Ordin · Ministerul Sănătății / Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Ordinul nr. 233/2006

pentru aprobarea modelului unic al certificatului de concediu medical și a instrucțiunilor privind utilizarea și modul de completare a certificatelor de concediu medical pe baza cărora se acordă indemnizații asiguraților din sistemul asigurărilor sociale de sănătate

prezumat în vigoare

Data actului
14 martie 2006
Emitent
Ministerul Sănătății / Casa Națională de Asigurări de Sănătate
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 254 din 21 martie 2006
Citat de
3 acte
Citează
5 acte
Structură
53 de articole, 2 anexe · 25.950 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 8.105/517/2006 al Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,

în temeiul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, al

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 150/2002

privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, și al

Hotărârii Guvernului nr. 168/2005

privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul sănătății și președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă modelul unic al certificatului de concediu medical, ca imprimat cu regim special, care constituie ordin de plată și în baza căruia se acordă indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, prevăzut în anexa nr. 1.

Articolul 2

Casa Națională de Asigurări de Sănătate asigură îndeplinirea procedurilor prevăzute de lege privind tipărirea certificatelor de concediu medical, formulare ce conțin elemente de protecție împotriva falsificării și contrafacerii, potrivit tuturor elementelor prevăzute în anexa nr. 1, înserierea acestora, numerotarea filelor carnetelor cuprinzând certificate de concediu medical, precum și distribuirea acestora.

Articolul 3

(1)

Se aprobă Instrucțiunile privind utilizarea și modul de completare a certificatelor de concediu medical, cuprinse în anexa nr. 2.

(2)

Aplicarea prevederilor instrucțiunilor prevăzute la alin. (1) este obligatorie.

Articolul 4

Medicul care eliberează certificatul de concediu medical este responsabil de realitatea datelor înscrise în rubricile completate. Necompletarea rubricilor conform instrucțiunilor prezentului ordin și/sau completarea eronată a acestora atrag neplata indemnizației de asigurări sociale de sănătate.

Articolul 5

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 6

(1)

Prevederile prezentului ordin se aplică de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2)

Formularele de certificate de concediu medical în formatul aprobat prin Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei și al ministrului sănătății nr. 399/974/2004 pentru aprobarea instrucțiunilor privind completarea și eliberarea certificatelor de concediu medical pe baza cărora se acordă indemnizații asiguraților din sistemul asigurărilor sociale de stat se utilizează până la epuizarea stocului existent, dar nu mai târziu de 30 iunie 2006.

Ministrul sănătății,
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Președintele Casei Naționale
de Asigurări de Sănătate,
Cristian Vlădescu

Anexa 1 COD DE INDEMNIZAȚIE DE ASIGURĂRI SOCIALE DE SĂNĂTATE

01
Boală obișnuită
...... 75%
02* Accident în timpul deplasării la/de la locul de muncă ..... 100%/80%
03* Accident de muncă
..... 100%/80%
04* Boală profesională
..... 100%/80%
05 Boală infectocontagioasă din grupa A
..... 100%
06 Urgentă medico-chirurgicală
..... 100%
07 Carantină
..... 75%
08 Sarcină și lăuzie
..... 85%
09 Îngrijire copil bolnav în vârstă de până la 7 ani
sau copil cu handicap pentru afecțiuni intercurente,
până la împlinirea vârstei de 18 ani
..... 85%
10 Reducerea cu 1/4 a duratei normale de lucru
.... Fără a
depăși 25% din
baza de calcul
11 Trecerea temporară în alta muncă
.... Fără a
depăși 25% din
baza de calcul
12 Tuberculoza
..... 100%
13 Boală cardiovasculară
..... 75%
14 Neoplazii, SIDA
..... 100%
15 Risc maternal
..... 75%
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────
- Plătitorul se obligă să respecte confidențialitatea diagnosticului
- Persoana asigurată sau reprezentantul legal sau mandatarul desemnat
prin procură se obligă să anunțe plătitorul despre acordarea concediului
medical și să depună certificatul de concediu medical până cel mai
târziu la data de 5 a lunii următoare celei pentru care a fost acordat
concediul medical
- Calculul indemnizației de asigurări sociale de sănătate se efectuează
conform normelor legale în vigoare
- Pentru codurile de indemnizație 02, 03, 04, 10 confirmate prin Avizul
casei teritoriale de pensii sau Avizul direcției de sănătate publică,
precum și pentru codul de indemnizație 11 certificatele se depun la
casele teritoriale de pensii
OBSERVAȚII:

Anexa 2 INSTRUCȚIUNI

privind utilizarea și modul de completare a certificatelor

de concediu medical

I. Dispoziții generale

Articolul 1

Acordarea certificatului de concediu medical se face pe formularul cu regim special descris în anexa nr. 1 de către orice medic cu autorizație de liberă practică valabilă care a încheiat o convenție în acest sens cu casele de asigurări de sănătate, prin reprezentantul său legal, și care are în îngrijire bolnavul, denumit în continuare medic curant.

Articolul 3

(1)

Certificatele de concediu medical se completează în 3 exemplare, cu respectarea tuturor elementelor prevăzute de formular.

(2)

Certificatele de concediu medical vor fi tipărite pe hârtie autocopiantă în 3 culori: alb, roz și verde.

(3)

Exemplarele 1 (alb) și 2 (roz) se înmânează pacientului sau, după caz, persoanei care îl reprezintă, care are obligația de a le depune la plătitor, în termenul stabilit de lege.

(4)

Exemplarul 3 (verde) al certificatului de concediu medical nu se desprinde de cotorul carnetului de certificate medicale și va rămâne arhivat la medicul care îl eliberează.

(5)

Exemplarul 2 al tuturor certificatelor de concediu medical pe baza cărora au fost înregistrate indemnizațiile în "Declarația privind obligațiile de plată către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru contribuția pentru concedii și indemnizații" va fi depus lunar de către angajator la casa de asigurări de sănătate în a cărei rază administrativ-teritorială își are sediul sau domiciliul, odată cu această declarație sau, după caz, odată cu declarația nominală rectificativă corespunzătoare lunii pentru care au fost acordate. Excepție fac certificatele de concediu medical care poartă codurile de indemnizație 02, 03, 04, 10, confirmate prin avizul casei teritoriale de pensii sau avizul direcției de sănătate publică, precum și certificatele de concediu medical care poartă codul de indemnizație 11 și care se depun direct la casele teritoriale de pensii.

(6)

Exemplarul 1 rămâne la angajator, atașat la fișa angajatului, și va fi vizat, după caz, de medicul de întreprindere, în cazul asiguraților salariați.

Articolul 4

În situația în care în interiorul carnetului de concedii medicale există formulare greșit tipărite, incomplete sau completate greșit de către medic, se va scrie "Anulat" pe formular și acesta nu va fi decupat din carnet. Aceste file vor fi pliate, rămânând în carnet. Pe verso-ul cotorului ultimei file a carnetului de certificate medicale se va preciza: "Acest carnet conține ..... file (în cifre și în litere) de la numărul .... la numărul .... și .... file anulate."

Articolul 5

Certificatele de concediu medical vor fi tipizate pe hârtie, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 1, și vor fi broșate în carnete de câte 50 de file.

Articolul 6

Fiecare certificat de concediu medical va fi înseriat și numerotat conform instrucțiunilor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Articolul 7

(1)

Carnetele înseriate și numerotate vor fi distribuite de către fiecare casă de asigurări de sănătate, în funcție de necesități, pentru o perioadă de o lună, fiecărei unități sanitare cu care a încheiat o convenție în acest sens.

(2)

Gestionarea carnetelor de certificate de concediu medical la nivelul caselor de asigurări de sănătate se va face potrivit reglementărilor legale în vigoare.

(3)

Achiziția formularelor de certificate de concediu medical se va face de către reprezentantul legal al unității sanitare sau de către delegatul acestuia, pe baza facturii fiscale.

Articolul 8

(1)

Unitățile sanitare menționate la art. 7 alin. (1) își vor asigura contra cost și la cerere carnetele respective de la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat o convenție în acest sens, având obligația de a-și organiza modul de gestionare și evidență a carnetelor de certificate de concediu medical, precum și modul de păstrare a carnetelor epuizate.

(2)

Pentru unitățile sanitare care au mai mulți medici angajați, distribuirea și arhivarea certificatelor se fac în baza unui tabel centralizator care conține următoarele rubrici obligatorii: numele medicului, data repartizării carnetului/carnetelor; seria (cu numerele) carnetului/ carnetelor repartizate; semnătura de primire, parafa medicului; data returnării în arhivă a exemplarului 3; seria (cu numărul) certificatelor de concediu medical returnate (exemplarul 3); semnătura de returnare și parafa medicului.

(3)

Înregistrarea certificatelor de concediu medical eliberate asiguraților se va face în documentele medicale primare, pentru fiecare certificat de concediu medical în parte, după cum urmează:

a) se notează seria și numărul certificatului de concediu medical eliberat în Registrul de consultații la rubrica "Tratamente", pentru consultațiile acordate în ambulatoriu;

b) pentru medicii de familie care vizează certificatul de concediu medical eliberat de către alt medic, se consemnează în Registrul de consultații la rubrica "Tratamente", precum și în fișa pacientului: seria și numărul certificatului de concediu medical vizat și codul de diagnostic;

c) la externarea pacientului din spital, se notează seria și numărul certificatului de concediu medical în epicriză și în scrisoarea medicală.

Articolul 9

(1)

Eliberarea certificatului de concediu medical se va face pe baza adeverinței de la plătitor, cu excepția urgențelor medico-chirurgicale sau a bolilor infectocontagioase din grupa A, prevăzute în lista aprobată prin hotărâre a Guvernului.

(2)

Plătitorul va menționa în adeverință, în mod obligatoriu, numărul de zile de concediu de incapacitate temporară de muncă avute în ultimele 12 luni.

Articolul 10

(1)

În caz de pierdere a certificatului de concediu medical, medicii pot elibera un duplicat la cererea plătitorului sau a asiguratului, menționându-se distinct "DUPLICAT".

(2)

În cazul în care angajatorul respinge la plată un certificat de concediu medical datorită completării greșite constatate de către medicul de întreprindere, medicul care a eliberat certificatul de concediu medical poate efectua modificări pe formularul eliberat, confirmate prin semnătură și parafă, sau poate elibera un duplicat în care menționează, la data acordării, data când a efectuat modificarea, specificând "DUPLICAT" și atașând certificatul de concediu medical anulat la exemplarul 3 al noului formular.

II. Modul de completare a certificatelor de concediu medical

A. Completarea rubricilor de către medicul curant

Articolul 11

Luat în evidență de medicul de familie: în cazul în care certificatul de concediu medical a fost eliberat de către un alt medic din ambulatoriul de specialitate sau din spital, medicul de familie va nota în fișa pacientului și în Registrul de consultații seria și numărul certificatului vizat și codul de diagnostic.

Articolul 12

Urgențe medico-chirurgicale/Boli infectocontagioase din grupa A: medicii care eliberează certificate de concediu medical vor semna și vor aplica parafa numai pentru bolile și urgențele medico-chirurgicale și vor completa numărul corespunzător din lista de urgențe medico-chirurgicale și boli infectocontagioase din grupa A, aprobată prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 13

Inițial/În continuare: se va indica de către medicul care eliberează certificatul de concediu medical dacă acesta este "Inițial" sau "În continuare", bifându-se cu "X" căsuța corespunzătoare, după caz. Prin certificat de concediu medical inițial se înțelege orice certificat de concediu medical care nu prelungește un concediu medical anterior sau orice certificat de concediu medical care prelungește un concediu medical anterior neîntrerupt pentru afecțiuni diferite. Prin certificat de concediu medical în continuare se înțelege orice certificat care prelungește un concediu medical anterior neîntrerupt pentru aceeași afecțiune.

Articolul 14

Valabil pentru luna: se va înscrie luna pentru care s-a acordat concediul medical.

Se va avea în vedere ca certificatul de concediu medical eliberat să nu depășească luna în curs.

În cazul în care durata concediului medical acordat asiguratului pentru aceeași afecțiune depășește luna în curs, pentru diferența de zile se va elibera un nou certificat de concediu medical, cu indicativul "În continuare".

Articolul 15

Cod indemnizație: pentru codul de diagnostic care a determinat eliberarea certificatului de concediu medical se va înscrie codul corespunzător al indemnizației de asigurări sociale de sănătate (1-15), în cifre și litere, conform specificațiilor de pe verso-ul certificatului de concediu medical.

Se completează cu cod 08 - Sarcină și lăuzie - numai pentru concediul de maternitate de 126 de zile calendaristice, nu și pentru alte afecțiuni apărute până în luna a 7-a de sarcină sau, după caz, luna a 6-a de sarcină, pentru persoanele cu handicap care se codifică corespunzător cauzei incapacității temporare de muncă.

Se completează cu cod 15 - Risc maternal - în cazul acordării concediului de risc maternal, conform prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2003

privind protecția maternității la locurile de muncă, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 25/2004 , cu modificările ulterioare.

În cazul completării codului 07 - Carantină -, medicul curant care eliberează certificatul de concediu medical va înscrie în rubrica "Observații" de pe verso-ul formularului numărul certificatului eliberat de organele de specialitate ale direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, și durata perioadei de carantină.

În cazul completării codului 10 - Reducerea cu 1/4 a duratei normale de lucru -, în scopul prevenirii îmbolnăvirilor și recuperării capacității de muncă medicul curant care eliberează certificatul de concediu medical va înscrie în rubrica "Avizul medicului expert" numărul și data avizului dat de medicul expert al asigurărilor sociale. Totodată, se vor menționa și numele, prenumele și codul de parafă al medicului expert care a avizat.

Articolul 16

Asigurat în evidență la C.A.S.: se va nota casa de asigurări de sănătate în evidența căreia se află asiguratul.

Articolul 17

Numele și prenumele: se vor înscrie numele și prenumele persoanei asigurate - pacient.

Articolul 18

Cod numeric personal: se va înscrie codul numeric personal al asiguratului, format din 13 cifre.

Articolul 19

Domiciliu, reședință: se va înscrie adresa completă a pacientului.

Articolul 20

Nr. înreg. (RC/FO): se va înscrie numărul din Registrul de consultații pentru pacienții îngrijiți în ambulatoriu sau numărul foii de observație pentru pacienții internați.

Articolul 21

Ambulator/internat în spital/secția: pentru consultația acordată în ambulator, se va bara cu o linie sintagma internat. Pentru internarea în spital, se va bara cu o linie termenul "Ambulator" și se va menționa secția din care a fost externat asiguratul.

Articolul 22

Concediu medical la externare: se va înscrie numărul de zile de concediu medical acordat la externarea din spital, completându-se toate coloanele potrivit titulaturii acestora.

Articolul 23

Data acordării (zi/lună/an): se înscrie data (zi/lună/an) la care medicul completează și eliberează certificatul de concediu medical.

Articolul 24

Nr. zile: se va înscrie numărul zilelor calendaristice de concediu medical, care include atât prima, cât și ultima zi de concediu medical.

Articolul 25

De la (zi/lună/an) până la (zi/lună/an): se va înscrie data începerii și data terminării concediului medical. În cazul internării asiguratului în mai multe secții, se va înscrie prima zi de internare în spital și data externării.

Articolul 26

Cod diagnostic: se va înscrie codul bolii care a determinat incapacitatea temporară de muncă, recuperarea capacității de muncă, sarcina și lăuzia sau necesitatea îngrijirii copilului bolnav. Pentru înscrierea codului de diagnostic se va utiliza clasificația internațională a maladiilor CIM, revizia a 10-a OMS (CIM - 10) - Lista cu 999 coduri de boală, în caractere numerice.

La înscrierea codului de boală se va trece forma clinică a bolii: acut, subacut, cronic.

În cazul prelungirii unui certificat de concediu medical pentru același cod de diagnostic, în luna în curs sau în luna următoare, pe noul certificat de concediu medical acordat în continuare se va menține codul de diagnostic înscris în certificatul de concediu medical inițial.

Pe certificatul de concediu medical acordat pentru risc maternal nu se înscrie codul de boală. În caseta "cod de boală" se înscrie "RM".

Articolul 27

Unitatea sanitară emitentă: se va trece tipul unității sanitare care a eliberat certificatul de concediu medical (ex: CMI, CDT, spital, sanatoriu etc.) și se va aplica ștampila unității.

Articolul 28

Nr. convenție... cu C.A.S.: se va înscrie numărul convenției încheiate în acest sens cu casa de asigurări de sănătate, precum și numele casei de asigurări de sănătate cu care a fost încheiată convenția.

Articolul 29

Medic/Semnătură/Parafă: cuprinde semnătura și parafa medicului care a acordat certificatul de concediu medical.

Articolul 30

Medic șef secție/Semnătură/Parafă: cuprinde semnătura și parafa medicului șef de secție din secția de spital de unde a fost externat asiguratul.

Articolul 31

CUI: codul unic de înregistrare (codul fiscal) al unității sanitare care a eliberat certificatul de concediu medical.

Articolul 32

Cod parafă: se completează, în mod obligatoriu, de către medicul care a eliberat certificatul de concediu medical. În cazul în care parafa nu conține codul și calitatea medicului, acestea se vor înscrie citeț.

B. Completarea rubricilor de către plătitor

Articolul 33

Viza plătitorului: semnătura plătitorului privind acceptul la plată a certificatului de concediu medical. În cazul în care se refuză la plată certificatul de concediu medical, se menționează pe scurt motivul refuzului.

Articolul 34

Plătitor: se va înscrie denumirea completă a plătitorului. Plătitor de indemnizații de asigurări sociale de sănătate este, după caz, angajatorul persoană juridică sau fizică, asimilatul acestuia - agenția teritorială de ocupare a forței de muncă - sau casa de asigurări de sănătate.

Pentru certificatele de concediu medical care poartă codurile de indemnizație 02, 03, 04, 10 ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională, confirmate prin avizul casei teritoriale de pensii sau prin avizul direcției de sănătate publică, precum și cele care poartă codul de indemnizație 11, care se depun direct la casele teritoriale de pensii, plătitorul este casa teritorială de pensii.

Pentru certificatele de concediu medical care poartă codurile de indemnizație 02, 03, 04, în cazul urgențelor medico-chirurgicale se bifează rubrica "100%".

Articolul 35

Sediul: se va înscrie adresa completă a plătitorului.

Articolul 36

CUI: se înscrie codul unic de înregistrare a plătitorului.

Articolul 37

Număr angajați: se va înscrie, după caz, numărul de angajați (asimilați angajaților) din luna acordării certificatului de concediu medical.

Articolul 38

Tip asigurat: se bifează, după caz, situația în care se încadrează asiguratul. Pentru categoriile de asigurați menționate la

art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

se bifează "Asigurat cu declarație de asigurare pentru concedii și indemnizații". Se bifează rubrica "Asigurat cu contract de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale" numai în cazul certificatelor de concediu medical care poartă codurile de indemnizație 02, 03, 04, 10 ca urmare a unui accident de muncă confirmate prin avizul casei teritoriale de pensii sau prin avizul direcției de sănătate publică, precum și cele care poartă codul de indemnizație 11, care se depun direct la casele teritoriale de pensii.

Articolul 39

Procent de plată: se bifează rubrica corespunzătoare procentului ce se utilizează, conform legii, la calculul indemnizației de asigurări sociale de sănătate acordate în baza certificatului de concediu medical. Rubrica "Prevenire" se bifează în cazul indemnizației pentru reducerea timpului de muncă cu 1/4 din durata normală sau în cazul indemnizației pentru carantină. În cazul indemnizației pentru carantină se bifează atât rubrica "Prevenire", cât și rubrica "75%".

Articolul 40

Baza de calcul a indemnizației de asigurări sociale de sănătate: se înscrie media veniturilor (inclusiv cele corespunzătoare perioadelor asimilate stagiului de cotizare) din lunile din care se constituie, conform legii, baza de calcul.

Articolul 41

Zile baza de calcul: se înscrie numărul de zile efectiv lucrate din perioada luată în considerare la stabilirea bazei de calcul a indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate.

Articolul 42

Media zilnică a bazei de calcul a indemnizației de asigurări sociale de sănătate: se înscrie valoarea ce rezultă din raportul dintre "baza de calcul a indemnizației de asigurări sociale de sănătate" și "zile baza de calcul".

Articolul 43

Cuantumul indemnizației de asigurări sociale de sănătate: se înscrie produsul dintre "media zilnică a bazei de calcul a indemnizației de asigurări sociale de sănătate" și procentele prevăzute de lege, multiplicat cu numărul de zile lucrătoare de concediu medical.

Articolul 44

Indemnizație suportată de către angajator/Indemnizație suportată din bugetul FNUASS pentru concedii și indemnizații/Indemnizație suportată din fondul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale: se înscrie numărul de zile lucrătoare, respectiv cuantumul indemnizației, în funcție de fondul din care se suportă, conform legii, concediul medical.

C. Completarea casetelor referitoare la avizele pentru situații speciale

Articolul 45

Avizul medicului expert: se va completa de către medicul care eliberează certificatul de concediu medical, care va înscrie numărul și data avizului dat de medicul expert al asigurărilor sociale în cazurile prevăzute de lege. Totodată, se vor menționa numele, prenumele și codul de parafă al medicului expert care a avizat.

Articolul 46

Avizul casei teritoriale de pensii (pentru accidente de muncă) și avizul direcției de sănătate publică (pentru boli profesionale) se obțin prin grija plătitorului și confirmă codurile de indemnizație de asigurări sociale de sănătate 02, 03, 04 și 10. În acest caz, certificatele de concediu medical se depun direct la casele teritoriale de pensii din raza administrativ-teritorială a angajatorului.

Articolul 47

Aviz concediu de risc maternal: cuprinde numele, semnătura și codul de parafă al medicului de medicina muncii care a participat la evaluarea locului de muncă și care confirmă riscul maternal.

-------------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.