Decizia nr. 139/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă și ale art. 5 alin. (1) teza întâi din titlul XIII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 247/2005 19 iulie 2005 (prevederi anume) privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din Codul de procedură civilă și ale
art. 5 alin. (1) din titlul XIII al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Traian Dragomir în Dosarul nr. 6.724/2005 al Tribunalului Dâmbovița - Secția civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 8 decembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 6.724/2005, Tribunalul Dâmbovița - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din Codul de procedură civilă și ale
art. 5 alin. (1) din titlul XIII al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Traian Dragomir într-un litigiu având ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel prin care a fost schimbată în totalitate sentința Judecătoriei Târgoviște care privea rectificarea unui titlu de proprietate.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că norma legală care atrage competența materială de judecare a cauzei de către tribunal, având în vedere că aceeași cauză a fost judecată și în apel de aceeași instanță, contravine dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3), ale art. 15 alin. (2), ale art. 20, 21 și 129. Se consideră că această măsură este de natură a încălca principiul imparțialității justiției. Totodată, se susține că aceeași instanță nu se poate pronunța ca instanță de control într-o cauză pe care a judecat-o în apel.
Autorul excepției consideră că sunt încălcate și prevederile art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 14 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Tribunalul Dâmbovița - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii se apreciază că prin modificarea unor norme procedurale nu sunt afectate nici imparțialitatea justiției și nici principiul neretroactivității legii civile.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, se apreciază că modificarea competenței instanțelor judecătorești nu constituie o încălcare a principiilor constituționale, având în vedere că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute "numai prin lege".
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare a Curții, îl constituie dispozițiile art. 2 din Codul de procedură civilă și ale art. 5 alin. (1) din titlul XIII - Accelerarea judecăților în materia restituirii proprietăților funciare - al
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Curtea observă că, așa cum rezultă din motivarea excepției și din încheierea de sesizare a Curții, autorul excepției critică doar art. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă și
art. 5 alin. (1) teza întâi din titlul XIII al Legii nr. 247/2005 , care au următorul cuprins:
- Art. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă: "Tribunalul judecă: [...]
3. ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului; [...].";
-
Articolul 5
alin. (1) teza întâi din titlul XIII al Legii nr. 247/2005 : "Hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță sunt supuse numai recursului."
Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 1 alin. (3) privind statul român, ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiției și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.
Totodată, sunt invocate în susținerea excepției prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 14 privind dreptul la azil politic din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:
În esență, critica de neconstituționalitate constă în faptul că judecarea apelului și recursului de aceeași instanță este de natură a încălca prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3), ale art. 15 alin. (2) și ale art. 20, 21 și 129.
Textele legale criticate sunt norme de procedură care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, se stabilesc de legiuitor. Or, potrivit regulii generale consacrate de art. 725 alin. 1 din Codul de procedură civilă, dispozițiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, și proceselor în curs de judecată, începute sub legea veche. Dispozițiile legale criticate derogă de la excepția instituită prin alin. 2 al aceluiași articol, care, în materie de competență, consacră ultraactivitatea legii vechi.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că, prin deciziile nr. 333 din 28 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 23 august 2005, și nr. 144 din 15 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 6 iulie 2005, a reținut că prin această reglementare legiuitorul a urmărit o mai bună administrare a justiției, precum și o deplină realizare a accesului liber la justiție, precum și a dreptului la un proces echitabil.
Neexistând elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Totodată, Curtea reține că soluția legislativă adoptată prin art. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă nu are caracter retroactiv, aceasta aplicând-se numai pentru viitor. Curtea reține că prin
Decizia nr. 483 din 29 decembrie 2005
a statuat, de principiu, că judecarea apelului și recursului de aceeași instanță nu are semnificația unei încălcări a art. 129 din Constituție, întrucât aceste dispoziții constituționale prevăd că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac "în condițiile legii" și, chiar dacă ambele căi de atac sunt soluționate de aceeași instanță, aceasta se realizează într-o compunere diferită a completelor de judecată. Din această perspectivă, Curtea constată că posibilitatea consacrată de dispozițiile
art. 5 alin. (1) teza întâi din titlul XIII al Legii nr. 247/2005
ca judecarea apelului și recursului să fie făcută de aceeași instanță nu este de natură a contraveni prevederilor art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 124 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție.
În consecință, Curtea nu poate reține nici încălcarea prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Constituție și ale art. 14 privind dreptul la azil politic din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Curtea observă că acestea, referindu-se la principiile generale de organizare a statului român, respectiv la dreptul la azil politic, nu au incidență în cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă și ale
art. 5 alin. (1) teza întâi din titlul XIII al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Traian Dragomir în Dosarul nr. 6.724/2005 al Tribunalului Dâmbovița - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 februarie 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Benke Karoly
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.