 335 din 16 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 19 octombrie 2004, statuând că, prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, legiuitorul a urmărit să transpună în practică principiul celerității soluționării litigiilor dintre părți - mai pregnant în materie comercială - și să degreveze activitatea instanțelor de judecată. Astfel, rolul normei procedurale criticate este acela de a reglementa o procedură extrajudiciară care să ofere părților posibilitatea de a se înțelege asupra eventualelor pretenții ale reclamantului, fără implicarea autorității judecătorești competente. Față de aceste rațiuni majore, condiționarea sesizării instanței de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnică nu poate fi calificată ca o îngrădire a accesului liber la justiție, în accepțiunea prohibită de prevederile constituționale de referință, atâta vreme cât partea interesată poate sesiza instanța judecătorească cu cererea de chemare în judecată.
Pe de altă parte, împrejurarea că persoana interesată, deși cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască dispozițiile legale referitoare la soluționarea litigiilor în materie comercială, ca și consecințele juridice ale nerespectării lor, nu s-a conformat exigenței legale, invocând, de fapt, propria sa culpă, lipsește de îndreptățire critica reglementării în cauză, potrivit principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans".
Rațiunile care au stat la baza adoptării soluției anterioare își păstrează valabilitatea și în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menținută.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Petru Costa în Dosarul nr. 2.561/C/2005 al Curții de Apel Oradea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 februarie 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu ___________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.