Decizia nr. 132/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 64 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Bahman Naseh Jabadi în Dosarul nr. 1.315/2005 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 4 octombrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1.315/2005, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 64 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , excepție ridicată de Bahman Naseh Jabadi.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că, potrivit dispozițiilor legale criticate, Autoritatea pentru străini poate stabili dacă o căsătorie este sau nu de conveniență și în baza acestei constatări poate refuza cetățeanului străin prelungirea dreptului de ședere temporară pe teritoriul României. Calificarea unei căsătorii ca fiind de conveniență are ca efect declararea nulității absolute a acesteia. Or, competentă să constate nulitatea unui act juridic civil este numai instanța judecătorească, iar nu o autoritate administrativă care exercită rolul unei instanțe extraordinare, așa cum se întâmplă în cazul dedus judecății. Pentru aceste motive, prevederea legală criticată încalcă dispozițiile constituționale ale art. 48 alin. (2), art. 53 alin. (1) și (2) și ale art. 126 alin. (5).

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că efectele pe care le are stabilirea unei căsătorii ca fiind de conveniență asupra dreptului de ședere al străinului în România nu pot fi asimilate constatării nulității căsătoriei. De asemenea, instanța apreciază că nu poate fi reținută nici critica referitoare la încălcarea art. 53 din Constituție, întrucât Autoritatea pentru străini are la dispoziție o marjă de apreciere în cadrul căreia să analizeze, de la caz la caz, corelația dintre importanța dreptului protejat și măsurile administrative privind regimul străinilor în România.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul arată că Autoritatea pentru străini nu reprezintă o instanță specializată, ci o structură specializată, competentă a exercita atribuțiile conferite prin lege în ceea ce privește regimul străinilor în România. Printre aceste atribuții se găsește și aceea de prelungire a dreptului de ședere acordat în baza căsătoriei cu un cetățean român, în funcție de circumstanțele cauzei.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , prin art. 82 oferă însă posibilitatea solicitantului de a ataca în justiție, în fața curții de apel, dispoziția de părăsire a teritoriului emisă de Autoritatea pentru străini.

Se susține că stabilirea unei căsătorii ca fiind de conveniență, de către această autoritate, nu echivalează cu nulitatea absolută și nu reprezintă o restrângere a drepturilor sau a libertăților, ci are ca finalitate prevenirea efectelor încheierii unor căsătorii exclusiv pentru a obține dreptul de ședere pe teritoriul României.

Avocatul Poporului observă că dispozițiile legale criticate stabilesc doar elementele pe baza cărora o căsătorie este considerată a fi de conveniență și în funcție de care Autoritatea pentru străini este cea care decide prelungirea sau nu a șederii temporare în România. Instanța de judecată este cea care pronunță nulitatea căsătoriei atunci când încheierea acesteia a fost determinată de urmărirea altor scopuri decât cele specifice căsătoriei.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 64 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care au următorul conținut: "(2) Elementele pe baza cărora se poate stabili faptul că o căsătorie este de conveniență pot fi următoarele:

a) coabitarea matrimonială nu există;

b) soții nu s-au întâlnit niciodată înaintea căsătoriei;

c) lipsa unei contribuții efective la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie;

d) soții nu vorbesc o limbă înțeleasă de amândoi;

e) unul dintre soți a mai încheiat căsătorii de conveniență;

f) soții sunt inconsecvenți în declararea datelor cu caracter personal, precum și a circumstanțelor în care s-au cunoscut;

g) încheierea căsătoriei a fost condiționată de plată unei sume de bani între soți, cu excepția sumelor primite cu titlu de dotă.

(3) Elementele prevăzute la alin. (2) pot rezultă din:

a) declarațiile celor în cauză sau ale unor terțe persoane;

b) înscrisuri;

c) date obținute cu ocazia realizării interviului sau a unor verificări suplimentare."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 48 alin. (2) privitoare la familie, art. 53 alin. (1) și (2) referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și în art. 126 alin. (5) privind instanțele judecătorești.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit

art. 2 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , Autoritatea pentru străini reprezintă o structură specializată, organizată în subordinea Ministerului Administrației și Internelor. Ca instituție administrativă publică, ea exercită atribuțiile ce îi sunt date în competență prin lege, cu privire la regimul străinilor în România, combaterea șederii ilegale, precum și cu privire la gestionarea evidenței străinilor cărora li s-a acordat dreptul de ședere în România.

Printre atribuțiile consacrate de lege este și prelungirea dreptului de ședere temporară pe teritoriul României, ce se poate acorda în vederea reîntregirii familiei, străinilor căsătoriți cu cetățeni români. Potrivit

art. 64 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , prelungirea va fi refuzată în cazul căsătoriilor de conveniență.

În acest context, dispozițiile legale criticate cuprind elementele pe baza cărora se poate stabili faptul că o căsătorie este de conveniență, precum și mijloacele concrete din care rezultă aceste elemente. Dacă la data depunerii cererii prin care se solicită prelungirea dreptului de ședere nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile generale și condițiile speciale prevăzute de lege, constatându-se astfel existența vreunui element ce determină calificarea căsătoriei ca fiind de conveniență, Autoritatea pentru străini va refuza străinului prelungirea acestui drept. Decizia de refuz, precum și motivele care au stat la baza acesteia se comunică solicitantului prin dispoziția de părăsire a teritoriului României, care poate fi contestată în fața curții de apel competente.

Așa fiind, se constată că, în exercitarea competențelor atribuite prin lege, Autoritatea pentru străini nu desfășoară o activitate jurisdicțională, ci exclusiv una administrativă, referitoare la circulația și evidența persoanelor străine pe teritoriul României. Activitatea de combatere a căsătoriei de conveniență încheiate în scopul eludării legii și procedurile de îndepărtare de pe teritoriul național a străinilor care au încălcat dispozițiile legale în vigoare nu pot constitui argumente pentru calificarea autorității administrative drept instanță extraordinară, astfel încât nu poate fi reținută critica autorului excepției în acest sens.

De asemenea, se constată că nici susținerea potrivit căreia stabilirea unei căsătorii ca fiind de conveniență înseamnă practic nulitatea absolută a căsătoriei nu este întemeiată. Astfel, pe de o parte, nulitatea absolută a căsătoriei poate fi constatată numai prin hotărâre judecătorească și reprezintă acea sancțiune civilă aplicabilă căsătoriei încheiate cu nerespectarea dispozițiilor prevăzute de Codul familiei, iar, pe de altă parte, căsătoria de conveniență este constatată de o autoritate specializată, organizată în subordinea unui minister, și produce efecte exclusiv asupra dreptului de ședere a străinilor în România, iar nu asupra statutului civil al persoanelor în cauză. Prin urmare, textul de lege criticat nu aduce atingere dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 48 alin. (2), art. 53 alin. (1) și (2) și în art. 126 alin. (5).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 64 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Bahman Naseh Jabadi în Dosarul nr. 1.315/2005 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 februarie 2006.